1. Domnul: “Ţineţi minte ce vă spun! Când ajungeţi într-un loc şi vedeţi acolo oameni, bărbaţi şi femei trupeşi şi împodobiţi în fel şi chip, preocupaţi doar de plăcerile trupului şi fără nici un strop de iubire într-înşii, vedeţi-vă de drumul vostru, căci acolo nu este nimic de făcut pentru împărăţia lui Dumnezeu, ci s-a adunat deja cel puţin jumătate din Sodoma şi Gomora! Iar de acel loc nu este departe nici judecata lui Dumnezeu; fiindcă asemenea suflete întrupate, care în marea lor majoritate şi-au înmormântat aproape toată conştiinţa propriei lor existenţe în mormântul cărnii lor, sunt întru totul încătuşaţe. Iar dacă de trupurile lor frumoase se apropie pe furiş duhurile rele, crude şi încă foarte grosiere ale aerului, atunci asemenea suflete încătuşaţe nu au nici o posibilitate de apărare şi sunt primele răpuse, cu carnea lor cu tot, care, fiind atât de legată de suflet, este mult mai vulnerabilă decât carnea trupului unui suflet liber.

2. Duceţi-vă numai şi apucaţi zdravăn de mână o asemenea femeie firavă de la oraş, şi ea va ţipa de durere; duceţi-vă în schimb la ţară, la un ţăran muncitor care, pe lângă munca sa, se mai îngrijeşte şi de sunetul său şi de cel al copiilor lui, şi veţi putea strânge mâinile ţăranului şi ale copiilor lui cât veţi vrea de tare, iar ei un vor scoate nici un ţipăt de durere sau de teamă!

3. Credeţi cumva că o asemenea robusteţe ar veni de la munca cea grea şi de la călirea datorată ei?! Ei bine, nu. Adevăr vă spun vouă: robusteţea este doar urmarea eliberării sufletului din trupul lui printr-o dăruire manifestată în diferite feluri, şi la fel se înfăptuieşte apoi şi călirea trupului.

4. Atunci însă când toată grijă este acordată doar frăgezirii cărnii (şi există chiar şcoli în care trupul este modelat prin tot felul de gimnastici, iar apoi frăgezit pe cât posibil prin tot felul de alifii şi uleiuri), fără a se avea deloc grijă şi de suflet, acolo nu mai există suflete libere şi puternice: şi dacă se abate apoi chiar şi numai o boare otrăvită asupra unor asemenea trupuri penibil de nevolnice, atunci prea uşor moartea poale sărbători o recoltă bogată.

5. Atunci încep însă vaietele şi plânsetele, şi aşa-zişii credincioşi cască gura şi spun: «Vai! Ce plăcere o fi găsind Dumnezeu în a abate un necaz după altul asupra omenirii?!», după care trag concluzia fie că nici nu există Dumnezeu, fie că Dumnezeu este prea măreţ şi nu se sinchiseşte nicidecum de creaturile de pe acest pământ, sau chiar că Dumnezeu ar fi ajuns să fie însetat de jertfe şi tămâie, şi acum ar trebui din nou îmbunat prin jertfe bogate, prin formule magice şi prin tămâie! Ori că Dumnezeu s-ar fi înfuriat şi s-ar răzbuna acum pe bieţii oameni neputincioşi şi că ar fi nevoie deci să ne pocăim, punându-ne cenuşă în cap şi aruncând cel puţin doisprezece ţapi ispăşitori în Iordan!

6. Dar la un lucru nu se gândeşte nimeni, şi anume că toate suferinţele, toate bolile, ţoale războaiele, sărăcia, foametea şi ciuma - toate au drept cauză faptul că oamenii, în loc să se îngrijească de sufletele şi spiritul lor, urmând rânduiala lui Dumnezeu, se îngrijesc numai de trupurile lor!

7. Predicile despre teamă de Dumnezeu sunt rostite astăzi unor suflete deja moarte, iar predicatorul, al cărui suflet este de asemenea mort, nu mai crede demult în ele, ci numai în răsplata primită pentru predica să şi în onoarea şi faima pe care i le aduce talentul său de bun orator. Şi astfel, un orb îl conduce pe un alt orb, iar un mort vrea să învie un alt mort. Primul predică în folosul trupului său, iar celălalt ascultă predica tot în folosul trupului său. Dar oare ce folos poate trage din aceasta un suflet cu adevărat bolnav?

8. Eu sunt un Mântuitor. Dar cum pot Eu să fac asemenea lucruri, se întreabă oamenii cu sufletul mort, şi deci complet orbi? Adevăr vă spun vouă: Eu nu vindec trupul bolnavilor, dar acolo unde un suflet nu s-a amestecat încă prea mult cu carnea sa, Eu îi redau sufletului libertatea prin trezirea sa în spirit, în măsura în care se mai poate. Spiritul, care înainte era întemniţai în suflet, este astfel descătuşat şi revelat şi întăreşte apoi de îndată sufletul, după care nimic nu este mai uşor pentru el decât să vindece într-o clipă toate bolile cărnii, restabilind astfel ordinea firească.

9. Această tămăduire este privită apoi drept un miracol, deşi în realitate ea este cea mai firească şi mai naturală vindecare a trupului! Căci ceea ce are cineva, aceea poale să şi dea; ceea ce nu are însă, aceea nici nu poate da!

10. Cel care are un suflet viu, după rânduiala lui Dumnezeu, şi un spirit liber în el, acela poate elibera la rândul lui şi sufletul fratelui său, dacă acesta nu este încă prea legal de trupul său, iar sufletul vine apoi foarte repede în ajutorul trupului de carne. Dacă însă tămăduitorul de suflete are el însuşi un suflet foarte bolnav, mai mult mort decât viu, cum i-ar putea el oferi unui alt suflet ceea ce îi lipseşte lui însuşi?! Chibzuii de aceea la ce veţi face!

11. V-am descris aşadar condiţiile în care puteţi fi primiţi în rândul ucenicilor Mei, precum şi răul de pe acest pământ, până în cele mai mari profunzimi. În continuare, faceţi cum veţi dori! Eu nici nu vă silesc să deveniţi ucenicii Mei, nici nu vă împiedic să o faceţi. Dacă vă hotărâţi însă să fiţi ucenicii Mei, trebuie să vă eliberaţi mai întâi sufletele şi să le faceţi puternice, căci altminteri ucenicia întru învăţătura Mea nu v-ar folosi la nimic!”