1. Cyrenius, care a ascultat cu foarte mare atenţie, a spus: „Doamne, nu pot spune că nu am înţeles totul. Acum îmi este totul limpede, numai că îmi pare că toate acestea s-ar putea să-mi fie odată din nou neclare şi asta mă va face foarte nefericit! Căci tot ce am primit acum, prin gura Ta sfântă, este puţin prea înalt, chiar şi pentru cea mai trează minte; de aceea, o scurtă recapitulare ar fi binevenită!”

2. Eu am spus: „Prietene, voi, romanii, aveţi o vorbă care sună cam aşa: Longum iter pre praecepta, brevis et efficax per exempla! (Lung e drumul prin teorie, scurt şi eficient prin exemple!) Aceasta se poate aplica foarte bine şi aici! Aşteaptă exemplele ce vor urma mai târziu şi care îţi vor lămuri ceea ce acum îţi este încă neclar! Dar sâmburele pur al acestei învăţături îl vei afla de-abia atunci când spiritul preacurat al adevărului etern va veni peste voi şi vă va lumina în toate adevărurile cerului şi ale tuturor lumilor.

3. Nu vezi că şi în natură este doar o singură lege care guvernează creşterea tuturor plantelor şi animalelor?!

4. Uite, toate plantele cresc şi se înmulţesc dinspre interior; îşi iau din umiditatea pământului toate substanţele şi le asimilează apoi prin mii de canale în ele însele sau în viaţa lor.

5. Animalele îşi iau hrana, de fapt, din aceeaşi sursă, numai că ea se află în organismul unor plante sau în carnea unor animale din lanţurile evolutive inferioare lor, fiind mult mai rafinată decât în humusul pământului.

6. Omul se hrăneşte în final cu ce este mai rafinat şi mai curat, atât din lumea plantelor, cât şi din cea a animalelor. Fânul, iarba şi paiele nu îl mai pot hrăni. De la plante are nevoie mai ales de boabele cerealelor, iar din copaci de roadele cele mai dulci. Dintre animale se hrăneşte mai ales cu cele cunoscute ca fiind curate şi îi este scârbă de carnea animalelor care nu sunt curate.

7. Dar câte devieri, rătăciri şi drumuri lăturalnice are această evoluţie pământească a lumii plantelor şi animalelor şi, cu toate acestea, toate îşi ating ţelul! Ochiul atent al unui cercetător al naturii nu se poate să nu observe cum fiecare entitate slujeşte alteia şi că ea există pentru dezvoltarea şi evoluţia alteia.

8. Viaţa sufletului trebuie să treacă prin toate elementele naturii. La început se află în eter; aici se adună prin unirea celor de acelaşi fel. Prin aceasta devine grea şi cade mai întâi în sine însăşi, în centrul ei propriu, apoi devine şi mai grea şi, din ea, va apare substanţa vie, palpabilă şi consistentă.

9. Ca aer se adună din nou, la fel ca sus în eter, şi vor rezulta norii şi ceaţa, care se adună din nou şi devin picături de apă şi cad pe pământ ca ploaie, grindină, zăpadă, rouă, iar în unele locuri ca ceaţă permanentă, mereu reînnoită, şi ca precipitaţii umede din cer.

10. Apa, ca element încă subordonat, dar aflat deasupra eterului şi a aerului ca element de viaţă, va trebui acum să înceapă a servi instituţiilor de condensare a vieţii care sunt deasupra ei. Trebuie mai întâi să înmoaie viaţa mai mult sau mai puţin pietrificată din materia brută şi să o preia în ea însăşi. Acesta este primul mod de a servi al elementului apă.

11. Apoi apa va trebui să cedeze plantelor spiritele ei de viaţă sau anumite particule de substanţă sufletească. După ce aceste particule s-au dezvoltat tot mai mult spre o anumită formă de inteligenţă, ele vor fi preluate iarăşi de apă şi de aerul umed ceţos, iar apa va trebui să creeze din substanţa ei forme noi de viaţă cu un grad mai mare de libertate. Deci apa slujeşte mereu în sfera ei, cu toate că din ea iau naştere în fiecare ceas miriade şi miriade de mici particule sufleteşti libere, cu inteligentă vie şi tot mai independente.

12. Dar viaţa plantelor şi a animalelor trebuie să preia servicii mult mai multe şi mai complicate. Serviciile pe care le face apa sunt încă destul de simple, pe când serviciile pe care le fac plantele pentru susţinerea vieţii sunt mult mai complexe.

13. Însă cu mult mai multiple şi mai importante sunt serviciile de susţinere a vieţii însăşi în cele mai simple animale, care sunt cele mai apropiate de lumea plantelor. Şi, astfel, slujitul devine tot mai complicat cu cât forma de viaţă este mai înaltă.

14. Când viaţa sufletească a ajuns în forma umană, a sluji este prima ei cerinţă. Diferite servicii naturale pentru susţinerea vieţii sunt obligatorii pentru fiecare formă umană; pe lângă acestea însă, există o mulţime de servicii morale, cu un grad mai mare sau foarte mare de libertate, pe care un om le moşteneşte spre a le îndeplini. Iar dacă şi-a îndeplinit cu credinţă serviciile, în toate direcţiile, prin aceasta s-a ridicat şi pe sine însuşi în cea mai înaltă desăvârşire a vieţii. Dar aşa ceva se petrece doar cu puţini oameni, care încă de la naştere se află pe o treaptă înaltă de evoluţie; cu ceilalţi oameni, despre care se poate spune că se află mâi aproape de lumea animală, nu se petrec lucrurile aşa, iar evoluţia lor continuă pe lumea cealaltă, însă tot prin a sluji.”