1. Cyrenius a spus: “Da, acum sunt lămurit pe deplin şi am înţeles că nimic din cele lumeşti nu contează de fapt. Aşa cum pentru fiecare fir de iarbă există o anumită lege care îi îngăduie să crească, tot aşa există doar o singură lege potrivită pentru întreaga existenţă a omului, prin respectarea căreia omul îşi poate câştiga prin sine însuşi deplina libertate, la fel cum nu există decât o singură cale, mereu aceeaşi, pe care omul îşi poate împlini - dacă va păşi pe ea - adevărata şi eterna sa menire; pe oricare alta dintre nesfârşit de multele căi spre libertate, pe care din punct de vedere moral, omul ar putea de asemenea păşi, marele şi unicul ţel adevărat desemnat de Dumnezeu ar fi cu neputinţă de atins!

2. Faptul însă că drumul arătat de Tine, mărite Doamne, este singurul drept şi adevărat, l-am înţeles acum atât de bine şi de limpede, pe cât de limpede străluceşte soarele în miezul zilei. Am înţeles de asemenea că omul, fie el mare sau mic, poate păşi netulburat pe calea cea dreaptă atunci când are voinţa sinceră să o facă: îmi dau însă totodată seama că nici un om nu ar fi putut găsi vreodată prin sine însuşi calea acesta a deplinului adevăr atât de desăvârşit, potrivit tuturor necesităţilor vieţii. Un asemenea lucru poate fi arătat grabnic oamenilor care au puterea de înţelegere necesară numai de către spiritul lui Dumnezeu!

3. Deşi drumul este de acum clar conturat, totuşi - după părerea mea - el nu va fi urmat decât arareori pe deplin; căci mecanismele mult prea materiale ale lumii se aşează ca un obstacol de-a curmezişul căii acesteia unice, adevărate şi drepte, iar mulţi dintre cei care vor dori să păşească pe ea se vor împiedica de aceste bariere şi vor face cale întoarsă, mai ales dacă nu vor vedea foarte repede un prim rezultat extraordinar al eforturilor lor, lucru care nici nu se poate petrece atât de repede cum îşi imaginează ei în primul moment, mai ales în cazul acelor oameni care s-au contopit aproape complet cu lumea materiei.

4. Eu unul sper ca, prin graţia Ta nemărginită, să pot atinge marele ţel; dar eu sunt unul singur, iar statul roman număra multe milioane de oamenii. Cum oare şi când vor ajunge aceştia - căci şi ei sunt oameni la fel ca şi noi - pe calea aceasta?!”

5. La aceste vorbe, tânărul fariseu a spus: “Mărite stăpâne, tocmai acest gând mă frământă şi pe mine! Noi înşine putem, ce-i drept, să pornim deja în pace pe calea mântuirii; cum să facă însă acest lucru milioanele de oameni care nu pot să-şi stingă setea chiar la gura izvorului şi să vorbească, dacă au vreo îndoială, cu însuşi marele Maestru al vieţii?”

6. Eu le-am răspuns: “S-a avut grijă şi de acest aspect. Căci, în urma Mea, poarta cerului va rămâne deschisă şi tot ceea ce vorbim noi aici va putea fi auzit tot la fel chiar şi după mai bine de o mie de ani, cuvânt cu cuvânt, şi va fi consemnat, ca şi cum totul ş-ar petrece sub ochii celor ce vor trăi peste aproape două mii de ani după noi, pe pământ. Iar dacă vreunul dintre aceştia va avea pe viitor vreo îndoială, el va putea cere din ceruri cea mai limpede povaţă. Căci în viitor, toţi oamenii vor fi povăţuiţi de însuşi Dumnezeu, iar cel ce nu se va lăsa povăţuit de Dumnezeu, acela nu va pătrunde în împărăţia plină de lumină a adevărului.”