1.În gândurile lui Zinca a încolţit întrebarea: „Are şi sufletul un trup?”

2. Zinca a pus această întrebare pentru că el însuşi nu avea nici cea mai vagă idee cum arată sufletul şi din ce este el alcătuit. Căci cunoştinţele evreilor de rând erau că trupul sufletului este un fel de nimic fumuriu, că sufletul este spirit pur, care are minte şi voinţă, dar nu are nici formă, nici trup.

3. De aceea, Zinca a făcut ochii cât cepele când Zorel i-a răspuns la întrebarea pe care el şi-o pusese doar în gând: „Sigur că sufletul are un trup, dar nu unul din carne. Acest trup este la fel de desăvârşit ca şi cel de carne. Tu nu îl poţi vedea cu ochii tăi din trupul de carne, dar eu pot să văd, să simt, să miros şi să gust totul, pentru că şi sufletul are aceleaşi simţuri pe care le are şi trupul, şi ele sunt unelte de legătură între el şi suflet.

4. Simţurile trupului sunt hăţuri în mâinile sufletului; prin ele sufletul struneşte trupul pentru lumea din afară. Dacă trupul nu ar avea simţuri n-ar fi bun la nimic, iar pentru suflet el ar fi o insuportabilă povară.

5. Închipuie-ţi un om, orb şi surd de tot, care nu simte nici durerea, nici plăcerea, nici un gust şi nici un miros. Zi şi tu dacă sufletul ar avea vreun folos din acest trup! Cu toată conştiinţa lui, clară şi întreagă, nu ar fi el deznădăjduit?

6. Dar, în aceeaşi măsură, sufletului nu i-ar folosi la nimic cele mai ascuţite simţuri ale trupului, dacă nu ar avea el însuşi aceleaşi simţuri în trupul său eteric! Cum însă sufletul are aceleaşi simţuri ca şi trupul, el poate să priceapă sigur şi uşor, prin simţurile sale fine, ce au preluat simţurile trupeşti din lumea de afară. Acum ştii ce formă are sufletul.

7. Tu ai aflat acum acestea pentru că eu ţi-am spus cum văd şi ce simt. Când eu mă voi trezi din nou, tu vei mai ştii toate acestea, eu însă nu voi mai şti nimic, pentru că eu văd şi simt acum doar cu simţurile sensibile ale sufletului, dar nu şi cu cele ale trupului în acelaşi timp.

8. Dacă eu mi-aş da seama de toate acestea cu simţurile trupului, acestea ar lăsa anumite semne ascunse în nervii creierului meu şi, de asemenea, în nervii vieţii din inima mea, iar apoi, eu, sufletul, aş regăsi aceste semne în trupul meu de carne şi le-aş recunoaşte mereu şi mereu. Dar cum eu am rupt acum mai toate legăturile cu trupul meu, iar asupra simţurilor trupului meu nu am nici o putere, atunci când mă voi întoarce în trupul meu nu voi mai şti nimic din ceea ce acum văd, aud, simt şi vorbesc, şi din toate cele ce se vor petrece cu mine.

9. Sufletul are însă posibilitatea de a-şi reaminti pentru el şi, ca urmare, îşi poate aminti cele mai mici amănunte şi cele mai neînsemnate întâmplări care i s-au petrecut vreodată - dar aceasta numai în stare de deplină libertate. Când se află în trupul întunecat, sufletul aude, vede şi simte numai puternicele, zgomotoasele şi primitivele impresii din lumea materială, impresii care se suprapun peste cele care vin de la spirit, înfrânându-le. Sufletul, care de-abia ia cunoştinţă de propria-i existenţă, ia arareori cunoştinţă de impresiile spiritului care zac în el, înalte şi totodată foarte profunde.

10. Şi tu ai un suflet, ca şi mine, iar eu acum sunt un suflet pe deplin liber. Dar tu ştii doar puţin sau chiar nimic despre sufletul tău. Cauza se află în carnea întunecată în care este îmbrăcat sufletul pentru o vreme. Acum, când ţi-am trezit în nervii tăi din ceafă, prin gura mea trupească, câteva impresii, iar tu, ca suflet, ai găsit, prin asemenea impresii, aceleaşi semne ancestrale în tine însuşi, de-abia acum ştii şi tu, ca suflet, şi nu ca trup, că ai un suflet şi, datorită gândirii şi voinţei tale, tu însuţi eşti un suflet care, în trupul său eteric, are aceeaşi formă ca şi trupul.

11. Nu te mira însă dacă îţi spun că la trezirea mea la viaţa pământească nu voi mai şti nimic din cele ce ţi-am spus. Cauza ţi-am explicat-o deja!”