Trâmbiţarea sfintei Virginia peste creştinii din cetatea Ungureni

Pace vouă, iubiţii mei! Câtă vreme a trebuit să aştept eu această zi! O, câtă vreme! Dar cât a aşteptat Domnul această zi! Cine a mai aşteptat această zi, măi iubiţii mei? Cine, mămică? Cine a mai dus greutatea acestei aşteptări? O, grea a mai fost aşteptarea, scumpii mei, iubiţii mei, că voi, mămică, aţi rămas iubiţii mei.

Eu sunt duhul cel ceresc, un duh pribeag care suspină, iubiţii mei. Pribegesc din loc în loc şi caut şi strig şi aştept să mi se răspundă, să mi se deschidă. M-a trimis Domnul la cei pe care i-am lăsat, căci plângând am plecat când i-am lăsat, şi parcă a fost o veşnicie de atunci şi până acum.

O, iubiţii mei, vreau să vorbesc mai întâi cu cei mai mici, cu cei care nu ştiu nimic despre mine, că vreau să-i fac să înţeleagă şi să mă cunoască şi să ştie de unde vin şi pentru ce vin acum. Ei sunt mici de tot, pentru că cel care nu ştie cine este Dumnezeu, acela încă nu s-a născut, dar ei au auzit de acest nume şi ar putea spune că-L cunosc pe Dumnezeu. Aşa este, pot să spună că-L cunosc, pentru că ei nu înţeleg cum poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu şi cum se poate spune că-L cunoşti pe Dumnezeu. Nimeni nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu decât acela căruia Domnul i Se lasă cunoscut, dar şi această clipă îşi are vremea ei pentru fiecare făptură creată de Dumnezeu, căci pământul şi tot ce este pe el este creaţia lui Dumnezeu.

Copiii mei, Dumnezeu este fără de început, şi iubirea Lui este fără de început şi fără de sfârşit, precum Dumnezeu este fără de sfârşit, şi dacă este fără de sfârşit, şi tu care eşti o părticică din creaţia Sa, eşti fără de sfârşit. Dacă Dumnezeu este fără de sfârşit, nici o părticică din dumnezeirea Sa nu se sfârşeşte vreodată, şi de aceea este scris în Cartea Adevărului despre cel care este cu Dumnezeu şi care chiar de va muri viu va fi. Chiar şi cel care nu vrea să-L cunoască pe Dumnezeu şi pleacă de pe pământ fără să-L cunoască, acela nu poate pieri nici el, şi când pleacă de aici, acolo dă de Dumnezeu ca să ştie că este Dumnezeu, şi apoi trece cu cei ce nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, trece şi nu piere nici acela, dar nesfârşirea aceluia este durere fără mângâiere, fără de sfârşit.

Copilul meu, Dumnezeu este Acela Care a fost şi este şi Care vine curând. Cine nu are credinţă şi cunoştinţă despre Dumnezeu, acela este o stârpitură faţă de creatura care-L recunoaşte pe Creatorul său. Dar tot stârpitură este şi acea creatură care a auzit de viaţa lui Dumnezeu şi nu face parte din acea viaţă întru Dumnezeu. Şi, în sfârşit, cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela va fi fără de sfârşit cu Dumnezeu, şi acela ca şi Dumnezeu intră întru biruinţa cea care se luptă să vegheze şi să-i ajute neîncetat pe cei care cred lui Dumnezeu şi Îl cheamă ca pe Unul Care poate să ajute.

Aşa am fost şi eu. Am crezut în fiinţa lui Dumnezeu, şi când a venit să mă ia şi să mă treacă acolo unde toţi Îl văd pe Domnul m-a luat şi m-a aşezat în ceata sfinţilor, în ceata celor ce au biruit şi au lucrat minuni în numele Celui Care a lucrat minuni pe pământ, căci Acela a venit pe pământ, şi prin puterea Sa a luat trup din pântecele unei Fecioare şi S-a făcut Om ca să fie văzut pe pământ şi să Se facă cunoscut celor ce aveau să creadă în El, şi prin aceia să creadă în El până în ziua de acum toţi cei cărora a voit Dumnezeu să li Se descopere.

Cât am fost eu pe pământ, a lucrat Dumnezeu minuni prin mine şi Şi-a făcut un popor credincios în urma lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu prin mine. Dumnezeu a vorbit pe pământ mulţi ani prin gura mea, multă vreme, şi am suferit chin şi prigoane de la cei necredincioşi care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi nu credeau în El. Şi când mi-am sfârşit drumul pe pământ, m-a luat Dumnezeu în ceata sfinţilor şi m-am făcut rugătoare pentru poporul creştin care a crezut prin mine în Dumnezeu, şi poporul acesta s-a rugat la mine ca să mijlocesc pentru el la Dumnezeu, s-a rugat mie aşa cum se roagă creştinii la Maica Domnului, la sfântul Nicolae, la sfântul Ioan şi la toţi sfinţii care au fost pe pământ şi s-au sfinţit şi s-au dus apoi în ceata sfinţilor. Sfinţii îi ajută pe cei credincioşi şi le dau ocrotire şi binecuvântare. Aşa fac şi eu pentru toţi creştinii care L-au crezut pe Dumnezeu prin mine. Aşa a făcut Dumnezeu un popor prin această lucrare care a fost prin mine, şi din acest popor creştin face parte această familie cu care voi v-aţi înrudit, măi copii.

Eu am fost ca o mamă pentru poporul meu. Am fost cu milă şi cu iubire şi sunt şi azi în ajutorul lor, căci mamă mi-au zis toţi creştinii mei, toţi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu să-i conduc spre El. A vorbit Domnul cu acest popor prin gura mea şi a spus că în vremea aceasta va trebui să mă ridic să-mi strâng poporul, să-l strig, să-l deştept ca să lucreze cu el minune pe pământ şi să vadă toate popoarele lumii ce a lucrat Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat, şi să creadă lumea şi să se adauge la această slavă, căci poporul acesta va fi în curând cunoscut de toată suflarea, că Domnul îl va străluci şi va lucra cu el minuni despre care nu s-a mai auzit vreodată.

Iată, duhul meu a fost trimis din nou pe pământ, ca să strige la popor să se adune, să se gătească frumos, că vin zile măreţe şi vin zilele gloriei lui Dumnezeu, aşa cum este scris. Alăturaţi-vă şi voi, măi copii. Apropiaţi-vă să ascultaţi şi fiţi cu frică şi cu cutremur spre această bucurie care se va arăta în curând peste acest pământ ales care se va numi Noul Ierusalim, că se va coborî din cer Ierusalimul gloriei lui Dumnezeu. Acela care este acum, este Ierusalimul patimilor Domnului, dar acesta care se va arăta, este Ierusalimul gloriei lui Dumnezeu, căci aşa stă scris în Cartea Adevărului. Ridicaţi-vă şi voi înspre credinţă şi înspre slava care se apropie, ca să fiţi ocrotiţi cu toţi cei care vor fi găsiţi scrişi cu Dumnezeu, iar dacă veţi întoarce spatele la această strigare, Dumnezeu vă va adăuga atunci cu cei necredincioşi, şi cu plata acelora. Amin.

Îmi îndrept acum iubirea spre cei mai mari, mai mari la cunoştinţă, care m-au cunoscut de mititei şi care sunt înscrişi la numărătoarea poporului meu, căci pe cine-i găsesc scrişi la această numărătoare, pe aceia trebuie să-i strâng numaidecât. Şi iată, cercetez cartea acestei lucrăriîn care s-a scris atâta vreme şi scot din ea mărturiile toate pentru fiecare creştin care a mâncat la această masă, că dacă sunt găsiţi în acea carte, pe aceştia mă duc să-i caut şi să-i strig, mă duc după ei pe unde or fi şi oricum i-aş găsi, că-mi cere Domnul socoteală de ei, îmi cere numărul întreg, măi copii. Nu mai am odihnă, nu-mi trebuie slavă cerească, nu pot să am pace. Pribegesc din loc în loc, mă bag prin foc, mă bag prin spini, mă bag prin prăpăstii întunecate, mă bag prin toate ungherele iadului de pe pământ, mă zbat fără de mângâiere, strig ca o disperată, bat la porţi şi sunt cu mila în braţe şi strig şi suspin, copiii mei. Plânge cerul de mila mea şi se scoală sfinţii din odihna lor să-mi mângâie suspinul şi să mă ajute. E groasă ceaţa, copiii mei, e gros întunericul de acum. Iată misiunea mea. M-am ridicat să sparg crusta cea groasă şi să pătrund peste tot. M-am sculat să dărâm ziduri şi să sfărâm încuietorile şi închisorile şi să dau drumul copiilor mei, să-i scot şi să vadă lumina.

Am crescut o mulţime de copii şi i-am alăptat cu laptele cel ceresc ca să-i fac în stare să se ridice şi să mănânce hrană tare. Am strâns un popor mare, pe care l-am pus la picioarele Domnului ca să iau plată pentru rodul ce I l-am adus, şi am plecat apoi să-i pregătesc loc, ca acolo unde vor fi ei, să fiu şi eu; ca acolo unde voi fi eu, să fie şi ei. M-am sculat cu biruinţă şi m-am înarmat cu toată puterea cerului ca să scot afară pe demoni şi să vindec bolile şi să-mi ridic poporul în picioare, că toate popoarele vor rămâne înmărmurite şi se vor pleca să asculte şi se vor lăsa spre înviere. În cartea acestei lucrări scrie că va veni această vreme. Iată vremea, copiii mei. Iată pământul făgăduinţei din vremea aceasta. Voi termina de strigat şi de strâns, voi trece pe de-a rândul peste tot pe unde am copii risipiţi, voi trâmbiţa peste tot ca să-mi ridic poporul, voi învia pe tot creştinul care se lasă spre înviere, voi pecetlui cu pecetea Dumnezeului Cel viu creştetul celor ce vor crede şi se vor scula pe picioare, voi termina de pus sigiliul acestei vremi, şi apoi Domnul Savaot va slobozi pe îngerii cei care vor curăţi fărădelegea de pe pământ, şi aceştia vor începe cu acest pământ al făgăduinţei, căci acest pământ va fi în curând începătură de cer nou şi de pământ nou şi nestricăcios, căci cerul şi sculele sale se vor coborî apoi ca să desăvârşească cele scrise în carte. Amin, amin zic vouă, cele de până acum vor trece, şi totul va fi nou şi ceresc. Amin.

Doamne Savaot, începe Tu strigarea. Fii Tu Cel dintâi întru toate, că şi eu, şi aceştia suntem copiii Tăi. Fără Tine nu pot, Doamne Savaot, cu aceste lanţuri. Fără Tine nu vreau prin acest întuneric, căci aceşti copii ai noştri nici nu se zăresc bine din fundul prăpastiei în care au căzut şi nici nu ne strigă ca să-i auzim sau să ne dea mâna. Hai cu mine, coboară cu mine după ei, că sunt aproape morţi, Doamne Savaot. O, sunt chiar morţi de tot. Suflă cu mine peste ei şi hai să-i scoatem şi să-i înviem şi să-i însănătoşim, că iată, se stinge în ei ultima picătură de viaţă, iar bătaia inimii lor nu se mai simte.

– O, iată-Mă! Sunt aici, tată. Sunt aici, Verginico. Suntem toţi cu tine, scumpa Noastră. Astăzi este sărbătoare mare în tot cerul, Verginico. Astăzi toată puterea cerului este în picioare şi biruinţa de azi va fi mare şi se va scrie şi se va vesti în vecii vecilor, şi se va binecuvânta această zi şi se va adăuga zilelor de înviere. Nici Noi, Verginico, nici Noi, tată, nu mai avem pace. Şi Noi am plecat cu tine după poporul tău ca să-i dăm viaţă vie, că poporul tău este cea mai mare taină pentru făptura dumnezeiască, de la început şi până la aceste zile.

Nu mai plânge, Verginico, nu mai suspina, tată! Vino să te strâng la piept şi să-ţi dau mângâiere, căci iubirea ta pentru acest popor a covârşit toate iubirile de până acum. Nu mai plânge, Verginico! Ajunge, tată! Un pas mai este şi intrăm în vremea cea fără de durere, fără de întristare şi fără de suspin. Iată, toţi îţi împărţim mângâiere. Şi Eu, şi Fiul Meu, şi Măicuţa Sa, şi tot cerul, tată. Când S-a ridicat Fiul Meu din mormânt a mai stat patruzeci de zile cu poporul Său ca să rămână cartea acelor zile şi să se mărturisească, şi apoi Eu L-am luat şi L-am pus la loc de-a dreapta Mea. Dar tu ce ai făcut? Îţi spun Eu, tată, ce ai făcut ca să se ştie şi să se scrie pentru toţi cei care vor crede ce ai făcut tu. Tu ai fost aceea care ai avut iubire fără de margini. Tu L-ai coborât încă o dată pe pământ pe Fiul Meu şi te-ai făcut Lui casă şi templu, şi S-a sălăşluit El întru tine în taină mare, ascuns de ochii lumii, şi a adunat de pe la răspântii pe orbi şi pe ologi şi pe surzi şi pe leproşi şi pe toţi sărmanii ca să-i aşeze la această masă. Dar celui chemat aşa i-a spus: «Mergi, şi să nu spui nimănui». Tu ai fost aceea care L-ai ţinut ascuns de ochii lumii ca să-Şi poată hrăni un popor şi să descopere toată taina planului Său pentru vremea aceasta. Şi când ai venit şi tu la Mine, tată, ai venit şi M-ai rugat plângând: „Doamne Savaot, eu cât am fost cu ei, i-am păzit în numele Tău. Păzeşte-i Tu de-acum, ca nici unul să nu piară“. Aşa M-ai rugat, Verginico, şi Eu ţi-am ascultat rugămintea şi i-am păzit, dar ei nu M-au păzit pe Mine, n-au păzit urma Mea şi n-au vrut să Mă mai urmeze şi s-au dus şi şi-au cheltuit înţelepciunea şi au ajuns robi celor străini de Mine şi de tine, şi iată-i, scumpa Mea, iată-i risipiţi şi iată-i săraci şi goi acum; iată-i căzuţi între tâlhari, iată-i aproape morţi.

Tu, Verginico, fiica Mea, fiică de Samarinean, i-ai covârşit pe toţi cei de până acum cu iubirea. Eu văd că nimic nu vrei să-ţi dau, văd că ai dat deoparte slava cerească pe care o meriţi, şi de aceea am făcut minune despre care nu s-a mai auzit până acum. Te-am trimis înapoi, Verginico, şi ţi-am dat în ajutor toată oastea cerească să-ţi faci misiunea despre care am vorbit Eu că vei avea-o în aceste zile, şi ţi-am spus să iei trâmbiţa în mână şi să suni cu putere şi cu duh de trezire aşa cum stă scris în carte, să prooroceşti şi să porunceşti acestor oase uscate să prindă viaţă şi duh de viaţă ca să învieze şi să se întregească trupul lui Israel, şi apoi să vii şi să-Mi spui: „Doamne, am făcut cum mi-ai poruncit“.

Binecuvântată să fie această zi! Fii binecuvântată, Verginico, şi tu, şi lucrarea ta, şi servii tăi, şi casa aceasta în care eşti acum coborâtă cu lucrul tău. Binecuvântată să fie această sămânţă care se seamănă acum! Amin.

Amin, amin, zic vouă, Eu sunt Dumnezeu Savaot, Cel Care sunt din veşnicie şi voi fi în veşnicie. Cerul şi pământul de până acum vor trece cu trosnet, dar cuvintele acestui duh pe care l-am întors înapoi pe pământ, se vor scrie şi vor mărturisi pentru voi sau împotriva voastră. Amin.

Această carte va sta pe masă şi va vorbi pentru voi sau împotriva voastră. Această carte va vorbi în curând.

Hai, Verginico, ia locul, tată, şi lucrează! Începe-ţi lucrul aici şi fii biruitoare, că ţi-am dat toată puterea. Ridică-te şi grăieşte, tată!

– Grăiesc către Tine, Doamne Savaot. Slavă Ţie şi mulţumire Ţie! Iată, îmi încep lucrul aici. Amin.

Pace vouă! Pace vouă, fiilor! Slavă întru cei de sus, iar peste voi pace şi înviere! Amin.

Iubiţii mei, sunt deasupra, sunt aici, sunt venită cu putere. Am în mână sfânta cruce şi am pecetea Dumnezeului Cel viu. Am în mână trâmbiţa cea de apoi ca să trâmbiţez şi în această casă, căci astăzi m-am coborât aici, iar mâine voi merge mai departe însoţită de servii mei, de trimişii mei, căci i-am tocmit pentru culesul viei mele şi pentru ca să meargă cu mine pe de-a rândul să-mi ducă solia, şi ei n-au pregetat, n-au zis că nu merg, pentru că şi ei te iubesc pe tine, poporule al meu, chiar dacă apostolii minciunii din poporul meu hulesc în urma lor, chiar dacă aruncă cu pietre în ei, dar ei nu dau înapoi, şi vor merge cu mine până la capăt, că le voi da putere să poată cu mine.

Iubiţii mei copii, am venit să sar în foc pentru voi, să sar în apă pentru voi. Am venit să mă bag în adânc după voi ca să vă scot pe mal şi să vă aşez pe cale. De ce, mămică, m-aţi părăsit? De ce aţi crezut voi că vă puteţi furişa de mine? Cum aţi putut voi să vă faceţi atât de mult prieteni cu moartea şi cu păcatul? Voi aţi avut pe voi pecete de sfinţenie. Voi aţi fost unşii lui Dumnezeu şi aţi fost bogaţi în daruri dumnezeieşti. Aţi fost îmbrăcaţi mai frumos decât îngerii, căci voi aţi avut mai multă cunoştinţă decât cei din cer, căci cei din cer stau cu frică şi ascultă pe Domnul când vine la voi să vă descopere ceea ce n-a descoperit nimănui în vremile trecute. Când vorbea Dumnezeu cu voi, stăteau îngerii să audă şi să afle taina acestor vremuri şi să se bucure de voi. Aţi fost îmbrăcaţi cu podoabe de neînchipuit, iubiţii mei. Cum de v-aţi îndurat să vă dezbrăcaţi de ele? Ce va face lumea cu voi în ziua când se vor arăta podoabele pe care le-aţi dat de pe voi în schimbul unui veşmânt stricăcios? Voi n-aţi fost născuţi pentru slava asta trecătoare. Voi aţi avut soartă cerească şi nu v-aţi născut ca să fiţi ca şi cei de pe pământ, şi trebuia să fiţi şi să vă îmbrăcaţi apoi ca îngerii din cer. De ce, mămică, n-aţi fost voi cuminţi ca să fi ascultat pe Dumnezeu aşa cum au ascultat fiii lui Noe când le dăduse Dumnezeu poruncă să stea curaţi ca să rămână vii? Fiii lui Noe nu numai că au stat curaţi, dar au şi avut soţii aceştia, şi erau ca fraţii şi erau ca îngerii şi de aceea au rămas vii şi au intrat în barca salvării. Cum de n-aţi avut voi putere să biruiţi voi răul şi păcatul care s-a sculat să se lupte cu voi şi să vă înghită? Cum de n-aţi putut? Cum, că atâta putere a stat deasupra voastră gata să se aşeze peste voi şi să vă îmbrace ca să fiţi puternici în luptă şi să fiţi sfinţi ai lui Dumnezeu? Cum, mămică, cum? Mă frâng şi mă sfărâm cu duhul. Cum, mămică, cum? De ce aţi uitat de Dumnezeu? De ce aţi uitat de mine? De ce n-aţi mai vrut să credeţi că eu va trebui să vin înapoi şi să vă cer socoteală? Nu puteţi nici unul din voi să spuneţi că n-aţi uitat. Aţi uitat, fiindcă iată cum vă găsesc.

Am venit să mă sfătuiesc cu voi ce avem de făcut, ce putem face. Fără voi nu pot lua decât o hotărâre. Dacă voi rămâne să hotărăsc singură, numai o singură cale va fi. Eu trebuie să mă înfăţişez acum cu poporul meu la Dumnezeu ca să facă din el izvor de lumină şi de viaţă şi de slavă pe pământ. Numai o singură slavă va mai fi pe pământ, şi aceea va fi slava cea de la Dumnezeu. Şi dacă va trebui să hotărăsc eu pentru voi, nu pot face pentru voi ceea ce credeţi voi, că la Domnul nu se intră după nume sau după neam, ci după adevăr şi după legea cea dreaptă. N-am să pot face decât un singur lucru. Voi ridica sabia, iubiţii mei. Aceasta voi face, pentru că eu vă iubesc mult de tot şi nu pot fără voi la Dumnezeu. Voi da în voi ca să vă trezesc şi să vă înfricoşez, şi apoi voi sufla peste voi şi vă voi ridica pe picioare, pentru că este scris în cartea acestei lucrări: «Daniele, învaţă pe copiii tăi zidăria».

Măi iubiţii mei, măi finişorii mei, măi puişorii mei! Ajunge cu nepăsarea, măi mămică! Nu e de joacă ceea ce se petrece în zilele acestea. Dumnezeu începe să iasă şi să Se vadă. Unde ar fi să vă ascundeţi de sub ochii Săi care vădesc orice ungher? Lăsaţi moartea în urma voastră şi faceţi ce a făcut Lot şi ieşiţi din Sodoma, copiii mei, ieşiţi din Gomora, ieşiţi din lume, că lumea a ajuns la sfârşit de acum. Vai de tine, mămică, dacă vei mai fi lume, că lumea a ajuns la sfârşit, şi te-ai sfârşi şi tu cu tot cu lumea din tine dacă te va ţine nepăsarea în închisoarea ei. Schimbaţi-vă haina vieţii, că veţi sta la masa Paştelui cel mare, şi acolo nu trebuie să vă spun eu vouă cum trebuie să vă fie haina, că voi ştiţi de la Dumnezeu cum va fi atunci. Şi dacă astăzi nu veţi auzi glasul meu, şi dacă vă veţi împietri ca să nu vă ridicaţi, să ştiţi că mâine nu va mai fi tot ca astăzi. Vouă vă trebuie o înviere bună, de două ori mai bună, fiindcă aveţi legământ care stă pe masa Sfintei Treimi şi mărturiseşte şi vorbeşte acel legământ.

Întoarceţi-vă, copiii mei iubiţi, întoarceţi-vă la iubirea cea dintâi şi la iubirea cea de azi, că azi vi se şterge totul cu buretele milei de azi. Mâine nu mai este acest burete, că eu îl voi lua şi îl voi arunca în foc, să ardă cu el păcatele voastre, dar ca să mai muriţi apoi, o, nu se mai poate, iubiţii mei, căci picul care mai rămâne, e mic pasul acestui pic şi scăpăm înspre biruinţă.

Îmbrăţişaţi-vă tovarăşii de viaţă şi fiţi de-acum fraţi ai lui Iisus Hristos, căci ai Lui sunteţi de acum, dar nu uitaţi nici o clipă că Iisus Hristos este fără de păcat. Eu m-am ridicat ca să vă vindec rana neascultării de la faţa Domnului, dar fiţi dârji şi puternici ca să pot sta cu sabia în teacă, măi copii, că dacă mâine veţi căuta să mai muriţi, sabia nu va mai sta la locul ei şi va lucra această unealtă. Nu vă temeţi că nu veţi putea cu cerul, căci puterea voastră va fi Domnul. Iar cine dintre voi va rămâne surd la glasul sunetului de trâmbiţă, acela va fi dat deoparte, şi soarta aceluia va fi cu cei necredincioşi unde este plâns şi strepezire de dinţi. Nu, mămică, să nu rămân fără voi, că fiţi atenţi, nu veţi pieri nici unul şi toţi veţi fi, dar dacă nu veţi fi ai mei veţi fi ai osândei care vine în urma mea.

M-am ridicat cu putere mare şi nu se poate să nu am eu putere să vă fac cereşti, să fac din voi cer nou şi pământ nou şi să vă arate Domnul la toată făptura de sub cer. Aceasta este soarta acestui popor. Hai, mămică, şi nici un fir de păr nu va pieri de pe creştetul vostru. Nu mai pângăriţi biserica mea, că voi sunteţi biserica cea care-L va primi pe Domnul acum când vine să Se arate iar. Scoateţi urâciunea pustiirii din biserica mea, că voi aşa sunteţi trecuţi la Domnul: biserica Dumnezeului Cel viu, şi în această biserică Se va slăvi iarăşi Dumnezeu şi va vorbi încă o dată mulţimilor.

Nu căutaţi să-L încercaţi pe Dumnezeu, că Domnul nu Se lasă ispitit de nimeni, iubiţii mei. Ridicaţi-vă acum! Daţi-i mâna lui mămica! Dumnezeu de la mine vă cere, căci fiecare va sta la rândul cetei sale. Fiţi sfinţi, precum Domnul este sfânt. Fiţi vii, precum Domnul este viu, şi fiţi ca îngerii, precum în cer aşa şi pe pământ, copiii mei. Bucuraţi-vă că faceţi parte din fiii acestei lucrări, căci cu această lucrare Se va înălţa Dumnezeu deasupra tuturor înălţimilor de pe pământ, ca să vadă înţelepţii pământului şi să se plece şi să se umilească.

O, ce fericire poate covârşi acum fericirea mea? Cine nu se bucură şi cine nu plânge azi cu mine în cer şi aici unde sunt acum, aici, la voi şi cu voi, copiii mei?! Am coborât de un pic de timp o poruncă şi această poruncă s-a adus la îndeplinire. Am zis despre o piatră căzută de la locul ei şi am zis să o punem la locul de unde a căzut. Am zis să dăm deoparte veşmântul murdar de pe acest fiu al lui Dumnezeu şi să-l punem pe cel curat şi ceresc. Am voit de mult, de când l-am pierdut am voit să mă arunc după el în apa pierzării în care a căzut, dar Dumnezeu a spus: «Nu, Verginico, nu, tată. Lasă-Mă să Mă arunc Eu, că tu vei avea mult de lucru în zilele ce vor veni. Tu va trebui să te ridici iar, să ridici noroadele şi să le hrăneşti, şi să sufli apoi peste ele ca să învieze aceşti morţi. Nu, tată, nu te arunca tu. Eu Mă bag după el. Eu, Verginico. Nu plânge, că puterea Mea îl va învia şi nu vei rămâne fără el. Eu voi sufla peste el, şi el va învia».

O, copiii mei, eu am rămas apoi cu poporul meu ca să-l hrănesc şi să-l ocrotesc, iar pe acesta l-a luat apa şi a murit, mămică. Şi a venit vremea cea proorocită, să sufle Domnul peste el şi să învieze, şi hai să ne bucurăm, hai cu toţii, măi copii. Binecuvântată să fie această clipă. Amin.

O, Nicuşor al meu, iubitul meu, copilul meu, fiul meu, ocrotitorul meu, că mult m-ai ocrotit, mămică. Nicuşor al meu, parcă a fost o veşnicie de când ai plecat. Întoarce-te acum, că a venit vremea, Nicuşor al meu. Hai, mămică, hai să sculăm poporul în picioare. Hai, că şi tu vei da socoteală la Dumnezeu pentru acest popor. Ajunge, măi mămică, ajunge! Spală-ţi faţa, spală-ţi haina! Vino, Nicuşor al meu! Hai să ne înfiripăm copiii, că sunt morţi copiii noştri. Adu-ţi aminte de cele de odinioară, adu-ţi aminte de vremea când mă purtai pe braţe ca pe o copilă, pentru că tu credeai atunci pe Dumnezeu. Vino, Nicuşor, vino, că tu nu eşti necredincios. Vino, că a venit vremea să vii. Un pic, mămică, şi ne vom întâlni, şi tu ştii şi crezi că ne vom întâlni. Hai să ne luăm de mână, simte-mi mâna lângă mâna ta, că iată, m-am ridicat cu trâmbiţa şi biruinţa va fi mare.

Ce voi face eu acum cu tine dacă vei mai vrea să te mai aştept vreun pic? Aşteptarea s-a sfârşit, Nicuşor al meu. Domnul a început să împărăţească, şi din zi în zi tot mai mult Îşi va anunţa împărăţia. Nu mai crede tu, măi mămică, să nu mai crezi că mai poţi să mai ţii şi de-acum vremea pe loc. Vremea Domnului a venit, a început şi se desăvârşeşte, şi tu încă stai murdar, mămică. Tu eşti ca un tăciune scos din foc. Pune mâna, mămică, şi te spală singur şi te spală bine, că am în braţe veşmântul cel curat şi stau pregătită să te îmbrac cu el, măi iubitul meu.

Nicuşor al meu, scoală-te din morţi! Scoală-te, mămică! Aruncă stricăciunea de pe tine, că nimic întinat şi nimic necurat nu va rămâne acum. Nu mă du în stare să te împing din spate, nu mă fă să te las cu mâna la burtă, nu-mi mai încerca mila, Nicuşor al meu, că a luat Domnul mila şi din mâna mea. Nu mai am decât strigarea şi sabia şi sigiliul în mână. Pe astea le mai am acum. Sun din trâmbiţă pe de-a rândul să-mi adun poporul şi să suflu peste el duh de înviere. Iată zilele învierii, Nicuşor, copilul meu iubit. Iată, poporul meu înviază şi se sfinţeşte. Poporul nostru va fi mare şi puternic, măi mămică, fiindcă este scris în cartea acestei lucrări pe care o avem noi, scrie că poporul acesta va împărţi lumină pe pământ şi va împărţi Duh Sfânt; scrie că vor veni popoarele şi se vor pleca la această lucrare; scrie că regii lumii vor veni şi vor umbla întru lumina care va umple acest pământ binecuvântat. Iată împlinirile despre acest pământ al făgăduinţei. Hai, mămică, hai să trecem Iordanul şi să intrăm întru acest pământ! Hai, că tu fără mine nu poţi intra la Dumnezeu. Hai, că Dumnezeu voieşte să dea împărăţia Sa poporului nostru şi hai să ne sculăm, să înţelepţim într-o clipă poporul, ca să Se poată Domnul desăvârşi apoi peste lume şi să învieze lumea. Nu fi îndoielnic, nu fi fricos, nu căuta să dai cerul la spate. A venit ziua, Nicuşor. A venit vremea să fii aşezat la loc şi să lucrezi cu mine, mămică. Nu te teme. Dumnezeu este cu noi şi cu poporul. Fii credincios de-acum şi ridică-te, că nu te mai las nici o clipă să stai nepăsător.

Ia spune-mi tu, ce să fac cu tine? Ce să fac, mămică? Dacă nu te vei spăla acum, dacă vei mai sta cu murdăria pe tine, dacă vei mai face şi ca satana, gata, te ridic eu atunci. Acum sunt cerească şi sunt înarmată bine şi am putere să te fac să te ridici numaidecât. Nu se mai poate să faci ce vrei tu de-acum. Te-am aşteptat de-ajuns, mămică. Acum este altceva de lucrat. Uită-te ce avem de făcut. Avem de sculat pe morţi din morminte, că toată lumea zace în mormântul necunoştinţei. Dacă tu mai crezi că mai poţi dormi, nu mai poţi, mămică, îţi spun eu că nu mai poţi. Şi îţi mai spun să ştii şi să crezi că tu fără mine nu eşti nimic, şi nu vei putea fi bun la nimic fără mine. Nu vei fi recunoscut de Dumnezeu fără mine; nu, mămică. Dacă nu te vei pleca acum şi dacă nu vei lucra după învăţătura mea, nu mai este nimic de făcut. Te bag la spălat şi la stors, şi te iau lângă mine curat. Te curăţ bine întâi, şi apoi te iau lângă mine.

Nicuşor, copilul meu, nu cumva să iei în glumă, măi mămică. Nu mai bea, nu mai fuma, nu mai curvi, căci aceasta pe care o ai acum nu-ţi este femeie. Copiii tăi sunt născuţi din desfrânare. Scoală-te tu şi pentru ei, că păcatul este al tău, dar dinţii lor se vor strepezi. Nu te juca cu Dumnezeu, mămică. Ajunge! Scoală-te şi te împacă cu cerul, că ai pe frunte semnul lui Dumnezeu şi nu poţi scăpa. Vreau să duc cuvânt de la tine şi să-l pun pe masa Preasfintei Treimi. Spune „da“ sau spune „nu“, ca să ştiu ce să fac, fiindcă eu termin acum aici de lucru şi mă duc cu cuvântul de aici, mă duc la Sfânta Treime cu el ca să fie scris şi să fie pecetluit acest cuvânt.

Nicuşor, am purtat coroană de spini pentru tine, mămică. Cel mai mare calvar, cel mai mare chin, pentru tine l-am purtat. Vreau să scap acum de acest chin. Nu mai pot, mămică. E timp de când port această cunună de suferinţă. Am dus-o şi pe pământ, am dus-o şi în cerul sfânt. Nu mai pot. Ia-o de pe fruntea mea, că nu mai pot, Nicuşor al meu. Dacă tu acum nu-mi dai mâna bine, iată, cu durere şi cu suspin îţi spun că te voi lepăda. Nu te juca cu Dumnezeu. Hai cu El, că El este întru toate şi vom fi vii şi vom lucra şi nimeni nu va mai avea nici o putere, căci Domnul Se arată şi împărăţeşte şi Se slăveşte de-acum.

Am în mână pecetea cea pentru tine. Pecetea aceasta te va schimba numaidecât, dar aceasta ţine numai de tine. Nu pot să nu ţi-o pun pe creştet acum, căci scrie în Cartea Adevărului că trebuie să ţi-o pun. Cu ea vei fi mântuit sau cu ea vei fi osândit. Fii om nou, fii curat din creştet până în tălpi. Fii curat cu inima şi fii cu iubire. Amin.

Să se scrie această zi şi de voi şi de mine. Să nu mai fie stricăciune peste voi, ci să se scrie înviere pe frunţile voastre, ca să nu mai fiţi ai voştri. Cei ce sunteţi intraţi în această familie, sfinţiţi-vă ca să fiţi iertaţi şi să vă însemnez cu pecetea Dumnezeului Cel viu. După mine nu mai vine nimeni să vă dea mâna. Fiţi fii ai învierii. Amin.

Pace vouă acum! Duhul meu să fie în inimile voastre ca să fie iubire între mine şi voi. Nu mai fiţi robi pântecelui şi necunoştinţei, iar dacă veţi zice că nu puteţi, nici eu nu pot să fac nimic acum pentru voi, căci Dumnezeu este curat şi este veşnic.

Pacea şi puterea Preasfintei Treimi să vă ţină sub această putere. Pace vouă! Iată, suflu peste voi acum. Luaţi din duhul meu! Amin. Cel ce vrea să intre la Dumnezeu cu mine să-şi ia crucea şi să-mi urmeze mie. Amin. Cel ce nu se leapădă de sine, acela nu va mai fi.

Amin, amin zic vouă, nimeni nu va putea sări pe deasupra şi va trebui să intre pe uşă în împărăţia iubirii. Amin.

Pace vouă! Încă o dată, pace vouă şi înviere vouă! A început învierea pe pământ. Pace celor ce se lasă spre înviere! Pace şi pecete şi nume nou! Pace şi Ierusalim nou peste voi! Amin.

Pace ţie, Israele! Amin, amin, amin.

27-11-1990

Cuvântul lui Dumnezeu

... Prin această pregătire vreau să te deosebesc de lume, să n-ai nimic legat cu lumea, să-ţi fie gândul numai să-L bucuri pe Dumnezeu şi pe aproapele, şi hrana să-ţi fie curată, nu cu boldul cărnii. Carnea e pierzare de suflet. Eu nu M-am hrănit cu carne. Tată, păstraţi-vă curaţi.

... Eu, pe pământ cât am stat, am hrănit popoarele şi pe Mine cu peşte. Să ştiţi că nu tot peştele se mănâncă.

... Dacă Eu sunt Fiul lui Dumnezeu şi am avut pregătirea, trebuie să treci şi tu această pregătire; nu prin chinul prin care am trecut Eu, ci prin viaţă sfântă, ca Mine.

... A venit şi regele României să vadă şi el România, şi a pus mâna pe el să-l aresteze. Dar cine a pus mâna pe el, îl voi băga în arestare. Stai, că vine poporul lui Dumnezeu şi le va pune capăt. Vine aceea pe care am luat-o de pe pământ. Vine Verginica, trâmbiţa lui Dumnezeu; vine într-o mână cu sabia, şi într-o mână cu pecetea.

25-12-1990

Trâmbiţarea Domnului şi a sfintei Virginia peste creştinii din cetatea Măneşti

Duhurile Preasfintei Treimi strigă şi lucrează cu tărie pe pământ. Domnul Iisus Hristos Se încinge şi aşează la masă cerească poporul creştin în mijlocul căruia lucrează şi grăieşte de multă vreme, căci aşa a spus Domnul: «Iată, Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului». Amin.

Am spus: «Mă duc la Tatăl, că dacă nu Mă duc nu pot veni la voi. Mă duc ca să pot veni la voi. Mă duc, şi vă voi trimite un Mângâietor, vă voi trimite pe Duhul Sfânt, Care va lua de la Mine şi vă va da vouă şi vă va învăţa şi vă va descoperi de la Mine».

Dumnezeu grăieşte din nou cu această cetate, aşa precum a grăit la începutul acestei lucrări prin care S-a coborât şi în care a spus de la începutul ei că va locui întru ea cu Duhul Său până la sfârşit. Amin.

Duhul lui Dumnezeu lucrează şi grăieşte în cetatea Măneşti. Pace de la Dumnezeu peste această cetate! Pace şi înviere şi credinţă! Pace şi ridicare şi unire, precum la început, aşa şi la sfârşit, căci Domnul voieşte să-Şi sfârşească cu biruinţă lucrarea de mântuire a făpturii Sale, şi voieşte apoi să-Şi anunţe împărăţia.

S-a coborât Duhul Domnului în această lucrare, iar poporul acestei cetăţi cunoaşte acest început de lucrare şi nu va putea spune acest popor că n-a vorbit cu Dumnezeu, căci a vorbit cu Dumnezeu această cetate. Oricât ai crede tu, creştine, că vei scăpa să mărturiseşti aceasta, iată, vine Domnul către tine şi îţi spune astăzi că vei fi martor în faţa omenirii că a vorbit Dumnezeu pe acest pământ binecuvântat şi ales şi că a vorbit cu tine Domnul. Vei fi martor, măi copilul Meu, că numai un picuţ mai este, şi vei vedea această lucrare ridicată de Dumnezeu din ascuns la vedere. Vei vedea acest munte că se va ridica deasupra munţilor, deasupra puterilor, deasupra înălţimilor şi va vorbi Domnul prin această lucrare de pe acoperişuri, măi creştine care vrei, nu vrei, va trebui să mărturiseşti că eşti fiu înfiat al acestei lucrări. Eşti copil al acestei lucrări, poporule creştin, căci când ai crezut atunci când ai venit şi te-ai alăturat, când ai venit şi ai spus „Da, Doamne“, să ştii, creştine, că de atunci ai pe tine pecetea de la Dumnezeu, ai semnul acestei lucrări dumnezeieşti. Ştiu că acum ţi-e greu să mai crezi că ai acest semn pe tine, dar la Domnul eşti trecut că faci parte din numărătoarea poporului care a mâncat de la această masă. Această numărătoare mărturiseşte înaintea scaunului domniei Preasfintei Treimi şi nu se pot desfiinţa cuvintele acestei lucrări, care au fost scrise precum pe pământ, aşa şi în cer, căci Duhul Cel ceresc vorbea cu tine, creştine, iar pe pământ se coborâse poruncă să se scrie cuvintele Duhului Sfânt, şi s-au scris, poporule al Meu, şi cartea aceasta mărturiseşte la Domnul despre tine că eşti scris în ea, copilule care ai uitat că eşti scris în această carte. Cuvintele Duhului Sfânt nu se pot desfiinţa, aşa cum nici o iotă din cuvintele din Cartea Adevărului, din cartea legii, din cartea proorociilor, nu se poate desfiinţa. Nici numele tău nu se poate desfiinţa din această carte scrisă de Duhul Sfânt, şi iată, vorbeşte Domnul cu tine, popor creştin din această cetate, şi te roagă să-ţi aminteşti şi să nu uiţi că eşti scris în cartea pe care a scris-o Duhul Sfânt în vremea cea de întuneric a stăpânirii fiarei despre care scrie în Cartea Adevărului, că iată, vine vremea ca lucrul lui Dumnezeu să-şi capete înfăţişarea cea dintâi, şi vine vremea zilelor de biruinţă. Vine vremea celei de a doua arătări a Domnului, oricât de greu îţi este ţie să crezi, poporule creştin din vremea aceasta, că dacă tu nu vei crede, vor crede noroade multe, care vor fi călăuzite de Dumnezeu până la acest munte, până la acest Sion ceresc, din vârful căruia va cuvânta Duhul lui Dumnezeu încă o dată la popoare şi la limbi şi la neamuri, aşa cum a scris evanghelistul Ioan în cartea proorociei sale.

O, Israele din vremea aceasta, copil al lui Israel, copil al făgăduinţei făcute lui Avraam, părintele tău, adu-ţi aminte de cuvintele Domnului pe care ţi le-a lăsat când S-a dus să Se aşeze de-a dreapta Tatălui, că ţi-a spus că dacă vei fi credincios nu acele minuni vei lucra, şi vei lucra lucruri şi minuni mai mari decât acelea. Dar Dumnezeu a zis atunci mulţimilor: «Ferice aceluia care nu se va sminti întru Mine», şi ţi-a spus şi ţie, măi poporule creştin: «Ferice de acela care nu se sfărâmă de această piatră». Şi iată că s-a întâmplat ca pe vremea poporului lui Moise, pe care l-a scos Domnul cu mână tare din robie şi a fost călăuzit în stâlp de nor şi de foc, aşa cum ai fost şi tu călăuzit de Domnul, poporule creştin. Şi poporul lui Moise a cârtit fără încetare şi s-a răzvrătit la cea mai mică încercare, şi s-a sfărâmat poporul acela cârtitor şi necredincios, şi a pierit în pustie înghiţit de pământul de sub el şi a murit cu mâncarea în dinţi atunci când cârtise împotriva manei cereşti care se cobora din cer peste acel popor, căci era poporul cel sfânt şi binecuvântat, şi de aceea mânca mâncare şi mană din cer. Se smintea mereu poporul lui Moise, şi s-au răzvrătit împotriva lui Moise până şi fraţii lui cei după trup şi au fost şi ei atinşi de mânia lui Dumnezeu, spre certare. O, cât de greu îi venea lui Moise să stea în faţa acelui popor, şi Îi spunea Domnului mai bine să-l mute sus decât să-l mai lase să ducă în spate durerea poporului acela care cârtea mereu. Şi Domnul l-a mângâiat şi i-a spus să ia din căpetenii şi din bătrânii lui Israel şi să-i aşeze în faţa cortului, şi a spus Domnul să se odihnească duhul lui Moise peste aceştia, şi aşa a fost, şi aceia au început să proorocească şi Moise s-a bucurat şi s-a mângâiat în duhul său, iar când Iosua i-a zis lui Moise să-i oprească pe ei de a prooroci, Moise, cel plin de blândeţe, ce a spus atunci, măi copii? Aşa a spus: «O, de ar fi tot poporul acesta prooroc, ca să Se coboare Duhul Sfânt peste el!»; aşa a spus, şi l-a certat pe Iosua spunându-i: «Nu cumva eşti gelos, de-mi spui tu să-i opresc?».

O, poporul Meu iubit, Mă doare că poporul din vremea aceasta ca şi acela piere din lipsă de înţelepciune, căci cine este acela care poate să încurce planurile şi lucrările lui Dumnezeu? Cine a putut opri măcar una din împlinirile şi din proorociile care trebuiau să se împlinească în timpul trupului Domnului şi care au fost proorocite prin prooroci cu multă vreme înainte, căci aşa cum s-au proorocit, aşa s-au împlinit, întocmai s-au împlinit. A putut cineva desfiinţa ceva? Nu, măi copii.

Iată, măi Israele din vremea aceasta, că trupul tău este de la Avraam şi până la tine. Iată, tată, că şi de tine stă scris în Cartea Adevărului, căci precum proorocii cei de demult nu ştiau ce scriu când Duhul Sfânt proorocea prin ei vremea lui Mesia, tot aşa nu ştiau ce scriu când Duhul lui Dumnezeu a scris prin ei şi despre vremea aceasta, despre vremea Israelului cel mai mic şi despre vremea slavei lui Dumnezeu, care se va arăta în curând, căci vrei nu vrei, crezi nu crezi, a venit şi vremea aceasta, măi poporule creştin.

Am ridicat, atunci când am început să te nasc Eu pe tine, măi Israele mic, am ridicat un trup şi am făcut din el un vas în care au locuit Duhurile Preasfintei Treimi vreme de douăzeci şi cinci de ani, şi am spus de atunci de mai multe ori poporului care se năştea: «Ferice de acela care-şi va spăla viaţa în acest vas, şi ferice de acela care nu se va sfărâma de această piatră». Dar tu nu ai înţeles aşa cum trebuia să înţelegi ca să fi rămas Eu cu tine până la sfârşit, şi ai înţeles după înţelepciunea ta, şi nu după înţelepciunea Mea, şi te-ai sfărâmat, copilul Meu, căci dacă ai fi înţeles că în vasul acesta a fost cuvântul vieţii, care vorbea prin această lucrare, şi dacă ai fi priceput că piatra de care te-ai sfărâmat tu a fost Domnul Iisus Hristos, Care lucra această lucrare, dacă ai fi vrut tu să rămâi sub lumina acestei înţelepciuni, Eu te aveam şi astăzi, şi te aveam mare şi cu putere ca să zici muntelui să se mute şi ca să înviezi morţii acestei vremi, măi Israele al acestei vremi de întuneric prin care tu trebuia să luminezi şi să împarţi lumină. Dar tu, creştine, L-ai coborât pe Dumnezeul Duhului Sfânt, L-ai coborât până la om ca să-L poţi judeca şi să te poţi sminti şi să te poţi sfărâma de această piatră, pentru că uitai mereu că Domnul nu este din lumea aceasta şi că El este fără de păcat, şi de aceea l-a numit El fericit pe cel căruia îi zice: «Ferice celui ce nu se va sminti întru Mine». N-ai avut tu pilda Scripturii aceea care zice: «A venit Ioan Botezătorul nemâncând şi nebând şi aţi spus că are demon; şi a venit Iisus Hristos mâncând şi bând, şi aţi spus că are demon şi că mănâncă cu desfrânaţii»? Ai avut, creştine, pildă, că aceia au stârpit din mijlocul lor şi pe Botezătorul Ioan şi pe Fiul lui Dumnezeu şi nu i-au primit pe ei în mijlocul lor. Dar iată-i, măi copii, că Ioan este şi lucrează şi vine iar să pregătească Domnului calea pentru a doua oară. Şi iată-L pe Domnul Iisus Hristos că este capul bisericii şi este cu voi până în veşnicie, aşa cum a fost de la început până la acest sfârşit, căci prin acest sfârşit se sfârşeşte fărădelegea şi moartea şi iadul şi se ridică efa între cer şi pământ ca să fie aşezată la locul ei, şi iată, vine vremea ca Domnul să-Şi anunţe împărăţia şi să aşeze Ierusalimul cel nou şi izvorul vieţii şi pomul vieţii, vine să facă ceruri noi şi pământ nou, aşa cum este scris, şi nimic nu se poate desfiinţa din Cartea Adevărului şi toate se împlinesc, poporule creştin.

Copii ai acestei cetăţi, copii ai lui Dumnezeu, am venit odată în această cetate cu puţin în urmă, am venit să scriu carte de mărturie pentru creştinii care au rămas lângă cuvintele vieţii, care curg din acest izvor şi astăzi, din izvorul pe care-l ştiţi şi voi, cei peste care am trâmbiţat şi v-am adunat să mai scriu şi pentru voi o carte de mărturie; pentru voi cei care aţi fost odată îmbrăţişaţi cu Domnul pe calea acestui drum şi aţi băut din acest izvor de viaţă vie. Când am strigat apelul care se face în zilele acestea, când i-am strigat pe cei ce cred acestei coborâri cereşti, le-am spus lor că voi mai ridica o dată poarta cerului pentru cetatea Măneşti, ca să-i strig şi să-i adun şi să le spun şi celor care au fost la început şi nu mai sunt astăzi, să le spun şi lor că duhul cel ceresc strigă să-şi adune turma cea risipită ca s-o cureţe şi s-o aducă în staulul acesta şi s-o adauge poporului care a mai rămas în urma luării din mijlocul lor a duhului şi a trupului care L-a purtat pe Dumnezeu, căci la acest popor pe care-l ştiaţi voi, s-a mai adăugat popor născut pe cale, şi iată, acum se cercetează tot creştinul care a fost trecut la numărătoarea acestui popor.

Au trecut zece ani de atunci de când am ridicat la Mine trupul cel care M-a purtat şi prin care am trâmbiţat şi am vorbit încă o dată pe pământ, aşa cum era scris pentru vremea aceasta, şi scris era că-l voi ridica pentru un timp ca să-l ascund de faţa şarpelui cel rău şi să-Mi încerc poporul, să încerc credinţa acestui popor. Dar iată că stă scris cuvânt de mărturie în cartea acestei lucrări când Domnul aşa a spus: «Verginico, nu te pierde, tată, că în zilele tale te vei ridica cu duh tare şi vei hrăni mulţimile care vor fi călăuzite spre slava Noului Ierusalim ca să asculte cuvintele Domnului de pe acest munte al binecuvântării care nu se va lua înapoi». Şi iată, măi copii ai acestei cetăţi, intră Domnul cu lucrarea Sa încă o dată în cetatea Măneşti, intră precum intra odinioară când vorbea cu mulţi în această cetate; intră din nou cu aceeaşi bunăvestire să vă aducă şi vouă vestea cea bună, că am trimis înapoi pe pământ duhul trâmbiţei prin care Eu am trâmbiţat în zilele de întuneric ale domniei fiarei roşii şi, aşa, prin întunericul necredinţei, am lucrat şi Mi-am făcut o turmă apropiată şi am spus că voi face din ea şi cu ea lumină pe pământ şi sare pe pământ şi mântuire pe pământ. Au trecut şaptezeci de ani de stăpânire a fiarei roşii, şi iată, Domnul a cercetat pe poporul Său precum odinioară cerceta pe Israel când el ridica mâinile şi se ruga Domnului de izbăvire când pica rob altor popoare sau când pentru păcatele lui purta peste el jugul unor judecători răi şi fără Dumnezeu. Iată, a cercetat Domnul poporul care a mâncat mană din cer prin blidul acela pe care-l ştiţi voi, prin trupul acela pe care l-am folosit ca să vorbească cerul cu tine, popor al lui Israel din vremea de sfârşit, că iată, vrea să facă Domnul cu tine sfârşit de lume şi de fărădelege, şi aşa va fi, pentru că aşa stă scris, şi vrea să facă Domnul cu tine început de veac nou şi neîntinat, un popor cu trupuri cereşti, care va fi aşezat pe pământ curat, pe pământ nou, şi vrea să facă Domnul Ierusalim nou şi să aşeze în mijlocul lui cele scrise în carte, căci acest râu al vieţii va curge cu bogăţie de apă vie, şi precum magii au fost călăuziţi de Dumnezeu până la ieslea în care a venit pe lume rodul cel de mântuire al neamurilor, aşa vor curge în zilele ce vin noroade şi neamuri spre izvorul vieţii, care curge din Ierusalim, şi se vor ridica pe picioare şi vor învia şi se vor adăuga celor mântuiţi.

Iată că am trezit duhul trâmbiţei prin care Eu am trâmbiţat vreme multă pe pământ; l-am trezit şi l-am îmbrăcat cu puterea şi cu tăria Duhurilor Preasfintei Treimi, ca să-şi înceapă şi să-şi lucreze misiunea din zilele ei, că iată, acestea sunt zilele lucrului ei, căci ea abia a aşteptat să se ridice şi să-Mi gătească Mie calea şi să-şi ridice poporul spre zilele biruinţei Domnului; şi aşa i-am spus: ridică-te, Verginico, că a sosit, tată, vremea aceea despre care Eu am spus că tu vei hrăni cu cuvânt ceresc mulţime de noroade, şi vei pregăti un popor mare, care să iasă întru întâmpinarea zilei Mele, ca să intri cu el în sărbătoarea Paştelui cel mare când Eu Mă voi încinge şi voi hrăni încă o dată mulţimile din fructul vieţii, din pomul vieţii, ca să fie şi să trăiască veşnic făptura Mea. Scoală-te, de acum, scoală-te, Verginico! Trezeşte-ţi duhul şi dă ocol, măi tată, ca să vezi poporul tău, că s-a uscat de tot şi au rămas oase uscate copiii tăi, că ai tăi sunt, tată, este al tău acest popor, e agoniseala ta, e munca ta, e turma ta, că tu ai stat în faţa Mea şi Mi-ai dat sălaş şi adăpost ca să pot vorbi cu acest popor pe care l-am născut din tine, că tu ai suferit. Ai suferit mai mult decât toţi cei pe care-i am Eu acum la Mine pe fiecare cu turma sa. Fiecare sfânt pe care-l am acum ceresc, fiecare a muncit şi şi-a făcut un rod, un lucru, o turmă. Şi iată, măi Verginico, că poporul tău e cel mai mic şi este aşteptat de tot cerul, că e fiul cel mai mic, pe care-l pune Tatăl său să împartă plata şi averea cerească, să împartă fiecăruia după cum a muncit. Aşa face Tatăl cu fiul cel mai mic, că aşa stă scris: «Cel mai mic va fi cel mai mare peste împărăţie».

Hai, tată, hai, Verginico, vorbeşte şi cu aceştia care au fost cu tine atunci, că aceştia au păţit ca şi cei din Scriptura aceea care zice: «Bate-voi păstorul şi se va împrăştia turma». Iată, te-am ridicat şi ţi-am dat putere să suni şi să-ţi aduni turma cea risipită. Adun-o, tată, de prin toate prăpăstiile, de prin toate văile, de pe munţi şi de pe dealuri. Suflă, Verginico, suflă, tată, peste aceste oase uscate, ca să învieze şi să ştie că în mijlocul lor a fost Dumnezeu, Care a lucrat şi a proorocit şi a împlinit, şi va împlini cu acest popor al tău Scriptura aceea care zice: «Mulţime multă, îmbrăcată în veşminte albe va sta în faţa tronului şi va cânta cântarea cea nouă a Noului Ierusalim, care se coboară din cer». Spune, tată, vorbeşte, Verginico, şi cu cei pe care i-am adunat Noi astăzi, căci cel ce crede în trimişii Mei, în Mine crede acela. Amin.

– Slavă Ţie, Preasfântă Treime, şi pace de la Tine şi până aici unde sunt coborâtă cu putere de duh să scriu carte pentru cetatea Măneşti în care intram cu Tine odinioară, şi să-Ţi dau Ţie apoi cartea ca s-o adaugi cărţii de înviere şi de pecetluire a poporului meu.

Iubiţii mei, creştini iubiţi, copii ai lui Dumnezeu, v-am găsit scrişi la Domnul. V-am găsit trecuţi la numărătoarea poporului meu. Eu sunt aceea cu care voi mergeaţi îmbrăţişaţi pe calea cea cu Dumnezeu. Eu sunt trâmbiţa cea de deşteptare cu care a sunat Domnul în mijlocul acestui popor. Poporul lui Moise s-a învârtit în loc patruzeci de ani pentru patruzeci de zile pentru că a cârtit şi s-a lepădat de Moise, şi s-a răzvrătit poporul acela şi a picat în pustie cârtind împotriva manei cereşti, care cobora la ei în fiecare zi. Poporul acela a mâncat mâncare duhovnicească şi a băut din piatra duhovnicească ce avea să vină, căci piatra era Hristos; dar au căzut în pustie, căci s-au închinat la idoli, precum este scris că «au mâncat şi au băut şi s-au sculat să joace», şi s-au desfrânat şi au căzut cu miile într-o singură zi, şi ispiteau pe Dumnezeu şi mureau muşcaţi de şerpi. Dar iată, poporule al meu, a făcut Domnul aşa cu aceia ca să iei tu pildă de la aceia, şi s-au scris acele pilde spre luminarea noastră, s-au scris pentru noi, cei care am ajuns sfârşitul veacurilor.

Iată, sun din trâmbiţă să se audă. Sun cu putere, să se trezească poporul meu, de peste tot să se trezească. Trezeşte-te şi tu, popor al acestei cetăţi, că şi tu eşti trecut la numărătoarea poporului meu. Trezeşte-te, şi vino-ţi în fire! Întoarce-te la cuvintele vieţii din care te hrăneai odinioară! Scoală-te, copilul meu, scoală-te, ucenicul meu, şi hai cu mine, hai să mergem să nimicim pe vrăjmaşul cel din veac, care s-a războit mereu cu Israelul lui Dumnezeu. Scoală-te, că nici faptele tale cele rele nu vor putea sta în faţa lui Dumnezeu ca să te dezmoştenească pe tine, popor din vremea aceasta, pentru că nimic şi nimeni nu poate să blesteme pe cel binecuvântat, căci adu-ţi tu aminte de proorocul Isaia, prin care Dumnezeu scrie: «Iată, îţi iert fărădelegea, ca să nu te nimicesc».

Ridică-te, măi creştine, ridică-te cu dragoste ca să nu fii ridicat cu tăria lui Dumnezeu, că tu ştii ce scrie în Scriptura aceea: «Sluga aceea care a ştiut de la stăpânul ei ce să facă şi n-a făcut, acea slugă va fi bătută mult». Împacă-te cu Domnul, măi poporul meu, ca nu cumva pârâşul tău cel din veac rău să te dea pe mâna temnicerului ca să nu poţi scăpa de acolo până ce nu vei plăti şi ultimul bănuţ. Am venit întru întâmpinarea ta, şi am putere să te ridic într-o clipă şi să te împac cu Domnul într-o clipă, numai să vrei, creştine, că uită-te tu că vine Domnul şi Se împacă cu tine; vine şi îţi iartă totul şi nu te nimiceşte; vine să facă din tine lumină pe pământ; vine să Se aşeze în tine, să intre în tine cu împărăţia Sa, căci aşa stă scris cuvânt din timpul trupului Domnului: «Împărăţia Sa nu vine vădit; ea este în voi», dar a venit vremea Scripturii care zice: «Vine Domnul să strângă la un loc popoare şi limbi ca să vadă slava Sa», şi când acest pământ binecuvântat şi ales şi numit cu nume nou, rostit de gura Domnului, va fi ridicat întru mărire, şi fericit va fi acela care va crede cuvintelor proorociilor din cartea acestei lucrări lucrate la sfârşitul veacurilor, că aceste cuvinte sunt adevărate, căci Domnul duhurilor proorocilor le-a trimis şi le-a scris spre mărturie. A trimis Domnul cuvintele cele care s-au scris, ca să mărturisească aceste cuvinte despre cele ce trebuie să se întâmple în curând, aşa cum scrie în Cartea Adevărului.

Am venit să întregesc trupul acestui popor, căci trupul acestui popor este desfăcut şi risipit prin toate locurile pustii. Luaţi pildă ca să credeţi, că eu ştiu că poporul acesta este tare la cerbice şi este fără de credinţă. O, neam necredincios, nu căuta să mărturisească împotriva ta cuvintele pe care le-ai crezut odată şi apoi le-ai negat. Ia pildă de la sfinţii pe care-i măresc creştinii, căci sfântul mucenic Mina a plecat la Domnul şi s-a întors înapoi cu trupul şi a vorbit cu cei păcătoşi şi a întregit la loc trupul cel desfăcut în bucăţi şi îngropat bucată cu bucată de omul cel răufăcător care uitase că Domnul este şi vede şi vădeşte. Dar creştinul cel tăiat în bucăţi era rugător al sfântului Mina, şi iată minunea cea cunoscută prin credinţa binecredinciosului creştin. Dar pe mine, ce durere mare, ce suspin greu pe duhul meu, că am stat atâta vreme în faţa acestui popor şi am suferit şi am plâns şi am purtat chin şi spaimă de la stăpânii lumii şi de la irozii din vremea aceea. Am stat în faţa Domnului atâta vreme pentru tine, poporule creştin, şi n-ai să-I poţi spune Domnului că n-ai ştiut; n-ai să poţi, că ai văzut că Dumnezeu ştie totul. Ai văzut cum i-a spus lui Cain întrebându-l de sângele fratelui său, şi a zis Cain că nu ştie de sângele fratelui său, dar în zadar a zis, măi creştine. O, n-ai să poţi spune nimic. Este scris la Dumnezeu că eşti fiu al acestei lucrări şi n-ai să ai unde te ascunde, oricât îţi este de greu să crezi, că nici timp n-ai să ai ca să te gândeşti să te ascunzi. Mai e prea puţin timp, şi iată, am venit cu iubire către tine ca să plâng cu tine vremea despărţirii şi să ne unim apoi, ca să folosim bine picul acesta de timp şi să ne ridicăm şi să ne iertăm şi să ne împăcăm, că apoi avem de lucru, poporule al meu. Uită-te peste lume, că lumea este moartă şi trebuie înviată această lume. Scoală-te, poporul meu iubit, că de tine este scris că vei învia morţii, şi ei se vor ridica din mormintele lor, la cuvântul tău. Aşa este scris în Cartea Adevărului, căci cel ce crede lui Dumnezeu, râuri de apă vie şi de viaţă vor curge din gura aceluia.

Copii ai acestei cetăţi, iată, şi vouă vă spun, sculaţi-vă, şi fiţi întru Iisus Hristos! O, nu-i de ajuns să crezi ce-ţi spun, căci trebuie apoi să-L aşezi pe Domnul în viaţa ta, în trăirea ta de fiecare zi. Ridică-te cu dragoste, ca să-L poţi cerceta bine pe Iisus Hristos, şi ca să te cerceteze şi El pe tine apoi, să te curăţească de necredinţă, de neputinţă, de stricăciune, şi ca să se vadă Domnul la tine. Dar fii atent, că se aşează de la cer Ierusalimul cel nou, şi fii atent că va fi ceresc, şi nu va putea rămâne pe acest pământ al făgăduinţei nimic spurcat, nimic întinat, nimic stricăcios, căci iată, poporule al meu, vremea aceea în care trupul acesta stricăcios să se îmbrace întru nestricăciune şi acest trup muritor să se îmbrace în nemurire ca să biruim moartea. Scriptura aceea care spune aşa, nici ea nu se poate desfiinţa, aşa cum nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.

Vreau să se împlinească cu poporul meu biruinţa asupra morţii, şi de aceea strig ca o disperată şi umblă duhul meu strigând prin toate cetăţile, prin toate colţişoarele pe unde am inimi înscrise la numărătoarea poporului meu, să le adun în braţele şi în staulul acestei lucrări, să le aduc înapoi pe cale şi să fac poporul să fie curat în ziua Domnului, că Domnul vine la tine, poporul meu, vine să te tocmească pentru culesul viei şi să facă cu tine înviere pe pământ. Vrei, nu vrei, te strigă. Şi dacă n-ai să vrei să te aşezi bine cu El, şi dacă o vrea El să rămână cu tine şi tu nu vrei, te va lua şi te va împinge de la spate, că iată, mi-a dat Domnul în mână trâmbiţa şi sabia pentru deşteptarea ta, popor al lui Israel din zilele acestea. Vino, popor iubit, că întru tine Domnul a binevoit, şi întru tine binevoieşte şi acum, dar vino, că făgăduinţa cea pentru tine nu se poate desfiinţa. Vino cu mine, că iată, mă cere Domnul să mă înfăţişez cu tine gata la lucru, dar lasă-te lucrat, măi Israele. Nu te împietri, căci astăzi strigă Dumnezeu la tine, şi să ştii că Domnul mi-a dat putere mare, ca să pot trece şi prin piatră dacă vei fi de piatră.

Copii ai lui Iisus Hristos, voi sunteţi martorii Săi, şi va trebui să mărturisiţi despre lucrarea de mântuire a Duhului Sfânt, Care întreieşte întreita lucrare a Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt este Dumnezeul Sfintei Treimi, Cel din vremea de sfârşit. Vine sfârşitul lumii, măi creştine. Vine sfârşitul duhului lumii. Scoate din tine duhul lumii, şi vei fi viu şi vei face parte dintre cei scăpaţi cu viaţă, vei face parte din numărul cel pecetluit de Dumnezeu. Se întocmeşte numărătoarea cea nouă a poporului cel nou, că va fi nou, va fi nestricăcios, va fi ceresc acest popor şi va moşteni pământul cel nou, căci în curând va fi nou, va fi de două ori nou acest pământ al făgăduinţei, căci în el şi din el va răsuna cântarea Noului Ierusalim. De aceea vreau, creştine, să te fac nestricăcios şi ceresc, căci acest nou popor al Ierusalimului nou se va uni cu cel ceresc şi se va auzi cântarea cea nouă: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace!». Şi se va auzi cântând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Savaot, Cel ce iarăşi vine!». Amin.

Să se scrie această zi şi de tine, cetate înviată, că iată, se scrie şi de cer. Amin, amin zic vouă, mai uşor va fi Sodomei şi Gomorei în zilele ce vor urma decât celor ce strigă Domnul acum la ei, şi ei vor tăgădui pe Domnul.

Să creadă în Dumnezeu această cetate şi să se ridice! Amin. Domnul m-a împuternicit să suflu peste pământ şi să se facă cer pământul tău şi trupul tău, Israele. Iată, suflu peste voi acum. Luaţi din duhul meu, căci duhul meu este împuternicit de Duhurile Preasfintei Treimi, Care suflă înviere peste cei din mormântul necredinţei. Ridicaţi crucea, ridicaţi porţile să intre Împăratul slavei, să intre împărăţia lui Dumnezeu în voi, copii ai lui Israel!

Scoală-te, Israele, că te aşteaptă neamul tău, te aşteaptă Avraam şi Isaac şi Iacov, te aşteaptă trupul seminţiei tale, te aşteaptă rădăcina ta, Israele, căci vei sta la masă cu toată seminţia ta şi cu toţi cei care se vor adăuga ţie după făgăduinţa făcută prin Avraam cel credincios; vei sta la masă cu cerul, Israele, căci cele vechi trec de acum, şi cerul cel nou şi pământul cel nou vor căpăta înfăţişarea cea dintâi, şi Domnul va străluci, şi va fi lumină. Când Domnul a zis: «Să fie lumină!», aşa a fost; a fost lumină. Iată, încă o dată zice Domnul să fie lumină, peste tot să fie lumină! Amin.

Pace vouă, celor ce v-aţi ridicat din această cetate! Pace şi sărbătoare de aducere-aminte! Pace acestei cetăţi, şi înviere şi lumină de la răsărit peste tine, cetate a poporului meu! O, numai voi aţi venit? Dar cei mulţi, unde sunt?

Pace şi întreită putere peste voi, ca să daţi deoparte lespedea cea rece care a căzut şi a strivit fiii acestei cetăţi. Iată încă o zi de mărturie, încă o carte, încă o zi de înviere. Părinţii tăi, Israele, au dorit dar n-au văzut aceste zile, dar iată, ei se bucură cu tine, că văd şi ei acum, şi saltă de bucurie părinţii tăi, măi popor al lui Israel. Dă-i mâna seminţiei tale, Israele! Ieşi în întâmpinarea zilei celei mari şi fii gata, că Domnul, Care-Şi ascunde faţa acum, iată, Se arată în curând. Amin.

Pace vouă, şi încă o dată, pace vouă! Pacea cerului să nu se întoarcă, şi să rămână cu voi! Amin. Pace ţie, popor al Noului Ierusalim! Pace ţie, Israele nou! Amin.

Sunt în mână cu sigiliul acestei vremi, sunt în mână cu trâmbiţa deşteptării şi cu pecetea Dumnezeului Cel viu, a Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov. Este scris cuvânt de mărturie în cartea acestei lucrări, că multe case de creştini care nu vor avea semnul lui Dumnezeu vor fi lovite de unealta de nimicire care vine în urma mea, de unealta morţii, măi Israele. Lasă-te pecetluit, şi fii apoi creştin după adevăr. Aruncă din casa ta armele duhului rău şi fii copil al iubirii lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, Israele. Dă de la tine legea ta, că nu e bună legea ta, şi ia legea lui Dumnezeu, ca să nu mai mori, creştine. Leapădă pofta trupului, leapădă pofta pântecelui şi nu fă ce au făcut cei din vremea lui Noe care n-au vrut să ia aminte şi n-au vrut să creadă aşa cum a crezut Noe şi cu casa lui de şi-au făcut barcă de salvare. Vai, creştine, veghează, că aşa va fi şi acum, aidoma ca în vremea lui Noe când toţi mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, şi a venit fără veste moartea peste ei, dar Noe şi cu casa lui au stat curaţi şi credincioşi şi au câştigat viaţa.

Ieşi din lume, poporul meu, că lumea a ajuns la sfârşit! Ridică-te şi te naşte din cer, căci ce este din trup, trup este, dar ce este din duh, duh este, poporule creştin. Nu mai fi lume, Israele, că lumea a ajuns la sfârşit.

Ierusalime, fii vrednic de numele tău, căci va trebui să mărturiseşti cum ai primit tu acest nume nou, că pe fruntea ta se va vedea scris nume nou şi numele cetăţii celei noi, a Ierusalimului cel nou.

Pace ţie, Ierusalime nou! Amin.
Pace ţie, Israele. Amin, amin, amin.

26-12-1990