1. (Zorel): „Încă de la naştere am avut un temperament mânios, în loc ca acest temperament să fie îndulcit printr-o educaţie blândă şi înţelegătoare, am fost corijat cu toate pedepsele posibile. Părinţii mei au fost mereu călăii mei cei mai neînduplecaţi! Dacă m-ar fi crescut cu bunăvoinţă şi înţelegere, ar fi putut face din mine un înger. Dar, prin miile de pedepse, au făcut din mine un tigru! Şi cine e de vină că am devenit un tigru? Eu nu mi-am putut alege înainte de naştere părinţii, iar când m-am născut nu eram nici pe departe înţelept ca un Platon, Phrigyus sau Socrate, şi de aceea nu m-am putut educa singur! Ce minune trebuia oare să se întâmple, ca din mine să iasă, în asemenea condiţii, un om bun şi integru?

2. Te consider înţelept ca să găseşti de la sine un răspuns rezonabil la această întrebare. Printre voi, evreii, se nasc din când în când oameni posedaţi de spirite rele, aşa cum am văzut unul nu de mult la gadareni. Mai demult am auzit că ar fi chiar diavolul vostru evreiesc care bântuie în nopţile întunecate! Acelui nenorocit din Gadara nimeni, din toată mulţimea care era adunată acolo, nu-i putea ajuta. Făcea lucruri faţă de care toată omenirea se cutremura de frică. Dacă însă ar fi fost cu putinţă ca acel posedat să fi fost vindecat, care măgar de judecător ar putea fi atât de orb şi de încuiat încât să-i ceară socoteală pentru toate grozăviile nemaiauzite pe care le-a făcut în nebunia lui şi să aştepte apoi lacrimi de remuşcare din partea lui, ca semn de îndreptare?! Are acest om vreo vină că, în nebunia lui, a făptuit asemenea josnicii?!

3. Spune-mi, prietene plin de înţelepciune: de la o mare înălţime cade o bucată de stâncă şi loveşte din întâmplare douăzeci de oameni care tocmai se odihneau acolo, pe locul unde a căzut ea. De ce a trebuit să se întâmple aşa ceva? Cine poartă vina acestui dezastru? Eu mai adaug însă la această poveste că, pe acolo, s-a întâmplat să treacă un mare vrăjitor, care a făcut din stâncă un om plin de simţire şi de inteligenţă. Pe când acest om sănătos tun stătea acolo, trece un judecător «înţelept» şi «milostiv» şi îi spune acestui proaspăt om: «Nebunule, uite ce-ai făcut! Priveşte-ţi fapta păcătoasă! De ce ai căzut cu toată puterea peste aceşti douăzeci de oameni? Dezvinovăţeşte-te, ori, dacă nu, vei fi pedepsit pentru această faptă cu cea mai grea pedeapsă!» Ce poate să-i răspundă acest om? Nimic altceva decât: «Ce puteam face eu, ca stâncă fără judecată, ca să nu mă desprind din munte şi să nu cad peste aceştia, pe care nu eu i-am îndemnat să se oprească tocmai aici, unde am căzut şi i-am zdrobit?!»

4. Sper că vei recunoaşte singur că învinuirea adusă de acest judecător proaspătului om este nepotrivită. Iar apoi sper că îţi vei da seama că nici eu, care am devenit un om nou din omul primitiv care am fost, nu port mai multă vină pentru faptele mele din trecut decât această stâncă! Dacă nu vrei să fii un judecător prost, judecă-mă după dreptatea curatei tale raţiuni şi nu după toanele tale care vor a se crede înţelepte! Fii un om, aşa cum şi eu sunt acum un om!”