1. Zinca şi-a pus mâinile invers pe Zorel, iar acesta a deschis foarte curând ochii şi s-a trezit. După ce Zorel s-a trezit de-a binelea, Eu i-am făcut semn bătrânei gazde, Marcu, să-i dea vinul îndoit cu apă, căci îl chinuia setea. Marcu i-a dat imediat un pahar plin, pe care Zorel l-a golit dintr-o sorbitură şi i-a mai cerut unul, căci îi mai era încă sete. Marcu M-a întrebat ce să facă. Eu i-am spus să-i mai dea un pahar, dar de data aceasta să toarne de două ori mai multă apă decât vin. Şi Marcu Mi-a urmat întocmai sfatul, iar lui Zorel i-a căzut tare bine. După ce s-a întărit astfel, a privit în jurul său şi a cercetat împrejurimile, căci încă mai era destulă lumină, deşi soarele era aproape la apus.

2. Intr-un sfârşit, el (Zorel) a spus, cu ochii aţintiţi asupra Mea: „Zinca, omul acela de acolo îmi pare tare cunoscut! Cred că l-am mai văzut undeva! Cine este şi care este numele lui? Cu cât îl privesc mai mult, cu atât îmi este şi mai clar că l-am mai văzut undeva! Zinca, eu simt că încep să am încredere în tine - dezvăluie-mi, te rog, cine este acest om!”

3. Zinca a spus: „Omul acela este fiul unui tâmplar din Nazaret, cel de peste Capernaum, dar nu din locul cu acelaşi nume, căci acela se află în spatele munţilor şi este locuit în cea mai mare parte de greci murdari. El este un mântuitor, şi încă unul foarte priceput în arta Lui. Căci aceluia căruia El îi ajută, acela este ajutat. Numele Lui exprimă caracterul Lui, căci El se numeşte «Iisus», ceea ce înseamnă mântuitor de suflete şi de trupuri bolnave. El are o mare putere în voinţa Lui, precum şi în mâinile Lui, şi este bun ca un înger şi înţelept. Cam atât pot să-ţi spun despre acest om. Dacă mai ai ceva de întrebat, fă-o!”

4. Zorel i-a spus, cu jumătate de gură, lui Zinca: „Îţi mulţumesc pentru ce mi-ai zis, dar încă nu mă pot dumiri de ce oare acest om îmi pare atât de cunoscut, îmi pare ca şi când aş fi făcut cândva o lungă călătorie împreună cu el! Eu am călătorit mult, pe mare şi pe uscat, şi am avut mulţi tovarăşi de drum, dar nu-mi pot aminti să fi văzut sau să fi vorbit vreodată cu un asemenea om. Şi totuşi, cum ţi-am zis, impresia este foarte puternică - parcă aş fi fost împreună cu el într-o călătorie! Lămureşte-mă, te rog, cum este cu putinţă aşa ceva!”

5. Zinca i-a spus: „Este cel mai uşor lucru din lume! Probabil că ai avut cândva un vis foarte viu, de care acum îţi mai aminteşti doar foarte vag. Acesta trebuie să fie motivul pentru simţămintele tale de acum!”

6. Zorel: „Poate că ai dreptate! De multe ori visez ceva, de care îmi amintesc de-abia peste multe zile, când un lucru sau o fiinţă din lumea de zi cu zi îmi aminteşte de ceva din acel vis. Altfel uit totul şi nu-mi mai amintesc de nici un vis, oricât de viu ar fi fost! Cred că ai dreptate, căci nu cred să-l fi întâlnit vreodată pe acest nazaritean.

7. Acum însă încă ceva, prietene! Vezi, am venit aici ca să cer de pomană de la înaltul demnitar. Tu ce crezi, pot spera la ceva? Dacă nu, poate poţi pune o vorbă bună pentru mine, ca să mă lase să plec acasă. Căci ce să mai caut aici? Nu dau un ban pe toate teoriile teozofice şi filozofice. Teozofia şi filozofia mea sunt strâns legate: cred în ceea ce văd, deci în natura care de-o veşnicie se reînnoieşte, mereu şi mereu. În plus, mai cred că băutura şi mâncarea sunt cele mai mari necesităţi ale vieţii. Dar în altceva decât acestea eu nu cred.

8. Sunt multe ciudăţenii pe lumea asta, cum sunt tot felul de magii şi alte arte şi ştiinţe. Dar între ele şi mine este aceeaşi legătură ca şi între mine şi foc: cât timp nu mă frige, n-am de ce să suflu! Nu simt în mine nevoia de a şti ori de a cunoaşte mai mult decât ştiu şi cunosc acum. Şi de aceea ar fi foarte greşit din partea mea să vreau să mai rămân ca să aflu cine ştie ce fel de învăţături înţelepte, pe care însă tot nu le voi pricepe, numai ca să mă împăunez vreodată cu ele în faţa vreunor proşti.

9. Tu vezi în mine un om al naturii, care este potrivnic tuturor legilor omeneşti, legi care se vor înţelepte, pentru că de multe ori aceste legi îmi îngrădesc libertatea înnăscută într-un fel foarte dur, iar aceasta numai pentru ca unii, puţini la număr, să poată deveni foarte bogaţi, puternici şi cu funcţii înalte, iar alte câteva milioane să lâncezească în cea mai cruntă mizerie. Dacă aş putea înţelege mai mult decât înţeleg acum, mi-aş putea poate da seama de cauza unei asemenea nedreptăţi, ceea ce sigur că nu m-ar face mai fericit. Căci acum, în prostia mea, sunt scutit de multe griji, pentru că nu văd rădăcina atâtor rele şi nedreptăţi omeneşti.

10. Acolo unde cumpliţii oameni care se cred înţelepţi nu reuşesc să inventeze destule legi prin care să asuprească omenirea, ei pun capete foarte inventive care, cu feţe pline de extaz, declară tot felul de legi din partea zeilor, cu siguranţă mincinoase, numai pentru a asupri şi mai şi omenirea, sub tot felul de ameninţări despre veşnicele groaznice pedepse, ca şi tot felul de răsplăţi, dar numai după moarte, căci bineînţeles e uşor să răsplăteşti un mort, care oricum nu mai are nevoie de nimic.

11. Totuşi, în ceea ce priveşte pedeapsa, aceşti oamenii aşa-zis înţelepţi nu vor să aştepte până după moarte, ci vor mai bine să pedepsească aici şi acum pe păcătosul care a încălcat legile zeilor falşi şi neputincioşi, ca nu cumva să scape în lumea cealaltă cu o pedeapsă prea uşoară. Numai răsplata trebuie aşteptată de cei evlavioşi până după moarte. În această viaţă nu primeşti nici un avans din răsplata promisă, decât dacă te-ai lăsat omorât, în adevăratul sens al cuvântului, pentru unul din mai-marii societăţii. La temelia tuturor societăţilor omeneşti stă interesul, astfel că fiecare gânditor cu mintea trează îşi dă seama de la prima vedere pe ce se bazează temelia: pe elementul de jurisdicţie divină şi pe cel social!

12. Prietene, când unul singur vrea să fie liber stăpân al tuturor minunăţiilor pământului, atunci este de la sine înţeles că alţi oameni, mai slabi de voinţă şi putere, suferă şi plâng împreună cu pământul pe care stau! Pentru asupritorii omenirii, pentru tiranii fără inimă ar fi binevenită o pedeapsă pe măsură. Dar cine să o făptuiască?! Pe scurt, totul nu e nimic altceva decât un adevărat joc de păpuşi!

13. Cine îşi poate asupri aproapele, acela face drept şi bine. Căci un om prost nu face mai mulţi bani decât un câine prost! Cel mai puternic şi mai îndrăzneţ îl loveşte şi îi ia toate bunurile, iar apoi caută să le apere pe viaţă şi pe moarte de atacurile străine! Dacă reuşeşte aceasta, va deveni în curând un stăpân mare şi bogat. Dacă nu-i reuşeşte, atunci a meritat nereuşita, pentru că a întreprins ceva ce un om înţelept de mult ar fi trebuit să ştie că nu are sorţi de izbândă. Pe scurt, proştii nu sunt buni decât pentru pierzanie: căci, când nu mai sunt, atunci încetează pe vecie toate legile, toată prigoana şi toate pedepsele neomeneşti! Mai bine să nu fi, dacă trebuie să fii sărac; o oră de cruntă sărăcie şi amărăciune cântăreşte mai greu decât zece mii de ani de fericire!

14. Zinca, prieten drag, vezi, aceasta este credinţa mea inofensivă. Ei nu i se poate împotrivi decât cu greu ceva pe lumea asta. Este adevărul care nu vrea să fie nicăieri auzit. Toţi îşi scaldă existenţa în fantezii mincinoase şi se amăgesc c-ar fi cu adevărat fericiţi! N-au decât! Să scormonească fiecare în grămada cu minciuni şi să-şi caute alinarea în fantastica fantezie, dacă sărăcia începe să-l apese şi să-l strângă de gât!

15. Ameţiţi-vă, voi, cei amărâţi, cu otrava macului şi dormiţi, în loc să trăiţi sub apăsarea dulce a nebuniei. Este de fapt treaba fiecăruia, dacă îl face fericit. Numai mie îmi merge rău, căci sunt tare nefericit sub aripa vulturului adevărului! Căci văd şi socotesc mereu fatala căzătură de la aceste înălţimi ameţitoare, căzătură care mă aşteaptă pe mine şi pe cei la fel mie! Cine mă va salva atunci când slabele legături cu care m-am prins, în nebunia mea, de aripa vulturului se vor rupe?!

16. Oameni buni, lăsaţi-mă în pace să-mi înfulec prada, de voi nu mă voi atinge! Daţi-mi din prinosul vostru doar atât cât să-mi fac la loc ce mi-a stricat cumplita soartă şi vă voi fi recunoscător! Dacă însă, aşa cum se obişnuieşte, nu-mi veţi da nimic, lăsaţi-mă măcar să plec netulburat acasă, îmi voi aduna apoi, bineînţeles că pe căi ilegale, atâta lemn cât să-mi pot ridica o colibă nevoiaşă, măcar atât de bună ca cea făcută de un castor! Una dintre cereri sper să mi-o împliniţi, doar nu mă veţi sărăci mai tare decât sunt! Dacă însă aveţi aşa ceva de gând, mai bine omoraţi-mă pe loc! Căci mai sărac decât sunt acum, nu vreau nicidecum să fiu! Iar dacă nu mă veţi omorî, voi şti eu ce am de făcut! Voi şti eu să-mi fac seama!”

17. În sfârşit, Zinca a spus iarăşi: „Departe de tine aşa ceva! Şi nici nu vei fi împins spre o asemenea faptă! Căci, în timp ce tu dormeai, Cyrenius s-a îngrijit de soarta ta. Va trebui însă mai întâi să recunoşti că ceea tu ai luat drept adevăr până acum este cel mai mare neadevăr! Nu-ţi mai face griji şi însuşeşte-ţi o învăţătură mai bună, ca să fii şi tu cu adevărat fericit!”