1. Ioan a spus atunci: „Dacă tu măsori înţelepciunea lui Dumnezeu cu măsura minţii tale, atunci ai dreptate să nu te temi de nici o minte de pe lumea aceasta. Dar cum adevărata înţelepciune a lui Dumnezeu nu poate fi niciodată măsurată cu scurta minte omenească, ci, la fel ca toate din Dumnezeu, numai cu veşnicia şi nemărginirea, atunci mintea ta este prea mărginită! Dar să lăsăm acestea şi să ne întoarcem de unde am plecat.

2. Tu mi-ai spus că ai văzut cu ochii tăi cât de rău le merge ţiganilor din Asia Mică şi că este o adevărată binefacere pentru copiii lor să fie cumpăraţi de negustorii de sclavi şi vânduţi altundeva. Să lăsăm acum acestea aşa, căci tu vrei să-ţi aperi un fel de milostenie a ta şi îţi las să ţi se considere a zecea parte ca bună! Dar eu mai cunosc ce-ţi apasă conştiinţa, iar ceea ce ştiu eu îţi va înghiţi pe dată această zecime de milostenie, astfel că, la sfârşit, numai fărădelegi îţi vor mai putea fi scrise! Mă îndoiesc că mintea ta va găsi şi aici vreo dezvinovăţire!

3. Zi-mi, cum te justifici că ai pângărit de atâtea ori fetiţele cu care făceai negoţ? Mai găseşti şi pentru aceasta vreo scuză «înţeleaptă», nu pentru încălcarea legii mozaice, ci a legilor romane, care pedepsesc aspru violarea fetelor nemature? Ai fost vreodată mişcat de lacrimile şi ţipetele de disperare ale vreunei fetiţe cu care ţi-ai satisfăcut poftele trupeşti?! Şi nu au murit cinci dintre fetiţele pe care le-ai chinuit cumplit?! Tovarăşul tău ţi-a reproşat chiar pagubele băneşti pe care le-ai făcut, căci cele cinci frumoase fetiţe de zece până la doisprezece ani le-aţi fi putut vinde uşor pe cinci sute de talanţi de argint în Cairo. Te-a durut o asemenea pierdere bănească şi ţi-ai blestemat din cauza asta de nenumărate ori nestăpânirea şi stricăciunea. Dar nu te-ai blestemat încă niciodată pentru că eşti ucigaşul a cinci fete sărmane şi fără apărare!

4. Gândeşte-te la toate acestea şi spune-mi cum te simţi acum, ca om, şi dacă mintea ta ascuţită poate găsi şi acum un motiv care să te dezvinovăţească. Cu faptul că ai fi un om primitiv şi sălbatic, care nu e în stare să deosebească binele de rău, nu te poţi scuza. Tocmai mi-ai spus în ce mizerie trăiesc ţiganii şi că această lipsă de grijă pentru un popor întreg nu-i face cinste lui Dumnezeu. Mi-ai cerut să-ţi dezvălui chiar motivul pentru care Dumnezeu lasă să se chinuie în felul acesta un popor întreg! Judecând după aceasta, s-ar părea că ai un simţ al dreptăţii demn de respectat şi că poţi prea bine deosebi binele de rău. Cum ai putut să te porţi atât de nemernic cu fetiţele? Le-ai nenorocit apoi şi mai mult, îngrijindu-le după proastele şi greşitele tale cunoştinţe medicale! Vorbeşte acum şi dezvinovăţeşte-te faţă de Dumnezeu şi de oameni!”