Femeia însă a rugat-o pe Maria, dacă ea nu doreşte să-i permită, ca să rămână un timp la ea, ca să slujească în casa, în care i s-a întâmplat o aşa de mare mântuire.
Maria a spus însă: „Femeie, acest lucru nu depinde de mine, fiindcă eu însumi sunt numai o slujitoare a Domnului;
„rămâi însă un timp, până ce soţul meu se întoarce acasă de la ogor! De la el o să primeşti tu răspunsul potrivit!“
Femeia a căzut însă la picioarele Mariei şi vroia să înceapă s-o divinizeze de-a dreptul pe Maria ca pe o zeiţă ; pentru că ea considera vindecarea ochilor ei ca o minune prea mare, pentru că era o femeie născută oarbă.
Maria i-a interzis însă aşa ceva cu severitate şi s-a dus într-o altă odaie.
Femeia a început însă să plângă din această cauză, fiindcă era de părerea, că ar fi jignit-o astfel pe cea mai mare binefăcătoare a ei.
Iacov însă, care se juca în aceeaşi cameră cu copilaşul, s-a uitat la femeie şi i-a spus:
„De ce plângi tu, de parcă ţi-ar fi pricinuit cineva vreun rău?“
Femeia a spus însă: „Ah, tu tinerel drag! Eu am jignit-o chiar pe aceea, care mi-a dat lumina ochilor! Cum să nu plâng în această situaţie?“
Iacov a vorbit însă: „Ah, îngrijeşte-te de altceva! Femeia tânără, care ţi-a dat apa de baie, este mai blândă decât o turturea; de aceea eu nu poate fii niciodată jignită.
„Chiar dacă cineva ar şi vrea s-o jignească, atunci acela nu poate însă totuşi să înfăptuiască acest lucru!
„Pentru că ea îl binecuvântează pe acela de zece ori pentru o jignire şi îl roagă chiar pe însuşi cel jignitor iarăşi să refacă prietenia cu ea şi acest lucru într-o formă, căreia nici cea mai solidă piatră n-ar putea să i se împotrivească!
„Uite, aşa de bună este această femeie! De aceea, fii neapărat fără grijă; fiindcă eu te asigur, că ea se roagă chiar acum la Dumnezeu pentru tine!“
Şi astfel a şi fost: Maria se ruga într-adevăr la Dumnezeu pentru această femeie, ca El să binevoiască să-i ilumineze mintea ei, ca ea să admită atunci, că şi ea (Maria anume) este numai o femeie slabă.
Maria nu era într-adevăr numai o femeie obişnuită, ea făcând parte din cea mai înaltă aristocraţie (ca fiică de rege); dar bucuria ei consta din aceea, ca ea să fie umilită peste tot şi de fiecare.
După o perioadă de timp a venit însă buna şi draga Marie iarăşi înapoi şi a rugat-o în serios pe femeie s-o ierte din această cauză, dacă ea s-ar fi purtat cu aceasta puţin cam prea dur.
Această purtare din partea Mariei a omorât-o aproape pe femeia mulţumitoare din cauza a atâta dragoste pentru Maria.
Şi femeia a spus în deplina fericire a dragostei sale:
„O tu suflet luminos al neamului meu, ceea ce mai înainte mi-a arătat inima ta nobilă, acest lucru îţi vor face odată popoarele!
„Pentru că dintre toate femeile lumii eşti tu sigur prima, care se află cu înalţii zeii cu atât mai sigur în legătură, deoarece ei, pe lângă virtutea lor adevărată de zei, sunt chiar şi atât de nespus de dragi, minunaţi şi frumoşi!“
Maria a spus însă: „Dragă femeie, după moartea mea să facă oamenii cu mine, ce vor ei; dar în timpul vieţii mele, să nu se întâmple aceasta!“
Aici a venit Iosif cu cei patru fii iarăşi înapoi; şi Maria a condus-o de îndată pe femeie la el şi i-a povestit totul, ce s-a întâmplat acolo.



Atunci când însă femeia a recunoscut numaidecât, că Iosif este soţul Mariei, ea s-a dus la el şi i-a înfăţişat cererea, ca să aibă voie să rămână în casa lui.
Şi Iosif i-a zis femeii: „Dacă ţi s-a întâmplat o asemenea milostivire, cum mi-a făcut-o cunoscută femeia mea în prezenţa ta, şi tu vrei de aceea să fii mulţumitoare faţă de această casă, atunci poţi să rămâi tu într-adevăr.
„Pentru că uite, eu am aici o proprietate de teren destul de mare şi am mai multe animale domestice şi am o casă încăpătoare!
„Şi astfel nu va fi lipsă de ocupaţie, şi şi spaţiul de locuit este îndeajuns aici.
„Femeia mea este şi aşa mai mult de o constituţie slabă în puterea ei trupească; de aceea îmi vei aduce tu mie o slujire bună, dacă tu o ajuţi pe femeia mea pe ici pe colo în lucrul casei.
„Să se aibă grijă de toate necesităţile tale; dar în bani nu pot să-ţi dau nici o recompensă, pentru că eu însumi nu am bani.
„Dacă tu eşti mulţumită cu această cerere, atunci poţi tu să rămâi aici după buna voinţă a ta, dar nu din cauza a vreunei obligaţii presupuse!“
Aceste cuvinte au făcut-o pe femeie, care era şi aşa o orfană foarte săracă, din calea afară de fericită, şi ea a lăudat casa peste toate măsurile, în care a întâmpinat-o aşa de mult bine.
Iosif a întrebat-o însă de locul ei de naştere şi de vârsta ei, şi de care religie ar aparţine ea într-adevăr.
Şi femeia a răspuns: „Cel mai demn bărbat de toată cinstea, eu sunt originară din Roma, sunt fiica unui patrician bogat!
„Infăţişarea mea bătrânească nu corespunde cu vârsta mea; pentru că eu sunt de-abia de douăzeci de veri o locuitoare a pământului.
„Eu m-am născut oarbă; pe părinţii mei i-a sfătuit însă un preot, ca ei să mă ducă la Delfi, căci acolo eu aş căpăta prin mila lui Apolon lumina ochilor.
„Atunci când acest sfat a fost dat părinţilor mei, am avut eu vârsta de zece ani şi şapte luni.
Părinţii mei, care erau foarte bogaţi şi mă iubeau foarte tare ca singura lor fiică, au urmat acest sfat.
„Ei au închiriat o corabie, pentru a naviga cu mine către Delfi.
„Noi însă de-abia ne-am aflat trei zile pe mare, că a venit o furtună imensă şi a dus corabia pe apă cu cea mai mare viziteză în această regiune.
„ La aproximativ două sute de stânjeni - cum mi-a povestit deseori salvatorul vieţii mele - s-a izbit corabia de o stâncă,
„şi tot - în afară de mine şi un marinar, care m-a salvat - s-a scufundat, şi astfel şi părinţii mei buni.
„Niciodată nu s-a mai ivit o ocazie, care m-ar fi dus înapoi în oraşul meu de baştină. şi marinarul a murit aici, deja în urmă cu cinci ani, şi eu sunt acum o cerşetoare orfană chinuită de mare nevoie şi tristeţe în acest oraş.
„Deoarece eu totuşi am găsit o asemenea milostivire cu siguranţă la zei şi am căpătat lumina ochilor mei şi îi pot vedea acum pe binefăcătorii mei, atunci eu vreau totuşi să uit cu plăcere marea mea stare jalnică!“
Această povestire a femeii aparente i-a făcut pe toţi să plângă; şi Iosif a spus: „O tu săracă orfană, fii mângăiată; pentru că aici îi vei regăsi pe părinţii tăi multiplu!“



Pretinsa femeie nu l-a înţeles pe deplin pe Iosif, ce a dorit el să spună cu câştigarea părinţiilor ei multimplu; de aceea l-a întrebat ea:
„O tu bărbat drag şi foarte bun, în a cărui casă m-a întâmpinat o milostivire aşa de nesfârşit de minunat de mare, ce vrei tu să spui într-adevăr cu faptul, că mi se va petrece aici după cuvintele tale o găsire din nou multiplă a părinţiilor mei pierduţi?“
Iosif i-a spus însă: „Intr-adevăr, tu să fii în casa mea ţinută asemenea cu copiii mei întreaga ta viaţă!“
„Să înveţi să-L recunoşti pe singurul şi veşnic adevăratul Dumnezeu, care este aici Acelaşi, care te-a făcut pe tine şi ţi-a dat acum iarăşi lumina ochilor tăi!
„Da, să-L recunoşti real pe Dumnezeul şi Domnul tău şi să fii învăţată de El Insuşi!
„Astfel, vei întâlni tu şi aici foarte acuşi un roman de rang înalt în această casă a mea, care îţi va pune în ordine treburile tale în Roma!
„Şi acest roman este Cireniu, un frate al lui August.
„El ţi-a cunoscut cu siguranţă părinţii şi se va folosi după sugestia mea cu siguranţă şi pentru treaba părinţiilor tăi pentru tine în Roma. şi aceştia vor fi totuşi părinţii tăi într-un mod multiplu, duhovnicesc şi trupesc?!
„Pentru că dacă ar trăi într-un oarecare fel părinţii tăi trupeşti, spune, ar putea aceştia să facă mai mult pentru tine?
„Ţi-ar fi dat ei într-adevăr iarăşi lumina ochilor tăi, şi ar fi fost ei într-adevăr în stare să ţi-l arate pe unicul, veşnicul şi adevăratul Dumnezeu?!
„Părinţii tăi trupeşti te-ar fi îngrijit probabil pe o durată de timp, aici însă vei fi tu îngrijită pentru veşnicie, dacă tu vrei numai să primeşti această purtare de grijă!
„Spune, ce este atunci într-adevăr mai mult? Părinţii tăi trupeşti, pe care i-a înghiţit marea, sau cei de acum, cărora trebuie să le asculte marea în numele Dumnezeului unic?“
Aici a fost pretinsa femeie pe deplin tăcută de atâta respect profund şi dragoste pentru Iosif.
Pentru că ea era de păreree că, deoarece ea şi aşa a auzit deja pe ici pe colo foarte încet vorbindu-se, de parcă ar locui Zeus pe undeva în această împrejurime a oraşului Ostrazine, ar fi ea în prezenţa trupească a aceluiaşi.
Iosif însă a recunoscut foarte acuşi iluzia femeii şi a vorbit către ea:
„O fată, o fiică! Să nu cumva să crezi despre mine mai mult decât sunt eu; cel mai puţin însă să crezi despre mine ceva, ce nu este nimic!
„Eu sunt un om asemenea ţie; aceasta să-ţi fie îndeajuns deocamdată! Cu timpul însă se va ilumina şi aşa mai mult în jurul tău; de aceea, bine pentru acum!
„Aduceţi însă acum gustarea de prânz; după aceasta vrem noi să învăţăm a cunoaşte mai multe lucruri! Deci, să se întâmple!“



Fii lui Iosif s-au dus de îndată afară şi au adus gustarea de prânz înăuntru.
Iosif a spus însă: „Ce se întâmplă cu cei trei? Vor ţine ei cu noi masa de prânz, sau vor mânca ei cumva mai bine pentru astăzi în odaia lor?
„Mergeţi afară şi interesaţi-vă de aceasta, şi să le fie lor, cum vor ei cel mai bine să fie!“
Şi fii s-au dus şi i-au întrebat pe cei trei; aceştia însă n-au spus nimic, ci le-au arătat fiilor, că ei nu vor vorbi nimic şi nu vor mânca nimic înainte de asfinţitul soarelui, nici mâncare şi nici băutură.
De aceasta l-au înştiinţat fiii pe Iosif, şi Iosif a fost cu acest lucru mulţumit şi a spus:
„Dacă cei trei au ridicat această treabă la rangul unui lucru de conştiinţă, atunci noi am păcătui faţă de ei, dacă noi n-am vrea să-i lăsăm în devotamentul jurământului lor!
„Să ne aşezăm de aceea acum la masă în numele Domnului şi să mâncăm cu mulţumire ce ne-a dat Dumnezeu!“
Pretinsa femeie a spus însă : „O domn al acestei case! Tu eşti prea bun, şi eu nu am nici o valoare, de aceea eu nu sunt într-adevăr demnă, să mănânc la masa ta! Pe coridorul casei vreau eu să mănânc cu mulţumire, ceea ce îmi va da bunătatea ta.
„La aceasta nu sunt într-adevăr potrivite nici hainele mele chiar foarte zdrenţuite şi nici trupul meu nespălat pentru masa a unui astfel de domn, cum eşti tu unul!“
Iosif le-a spus însă fiilor: „Mergeţi şi aduceţi patru găleţi mari cu apă; puneţi-le în odaia lăturalnică a Mariei!
Tu, femeie, mergi însă, şi spal-o pe aceasta, şi piaptăn-o, şi îmbrac-o cu cele mai bune haine ale tale!
„Şi atunci când aceasta este înzestrată astfel sărbătoresc şi splendid, atunci condu-o încoace, ca ea să ţină cu noi fără frică masa de prânz!“
Intr-o jumătate de oră a fost îndeplinită voia lui Iosif, şi cu totul spălată stătea acum acolo, în locul femeii, o fată foarte drăgăstoasă, timidă şi foarte mulţumitoare, în a cărui făţă se puteau vedea doar urmele tristeţii de dinainte.
Ea era după trăsăturile ei de o mare frumuseţe, şi în ochii ei se afla smerenie adâncă, dar şi dragoste adâncă.
Iosif avea acum o bucurie mare din cauza acestui copil şi a spus: „O Doamne, eu îţi mulţumesc, că Tu m-ai ales spre faptul, de a salva săraca aceasta! În numele tău cel mai sfânt vreau eu s-o primesc ca pe o fiică deplină a mea!“
Şi întorcându-se spre fii a spus el: „Uitaţi-vă la sora voastră săracă, şi salutaţi-o ca fraţi ai ei!“
Cu multă bucurie au făcut aceasta fiii lui Iosif, şi la sfârşit a vorbit şi copilaşul:
„Deci, aşa cum a fost ea acceptată de voi, aşa să fie ea acceptată şi de mine; aceasta este o faptă bună şi îmi face mare bucurie!“
Dar când însă fata a auzit copilaşul vorbind astfel, atunci ea s-a minunat şi a spus: „O minune, ce este aceasta, că acest copilaş vorbeşte aşa ca un Dumnezeu?“



Fata s-a dus de îndată la copilaş şi a spus:
„O ce copil minune ieşit din comun eşti Tu totuşi!
„Da, Tu eşti acelaşi copilaş strălucitor, despre care eu am visat aşa de minunat, că mama l-a spălat şi după aceea aceeaşi apă de înbăiere mi-a redat lumina ochilor mei.
„Da, da, Tu copilaş Dumnezeiesc! Tu mi-ai dat lumina ochilor! Tu eşti mântuitorul meu; Tu eşti adevăratul Apolon de la Delfi!
„Da, Tu eşti în inima mea deja acum mai mult decât totţi zeii Romei, Greciei şi Egiptului!
„Ce fel de Duh înalt, dumnezeiesc trebuie să-şi aibă sălaşul în Tine, care ţi-a dezlegat deja aşa de devreme limba Ta, şi care se face cunoscut deja acum aşa de aducător de mântuire şi înfăptuind aşa de măreţ!
„Pace vouă oameni ai pământului, care trăiţi împreună cu mine în mare întuneric şi tristeţe!
„Aici este soarele cerului, care vă va da vouă orbilor, precum şi mie, văzul iarăşi!
„O Roma, tu măreaţă biruitoare a pământului, uite, aici, în faţa mea, îmi zâmbeşte eroul, care te va preschimba într-o grămadă de dărâmătură!
„Steagul Lui El îl va înfinge peste zidurile tale, şi tu vei merge în mormânt! Aşa cum este vânturată de furtună o pleavă slobodă, aşa vei fi tu împrăştiată!“
Copilaşul însă i-a întins fetei mâna şi a cerut la ea.
Şi fata l-a luat cu mare bucurie la sine şi la răsfăţat şi l-a alintat.
Copilaşul se juca însă cu buclele de păr bogate ale fetei şi i-a spus la aceasta foarte încet:
„Crezi tu, draga Mea soră, într-adevăr cuvintele, pe care le-ai rostit mai înainte în faţa Mea, atunci când Eu încă Mă aflam pe braţele fratelui Meu?“
Şi fata a vorbit tocmai şi ea foarte încet către copilaş:
„Da, Tu mântuitorul meu, Tu lumina mea, Tu primul meu soare al dimineţii, - acum cred eu aceasta cu atât mai tare, deoarece Tu m-ai întrebat despre acestea!“
Şi copilaşul a spus la acestea: „Bine să-ţi fie ţie, că tu crezi în inima ta astfel, precum ai vorbit!
„Dar acest lucru îţi spun Eu: Nu ţine deocamdată nimic mai secret decât tocmai această mărturie de credinţă a ta!
„Pentru că niciodată n-a ascuţit duşmanul a toată viaţă urechea lui aşa de tare decât exact în acest timp!
„De aceea, taci despre Mine, şi să nu cumva să Mă trădezi, dacă îţi este important, să nu fii omorâtă veşnic de acest duşman!“
Fata a făgăduit însă acest lucru sus şi tare şi a fost în timpul, când îl adora pe copilaş, aşa de foarte desăvârşit de frumoasă şi tinerească, că din această cauză au începtut toţi să se minuneze foarte tare, şi fata de-abia că nu se putea ajuta de loc de atâta fericire, da aşa de fericită era ea, că a început să jubileze şi să devină familiară.



Atunci când fata se afla încă în cea mai mare fericire a ei, a venit exact Cireniu iarăşi în compania lui Maroniu Pilla la Iosif, cum el a promis în seara de dinainte.
Iosif şi Maria l-au primit cu mare bucurie inimoasă, şi Cireniu a spus:
„O tu prieten şi frate al meu ales, ce aţi trăt voi aşadar totuşi, din care cauză sunteţi voi aşa de fericiţi spre marea bucurie a mea?“
Iosif însă, l-a făcut pe Cireniu de îndată atent asupra fetei şi a spus:
„Uite, acolo cu copilaşul pe braţ şi scufundată într-o fericire adâncă, vezi tu motivul bucuriei noastre!“
Cireniu s-a uitat mai îndeaproape la fată şi i-a spus după aceea lui Iosif:
„Ai primit-o tu aşadar ca să fie o îngrijitoare de copil? De unde a venit în sfârşit această fată frumoasă evreică?“
Şi Iosif i-a răspuns lui Cireniu care ardea de curiozitate:
„O prieten înalt, uite, o minune a adus-o sub acest adăpost! Ea a venit oarbă la mine, arătând ca o bătrână şi foarte sărăcăcioasă femeie cerşetoare.
„Prin puterea miraculoasă a copilaşului a primit ea însă lumina ochilor, şi s-a arătat atunci, că ea este o fată tânără de abia de douăzeci de veri, şi este o orfană, din care cauză eu am şi primit-o aşadar să fie fiica mea, şi acesta este motivul aşa de fapt al bucuriei noastre!“
Şi Cireniu, privind la fată cu o bine dispunere tot mai mare, în timp ce fata de atâta fericire încă nu l-a observat pe Cireniu, chiar dacă el era prezent în cea mai plină strălucire a lui, i-a spus lui Iosif:
„O prietene, o frate, cât de mult regret eu acum, că sunt un patrician roman de rang înalt!
Intr-adevăr, eu aş da totul pentru aceasta, dacă aş fi un evreu şi aş putea acum să cer această evreică minunată de la tine ca să fie femeia mea!
„Pentru că tu ştii, că eu sunt celibatar şi fără copii. O ce mult poate să-mi însemne o asemenea femeie binecuvântată de tine!“
Şi Iosif a zâmbit către Cireniu şi l-a întrebat: „Ce ai face tu în sfârşit, dacă această fată nu ar fi o evreică, ci o romană de rang înalt, asemenea ţie?
„Dacă ar fi ea singura fiică a unui patrician, a cărei părinţi au găsit moartea în valurile marii într-o călătorie înspre Delfi?“
Aici s-a uitat Cireniu foarte mirat la Iosif şi a spus după un timp de tăcere:
„O distins prieten şi frate! Ce spui tu aici? Eu te rog, explică-te mai clar; pentru că treaba pare să mă privească îndeaproape!“
Iosif a spus însă: „Prietenul meu înalt! Uite, totul îşi are timpul său potrivit, de aceea ai şi tu puţină răbdare aici; fiindcă fata însăşi îţi va face totul cunoscut!
„Tu însă relatează-mi momentan, cum stau lucrurile cu morţii dezgopaţi din molozul templului!“