1. Zorel, care căzuse pe gânduri, a spus: „Înalte stăpâne! Dacă tu ştii de la început că vei acorda mai multă crezare profeţilor tăi decât altor sute de mii de martori, atunci aş vrea să ştiu la ce ar mai folosi să pledez în favoarea mea! Împotriva hotărârilor tale, bazate pe credinţa ta nezdruncinată, este cu neputinţă de a se ridica contra-argumente. Şi, mai mult decât atât, întreaga putere se află în mâinile tale! Cine s-ar putea, pe drept, măsura cu tine?!

2. La ce-mi foloseşte mie dacă îţi spun cu stăruinţă că nu este aşa? Tu ai să mi-l prezinţi pe profet, care îmi va spune din nou aceleaşi lucruri pe care mi le-ai spus deja, iar pe mine, cu toate contra-argumentele mele, mă vei lăsa cu buzele umflate. Pe scurt, împotriva credinţei tale de nezdruncinat nu se poate face nimic, decât să-ţi accept de bunăvoie hotărârile, căci tu vei da mai multă crezare profetului tău decât celor o mie de dovezi pe care ţi le-aş aduce în apărarea mea! De aceea nu pot decât să spun: «înalte stăpâne, iartă-mă că m-am apropiat de tine!»

3. La urma urmei, rămân totuşi la părerea mea, că o proprietate apărată cu silnicie, prin legi necruţătoare, este de o mie de ori mai dăunătoare pentru societatea umană decât o proprietate comunală liberă. Motivele mele împotriva acestei adevărate cutii a Pandorei ţi le-am spus deja şi nu este nevoie să mă repet. Am să adaug numai că, de fiecare dată când mă voi confrunta cu asemenea situaţii, voi rămâne credincios principiilor mele şi voi lupta împotriva oricărei forme de violare a lor.

4. Nu văd nici o scăpare pentru biata omenire dacă va apăra în continuare proprietatea privată, căci ea este împotriva firii. Dar ce poate face un singur om zdrenţăros împotriva a mii şi sute de mii?!

5. Acestea fiind spuse, eu am încheiat de vorbit, în situaţia de faţă nu am la ce binefacere să mă aştept, de aceea este mai bine, cu voia ta, să dispar din faţa ta cât mai repede. Dar, bineînţeles, numai cu voia ta! Căci, după spusele acelui profet - şi numai zeii ştiu cât de adevărate sau neadevărate sunt învinuirile lui - stau aici, în faţa ta, ca pungaş, iar pungaşii trebuiesc mai întâi pedepsiţi înainte de a fi puşi în libertate. Legea trebuie mai întâi îmbunată cu sângele unui biet ţap ispăşitor, înainte ca acestuia să i se dea drumul.

6. Dacă, după părerea ta, stau aici, în faţa ta, ca un răufăcător ce merită o pedeapsă, atunci pedepseşte-mă fără întârziere şi redă-mi apoi libertatea sau, dacă nu, moartea! Mie îmi este totuna, căci sunt lipsit de orice apărare! Voi, romanii, aveţi o credinţă oarbă în lege şi nimeni nu-şi poate apăra nevoile şi ideile proprii în faţa legii voastre! Spune-mi, înalte stăpâne, am voie să plec precum am venit sau trebuie să rămân din cauza vreunei pedepse ce a căzut pe capul meu?”