1. Abia am terminat de spus acestea, şi omul nostru a şi apărut. Se numea Zorel şi arăta tare lovit de soartă, pe jumătate gol şi pe jumătate acoperit de zdrenţe şi făcând gălăgie mare.

2. L-am trimis pe Iulius să-l întrebe ce voieşte şi ce caută aici în această după-amiază. Iulius, cu o faţă foarte serioasă, a mers şi a făcut ce i-am spus Eu.

3. Zorel s-a prezentat şi a spus cu voce tare: „Sunt un cetăţean lovit de soartă şi de nenorocirea care s-a abătut asupra oraşului şi am aflat abia azi că marele Cyrenius este aici ca să-i ajute pe cei nenorociţi de incendiu. Mi-am luat inima în dinţi şi am venit aici, ca să văd mai întâi dacă Cyrenius este într-adevăr aici şi dacă într-adevăr face ceva spre alinarea suferinţelor celor bătuţi de soartă. Dacă face într-adevăr aceasta, după nobilul obicei roman, înseamnă că nu am venit degeaba până aici, iar dacă, din cine ştie ce motive, nu, atunci măcar am încercat! Zi-mi, nobile roman, dacă Cyrenius este aici şi dacă face binefaceri, aşa cum am auzit, ca să pot să merg la el şi să-l implor să mă ajute!”

4. Iulius: „Da, el este aici şi dă ajutoare importante, dar numai acelora care au conştiinţa curată! Dacă te numeri şi tu printre aceştia, nu vei pleca acasă cu mâna goală! Acolo, la masa cea lungă, umbrită de cedrii şi chiparoşii cei înalţi, se află el acum şi dă audienţe la toată lumea. Du-te acolo şi prezintă-te! Dar fii cu băgare de seamă, căci are ochi de vultur şi o singură privire îi ajunge ca să-şi dea seama de caracterul unui om! Părerea lui s-a adeverit întotdeauna şi vai de acela care îl contrazice! Niciodată nu este atât de critic ca atunci când împarte ajutoare!”

5. După cele aflate, Zorel s-a gândit îndelung ce să facă. Până la urmă s-a hotărât să meargă totuşi la Cyrenius. El a pornit spre Cyrenius şchiopătând - o prefacere proastă de-a lui. Când a ajuns la Cyrenius, a făcut trei plecăciuni până la pământ, cu capul foarte plecat. După ultima plecăciune a spus, cu un glas răguşit şi tremurat: „Înalte domn şi stăpân atotsever! Eu, Zorel, fost cetăţean din incendiata Cezaree a lui Filip, vă implor, preaînaltă severitate romană, să mă ajutaţi pe mine, biet om nenorocit, măcar cu puţini bani şi cu o haină, căci în afară de aceste zdrenţe nu mai am nimic.

6. Am avut o mică cocioabă şi un petic de pământ. Am avut şi o femeie, pe care însă zeii mi-au luat-o în Câmpiile Elizee acum doi ani. Copii nu am, doar o slujnică cu care trăiesc, dar tot fără copii. Avutul meu mai număra două oi, o capră şi un măgar, câteva unelte proaste de lucrat pământul şi ceva haine. Toate mi-au fost distruse de incendiu, pe când ajutam altora să stingă focul.

7. Acum sunt, precum sute de alţi oameni, un cerşetor. Până şi slujnica, singurul meu sprijin în viaţă, m-a părăsit pentru că nu-i mai puteam oferi nimic, ceea ce voi ţine minte! Căci, dacă voi avea nemaipomenitul noroc să fiu despăgubit şi să-mi pot reface din nou coliba şi cele câteva acareturi, atunci numai s-o prind că vrea să se întoarcă, voi şti eu să-i arăt nerecunoscătoarei drumul spre lumea largă!

8. De acum voi fugi cât trăiesc de tot ce este femeie, căci nici o femeie nu preţuieşte ceva! Se spune despre mine că sunt un animal prost şi nu ştiu să mă port cu femeile şi că femeia mea ar fi murit de supărare! Dacă ar fi aşa, n-aş fi purtat doliu după ea aproape un an şi nici slujnica n-ar fi rămas cu drag la mine până la incendiu, cu toate că nu aveam de unde s-o plătesc cât ar fi trebuit.

9. Este o adevărată ruşine că omul trebuie să se nască din femeie, căci ar fi fost aproape mai onorabil dacă mama mea ar fi fost ursoaică!

10. Cu toate că celelalte creaţii le-au reuşit foarte bine, când au făcut femeia zeii au făcut o greşeală, care nu le face deloc cinste! Dar aşa îi trebuie lui Zeus, când Iunona îi face mai tot timpul zile fripte! Oricum, întregul şir de zei nu prea par copţi la minte, căci altfel nu şi-ar face tot felul de glume proaste între ei!

11. Cu toate astea, eu sunt un om credincios şi cinstesc zeii pentru multe lucruri înţelepte de pe lume! Dar când încep să mai şi pută de atâta prostie, atunci nu mai sunt prietenul lor! Ar mai fi fost oraşul nostru ars până la temelie dacă Apolo n-ar fi vrut să facă o glumă proastă?! După cum zice preotul nostru cel înţelept, Apolo şi-ar fi pierdut minţile pentru o nimfă pământeană şi probabil că, pe când era cu ea, şi-a uitat carul ceresc cu telegarii de foc şi Iunona sau Diana i-ar fi jucat o festă, iar noi, sărmanii, suntem cei care au trebuit să plătească pentru această proastă glumă divină!

12. Este de înţeles că, din când în când, omul mai arată şi slăbiciuni din cauza lipsei de înţelepciune. Ce poate să facă un fir de iarbă dacă vântul îl bate dintr-o parte şi din alta?! Dar dacă un cedru impunător, simbol al iubiţilor noştri zei, se lasă plecat de vânt în toate direcţiile, la fel ca un fir de iarbă, aceasta poate să vadă oricine că este un semn de prostie!

13. Dumnezeu încoace şi Dumnezeu încolo! Dacă un zeu făptuieşte plin de înţelepciune, aşa cum este de aşteptat de la un zeu, atunci el este demn de slavă. Dacă însă calcă în străchini ca un muritor slab de minte şi ne vătăma prin aceasta pe noi, oameni sărmani, atunci, chiar şi din partea unui zeu, aceasta este o dovadă de prostie şi de aceea eu nu îl pot slăvi şi onora!

14. Înalte stăpâne, şi tu însuţi aproape un semizeu, vei recunoaşte oare acum că zeii sunt de vină pentru nenorocirea mea?! Te implor de aceea să mă despăgubeşti pentru cele pierdute!”