EVANGHELIA LUI IACOB
DESPRE COPILĂRIA LUI IISUS

începând de la acea vreme când Iosif a luat-o pe Maria la sine

Iacov, un fiu de-a lui Iosif, a  notat toate acestea; dar cu timpul au fost aceste scrieri aşa de tare deformate, că nu putea fi permis, să fie preluate ca scrieri credibile în scriptură. Eu însă vreau să-ţi dau adevărata Evanghelie a lui Iacov, dar numai începând de la perioada mai sus menţionată; că Iacov a înglobat şi biografia Mariei, începând de la naşterea acesteia, precum şi cea a lui Iosif. - Şi astfel scrie deci ca prim capitol:

  Iosif era însă ocupat cu construirea casei în regiunea dintre Nazaret şi Ierusalim.
  Un cetăţean onorabil din Ierusalim a poruncit să se construiască această casă pentru a servi ca şi casă de adăpost, deoarece, altfel, Nazarinienii nu aveau nici un adăpost până la Ierusalim.
  Maria însă, care a fost crescută în templu, a devenit matură şi era necesar după legile Mozaice, să fie dată altundeva în afara templului.
  Au fost de aceea trimişi mesageri în toată Iudea, pentru a face acest lucru cunoscut, ca părinţii să vină, pentru faptul, că dacă cineva ar fi fost găsit ca fiind demn, de a o lua pe fecioară cu sine în casa lui.
   Atunci când un asemenea mesaj a ajuns şi la urechile lui Iosif, el a renunţat degrabă la uneltele sale de lucru şi s-a grăbit la Ierusalim şi chiar acolo la locul stabilit de întrunire şi de sfătuire în templu.
  Atunci când însă, după trecerea a trei zile, aceia care s-au prezentat pentru această cauză s-au reunit iarăşi în acel loc mai înainte stabilit şi după ce fiecare concurent i-a oferit preotului un toiag de magnole într-un mod aşa oarecum stabilit, atunci preotul s-a dus cu toiegele degrabă în interiorul templului şi s-a rugat acolo.
  Iar după ce el şi-a terminat rugăciunea, a păşit el iarăşi afară cu toiegele şi i-a dat iarăşi fiecăruia toiagul lui.
  Toate toiegele au devenit numaidecât lipicioase; numai acel dat la urmă lui Iosif a rămas proaspăt şi fără cusur.
  Dar câţiva s-au împotrivit din această cauză şi au declarat această probă ca fiind părtinitoare şi astfel, nevalabilă şi au cerut o altă probă, de care într-adevăr nu se poate lega  nici o nedreptate.
  Preotul, din această cauză puţin supărat, a poruncit de îndată să vină Maria, i-a dat un porumbel în mână şi i-a cerut să păşească în mijlocul concurenţilor, ca ea să lase acolo porumbelul să zboare liber şi a spus înainte de eliberarea porumbelului către concurenţi: „Uitaţi-vă, voi care interpretaţi greşit semnele lui Iahve! Acest porumbel este un animal nevinovat şi curat şi nu are auz pentru discuţiile noastre, „ci trăieşte numai în voia Domnului şi înţelege numai atotputernica limbă a lui Dumnezeu!
  „Ţineţi toiegele voastre în sus! - După ce fecioara va lăsa liber acest porumbel şi pe a cărui toiag se va pune el şi pe a cărui creştet se va aşeza el, acela să o ia pe Maria!“
  Iar concurenţii au fost însă mulţumiţi cu aceasta şi au spus: „Da, acesta să fie un semn neândoielnic!“
  Atunci când Maria a lăsat liber porumbelul la îndemnul preotului, acesta a zburat acuşi la Iosif, s-a pus jos pe toiagul lui şi de la acesta, de îndată pe capul lui Iosif.
  Şi preotul a spus: Aşa a vrut Domnul! Pe tine, tu om de meserie cinstit, au căzut sorţii neândoielnici, pentru a primi fecioara Domnului! Aşa că ia-o deci cu tine în numele Domnului în casa ta curată spre ocrotire următoare! Amin.“
  Atunci când însă Iosif a auzit aceasta, el a răspuns preotului şi a zis: „Uite, tu slujitor uns al Domnului după legile lui Moise, slugă credincioasă a Domnului Dumnezeu Savaot, eu sunt deja un moşneag şi am fi mari acasă şi sunt deja de mult timp un văduv; cum voi fi eu de râs în faţa fiilor lui Israel, dacă aş lua această fecioară în casa mea!
  „De aceea, lasă să se schimbe alegerea încă o dată şi lasă-mă să fiu afară, ca să nu fiu numărat printre concurenţi!“
  Preotul şi-a ridicat însă mâna şi i-a spus lui Iosif: „Iosife! Să te înfricoşezi de Dumnezeu Domnul! Nu ştii tu ce le-a făcut El lui Datan, Core şi Abiram?
  „Uite, pământul s-a deschis şi toţi aceştia au fost înghiţiţi de el din cauza cerbiciei lor! Eşti tu de părere că El n-ar putea să facă cu tine acelaşi lucru?
  „Eu îţi spun ţie: Deoarece tu ai văzut şi ai simţit neândoielnic semnul lui Iahve, de aceea şi ascultă de Domnul, care este atotputernic şi drept şi totdeauna îi mustră pe cei tare la cerbice şi căzuţi de la voia Lui!
  „De altfel, însă, fii foarte înfricoşat în casa ta, că Domnul ar putea face aşa ceva şi în casa ta, ce El le-a făcut lui Datan, Core şi Abiram!“
  Atunci i-a fost lui Iosif foarte tare frică şi el a vorbit în mare teamă cu preotul: „Atunci roagă-te aşadar pentru mine, ca Domnul să fie iarăşi milostiv şi îndurător cu mine şi dă-mi atunci fecioara Domnului după voia Lui!“
  Preotul a mers însă înăuntru şi s-a rugat pentru Iosif în faţa celui mai sfânt şi Domnul a vorbit către preot, care s-a rugat acolo:
  „Nu-Mi tulbura omul pe care Eu l-am ales; pentru că mai drept decât el nu este într-adevăr nimeni în Izrael şi nimeni pe tot pământul şi nici unul în faţa tronului Meu în toate cerurile!
  „Şi mergi afară şi dă-i fecioara, pe care am crescut-o Eu Insumi, celui mai drept dintre bărbaţii pământului!“
  Aici s-a lovit preotul în piept şi a spus: „O Doamne, Tu atotputernic Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi Iacov, fii cu mine, păcătosul, milostiv în faţa Ta; pentru că acum am recunoscut, că Tu vrei să cercetezi pe poporul Tău!“
  După aceasta s-a sculat preotul şi i-a dat fecioara înfricoşatului Iosif, binecuvântând în numele Domnului
  şi i-a spus: „Iosif, drept eşti tu în faţa Domnului, de aceea El te-a ales pe tine din multe mii! Şi astfel să mergi în pace! Amin.“
  Şi Iosif a luat-o pe Maria şi a spus: „Deci să se întâmple aşadar tot timpul numai voia sfântă a Dumnezeului meu, a Domnului meu! Ceea ce Tu, o Doamne, îmi dai, este doară tot timpul bine; de aceea eu doar şi iau cu drag şi cu ascultare această ofrandă din mâna Ta! Binecuvânteaz-o însă pentru mine şi pentru ea, ca eu să fiu vrednic de ea în faţa Ta, acum, precum întotdeauna! Voia Ta, amin.“
  Atunci când Iosif a spus aceasta în faţa Domnului, a fost el întărit în inima lui, a plecat atunci din templu cu Maria şi a condus-o atunci în împrejurimile Nazaretului şi acolo în locuinţa lui sărăcăcioasă.
  Dar lucrul necesar a lui Iosif aştepta; de aceea nici n-a zăbovit el de data aceasta şi i-a spus de aceea Mariei:
  (Iosif) „Maria, uite, eu te-am luat la mine după voia lui Dumnezeu din templul Domnului, Dumnezeului meu; eu însă nu pot să rămân acum la tine şi să te păzesc, ci trebuie să te las în urmă, fiindcă trebuie să plec, pentru a mă ocupa de construirea mea convenită a casei în acel loc, pe care ţi-i l-am arătat în timpul călătoriei încoace!
  „Dar uite, tu nu trebuie să ramâi de aceea singură acasă! Eu doar am o apropiată a casei rudă cu mine, aceea este evlaviosă şi dreaptă; aceea va fi în jurul tău şi cel mai tânăr fiu al meu şi milostivirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea Lui nu te vor părăsi!
  „În cel mai apropiat timp voi veni eu însă iarăşi acasă la tine cu cei patru fii ai mei şi îţi voi fi un îndrumător pe căile Domnului! Dumnezeu Domnul va veghea însă acum asupra ta şi asupra casei mele, amin.“

  A fost însă în acel timp încă o perdea în templu necesară, deoarece cea veche a devenit pe ici pe colo deja foarte deteriorată, pentru a acoperi ce este deteriorat.
  Atunci a fost aşadar ţinut un sfat de către preoţi şi ei au spus: „Să facem aşadar o perdea în templul Domnului pentru acoperirea a ce este deteriorat.
  „Pentru că doar ar putea să vine astăzi sau mâine Domnul, precum este scris; cum ne-am afla atunci în faţa lui, dacă El ar găsi templul aşa de neglijat de noi? !“
  Cel mai mare dintre preoţi a spus însă: „Nu judecaţi totuşi într-un mod chiar aşa de orb, de parcă Domnul, a cărui sfinţenie este în templu, n-ar şti, cum este alcătuit acum templul!
  „Chemaţi-mi însă totuşi şapte fecioare nepătate din neamul lui David şi noi vrem să ţinem atunci o tragere la sorţi, cum este atunci de împărţit lucrul!“
  Atunci s-au dus slujitorii afară, pentru a le căuta pe fecioarele din neamul lui David şi au adus de-abia şase cu mare greutate la căpetenia preoţilor.
  Căpetenia preoţilor şi-a adus însă aminte, că acea Marie, dată spre îngrijire lui Iosif de-abia înainte cu puţine săptămâni, este şi ea deasemenea din neamul lui David şi le-a făcut aceasta cunoscut de îndată slujitorilor.
  Şi degrabă au plecat slujitorii, i-au spus aceasta lui Iosif şi el a mers şi a adus-o pe Maria iarăşi în templu, condusă de slujitorii templului.
  Atunci însă când fecioarele s-au adunat în pridvor, a venit acuşi căpetenia preoţilor şi le-a condus pe toate în templul Domnului.
  Şi atunci când ele s-au adunat acolo, în templul Domnului, a vorbit de îndată căpetenia preoţilor şi a spus:
  „Ascultaţi, voi fecioare din neamul lui David, care a dat acolo poruncă după voia lui Dumnezeu, ca lucrul fin la perdea, care separă cea mai mare sfinţenie de templu, să fie făcută întotdeauna de fecioarele din neamul său,
  „şi să fie după testamentul său lucrul diferit împărţit prin sorţi şi să înfăptuiască atunci în cel mai bun mod posibil fiecare fecioară lucrul revenit ei după îndemânarea ei!
  „Vedeţi, aceasta este în faţa voastră perdeaua deteriorata şi aici, pe masa aurie, sunt puse deja la îndemână diferitele stofe nefinisate spre prelucrare!
  „Voi vedeţi, că asemenea treabă este necesară; de aceea trageţi-mi imediat la sorţi, ca să se arate, care dintre voi să ţese firul de aur şi amiantul şi firul de bumbac,  „firul de mătase, atunci cel de culoare hiacintă, cel stacojiu şi cel de purpură curată!“
  Şi fecioarele au tras la sorţi timide, atunci când căpetenia preoţilor se ruga peste ele; şi atunci când ele au sfârşit de tras la sorţi după ordinea stabilită, s-a arătat, cum trebuie să fie împărţită treaba.
  Şi au căzut sorţii pentru fecioara Maria, fiica Anei şi a lui Ioachim, pe firele stacojii şi cele de purpură curată.
  Fecioara i-a mulţumit însă lui Dumnezeu pentru o asemenea recunoştiinţă milostivă şi pentru acordarea unui asemenea lucru de cinste spre mărirea Lui, a acceptat lucrul condusă de Iosif, iarăşi acasă.
  Ajunşi acasă, s-a pus Maria de îndată la muncă cu curaj bucuros; Iosif i-a urat toată hărnicia, a binecuvântat-o şi s-a dus atunci imediat iarăşi la construirea casei, la treaba lui.
  S-a întâmplat însă aceasta în acelaşi timp, când Zaharia, deoarece a adus în templu jertfă de ardere de tot, ca urmare a micii lui necredinţe s-a făcut mut, de aceea a fost pentru el ales un înlocuitor, sub acoperământul căruia a fost trasă la sorţi această muncă.
  Maria a fost însă înrudită şi cu Zaharia şi cu înlocuitorul acestuia, din care cauză ea şi-a şi sporit aşadar îndoit hărnicia ei, pentru ca destul de repede, ba chiar dacă este posibil prima, să termine cu lucrul ei.
  Dar ea nu şi-a dublat hărnicia cumva din dorinţa de a fi cinstită, ci numai, după părerea ei, să-i facă lui Dumnezeu Domnului o bucurie destul de mare cu aceasta, dacă ar termina munca ei cât se poate de repede şi cât se poate de bine.
  Mai întâi a fost rândul stofei stacojii, care trebuia ţesută cu mare atenţie, pentru ca nu cumva să se facă firul pe ici pe colo mai subţire sau mai gros.
  Cu mare îndemânare a fost ţesut firul stacojiu de către Maria, aşa încât toţi, care veneau numai în casa lui Iosif, erau foarte minunaţi de îndemânarea ieşită din comun a Mariei.
  În timpul scurt a trei zile a terminat Maria cu stofa stacojie şi s-a pus atunci de îndată să facă şi cea purpurie; deoarece, însă, ea trebuia să umezească  acest fir tot timpul, aşa că trebuia să ia în timpul lucrului  de mai multe ori găleata de apă şi să meargă afară, să-şi ia apa.

  Într-o zi de vineri dimineaţa a luat Maria iar vasul de apă şi a mers afară pentru a-l umple de apă, când auzi, - o voce vorbi cu ea:
  „Binecuvântată să fii tu în împărăţia Domnului! Domnul este cu tine, tu binecuvântată între femei!“
  Maria însă s-a speriat foarte tare la auzul acestei voci, pentru că nu ştia de unde venea şi de aceea se uită precaută în stânga şi în dreapta; dar ea nu a putut să descopere pe nimeni, care ar fi putut vorbi cu ea.
  De aceea a fost ea umplută de frică, în grabă a luat vasul de apă şi a mers cu paşi iuţi spre casă.
  Când a ajuns ea cutremurată în casă, a pus imediat deoparte vasul, a luat iar purpuriul în mână, s-a aşezat pe scaunul de lucru şi a început cu hărnicie să ţese purpurul în continuare. l
  Dar de abia a început să lucre iar, iată, deja stătea în faţa fecioarei harnice un înger al Domnului  şi vorbea spre ea:
  „Nu te teme, căci tu ai găsit în faţa Domnului milostivire nemărginită; iată, tu vei rămâne însărcinată de la cuvântul lui Dumnezeu!“
  Dar când Maria a auzit acestea, a început să cântărească pe toate părţile aceste cuvinte şi ea nu a putut înţelege sensul lor; de aceea a început ea să vorbească spre înger:
  „Cum să se întâmple acest lucru? Nici măcar nu sunt încă femeia unui bărbat şi niciodată nu am făcut cunoştinţă cu un bărbat, ca acestă să mă ia pentru a fi femeia lui, pentru a mă putea însărcina şi pentru a putea naşte la fel ca celelalte femei!“
  Îngerul însă vorbi cu Maria: „Ascultă tu, fecioară aleasă de Dumnezeu! Nu aşa să se întâmple, ci puterea lui Dumnezeu te va umbri!
 „De aceea Sfântul ce se va naşte din tine, se va numi ‘Fiul Celui Preaînalt’!
  „Tu însă, când se va naşte El, îi vei da numele ‘Iisus’; Căci doar El va putea salva poporul Său de toate păcatele, de la judecată şi de la moartea veşnică.“
  Maria a căzut pe genunchi în faţa îngerului şi a început să vorbească: „Iată, eu sunt doar o slujitoare a Domnului; de aceea să se întâmple după voia Sa, tot aşa cum sună cuvintele tale! ” - Aici a dispărut îngerul şi Maria s-a dedicat iar lucrului ei.

 Dar când a dispărut îngerul de îndată, a început Maria să-l laude şi să-l înalţe pe Dumnezeu Domnul şi a vorbit astfel în inima ei:
  „Oh, ce sunt eu în faţa Ta, o Doamne, ca Tu îmi arăţi o astfel de milă? !
  „Eu să rămân însărcinată, fără a fi cunoscut vreodată vreun bărbat; căci eu nu ştiu diferenţa care este între mine şi un bărbat!
  „Ştiu eu oare, intr-adevăr ce înseamnă: ‘sarcină’? ! -O Doamne, iată, eu nu ştiu!
  „Dar eu ştiu ce înseamnă când se spune. ‘Iată, o femeie naşte’? - O Doamne uită-Te cu milă la mine; eu sunt doar o slujitoare de paisprezece ani şi am auzit doar despre acestea - şi nu ştiu de aceea nimic din fapte!
  „Ach, ce se va întâmpla cu mine, săraca, dacă eu voi rămâne însărcinată - şi nu ştiu cum este o astfel de stare!
  „Ce va spune tatăl Iosif despre aceasta, dacă eu îi voi spune, sau dacă el va observa, că eu sunt însărcinată? !
  „Ceva rău nu poate fi sarcina, mai ales atunci când o slujitoare, cum a fost o dată Sară, a fost Însuşi de Domnul aleasă pentru aceasta? !
  „Căci eu am auzit deja de multe ori în templu, ce bucurie mare au femeile, atunci când ele sunt însărcinate!
 „Deci sarcina trebuie să fie ceva foarte bun şi ceva îmbucurător şi eu cu siguranţă mă voi bucura, când mi se va da aceasta de la Dumnezeu, ca eu să devin însărcinată!    
  „Dar când se va întâmpla aceasta şi cum? Sau s-a întâmplat deja? Sunt eu deja însărcinată, sau se va întâmpla acest lucru?
  „O Doamne, Tu veşnicul Sfânt al Israelului, da-mi mie, slujitoarei Tale sărace, un semn, atunci când se va întâmpla aceasta, ca eu să te pot lăuda şi să te pot slăvi!“
  La aceste cuvinte bate o suflare aterică luminată peste Maria şi o voce foarte blândă vorbi spre ea:
  „Maria nu-ţi fă griji pentru aceasta; tu ai primit deja şi Domnul este cu tine! Dedică-te muncii tale şi du-o la bun sfârşit, căci mai târziu nu se va mai face din acest fel pentru templu!“
  Aici a căzut Maria în genunchi, s-a rugat spre Dumnezeu, Il lăuda şi Îl slăvea pentru această milostivire. - Dar după ce i-a adus Domnului lauda, s-a ridicat şi şi-a luat iar lucrul în mână.

  În câteva zile şi-a terminat şi Maria lucrul cu purpurul, l-a ordonat atunci şi a luat firul stacojiu şi l-a aşezat lângă purpur.
  După aceea i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru milostivirea, că El a lăsat-o să-şi termine aşa de bine lucrul, s-a pus să înfăşoare ţesutul în pânză curată şi şi-a început drumul spre Ierusalim.
  Până la construcţia, unde lucra Iosif, ea a mers singură; dar începând de acolo a condus-o Iosif până la Ierusalim şi de acolo până în templu.
  Ajunşi în templu, i-a înmânat imediat lucrul preotului suprem.
  Acela a studiat firul stacojiu şi purpurul, fiind de părere că lucrarea este extraordinară şi a început s-o laude pe Maria şi a salutat-o cu următoarele cuvinte:
  (Preotul suprem): „Maria, o asemenea îndemânare bineânţeles că nu locuieşte în tine, ci Domnul te-a ajutat cu mâna Sa!
  „Mare te-a făcut de aceea Domnul; binecuvântată vei fi tu de Dumnezeu, Domnul, din toate femeile de pe pământ, pentru că tu ai fost prima, care a adus lucrarea pentru Domnul în templu!“
  Maria însă, plină de bucurie şi umilă în inima ei, a început să vorbească către preotul suprem:
  „Demn slujitor al Domnului în sfinţenia Sa! O, nu mă lăuda prea tare şi nu mă ridica deasupra celorlalţi; căci această muncă nu este meritul meu, ci doar a Domnului, care mi-a ghidat mâna!
 „De aceea, doar El să fie laudat, să fie slăvit şi să aibă toată gloria, toată dragostea mea şi toată adoraţia mea pe veci!“
  Şi preotul suprem a început să vorbească: „Amin, Maria, tu fecioară curată a Domnului, tu ai vorbit pe placul Domnului! De aceea du-te în pace; Domnul să fie cu tine!“
 La aceasta s-a ridicat Maria şi a mers împreună cu Iosif până la locul de construcţie, unde s-a întărit cu mâncare care constă în pâine, lapte şi apă. -
  Dar la o jumătate de zi de călătorie depărtare de la locul de construcţie, peste un munte mic, locuia o mătuşă de-a Mariei, pe numele de Elizabeta, iar pe aceasta a dorit s-o viziteze şi i-a cerut permisiunea lui Iosif.
  Iosif i-a îngăduit aceasta de îndată şi l-a trimis pe fiul cel mai mare ca însoţitor cu ea, până când Maria va vedea casa Elizabetei.

  Ajunsă la Elizabeta, adică la casa acesteia, a început să bată cu timiditate la uşă, exact aşa cum cere tradiţia iudeilor.
  Dar când Elizabeta a auzit acea bătaie timidă, a început să se gândească în sine: „Cine bate oare aşa de neobişnuit de încet?
  „O fii copilul vecinului meu; căci bărbatul meu, care stă mut în templu şi îşi aşteaptă salvarea, nu poate fi în nici într-un caz!
  „Lucrul meu însă este important; să-l pun eu oare deoparte din cauza copilului neastâmpărat a vecinului meu?
  „Nu, aceasta nu voi face, căci lucrarea din mâinile mele este pentru templu şi aceasta este mai presus decât proasta creştere a unui copil, care cu siguranţă că nu doreşte altceva, decât să mă necăjască şi să-şi bată joc de mine.
  „De aceea voi rămâne eu la lucrul meu şi voi lasă copilul să bată cât doreşte acesta!“
  Maria însă, a mai bătut o dată şi copilul din pântecele Elizabetei a început să salte de bucurie şi mama a auzit o voce înceată din acea parte unde sărea copilul şi vocea suna astfel:
  „Mamă, mamă, du-te repede; căci mama Domnului meu şi al tău, a Dumnezeului meu şi al tău, este la uşă şi bate şi ea vine să te viziteze în pace!“
  Elizabeta însă când a auzit acestea, a aruncat totul, tot ce avea în mână şi a fugit degrabă pentru a-i deschide Mariei uşa, i-a dat după obicei imediat binecuvântarea, a cuprins-o cu braţele deschise şi a spus către ea:
  „O Maria, tu binecuvântat-o între femei! Tu eşti binecuvântată dintre toate femeile şi binecuvântat este fructul trupului tău!
  „O Maria, tu, cea mai curată fecioară a lui Dumnezeu! De unde îmi vine mie marea milă, ca mama Domnului meu, a Dumnezeului meu, să mă viziteze pe mine? !“
 Maria însă, care nu înţelegea nimic din toate secretele acestea, a vorbit spre Elizabeta:
  „Ah, dragă matuşă, eu am venit la tine doar într-o vizită pretenoasă! Ce lucruri vorbeşti tu despre mine, care eu nu le pot înţelege? Sunt eu oare într-adevăr deja însărcinată, deoarece mă numeşti tu mamă?“
  Elizabeta însă îi răspunse Mariei: „Iată, când ai bătut tu a doua oară la uşă, a început să sară imediat copilaşul, pe care îl port sub inimă, de bucurie şi mi-a vestit acest lucru şi te-a salutat deja înaintea mea în mine!“
  Atunci s-a uitat Maria în sus spre cer şi a început să se gândească, ce i-a vorbit arhanghelul Gabriel, cu toate că nu a înţeles nimic din cele spuse, a început ea să vorbească:
  „O tu marele Dumnezeu a lui Avraam, Isaac şi a lui Iacob, ce ai făcut Tu oare din mine? Ce sunt eu, că toate fiinţele de pe pământ mă laudă cu bucurie?“
 Elizabeta a început să vorbească: „O Maria, tu, aleasa lui Dumnezeu, intră în casa mea şi întăreşte-te; acolo v-om vorbi împreună şi amândouă Îl vom lăuda şi slăvi pe Dumnezeu din toate puterile noastre!“
  Şi Maria a urmat-o imediat pe Elizabeta în casă şi a mâncat şi a băut şi s-a întărit şi a fost plină de bucurie.
  Elizabeta a întrebat-o pe Maria despre multe lucruri, ce a aflat ea în acea vreme în templu când a fost copilul educat de Domnul şi cum i s-au părut ei toate acelea.
  Maria însă a spus: Scumpă, dar şi binecuvântată mătuşă de la Domnul! Eu cred că aceste lucruri stau prea sus pentru noi şi nu este din partea noastră, a femeilor, înţelept, dacă noi vorbim despre lucruri, peste care i-a pus Domnul pe fiii Israelului.
  „De aceea sunt eu de părere, ca noi femeile să lăsăm lucrurile dumnezeieşti în seama lui Dumnezeu şi acelora, care au fost aleşi de El şi noi să nu cercetăm acestea.
  „Dacă noi îl iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor şi urmăm poruncile Sale sfinte, atunci trăim noi exact după poziţile noastre; ce este peste acest lucru, este treaba bărbăţilor, care sunt convocaţi şi aleşi de Domnul.
   „Eu cred, drag mătuşă, că acest lucru este drept; de aceea să nu mai bârfim faptele din templu, - căci aşa nu devine situaţia nici mai bună, nici mai rea! Dacă însă îi va fi pe plac Domnului, atunci va pedepsi El cum se cuvine templul şi îl va schimba la timpul potrivit.“
  Elizabeta a recunoscut în aceste cuvinte că Maria este umilă şi modestă şi a spus către ea:
  „Da, tu, fecioară, plină de binecuvântarea Domnului! Cu această morală trebuie doar să ai cea mai înaltă milă în faţa lui Dumnezeu!
  „Căci aşa, cum vorbeşti tu, poate vorbi doar cea mai înaltă nevinovăţie; şi cine trăieşte după aceasta, acela trăieşte cu siguranţă drept în faţa lui Dumnezeu şi a lumii!“
  Maria răspunde: „Viaţa dreaptă nu este a noastră, ci a Domnului şi este o milostivire!
  „Cine crede de la sine că trăieşte drept, acela nu trăieşte cu siguranţă deloc drept în faţa lui Dumnezeu; cine însă îşi recunoaşte tot timpul vina în faţa lui Dumnezeu, acela este, care trăieşte drept în faţa lui Dumnezeu!
  „Eu însă nu ştiu, cum trăiesc eu, - viaţa mea este o pură milă a Domnului; de aceea nu pot face nimic altceva, decât să-l iubesc, să-l laud şi să-l slăvesc tot timpul din toate puterile mele! Dacă viaţa ta este ca şi a mea, atunci fă aşa ca mine şi Domnul va avea mai multă bucurie, decât dacă noi am vorbi împreună despre situaţia din templu!“
  Elizabeta a recunoscut imediat, că din Maria sufla chiar un duh dumnezeiesc şi în cele din urmă s-a abţinut la întrebările despre templu şi s-a conformat în voinţa Lui, slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu. -
  Aşa a petrecut Maria încă trei luni întregi la Elizabeta şi a ajutat-o ca o fecioară la toate treburile casei.
  Intre timp şi-a terminat şi Iosif al nostru construcţia şi se afla cu fiii săi iar acasă şi cultiva pământul său mic, care era bineânţeles închiriat.
  Intr-o seară însă i-a spus (Iosif) fiului cel mai mare:Iov du-te şi pregăteşte pentru mâine dimineaţă animalul meu de cărat, căci eu trebuie să merg ca s-o aduc înapoi pe Maria!
  Fata este deja de aproape trei luni absentă din casa mea şi eu nu ştiu, ce se întâmplă acolo cu ea.
  „Cu toate că este la femeia preotului suprem care a muţit, nu se poate ştii, dacă acea casă este curată de toate ispitele, care a atras-o şi pe Eva!
 „De aceea vreau să merg mâine şi să iau fata , ca nu cumva să vorbească cu timpul de mine fiii Israelului, ci doar Domnul să mă pedepsească pentru lenevia mea, că mi-am făcut griji pentru această fată.“
  Şi Iov a mers şi a făcut totul după cuvintele tatălui său; dar Iov de abia şi-a terminat lucrul, că deja stătea Maria în faţa casei şi îl saluta pe Iosif şi l-a rugat pentru primirea ei înapoi în acea casă.
  Iosif, foarte uimit de apariţia Mariei, o întreabă de îndată: „Eşti tu oare, tu, necredincioasă casei mele?“
  Şi Maria a vorbit: „Da, eu sunt, - dar nu necredincioasă casei tale; căci eu de mult aş fi venit iar înapoi, dar nu am avut curajul să călătoresc singură peste munţii aceia împăduriţi, - şi tu nu ai trimis nici un mesager după mine! Deci, a trebuit să rămân aşa de mult timp acolo!
  „Dar trei diaconi au vizitat-o pe femeia lui Zaharia şi când ei s-au întors înapoi la Ierusalim, m-au luat şi pe mine cu ei, m-au adus până la graniţa pământului tău, au binecuvântat casa ta şi pe mine şi şi-au continuat drumul şi eu am venit repede la tine, dragul meu tată Iosif!“
  Cu toate că Iosif ar fi vrut s-o certe pe Maria pentru şederea ei îndelungată, nu l-a putut lăsa inima să facă acest lucru; căci în primul rând i-a mişcat inima, vocea nobilă a Mariei şi în al doile rând se privea pe sine ca vinovatul, deoarece nu i-a trimis Mariei un mesager pentru a o aduce înapoi.
  De aceea i-a spus fetei să vină la el, pentru a o binecuvânta şi fata a sărit la el pentru a-l alinta, exact aşa cum copiii nevinovaţi îşi alintă părinţii sau binefăcătorii lor.
  Iosif a fost foarte mişcat de aceasta şi a fost plin de bucurie şi a început să vorbească: „Iată, eu sunt un bărbat sărac şi sunt deja bătrân; dar dragostea ta copilărească mă face să uit sărăcia şi anii mei! Domnul mi te-a dat spre marea bucurie; de aceea vreau să mă duc fericit ca să-ţi aduc ţie, copilaşul meu, o bucată de pâine bună!“
  La aceste cuvinte au început să-i curgă omului bătrân lacrimi din ochii săi. Dar Maria i-a şters repede obrajii umezi şi i-a mulţumit lui Dumnezeu, că a fericit-o cu un astfel de bun tată adoptiv. -
  În acel timp însă, a auzit Iosif deodată, de parcă s-ar cânta în faţa casei sale psalmi.

  Iosif însă a fost plin de bănuieli înalte şi a vorbit spre Maria: „Copil al Domnului! Multă bucurie mi s-a dat casei mele prin tine, sufletul meu este plin de bănuieli înalte!
  „Dar eu mai ştiu că aceia, care îi sunt dragi Domnului, sunt tot timpul căutaţi de durere; de aceea vrem noi să-l rugăm veşnic, ca El să fie tot timpul cu noi milostiv şi mişcător!
  „Este chiar posibil, că Domnul doreşte prin mine şi prin tine să reânoiască vechiul şi uzatul chivot al legii!
  „Dacă este adevărat aceasta, atunci vai de tine şi de mine; noi vom avea de trecut peste lucruri grele! - Dar acum, să nu mai vorbim!
  „Ce va urma, va veni cu siguranţă şi noi nu putem să împiedicăm acest fapt, dar dacă va veni, atunci ne va cuprinde cu o mână atotputernică şi noi vom tremura în faţa voinţei Aceluia, care a înfiinţat pământul!“
  Maria nu a înţeles nimic din toate acestea şi a început să-l consoleze pe Iosif, care părea foarte amărât, cu următoarele cuvinte:
  „Drag tată Iosif! Nu fi îngândurat de voinţa Domnului; căci noi ştim, că El vrea doar ce este bun pentru copiii Săi, tot timpul! Dacă Domnul este cu noi, aşa cum a fost El cu Avraam, Isaac şi cu Iacov şi cu toţi aceia care Il iubesc, ce rău şi ce suferinţă ne poate paşte pe noi? !“
  Iosif însă a fost mulţumit cu această consolare şi i-a mulţumit Domnului în inimă din toate puterile, că El i-a dat-o pe Maria, care este un înger de consolare şi a spus la aceasta:
  „Copii, este deja foarte târziu; de aceea să cântăm cântecul de laudă, să mâncăm cina noastră binecuvântată şi să mergem după aceea la odihnă!“
  Aceasta s-a întâmplat aşa şi Maria a mers repede ca să aducă pâinea şi Iosif a împărţit-o; dar a fost un adevărat miracol, că pâinea a avut de această dată un gust foarte bun.
  Iosif însă a spus: „Toată lauda Domnului! Ce binecuvântează El, este tot timpul bun şi foarte gustos!“
  Şi Maria a spus cu dragoste spre Iosif: „Iată, dragă tată, tu să nu te sperii de cercetarea Domnului; căci şi ele sunt binecuvântarile lui îmbucurătoare!“
  Şi Iosif a vorbit: „Da, da, tu curată fiică a Domnului, tu ai dreptate! Eu vreau să port cu răbdare toate poverile Domnului; căci prea grea nu îmi va fi povara şi nici jugul Său, - căci El este un tată plin de milă şi dragoste chiar şi în pedepsele Sale! Şi aşa să se întâmple pe veci voinţa Sa!“
  După aceasta s-a dus la odihnă familia credincioasă şi a lucrat acasă în zilele următoare. -
  Dar cum trecea timpul se vedea de la zi la zi mai mult sarcina Mariei; şi pentru că ea a observat aceasta, a încercat cât se poate de bine să ascundă sarcina în faţa ochilor lui Iosif şi a fiilor săi.
  Dar după un timp de două luni nu a mai ajutat-o tăinuirea şi Iosif a început să nutrească bănuieli şi s-a înţeles în secret cu un prieten de-al său din Nazaret despre starea ciudată a Mariei

  Prietenul lui Iosif însă era un specialist; căci el era un doctor, care cunoştea plantele şi deseori a asistat la naşteri foarte complicate.
  Acesta a mers cu Iosif şi s-a uitat în secret la Maria; după ce a examinat-o, a vorbit el cu Iosif:
  „Asculta-mă, frate din Avraam, Isaac şi Iacov! Peste casa ta s-a năpustit o mare nenorocire; căci iată, fata este avansată în sarcină!
  „Tu eşti de vină! Iată, este deja a şasea lună de când tu ai lipsit din construcţia casei tale! Spune, cine ar fi putut avea grijă de fata ta? !“
  Iosif a răspuns: „Iată, Maria de abia că a fost în această vreme trei săptămâni acasă şi aceasta doar la început când a venit în casa mea; după aceea a petrecut trei luni la mătuşa ei Elizabeta!
  „Acum au trecut deja două luni, de când se află sub observaţia mea permanentă şi eu nu am văzut niciodată pe cineva, care vine deschis sau în secret la ea!
  „Şi în lipsa mea a fost ea şi aşa în cele mai bune mâini; fiul meu, care a condus-o la Elizabeta, mi-a jurat sincer din timp, că el, nu îi va atinge nici măcar rochia, doar dacă s-ar fi ivit un caz de urgenţă pe tot drumul.
  „Şi aşa ştiu eu cu mare siguranţă, că Maria ar trebui să fie pe deplin curată în casa mea; dar dacă aşa stau lucrurile şi cu casa Zaharia, aceasta este o cu totul alta întrebare!
  „Să se fi întâmplat aceasta în templu cu un slujitor a acestuia? De aceasta să mă fereasca Dumnezeu, dacă voi avea această părere; căci Domnul de mult ar fi pedepsit una ca asta prin veşnica înţelepciune a preotului suprem!
  „Eu însă ştiu acum ce voi face, pentru a pune adevărul pe calea cea dreaptă! - Tu, prietene poţi să te duci în pace şi eu voi supune casa mea unei probe amarnice!“
  Prietenul lui Iosif nu a mai stat şi a plecat de îndată din casa lui Iosif; Iosif însă s-a adresat imediat Mariei şi a vorbit către ea:
  „Copilule, cu ce frunte să mă uit acum spre Dumnezeu? Ce să spun eu acum despre tine?
  „Nu te-am primit eu din templu ca o fecioară curată şi nu te-am ocrotit eu prin rugăciunile mele zinice şi prin credincioşii, care sunt în casa mea? !
  „Eu te implor de aceea, ca tu să-mi  spui, cine este acela care a îndrăznit, să mă înşele pe mine şi care a adus ruşinea asupra ta, un fiu al lui David şi pe tine, care ai răsărit şi tu tot din aceeaşi casă!
  Cine ţi-a adus ruşinea şi te-a ademenit pe tine, tu fecioară a Domnului? ! Cine a îndrăznit să-ţi învârtă minţile, - şi cine a putut face din tine o a doua Eva? !
  „Aici, la mine în casă , se repetă într-adevăr vechea poveste a lui Adam, căci evident, pe tine te-a sedus la fel ca pe Eva un şarpe!
   „Răspunde-mi la întrebare! Dar du-te şi gândeşte-te; ţie nu îţi va reuşi să mă înşeli! ” - La aceasta s-a aruncat Iosif de supărare pe un sac de cenuşă şi a început să plângă.
  Maria a început să tremure de spaimă, a început şi ea să plângă şi să suspine şi nu a putut să vorbească de mare teamă şi de tristeţe.
  Iosif s-a ridicat iar de pe sac şi a început să vorbească cu Maria cu o voce mai controlată:
  „Maria, copil al lui Dumnezeu, care chiar El te-a pus sub ocrotirea Sa, de ce mi-ai făcut tu mie una ca asta? - De ce ţi-ai înjosit chiar aşa de tare sufletul şi de ce ai uitat de Dumnezeul tău? !
  „Cum ai putut să faci una ca asta, care ai fost crescută în sfinţenie şi mâncarea ta ai primit-o din mâna îngerilor şi tu ai avut minunaţi slujitori ai Domnului care veşnic au fost camarazii tăi de joacă? ! - Oh, vorbeşte, nu tăcea în faţa mea!“
  Aici a început Maria să vorbească: „Tată Iosif, tu bărbat drept şi dur! Eu îţi spun: Cât de adevărat este că trăieşte un Dumnezeu, atât de adevărat este că eu sunt nevinovată şi curată şi până la această oră nu ştiu nimic de vreun bărbat!“
 Iosif însă a întrebat: „Prin urmare, de unde este aceasta, ce porţi tu sub inima ta?“
  Maria a răspuns: „Iată, eu sunt încă un copil şi nu înţeleg prea multe din secretele lui Dumnezeu! Asculta-mă şi eu îţi voi spune tot ce mi-i s-a întâmplat! - Şi aceasta este atât de adevărat, tot aşa cum trăieşte peste noi un Dumnezeu drept!“

  Şi Maria i-a povestit totul lui Iosif, ce i s-a întâmplat, atunci când încă lucra la purpurul acela şi şi-a terminat povestirea cu asigurarea:
  „De aceea îţi spun eu, tată, mai încă o dată: Atât de adevărat cât trăieşte Dumnezeu, Domnul cerului şi al pământului, atât de adevărat este că eu sunt curată şi nu ştiu nimic de vreun bărbat şi nu cunosc secretele lui Dumnezeu, care eu trebuie să le port spre chinul meu acum sub inima mea!“
  Aici a tăcut Iosif în faţa Mariei speriat imens de tare; căci cuvintele Mariei au intrat adânc în sufletul său supărat şi tremurător i-au fost confirmate bănuilelile secrete.
  Dar, de aceea a început să se gândească în coace şi în colo, ce va putea el să facă şi a vorbit astfel în inima sa:
  (Iosif): „Dacă eu ascund pe lume păcatul ei evident, pentru că eu îl recunosc ca nu fiind unul, atunci eu voi fi etichetat ca fiind un trişor faţă de poruncile Domnului şi cu siguranţă nu voi putea scăpa de pedeapsă!
  „Dar dacă o trădez în faţa fiilor Israelului şi o reclam ca fiind o adevărată păcătoasă, contra convingerii mele interioare, deoarece aceasta, ce ea poartă sub inimă, este doar de la un înger, -după spusele ei, -
  „aşa voi fi eu atunci vinovat în faţa Domnului, pentru că am trădat sânge nevinovat spre judecata morţii!
  „Deci, ce aş putea eu să fac cu ea? - Să o părăsesc în secret, adică s-o ascund în secret în munţi, aproape de graniţa grecilor? Sau să aştept ziua Domnului, ca El Insuşi să-mi  spună ce să fac eu?
  „Dar dacă cineva vine mâine sau poimâine din Ierusalim şi-o recunoaşte pe Maria, ce se întâmpla atunci? Da, cel mai bun lucru ar fi dacă eu aş îndepărta-o în secret, fără ca cineva să ştie acest lucru în afară de copiii mei!
  „Nevinovăţia ei cu siguranţă o va dezvălui Domnul cu timpul şi atunci totul va fi salvat şi câştigat; şi aşa să se întâmple în numele Domnului!“
  Imediat a înştiinţat-o Iosif în secret pe Maria de aceasta şi ea s-a conformat, pregătindu-se după bunăvoinţa a lui Iosif  şi s-a dus, deoarece era deja târziu, să se odihnească.
  Iosif însă a picat şi el într-un somn adânc, din cauza gândurilor sale variate şi iată, un înger al Domnului i-a apărut în vis şi a vorbit spre el:
  „Iosif, să nu îţi fie teamă din cauza Mariei, cea mai curată fecioară a Domnului! Căci ceea ce poartă ea sub inimă a fost conceput de duhul sfânt a lui Dumnezeu şi tu să-i dai numele de ‘Iisus’ atunci când se va naşte!“
  Aici s-a trezit şi Iosif  din somn şi l-a lăudat pe Dumnezeu, Domnul, care i-a dovedit o astfel de milă.
  Dar pentru că deja s-a făcut dimineaţă, a apărut deja Maria, gata de călătoria stabilită, în faţa lui Iosif şi i-a spus, că a venit deja vremea de plecare.
  Iosif  însă a cuprins fata în braţe, a strâns-o la pieptul său şi a vorbit către ea: „Maria, tu preacurată, tu ramâi la mine; căci astăzi mi-a dat Domnul o mare dovadă despre tine, căci ceea ce se va naşte din tine, trebuie să se numească ‘Iisus’!“
  Aici a observat Maria imediat că Domnul a vorbit cu Iosif, pentru că ea a auzit acelaşi nume, care i l-a spus şi îngerul, cu toate că ea nu i-a spus nimic lui Iosif despre acest fapt!
  Şi Iosif a păzit fata după aceea şi nu a lăsat-o să lucreze nimic, ce i-ar fi putut pune în pericol sarcina.

  Dar după două luni după aceste întâmplări, s-a ţinut o mare sfătuire în Ierusalim, despre faptul; că s-a auzit de la unii romani care trăiesc în Ierusalim, că împăratul va ordona să se numere şi să fie descris tot poporul iudeu.
  O astfel de ştire a fost înspăimântătoare la iudei, cărora le era interzis, să numere oameni.
  De aceea a chemat preotul suprem pentru scopul unei mari adunări, toţi cei mai în vârstă şi toţi meşterii care trebuiau să vină, exact aşa cum era şi Iosif unul dintre aceştia.
  Iosif însă a făcut o mică călătorie în munţi pentru a aduna lemne pentru construcţii şi a rămas mai multe zile departe de casă.
  Mesagerul care venea din Ierusalim, i-a adus lui Iosif în timpul absenţei sale o invitaţie pentru marea adunare şi pentru că nu l-a întâlnit pe Iosif, i-a spus fiului său cel mai în vârstă, că acesta, imediat ce va apărea Iosif acasă, să-l înştiinţeze iute de aceasta!
  Iosif însă a venit deja în ziua următoare dimineaţa înapoi acasă. Fiul Iov l-a înştiinţat de îndată, ce a sosit de la Ierusalim.
  Iosif însă a spus: „Am urcat cinci zile prin munţi şi de aceea sunt eu foarte obosit, iar picioarele mele nu m-ar mai duce, dacă eu nu m-aş odihni înainte câteva zile; de aceea sunt eu obligat acum să nu ascult chemarea Ierusalimului.
   „De altfel nu are nici măcar o valoare această adunare; căci măreţul împărat al Romei care şi-a întins mâna peste multe ţări, nu va ţine cont de consfătuirea noastră şi el va face ceea ce va dori el! De aceea rămân eu acasă!“
  Dar după trei zile a venit din Ierusalim un anumit Anna, care era un mare înţelept, la Iosif şi a vorbit către el:
  „Iosif, tu bărbat înţelept şi meşter din neamul lui David! Eu trebuie să te întreb de ce nu ai venit la adunarea cea mare! ?“
  Iosif s-a întors spre Anna şi a vorbit: „Iată, eu am fost cinci zile în munţi şi nu am ştiut că sunt chemat!
  Când am ajuns însă acasă şi am primit vestea prin fiul meu Iov, am fost deja prea obosit şi slăbit, ca să-mi  mai fi fost posibil, să-mi pun picioarele în mişcare spre Ierusalim! Pe lângă aceasta, am văzut deja de la prima vedere că această adunare va ajuta puţin sau chiar deloc.“
  În timp ce Iosif a vorbit acestea, s-a uitat Anna împrejur şi a observat din păcate fecioara însărcinată.
  De aceea l-a părăsit pe Iosif ca un mut şi a mers cât a putut de repede spre Ierusalim.
  Ajuns fără vlagă acolo, a mers de îndată la preotul suprem şi a spus către el:
  (Anna): „Ascultă-mă şi nu mă întreba, de ce nu a venit fiul lui David la adunare; căci eu am descoperit în casa sa păcate extraordinare!
  „Iată, lui Iosif, care Dumnezeu şi tu i-aţi dat dovada şi tu i-ai încredinţat fecioara, el a greşit nespus de tare în faţa lui Dumnezeu şi în faţa ta!“
  Preotul suprem însă, îngrozit de ştirea lui Anna, a întrebat foarte scurt: „Cum, cum vine aceasta? Grăieşte doar adevăr deplin, sau tu azi vei muri!“
  Şi Anna a vorbit: „Iată, pe fecioara Maria, care după dovada lui Dumnezeu a luat-o sub tutela lui din templul Domnului, a adus acum cea mai mare ruşine peste ea; căci sarcina ei foarte înaintată este o dovadă vie a acestui fapt!“
  Preotul suprem însă a vorbit: „Nu, Iosif nu a putut face aceasta! - Poate oare şi Dumnezeu să dea o dovadă falsă? !“
  Anna însă spune: „Trimite-i pe cei mai credincioşi slujitori la Iosif şi tu te vei convinge, că fecioara este într-adevăr însărcinată; dar dacă ea nu este, atunci vreau eu să fiu omorât cu pietre!“

  Preotul suprem s-a gândit un timp şi a vorbit astfel în sine: „Ce să fac eu? Anna este plin de gelozie din cauza alegerii fecioarei şi niciodată să nu asculţi şi să nu acţionezi după sfatul unui om gelos.
  „Dar dacă într-adevăr aşa stau lucrurile cu Maria şi eu aş trata acest lucru cu indiferenţă, ce vor spune atunci fiii Israelului şi ce socoteală vor cere ei de la mine?
  „Totuşi vreau eu să trimit în secret slujitorii la Iosif, care dacă vor confirma lucrul rău, vor aduce fecioara împreună cu Iosif de îndată la mine!“
  Deci aşa a fost gândit şi aşa a fost hotărât; preotul suprem a chemat în secret slujitori devotaţi şi i-a înştiinţat, ce s-a întâmplat în casa lui Iosif şi imediat i-a trimis la casa lui Iosif cu hotarârea cum să actioneze ei, în caz că se adevereşte acest lucru.
  Şi slujitorii au mers repede la Iosif şi ei au găsit totul exact aşa cum le-a fost descris de preotul suprem.
  Şi cel mai bătrân dintre ei a spus către Iosif: „Iată, de aceea am fost noi trimişi din templu, ca să vedem în ce stare este fecioara, deoarece au ajuns zvonuri urâte despre ea la urechile preotului suprem!
  „Noi, însă, am găsit aici totul confirmat; de aceea nu te lăsa obligat, urmează-ne împreună cu Maria în templu, unde vei auzi sentinţa dreaptă din gura preotului suprem!“
  Şi Iosif i-a urmat fără vreo împotrivire împreună cu Maria pe slujitori, până în faţa judecătoriei din templu.
  Când au ajuns ei acolo, a întrebat preotul suprem uimit pe Maria, cu un ton foarte serios:
  „Maria! De ce ne-ai făcut una ca aceasta şi cum ai putut să-ţi înjoseşti aşa de tare sufletul?
  „Ai uitat de Domnul, Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfinţenie şi ai primit hrana ta zilnică din mâna îngerilor,
  „şi tot timpul ai auzit cântecele lor de laudă şi ai fost binedispusă, te-ai jucat şi ai dansat în faţa lui Dumnezeu! - Vorbeşte, de ce ai făcut tu una ca asta?“
  Maria  însă a început să plânga cu amărăciune şi a început să vorbească plângând şi suspinând foarte tare: „Atât de adevărat cât trăieşte un Dumnezeu, Domnul Israelului, atât de adevărat este că eu sunt pură şi niciodată nu am cunoscut vreun bărbat! - Întreabă-l pe Iosif, care a fost ales de Domnul!“
  Şi preotul suprem s-a adresat lui Iosif şi l-a întrebat: „Iosife, eu îţi poruncesc în numele Dumnezeului viu şi veşnic: spune-mi imediat, cum s-a întâmplat acest lucru? Ai făcut tu una ca asta?“
  Şi Iosif  a vorbit: „Eu îţi spun la totul ce îmi este mie şi ce îţi este ţie sfânt, atât de adevărat cât trăieşte Domnul, Dumnezeul meu, atât de adevărat este că eu sunt curat în faţa acestei fecioare, cât şi în faţa ta şi în faţa Domnului!“
  Şi căpetenia preoţilor a replicat: „Nu da o mărturie mincinoasă, ci spune adevărul în faţa lui Dumnezeu! Iar eu îţi spun: Tu ţi-ai însuşit pe nedrept căsătoria ta, nu ai dat mărturie templului şi nu ai plecat mai înainte capul tău sub mâna veşnicului atotputernic, ca El să-ţi fi binecuvântat sămânţa ta! De aceea spune adevărul!“
  Iosif a fost însă mut la o asemenea cuvântarea a căpeteniei preoţilor şi nu vroia să dea nici o replică; pentru că prea amar şi nedrept a fost el învinovăţit de căpetenia preoţilor.
  Dar pentru că Iosif a stat acolo cu o tăcere adâncă în faţa căpeteniei preoţilor şi nu vroia să vorbească, atunci a deschis acuşi marele preot gura sa şi a spus:
  „Dă-ne nouă iarăşi fecioara înapoi, aşa cum tu ai primit-o de la templul Domnului, atunci când ea a fost aşa de curată ca răsăritul soarelui în cea mai înviorătoare dimineaţă!“
  Topit în lacrimi a stat Iosif în faţa acestuia şi a spus după o tulburare imensă:
  „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, ce am făcut eu în sfârşit aşa de rău în faţa Ta, eu moşneag sărac, ca tu mă baţi acum aşa de tare? !
  „Ia-mă de pe lume; pentru că prea dureros este, ca eu, ca un om tot timpul drept în faţa Ta şi a lumii, să îndur o asemenea ruşine!
  „Pe tatăl meu David l-ai pedepsit, pentru că a păcătuit împotriva lui Urie.
  „Eu însă n-am păcătuit încă niciodată în faţa unui om şi nu mi-am însuşit nici un lucru al altui  om, nici în ceea ce priveşte un animal şi am respectat tot timpul legea până în cel mai mic amănunt; o Doamne, de ce mă baţi Tu în sfârşit?
  „O arată-mi un păcat de-al meu în faţa Ta şi eu doară vreau cu plăcere să îndur pedeapsa cu foc! Dar dacă eu am păcătuit în faţa Ta, atunci să fie blestemată ziua şi ora în care eu m-am născut!“
  Marele preot a simţit însă amărăciune în suflet din cauza acestei cuvântări a lui Iosif şi a vorbit în mare emoţie a cugetului său:
  „Intr-adevăr, deci, deoarece tu negi în faţa lui Dumnezeu vina ta gălăgioasă, de aceea vreau eu să va las să beţi voi amândoi apa de blestem a lui Dumnezeu, Domnului şi vor fi atunci evidente păcatele voastre în ochii voştri şi în ochii a tot poporul!“
  Şi numaidecât a luat marele preot apă cu blestem  şi l-a pus pe Iosif să bea şi l-a trimis atunci după lege într-un munte anumit pentru aşa ceva, care se afla acolo aproape de Ierusalim.
  Şi tot aşa a dat el şi fecioarei să bea o asemenea apă şi a trimis-o atunci de asemenea într-un munte.
  După trei zile au venit însă amândoi nevătămaţi înapoi şi tot poporul s-a minunat, că în ceea ce-i priveşte pe ei nu a fost vădit nici un păcat.
  Marele preot le-a spus însă atunci şi el peste toate măsurile de mirat: „Dacă Dumnezeu Domnul n-a vrut să facă vădit păcatul vostru, atunci nici eu nu vreau să va judec, ci va declar nevinovaţi şi liberi!
  „Dar pentru că fecioara este deja însărcinată, de aceea să fie ea nevasta ta ca ispăşire, din care cauză ea a devenit însărcinată mie încă de neânţeles şi să nu mai primească mai departe nici un alt bărbat, chiar dacă ea ar deveni o văduvă tânără! Deci aşa să fie! - Şi acum mergeţi iarăşi în pace!“
  Iosif însă a luat-o atunci pe Maria şi a mers cu ea în patria sa şi a fost plin de bucurie şi l-a slăvit şi l-a lăudat pe Dumnezeul său. Şi bucuria lui a fost cu atât mai mare, fiindcă Maria a devenit aşadar nevasta lui legitimă.

  Şi Iosif a petrecut aşadar foarte bine dispus cu Maria, care a fost atunci nevasta lui, încă două luni în casa lui şi a lucrat pentru întreţinerea Mariei.
  Atunci când însă timpul s-a stors şi pentru Maria a ajuns aproape vremea de a naşte prunc, chiar atunci s-a întâmplat o nouă lovitură, care l-a pus pe Iosif în mare mâhnire.
  Anume împăratul roman August a lăsat să se facă cunoscut în toată ţara un ordin, conform căruia toate popoarele împărăţiei sale să fie înscrise şi numărate şi clasificate din cauza impozitării şi recrutării.
  Şi Nazarinienii n-au fost scutiţi de această poruncă şi Iosif era silit, să se ducă şi el la Betleem, cetatea lui David, în care se afla comisia de înscriere romană.
  Atunci când însă el a auzit această poruncă, din cauza căruia el deja oricum a fost chemat la o întrunire în Ierusalim, a vorbit el atunci în sine:
  (Iosif:) Dumnezeul şi Domnul meu, aceasta este o lovitură puternică pentru mine chiar în acest timp, în care Maria este aşa de aproape de a naşte!
  „Ce să fac eu acum? - Eu trebuie să-i las desigur pe fii mei să se înscrie, pentru că aceştia sunt pentru împărat din păcate buni de arme; dar ce să fac eu, pentru numele Tău, o Doamne, cu Maria?
  „Acasă, n-o pot lăsa; pentru că ce ar face ea, atunci când ar începe să o împresoare timpul ei?
  „Dacă însă eu o iau cu mine, cine îmi garantează, dacă vremea ei n-o apucă deja pe timpul drumului şi eu nu voi ştii atunci, ce trebuie să se facă atunci cu ea?
  „Şi dacă eu o şi aduc încă cu mare greutate în faţa oamenilor de dregătorie ai Romei, cum s-o înscriu atunci acolo?
  „Cumva ca soţia mea, - despre care lucru totuşi nu ştie nimeni nimic până acum în afară de mine şi de marele preot? !
  „Cu adevărat, de acest lucru mi-e aproape ruşine în faţa fiilor lui Izrael; pentru că ei ştiu, că eu sunt un moşneag bătrân de peste şaptezeci de ani! Ce vor spune ei, dacă eu îl voi înscrie pe acest copil de-abia de cinsprezece ani - în starea de înaltă însărcinare încă pe deasupra - ca soţia mea legtimă? !
  „Sau s-o inscriu ca fiind o fiică de a mea? - Dar fiii lui Izrael ştiu însă, de unde vine Maria şi că ea nu este fiica mea!
  „Dacă eu o înscriu ca fecioară a Domnului mie dată în grijire, ce mi-ar spune atunci unii, care încă nu ştiu, că eu m-am apărat în templu, dacă ar vedea-o pe Maria foarte însărcinată?
  „Da, eu ştiu, ce voi vrea să fac acum iarăşi: ziua Domnului vreau să o aştept! În acea zi, va face Domnul, Dumnezeul meu, ce va vrea El şi va şi fi acel lucru cea mai bună soluţie! Şi astfel să se întâmple aşadar!“

  În aceeaşi zi însă, a venit un vechi şi bătrân prieten din Nazaret la Iosif şi i-a spus:
  „Frate, uite, astfel conduce Domnul poporul său peste tot felul de deşerturi şi pământuri aride! Aceia însă, care urmează voitori, unde El îi conduce, aceia ajung la ţelul bun!
  „Noi am tânjenit în Egipt şi am plâns sub lanţurile Babilonului şi Domnul ne-a făcut totuşi liberi!
  „Acum au trimis romanii vulturul lor peste noi; aceasta este voi Domnului! De aceea noi vrem să şi facem, ce doreşte El; pentru că El ştie cu siguranţă, de ce voieşte El lucrul să fie astfel!“
  Iosif, însă, a înţeles desigur, ce i-a spus prietenul şi atunci când prietenul l-a binecuvântat şi l-a părăsit iarăşi a vorbit Iosif către fiii săi:
  „Ascultaţi-mă! Domnul vrea ca să fie nevoie ca noi toţi să mergem la Betleem; deci, vrem noi aşadar să şi acceptăm voi Lui şi să facem, ce vrea El!
  „Tu, Iov, încalecă măgarul pentru Maria şi ia şeaua cu spătarul; şi tu, Iosua, pune boul în frâu şi înhamă-l la căruţa, în care vrem să ducem cu noi alimente!
  Voi atunci, Samuel, Simeon şi Iacov, încărcaţi însă căruţa cu fructe care nu se strică mult timp, cu pâine, miere şi brânză şi luaţi din acestea aşa de multe, ca să ne ajungă pentru paisprezece zile; pentru că noi nu ştim, când ne va veni rândul nostru şi când vom fi liberi şi ce se poate întâmpla cu Maria pe drum! De aceea puneţi în căruţă şi pânze de în curate şi scutece!“
  Fiii s-au dus şi au făcut totul, cum le-a poruncit Iosif.
  Dupe ce ei au făcut totul după voia lui iosif, au venit înapoi şi au spus aceasta lui Iosif.
  Şi Iosif a îngenunchiat cu toată casa lui, s-a rugat şi şi-au pus cu toţi ai săi nadejdea în mâinile Domnului.
  Atunci când însă el a ajuns la sfârşit cu asemenea rugăciuni, slăviri şi laude, a auzit el o voce ca în afară casei, care a spus astfel:
  „Iosife, tu fiu credincios al lui David, care a fost un om după inima lui Dumnezeu!
  „Atunci când David s-a dus la luptă împotriva uriaşului, a fost cu el mâna îngerului, pe care i l-a pus Domnul de partea lui şi uite, tatăl tău a fost un învingător măreţ!
  „Cu tine însă este Insuşi Acela, care a fost veşnic, care în timpurile lui Noe a lăsat să ploaie patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi a lăsat să se înnece toată creatura împotrivitoare Lui, „care i l-a dat lui Avraam pe Isaac, care a condus poporul tău din Egipt şi a vorbit înspăimântător cu Moise pe muntele Sinai!
  „Uite, Acela este acum întrupat în casa ta şi va merge cu tine şi la Betleem; de aceea, fii fără teamă, pentru că El nu va lăsa să se întâmple, ca ţie să-ţi fie îndoit un păr!“
  Atunci însă când Iosif a auzit asemenea cuvinte, a fost el bucuros, i-a mulţumit Domnului pentru această milostivire şi i-a pus atunci pe toţi de îndată să se pregătească de călătorie.
  El a luat-o pe Maria şi a pus-o pe animalul de cărat aşa de moale şi de confortabil cum a fost posibil şi a luat atunci frâul în mâna lui şi a condus măgarul.
  Fiii însă s-au pus pe căruţa încărcată şi au mers cu aceeaşi după tropăitul măgăruşului.
  După un timp însă, a dat Iosif frâul la cel mai mare fiu al său; el însă a mers alături de Maria, deoarece aceasta slăbea câteodată şi nu era în stare să se ţină de una singură în şa.

  Astfel a ajuns societatea noastră evlavioasă la şase ore apropiere înainte de Betleem şi a făcut acolo o pauză în aer liber.
  Iosif însă se uita la Maria şi găsi, că ea trebuie că era plină de dureri; de aceea a cugeta el foarte încurcat în sineşi:
  „Ce poate fi aceasta? Chipul Mariei este plin de dureri şi ochii ei sunt plini de lacrimi! Poate că o împresoară vremea ei?“
  De aceea se uită Iosif încă o dată mai exact la Maria; şi uite, atunci o găsi el râzând spre marea lui uimire!
  De aceea a şi întrebat-o el numaidecât: „Maria, spune-mi, ce se întâmplă probabil în înăuntrul tău? Pentru că eu îţi văd chipul acuşi plin de dureri, iar acuşi iarăşi râzând şi strălucind de mare fericire!“
  Maria însă spuse la acestea lui Iosif: „Uite, eu am acum două popoare în faţa mea! Primul plânge şi atunci trebuia să plâng şi eu silită de împrejurări împreună cu el.
  „Celălalt însă păşea râzând în faţa mea şi eu am fost plină de bucurie şi veselie şi trebuia să râd şi eu şi să intru în bucuria lui! - Aceasta este tot ce a sustras chipului meu, durere şi bucurie.“
  După ce Iosif a auzit acestea, a fost el iarăşi liniştit, pentru că ştia, că Maria avea deseori vedenii; de aceea el a şi lăsat în sfârşit să se porneasca iarăşi călătoria mai departe şi s-a dus în sus spre Betleem. -
  Atunci când însă ei au ajuns în apropierea Betleemului, acolo i-a spus Maria deodată lui Iosif:
  „Asculta-mă, Iosif! Ceea ce este în mine, începe să mă împresoare foarte tare; lasă de aceea să ne oprim în loc!“
  Iosif s-a speriat pe deplin din cauza acestui strigat dintr-o odată al Mariei; pentru că el vedea acum, că a venit de ceea ce el s-a temut tocmai cel mai mult.
  El a făcut de aceea să se şi oprească căruţa dintr-o dată. Maria însă spuse iarăşi numaidecât lui Iosif :
  „Dă-mă jos de pe măgăruş; pentru că ceea ce este în mine, mă împresoară imens şi vrea să iasă din mine! Şi eu nu mai sunt în stare să mă împotrivesc împresurării!“
  Iosif a spus însă: „Dar pentru numele Domnului! Tu doară vezi că aici nu este niciunde o casă de adăpost; deci, unde să te pun pe tine?“
  Maria spuse însă: „Uite, acolo, înspre înăuntrul muntelui, este o peşteră; vor fi de-abia o sută de paşi până acolo! Acolo duceţi-mă; să merg mai departe, îmi este imposibil!“
  Şi Iosif şi-a mânat numaidecât căruţa în acea direcţie şi a găsit spre cel mai mare noroc al lui în această peşteră, deoarece le servea păstorilor ca staul de nevoie, ceva fân şi paie, din care el imediat a lăsat să se facă un aşternut de nevoie pentru Maria.