1. Atunci Zinca a mers la Zorel şi i-a spus: „Frate, este voia Domnului cel atotputernic şi plin de compasiune, iubire şi înţelepciune, ca eu să te tămăduiesc prin atingerea mâinilor mele. Nu-ţi fie teamă, ai încredere şi vei deveni un alt om! Să nu-ţi fie nimic ascuns din cele ce te-ar putea însănătoşi trupeşte şi sufleteşte! Vrei tu şi ai încredere în mine, fratele şi prietenul tău adevărat? Atunci lasă-mă să-mi pun mâinile pe capul şi pe pieptul tău!”

2. Zorel a spus: „Prietene, cu vorbele tale de încredere poţi să mă trimiţi şi în iad, şi eu voi merge! Aşează-ţi, frate, mâinile, unde şi cum doreşti, eu nu mă voi împotrivi!”

3. Zinca: „Bine atunci; aşează-te pe banca aceasta şi eu voi lăsa puterea Domnului să te pătrundă!”

4. Zorel: „Care Domn? Poate chiar Zeus, Apolo, Marte, Mercur sau Vulcan, Pluto sau Neptun? Eu te rog, lasă-l pe Pluto deoparte. Căci nu vreau să fiu pătruns de puterea lui devastatoare!”

5. Zinca: „Lasă aceşti zei, care nu există decât în fantezia celor orbi! Există doar un singur Dumnezeu adevărat! Acesta este marele zeu necunoscut vouă şi pe care voi, păgânii, nu L-aţi recunoscut încă până acum. Acum însă a venit vremea, ca şi voi, păgânii, să-L cunoaşteţi pe singurul zeu adevărat! De la acest Dumnezeu vine puterea şi graţia care te va pătrunde şi te va vindeca atunci când îmi voi aşeza eu mâinile pe tine!”

6. Zorel: „Ah, dacă-i aşa, atunci aşează-ţi mâinile mai repede!”

7. Zinca şi-a pus mâinile pe Zorel în felul descris mai înainte, iar Zorel a căzut imediat în somnul tămăduitor.

8. Cam după vreun sfert de ceas, Zorel, care dormea adânc şi cu ochii închişi de tot, a început să vorbească: „O Doamne, o Doamne, ce om josnic şi rău sunt şi cât de cinstit şi bun aş putea fi, numai dacă aş vrea! Dar chiar acesta este blestemul păcatului, al minciunii şi al trufiei! Minciuna şi trufia sunt păcatele de căpetenie, care se înmulţesc ca frunza şi ca iarba pe pământ şi pe nisipul mărilor!

9. Doamne! Am atâtea păcate şi murdării în sufletul meu, că de atâtea păcate nici nu-mi văd faţa! Da, ca un fum sau ceaţă mă învăluie mărăcinişul nenumăratelor mele păcate!

10. O Doamne, o Doamne, cine oare mă va putea vreodată elibera de ele?! Sunt un hoţ, un mincinos, şi spun minciună după minciună. O, vai mie, nenorocit câine mincinos! Tot ce am mi-am însuşit numai prin minciună, înşelătorie şi prin furt!

11. În marea mea orbire nici măcar nu le-am socotit păcate. Am avut de nenumărate ori prilejul să mă lămuresc de adevăr! Dar nu am vrut să mă las lămurit! Mereu preamăream Sparta şi dispreţuiam dreptele legi romane! Oh, vai mie, netrebnic zdrenţăros!

12. Singura mea mângâiere este că nu am omorât pe nimeni. Dar nu a lipsit mult! Dacă femeia mea n-ar fi fugit de-acasă, ar fi căzut sigur victimă furiei mele oarbe!

13. Oh, sufletul meu e foarte bolnav, iar tu, frate Zinca, mă vei vindeca cu greu sau poate deloc!

14. Oh, sunt un monstru îngrozitor! Sunt mai mânios ca un urs, mai mânios ca un leu, mai mânios ca un tigru, mai mânios ca o hienă, mult mai mânios ca un lup şi cu mult mai mânios ca un porc mistreţ! Căci mai sunt şi viclean ca o vulpe, şi asta mă face frate cu diavolul!

15. Dar ceva în mine se înseninează puţin şi chiar fumul gros şi ceaţa deasă din jurul meu dispar! Ia te uită, se subţiază şi-mi pare că respir mai uşor! Dar de-abia în limpezimea aceasta văd clar diformitatea mea adevărată, plină de bube şi răni greţoase! Ah, ah, sunt un adevărat monstru! Unde este vraciul care mă vindecă?! Dar nu trupul e de vină, căci eu, sufletul, sunt bolnav!

16. O Doamne, dacă cineva mi-ar vedea sufletul, ar fi îngreţoşat de urâţenia lui! Cu cât se limpezeşte, cu atât mai clar se vede sufletu-mi diform! Frate Zinca, nu se află nimic care ar putea să-i dea sufletului meu o înfăţişare mai plăcută?!”