1. Când am ajuns pe muntele care ne era deja cunoscut şi ne-am luat fiecare locul, bătrânul Marcu a venit la Mine, împreună cu femeia şi copiii lui, şi M-a rugat fierbinte să mai rămân şi ziua care vine la el, căci suferă la gândul că îl voi părăsi deja înainte de răsărit.

2. Eu i-am spus: „Nu-ţi mai fă griji! Eu pot să plec sau să rămân, pe mine nu Mă limitează nici un timp. Căci Eu sunt de asemenea Domnul timpului şi al tuturor timpurilor! Eu nu sunt niciodată sub stăpânirea timpului. Mai am însă multe locuri pe unde trebuie să trec şi pe unde voi trece. Dar, atunci când am găsit o dragoste adevărată şi vie, o zi sau o oră nu mai au importanţă pentru Mine!”

3. Marcu a spus, cu lacrimi în ochi: „O, Doamne şi Tată, în veci Îţi mulţumesc pentru această mare graţie! Să se facă doar a Ta voie sfântă! Dar, Doamne, pe cer sunt nori groşi şi noaptea este întunecată. Să spun să aducă făclii?”

4. Eu am spus: „Nu este nevoie, vom face noi rost de lumină!”

5. L-am chemat pe Rafael la Mine şi i-am spus: „În mijlocul Africii, acolo unde sunt înalţii munţi Komrahai şi unde Nilul izvorăşte dintr-o stâncă, la o adâncime de zece înălţimi de om vei găsi o piatră de mărimea unui cap de om. Adu-o aici şi vom avea destulă lumina! Când vei veni cu ea aici, să o aşezi pe trunchiul acela retezat, ca lumina ei să pătrundă până în depărtare şi să lumineze împrejurimile! De dragul oamenilor, am vorbit acum cu tine ca şi cu un om, ca să înţeleagă şi ei ce are să se petreacă şi ca să poată să-Mi recunoască atotputernicia în facerea voii Mele.”

6. Rafael a dispărut, dar a reapărut imediat, ca un meteorit, împreună cu piatra care lumina ca un soare.

7. Înainte ca Rafael să aşeze piatra pe trunchiul de copac, mai mulţi au cerut să o vadă de aproape.

8. Când însă Rafael a apropiat piatra de ei, nici unul nu a putut să suporte lumina care era aproape la fel de puternică precum lumina soarelui într-o scurtă zi de iarnă. Lui Rafael nu i-a rămas altceva de făcut decât să pună piatra pe locul destinat ei. De acolo ea lumina atât de puternic împrejurimile, încât totul se vedea clar până departe.

9. Atât Zinca cu oamenii lui, dar mai ales Zorel, nu mai îndrăzneau nici să respire de atâta minunare. Zorel se străduia să spună ceva înţelept despre aceasta, dar nu reuşea, căci cunoştinţele lui logice şi stereotipe de matematică erau depăşite de această situaţie. El fusese de mai multe ori cu sclavele lui în Egipt şi, o dată, a călătorit chiar mai departe de cataracte. De aceea cunoştea destul de bine drumurile şi distanţele până în cataracte şi ştia că e nevoie de cinci până la şase săptămâni de mers pe cămile până acolo.

10. După socoteala lui, un uragan putea străbate distanţa dintre noi şi cataracte în trei zile, iar o săgeată într-o jumătate de zi. Cât de repede însă s-a putut deplasa acest tânăr, pentru a străbate o distanţă de trei ori mai mare în câteva clipe! Este tânărul un spirit? Atunci cum poate el purta materie, iar materia, chiar din cel mai solid fel, cum de n-a fost distrusă de rezistenţa aerului?! Aşa ceva nu există în legile naturii! În plus, o asemenea lumină puternică precum cea a soarelui, dar fără să fie fierbinte, nu există! Nimeni n-a descoperit vreodată aşa ceva decât la lemnul putred, a cărui lumină însă este doar o slabă licărire mată şi chiar la maxim ar egala cel mult licărirea licuricilor.

11. Aşa a cugetat o vreme Zorel al nostru, iar apoi a vorbit către Cornelius şi Zinca: „Aceasta o numesc o adevărată minune, căci aşa ceva n-a mai fost vreodată pe faţa pământului! Ce fel de piatră o fi aceasta? Din toate timpurile până acum nu s-a mai pomenit despre o asemenea piatră! Iar dacă nu îşi va pierde cu timpul strălucirea, oare cât de mult valorează ea pentru un rege sau împărat?! Am văzut uneori, la sfârşitul verii, la anumite ore ale nopţii, pe unele locuri de pe mult întinsa coastă africană, pietre care strălucesc destul de puternic; dar strălucirea lor nu durează mult, iar dacă o asemenea piatră e aruncată pe uscat, îi dispare în curând strălucirea şi nu mai are nici o valoare. Dar piatra aceasta de acum pare cu totul deosebită! Sigur nu-şi va pierde niciodată strălucirea şi de aceea valoarea ei este inestimabilă.

12. Cornelius: „Nu atât pentru strălucirea ei, cât mai ales pentru... Dar să lăsăm acum aceasta! Mâine, pe ziuă, vom putea cerceta piatra mai bine, căci, datorită luminii zilei, ochii noştri vor fi mai puţin sensibili ca acum. Să ne liniştim însă, căci numai atunci va începe Domnul nostru ce ne-a promis la masă!”

13. Cu aceasta, Zorel s-a liniştit şi a devenit numai ochi şi urechi.

14. Uran însă a venit la Mine şi a spus: „Doamne, ce se va petrece mâine cu piatra, îşi va păstra mereu strălucirea?”

15. Eu i-am răspuns: „Cu întrebarea aceasta ţi-ai dat pe faţă dorinţa că ai vrea să o păstrezi pentru coroana ta! Dar nu se poate, căci din cauza ei ar putea lua naştere războaie devastatoare. De aceea, îngerul meu o va pune mâine la locul de unde a luat-o şi astfel vor fi evitate pentru totdeauna certurile.”

16. Uran a fost pe deplin mulţumit cu această lămurire şi s-a întors la locul lui.

17. Dar Cyrenius a spus totuşi: „Doamne, piatra aceasta l-ar impresiona puternic pe împărat!”

18. Eu: „Fără îndoială, dar ar aduce şi imperiului numai războaie. Şi ar fi foarte rău! Vei primi însă câteva fărâme din ea, nu însă piatra întreagă!”

19. Cyrenius: „Dar cum şi în ce fel luminează această piatră? Ce nume are ea?”

20. Eu: „Piatra aceasta nu este de pe acest pământ, ci din marea lume solară. În marea lume solară au loc, din când în când, mari erupţii, cu o putere de neimaginat pentru înţelegerea voastră. Atunci sunt aruncate asemenea pietre departe, în spaţiul nemărginit. Iar acum tu vezi una dintre aceste pietre.

21. Ea îşi datorează strălucirea suprafeţei nespus de netede, spre care se adună mereu o mulţime de fulgere de foc ce pun mereu la muncă şi agită spiritele închise în materia solidă. În plus, această piatră este deosebit de transparentă şi astfel se poate observa uşor orice transformare în apariţii luminoase a activităţii spiritelor din ea, apariţii luminoase care sunt mult sporite de activitatea spiritelor de aer care alunecă foarte rapid pe suprafaţa deosebit de netedă.

22. Aceste pietre din soare se formează în timpul erupţiilor vulcanice, când elemente minerale, topite la grade foarte înalte, sunt catapultate departe în spaţiul cosmic şi iau forma rotundă a unei picături, după legea de căutare a centrului, căreia i se supune întreaga natură. De obicei, ele sunt găsite în apropierea apelor mai mari, în această formă rotundă. Pietrele ca aceasta nu se întâlnesc însă în această formă întâmplător, ci sunt mai întâi şlefuite de mâinile pricepute ale oamenilor de pe soare.

23. Căderea unor asemenea globuri, care pot fi de mărimi foarte diferite, durează de multe ori zile, săptămâni, luni şi chiar ani întregi - depinde de distanţa mai mare sau mai mică la care au fost catapultate. Unele cad pe stâncile din soare şi se sfărâmă, însă altele cad în apele adânci şi rămân nevătămate şi pot fi găsite cu uşurinţă de oamenii din lumea soarelui. Aceşti oameni din lumea soarelui pot rămâne uşor ore întregi sub apă şi pot lucra pe fundul mării la fel de bine ca şi pe uscat, şi aceasta cu atât mai uşor cu cât, pe lângă calităţi de amfibie, mai au şi echipamente adecvate pentru scufundat.

24. După ce un neam mare de pe soare şi-a strâns îndeajuns de multe asemenea globuri, ele vor fi şlefuite apoi cu toată sârguinţa (ceea ce este o artă a lor) până când vor începe să lumineze. Când au ajuns la un asemenea grad de netezime, vor fi duse în lungile tuneluri de sub suprafaţa soarelui, asemănătoare unor catacombe, prin care bate mereu vântul, şi vor fi puse pe câte un stâlp, pentru a lumina şi în acelaşi timp pentru a înfrumuseţa aceste coridoare. Oamenii de pe soare pun mult preţ pe ornamente şi nu arareori o casă obişnuită a unui om de pe soare este cu mult mai împodobită, mai ales în interior, decât templul lui Solomon din Ierusalim. Se poate deci înţelege că oamenii de pe soare, mai ales cei din pătura de mijloc, sunt foarte harnici în a-şi împodobi chiar şi tunelurile, nu numai casele.

25. Dar nu ne-am adunat aici pentru a vă descrie marea lume a soarelui, ci pentru a întări credinţa şi voinţa voastră. Pentru aceasta este nevoie de cu totul altceva decât de o descriere detaliată a lumilor solare!”*

26. Cyrenius a întrebat: „Doamne, dacă acest glob luminos este mai tare decât diamantul, cum se pot desprinde fărâme din el?”

27. Eu am răspuns: „Uneori tu gândeşti încă foarte pământean! Acolo de unde provine acest glob, se mai găsesc multe altele, în Africa sau în soare, iar pentru îngerul Meu este la fel de uşor de ajuns la oricare dintre aceste destinaţii. Din acest glob bineînţeles că nici un muritor nu va putea desprinde vreo fărâmă, iar dacă până la urmă va reuşi totuşi să sfărâme globul, va distruge prin aceasta proprietatea lui de a lumina. Globuleţele mici însă luminează şi îşi păstrează această calitate. Dar acum vă spun cu toată seriozitatea că am vorbit destul despre aceasta.” (* - Vezi „Soarele natural” şi „Soarele Spiritual” de Jakob Lorber, n.r.)