1. Ioan a spus: „Da, da, aşa ai făcut mai târziu. Dar la început ai fost aşa cum am spus eu! Însă că te-ai atins numai uşor de fetiţe este un neadevăr! Numai cu una ai fost ceva mai blând, căci, fiind ultima, ţi se mai potoliseră poftele. Pe primele patru nu le-ai cruţat deloc, ci le-ai chinuit îngrozitor! Poţi să negi toate acestea? Vezi, taci şi te cutremuri! Fetele s-au îmbolnăvit apoi foarte grav, ceea ce le-a grăbit moartea. Însă şi pentru această boală tot poftele tale sunt de vină! Dar acest capitol e încheiat şi vom începe altul!

2. Vezi, tu mai ai ceva pe conştiinţă, de care nici măcar nu ştii! Dar fapta este săvârşită, iar urmările ei se văd. De aceea omul să nu făptuiască la mânie, căci de faptele săvârşite la mânie se lipesc mereu urmări rele, aşa cum umbra se lipeşte de om. Îţi mai aminteşti ce le răspundeai alor tăi, mai ales mamei tale, Agla, când te dojeneau pentru faptele tale nesăbuite?”

3. Zorel: „O, zeilor! Îmi mai amintesc ceva, ca dintr-un vis, dar ceva precis nu vă pot spune! Spune de aceea mai departe, dacă tot vorbeşti! Căci ceea ce ştiu este că nu am făcut niciodată ceva rău cu intenţii premeditate. Dar pentru că din fire sunt iute la mânie, pentru aceasta nu am nici o vină, aşa cum nici tigrul nu are nici o vină că este o bestie nesătulă de sânge! Vorbeşte tu acum!”

4. Ioan: „La asta vom reveni mai târziu. Dar atunci ai luat un ghiveci, care se afla pe bancă, şi l-ai aruncat cu toată puterea şi-ai izbit-o pe mama ta în cap, încât ea a căzut fără simţire la pământ. Iar tu, în loc să sari şi să o ajuţi, ai luat grăbit aurul de unde ştiai că este dosit şi ai fugit pe o corabie de corsari. Te-ai ţinut apoi câţiva ani de piraterie, cu care ocazie ai devenit neguţător de sclavi. Mama ta a murit însă la scurt timp după aceea, datorită loviturii pe care i-ai dat-o, precum şi de pe urma supărării pricinuite de nesăbuinţa ta. Şi astfel mai ai pe conştiinţă, pe lângă toate celelalte păcate, şi păcatul de a-ţi fi omorât mama. Şi, ca o încununare a tuturor faptelor tale cumplite, deasupra capului tău pluteşte blestemul tatălui tău îndurerat şi cel al fraţilor şi surorii tale! Acum sunt date toate fărădelegile tale pe faţă. Ce ai de spus, ca om cu mintea ascuţită?”

5. Zorel: „Ce să mai spun? Ce s-a petrecut, s-a petrecut şi mortul de la groapă nu mai poate fi întors! Acum îmi dau seama că multe dintre faptele mele au fost greşite. Dar la ce-mi foloseşte aceasta? E ca şi când ai putea face dintr-un tigru un om plin de simţire, care apoi ar privi la faptele sângeroase pe care le-a făcut ca tigru. La ce i-ar folosi lui acum toate acestea?! Dacă ar putea da timpul înapoi, cu siguranţă că şi-ar da toată silinţa să nu le mai facă. Dar ce vină avea el, ca tigru, că se comporta ca un tigru şi nu ca un mieluşel?! Regretul în urma faptelor lui, precum şi cea mai mare bunăvoinţă, nu mai pot îndrepta acele fapte, aşa cum deşartă este străduinţa de a face din ziua de ieri, azi. Eu pot de acum să mă schimb în bine şi să devin un cu totul alt om, mai bun. Dar omul rău care am fost în trecut, care a făcut fapte rele şi cumplite, pe acela e cu neputinţă să-l fac bun. Trebuie acum să vărs lacrimi amare pentru faptele mele cumplite din trecut? Ar fi de râsul lumii, ca şi când un tigru, devenit om simţitor, ar vărsa cele mai amare lacrimi pentru că mai demult a fost tigru!”