Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 6.7.2020, 13:28
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 3 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 20.10.2009, 02:40    Post subject: Capitolul 15 - Despre calea cea dreaptă pentru desăvârșirea omului Reply with quote

Capitolul 15
Despre calea cea dreaptă pentru desăvârșirea omului


1. Cyrenius a spus: “Da, acum sunt lămurit pe deplin și am înțeles că nimic din cele lumești nu contează de fapt. Așa cum pentru fiecare fir de iarbă există o anumită lege care îi îngăduie să crească, tot așa există doar o singură lege potrivită pentru întreaga existență a omului, prin respectarea căreia omul își poate câștiga prin sine însuși deplina libertate, la fel cum nu există decât o singură cale, mereu aceeași, pe care omul își poate împlini - dacă va păși pe ea - adevărata și eterna sa menire; pe oricare alta dintre nesfârșit de multele căi spre libertate, pe care din punct de vedere moral, omul ar putea de asemenea păși, marele și unicul țel adevărat desemnat de Dumnezeu ar fi cu neputință de atins!

2. Faptul însă că drumul arătat de Tine, mărite Doamne, este singurul drept și adevărat, l-am înțeles acum atât de bine și de limpede, pe cât de limpede strălucește soarele în miezul zilei. Am înțeles de asemenea că omul, fie el mare sau mic, poate păși netulburat pe calea cea dreaptă atunci când are voința sinceră să o facă: îmi dau însă totodată seama că nici un om nu ar fi putut găsi vreodată prin sine însuși calea acesta a deplinului adevăr atât de desăvârșit, potrivit tuturor necesităților vieții. Un asemenea lucru poate fi arătat grabnic oamenilor care au puterea de înțelegere necesară numai de către spiritul lui Dumnezeu!

3. Deși drumul este de acum clar conturat, totuși - după părerea mea - el nu va fi urmat decât arareori pe deplin; căci mecanismele mult prea materiale ale lumii se așează ca un obstacol de-a curmezișul căii acesteia unice, adevărate și drepte, iar mulți dintre cei care vor dori să pășească pe ea se vor împiedica de aceste bariere și vor face cale întoarsă, mai ales dacă nu vor vedea foarte repede un prim rezultat extraordinar al eforturilor lor, lucru care nici nu se poate petrece atât de repede cum își imaginează ei în primul moment, mai ales în cazul acelor oameni care s-au contopit aproape complet cu lumea materiei.

4. Eu unul sper ca, prin grația Ta nemărginită, să pot atinge marele țel; dar eu sunt unul singur, iar statul roman număra multe milioane de oamenii. Cum oare și când vor ajunge aceștia - căci și ei sunt oameni la fel ca și noi - pe calea aceasta?!”

5. La aceste vorbe, tânărul fariseu a spus: “Mărite stăpâne, tocmai acest gând mă frământă și pe mine! Noi înșine putem, ce-i drept, să pornim deja în pace pe calea mântuirii; cum să facă însă acest lucru milioanele de oameni care nu pot să-și stingă setea chiar la gura izvorului și să vorbească, dacă au vreo îndoială, cu însuși marele Maestru al vieții?”

6. Eu le-am răspuns: “S-a avut grijă și de acest aspect. Căci, în urma Mea, poarta cerului va rămâne deschisă și tot ceea ce vorbim noi aici va putea fi auzit tot la fel chiar și după mai bine de o mie de ani, cuvânt cu cuvânt, și va fi consemnat, ca și cum totul ș-ar petrece sub ochii celor ce vor trăi peste aproape două mii de ani după noi, pe pământ. Iar dacă vreunul dintre aceștia va avea pe viitor vreo îndoială, el va putea cere din ceruri cea mai limpede povață. Căci în viitor, toți oamenii vor fi povățuiți de însuși Dumnezeu, iar cel ce nu se va lăsa povățuit de Dumnezeu, acela nu va pătrunde în împărăția plină de lumină a adevărului.”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !