1. Zorel a spus: „Găsesc învăţătura ta foarte plină de înţelepciune şi adevăr, şi aşa trebuie să fie, căci altfel nu ai fi putut să-mi zici ca din carte despre cele mai ascunse fapte ale mele. M-ai convins că este cu putinţă ca omul să atingă o desăvârşire aproape de necrezut, iar această convingere îmi este deocamdată de ajuns. Nu jinduiesc după această desăvârşire, pentru a putea şi eu, într-o situaţie asemănătoare, să enumăr greşelile unui amărât de păcătos, ci îmi doresc să mă desăvârşesc pentru a-mi fi mie însumi o adevărată mângâiere şi să mă pot bucura în tăcere de mine! Nu vreau să fiu învăţător vreodată şi nici judecător, oricât de blând, ci vreau doar să slujesc ca un om desăvârşit, ca să nu mai năpăstuiesc pe nimeni prin prostia mea.

2. Acesta este singurul motiv pentru care îmi doresc desăvârşirea ta. Voi căuta această desăvârşire, căci, atunci când vreau cu adevărat ceva, nici un sacrificiu nu este prea mare pentru mine! Voi urmări acest ţel chiar şi cu preţul vieţii mele! Căci ce valorează o asemenea viaţă dacă este doar un şir de greşeli? Cu greşeli nu poţi atinge ceva desăvârşit, iar ceva greşit nu mai îmi face nici o bucurie!

3. Ai spus însă că voi primi învăţătura de la un alt om, care este plin de har divin. Tu îl cunoşti; arată-mi-l, ca să mă duc la el şi să-l rog să mă trezească în spirit!”

4. Ioan: „Este Acela care te-a trimis la mine! Mergi la El. El te va trezi!”

5. Zorel: „Am avut o presimţire de când m-am trezit din acel somn, că acest om, care mi-a fost prezentat drept fiu de tâmplar din Nazaret, este mai mult decât un simplu om. În sfârşit iese la iveală ceea ce până acum am intuit doar vag! Mi se pare foarte curios că tocmai acest om îmi pare foarte cunoscut! Dar cum a atins el o asemenea desăvârşire? Nu poţi să-mi spui nimic despre aceasta?”

6. Ioan: „Despre aceasta nu-ţi pot spune altceva decât că o asemenea întrebare pentru tine, acum, este zadarnică. E ca şi când ai întreba cum şi în ce fel a ajuns Dumnezeu la nesfârşita Lui înţelepciune şi atotputernică voinţă. Dumnezeu însuşi L-a ales ca sălaş trupesc! Aceasta este marea graţie de care se bucură toate popoarele prin mijlocirea acestui ales. Fiinţa umană pe care tu o vezi în El este aceeaşi cu Fiul lui Dumnezeu, căci în El sălăşluieşte în toată plinătatea Spiritul lui Dumnezeu!

7. Şi dacă e aşa, nu se poate întreba cum a atins El nesfârşita desăvârşire! Ceea ce este El acum şi va fi în veci, a fost deja, în ceea ce priveşte desăvârşirea, încă din pântecele mamei Sale. El ia parte la tot ce este omenesc, în afară de păcat, dar aceasta nu aduce nimic în plus desăvârşirii Sale, pentru că El a fost din totdeauna desăvârşit. El a făcut şi face totul numai pentru ca oamenii să aibă în El un exemplu de desăvârşire pe care să-l urmeze.

8. Acum ştii cu cine ai de a face. Mergi de aceea ca El să-ţi arate calea cea dreaptă către spiritul tău, care sălăşluieşte în tine ca iubire preacurată de Dumnezeu, şi astfel, prin spiritul tău sau prin iubirea ta pentru El, să-ţi găseşti desăvârşirea.

9. Dacă mergi la El, apropie-te cu iubirea inimii tale şi nu cu puritatea minţii! Căci numai prin iubire poţi să te apropii de El şi să-L înţelegi în divinitatea Sa, cu mintea însă nu vei putea vreodată pricepe ceva! Căci numai iubirea curată este în stare de o continuă creştere, pe când minţii îi sunt puse limite peste care nu va putea niciodată sări. Dar iubirea omului pentru Dumnezeu, cum am spus, este în stare de o creştere la nesfârşit şi, cu cât mai puternică va deveni iubirea pentru El în tine, cu atât mai luminoasă va deveni fiinţa ta! Căci iubirea curată de Dumnezeu e un foc viu. Cine păşeşte în această lumină nu va cunoaşte în veci moartea, aşa cum a spus El însuşi. Acum ţi-am spus destule. Trezeşte-ţi inima şi mergi la El!”

10. Aflând acestea, Zorel nu mai ştia, din adâncă veneraţie, ce ar trebui să facă sau să gândească. Pentru că această ultimă învăţătură nu-i mai lăsa nici o îndoială că în Mine sălăşluieşte Dumnezeu în plinătatea Lui şi, din cauza veneraţiei care creştea mereu, ezita tot mai mult, până şi-a pierdut tot curajul. După o vreme a spus, din adâncul gândurilor lui: „Prietene, cu cât mă gândesc mai mult la vorbele tale şi cuget, cu atât mai greu îmi este să mă apropii de El, de a cărui graţie nu sunt demn, şi să Îl rog să-mi arate El însuşi drumul plin de lumină! Îmi este, ca să spun drept, aproape cu neputinţă să mă înfăţişez înaintea Lui. Căci simt o anume sfinţenie ce emană din El, iar aceasta îmi spune mereu: «Dă-te înapoi, tu, păcătosule! Căieşte-te întâi o vreme mai îndelungată şi vino după aceea şi vezi dacă poţi atinge poala hainei Mele!» Spune-mi, de unde vine această teamă neobişnuită care a pus stăpânire pe toată fiinţa mea?”

11. Ioan: „E drept aşa, căci adevărata iubire de Dumnezeu trebuie să fie mereu precedată de smerenia inimii! Altfel iubirea nu îşi poate face niciodată apariţia adevărată şi vie. Mai păstrează încă puţin această frământare şi smerenie a inimii în faţa Lui! Când însă El te va chema, nu mai ezita şi înfăţişează-I-te!”

12. După aceste cuvinte, Zorel s-a mai liniştit puţin în sinea lui, dar se gândea totuşi cât de fericit ar fi acum dacă ar putea să se înfăţişeze fără păcate Domnului.