1. Rafael: „Prin împerecherea animalelor are loc o incitare la activitate ordonată a gândului sufletesc esenţial al vieţii din ou. Fără această incitare, acesta ar rămâne în starea pasivă de devorare, hrănindu-se din mediul înconjurător şi acesta, la rândul său, din el. Acest proces ar continua până s-ar devora total reciproc. Aceasta se poate petrece însă şi cu ouăle excitate prin fecundare, atunci când condiţiile ulterioare de dezvoltare lipsesc sau nu sunt în suficientă măsură prezente.

2. La toate animalele, prin actul împerecherii se produce o excitare a componentelor sufleteşti deja existente în pântecele femelei, deoarece, la plante şi la animale, acestea se adună într-un număr precis şi o ordine precisă într-un loc bine stabilit în pântecele femelei. Odată prezente în acest loc, ele excită întâi femela. Aceasta, la rândul ei, prin starea ei de excitare, excită masculul, iar acesta fecundează apoi femela, însă nu ca şi când ar pune o nouă sămânţă în femelă, ci doar trezeşte fragmentele de viaţă deja existente în femelă.

3. Aceasta are loc prin intermediul sămânţei, care conţine mai multe spirite libere şi neconstrânse, şi care imprimă spiritelor constrânse din fragmentele sufleteşti ale femelei o adevărată revoluţie. Aceasta le obligă la activitate, fără de care ele ar fi rămas într-o dulce inerţie şi nu s-ar fi grupat şi organizat pentru a forma o fiinţă nouă. Spiritele din sămânţa masculului nu le dau pace spiritelor din femelă. Spiritele din femelă, care se opun mereu, atunci când sunt foarte puternice aduc chiar spiritele din sămânţa masculului la inactivitate. Acest proces are loc des la vaci, dar şi la alte animale şi chiar la om. Aceasta are loc fiindcă spiritele din esenţele femelei sunt predestinate pentru inactivitate şi se opun unei activităţi continuu ordonatoare. Dar, în momentul în care au devenit supuse şi suficient de excitate, lucrurile merg bine înainte.

4. Priviţi! Chiar un astfel de ghemotoc de spirit din femelă avem acum în faţa noastră. Priviţi cum, în timp ce vă explicam eu vouă, el s-a liniştit deja foarte mult. Dacă l-aş lăsa în această stare, el s-ar contracta tot mai mult în dorinţa lui de inactivitate şi părţile lui componente s-ar apropia tot mai mult de centru şi, în final, s-ar atrofia împreună cu acesta. Aceste spirite sunt într-o anumită măsură sfioase şi fricoase ca şi copiii şi, în momentul în care s-au încapsulat, nu mai iau hrana din afară, ci sug într-una la centrul lor şi astfel ele se zbârcesc până la mărimea unui punct. Acum însă vom atrage spirite masculine puternice care vor atinge într-una ghemotocul pasiv femeiesc şi veţi vedea ce efect va avea asupra lui.

5. Priviţi cum am atras - cu voia Domnului şi prin intermediul spiritelor ajutătoare - spiritele foarte luminoase ale esenţelor gândurilor, care se jucau acolo, la apă! Priviţi acum cum se agită mereu în jurul ghemotocului de spirit feminin! Priviţi cum spiritele feminine încep din nou să se mişte şi urmăresc să scape de spiritele masculine! Acestea însă nu cedează şi excitarea spiritelor feminine devine tot mai profundă până atinge esenţa lor.

6. Acum începe chiar şi esenţa să se mişte şi este obligată să primească hrană de la spiritele masculine. Prin această activitate, spiritele masculine primesc imboldul de a se ordona tot mai mult după afinităţi şi asemănări, şi anume spiritele mai puternice spre centru. Deja vedeţi cum se formează legături organice şi exteriorul îşi schimbă forma şi seamănă tot mai mult cu un animal.

7. Prin această activitate creşte totodată şi necesitatea de a se hrăni şi această hrănire se asigură prin spiritele masculine. Spiritele exterioare care se ordonează tot mai mult iau, datorită necesităţii hrănirii, tot mai mult contact cu spiritele masculine, vechea frică şi sfială dispar, şi această stare se transmite şi la spiritele interioare. Totul începe să se mişte mai liber şi aceasta are drept urmare formarea completă a fiinţei, care, în curând, va fi atât de evoluată încât veţi putea deja recunoaşte specia animală care s-a dezvoltat. Priviţi, începe să crească un măgăruş foarte puternic şi Domnul doreşte să rămână şi să nu se dizolve din nou.

8. Hebram şi Risa au sesizat: „Rafael trebuie să aibă o mare plăcere în a crea măgari. Şi acum două zile a creat în grabă, spre marea noastră uimire, unul.”

9. Rafael a spus: „Lăsaţi asta, atunci a fost necesară acea lecţie pentru învăţarea voastră! Dar această măgăriţă are o cu totul altă semnificaţie. Ea este, pentru toţi, simbolul umilinţei de care aveţi nevoie. Aşa vă merge şi vouă pe lume, în acţiunile voastre, când luaţi decizii pripite şi, ca urmare, apare un măgar sau o bună bucată dintr-un măgar. În exemplul pe care vi l-am dat, am urmărit să vă arăt cât mai repede dezvoltarea unei creaturi de la început, şi din cauza grabei a ieşit un măgar.

10. Această măgăriţă va fi împerecheată cu măgarul creat ieri şi ambii vor fi cumpăraţi, la anul, de un om din Ierusalim şi «miezul» lor (esenţa din care au fost creaţi) va fi cinstit în veci.

11. Dar acum ajunge că aţi văzut cum din spirite-esenţă gânduri ale Domnului se naşte o fiinţă fără a fi nevoie de o mamă. Dacă însă mai vreţi, vă pot crea repede şi alte fiinţe.

12. Cu toţii au grăit: „Puternicule slujitor al Domnului, nu mai este nevoie de o nouă demonstraţie, fiindcă prin exemplul minunat pe care ni l-ai dat am primit suficient. Un nou exemplu ar putea mai mult să ne buimăcească decât să ne clarifice.

13. Rafael a spus: „Atunci vă rog să mă mai ascultaţi puţin. V-am arătat conceperea şi dezvoltarea unei fiinţe, odată într-un pântece de femelă, şi acum una liberă, aşa cum are loc pe o planetă nouă sau pe un nou continent al unei planete vechi.

14. Dar aceste exemple nu trebuie să le transpuneţi la conceperea şi crearea unei fiinţe umane pe această planetă pentru că, deşi există multe asemănări, există totuşi însă un motiv total diferit.

15. Femeia are şi ea un element de bază în ea şi când, prin împerechere în modul cunoscut de toţi, are loc fecundarea şi excitarea ghemotocului, acesta se desprinde ca o boabă de strugure de ciorchine şi un suflet deja format vine şi are grijă de el până când substanţa din el s-a dezvoltat într-atât de mult încât sufletul să poată pătrunde în embrionul încă foarte fluid. Pentru aceasta, sufletului îi sunt necesare cam două-trei luni. Când embrionul este bine ancorat în pântecele matern şi este îndeajuns de puternic, atunci copilului încep să i se simtă mişcările şi va creşte repede conform ordinii divine.

16. Atât timp cât nervii copilului nu sunt îndeajuns de dezvoltaţi, sufletul va lucra conştiincios, cu tot zelul, şi va ordona trupul după nevoile lui. După ce nervii s-au dezvoltat îndeajuns şi intră în funcţie şi mintea, care se dezvoltă în continuare, atunci sufletul se linişteşte din ce în ce mai mult şi până la urmă adoarme de tot undeva în apropierea rinichilor. El nu mai ştie nimic despre el însuşi şi doar vegetează, fără să-şi mai amintească deloc de starea sa anterioară de libertate. Abia după mai multe luni de la naştere începe să se trezească tot mai mult, ceea ce poate fi observat prin reducerea timpului de somn al copilului. Dar este nevoie de mai mult timp până când sufletul va ajunge iarăşi la un anumit grad de conştiinţă. Când copilul începe să vorbească bine, abia atunci sufletul ajunge să aibă cu adevărat conştiinţă, însă fără să-şi mai poată reaminti ce a fost înainte, căci aceste amintiri nu sunt deloc necesare dezvoltării sufletului pe o treaptă superioară.

17. Acum sufletul, închis fiind în trup, nu va putea recunoaşte şi vedea decât ceea ce i se va prezenta prin simţurile trupului, iar altceva în el însuşi nu va putea recunoaşte. El este şi trebuie să fie într-atât de întunecat în înţelegerea sa, încât nici măcar nu mai ştie că poate exista şi fără trup. Mult timp el se simte identic cu trupul şi este nevoie de foarte mult timp ca un suflet să se perceapă pe sine, ceea ce este foarte necesar, căci fără aceasta el nu poate să descopere spiritul din el şi nu va fi niciodată în stare să şi-l reveleze.

18. De-abia când spiritul din suflet va începe să fie revelat, se va lumina tot mai mult şi sufletul. El va începe să se recunoască pe sine şi să descopere lucruri care până atunci îi erau ascunse, dar nu va şti încă ce să facă cu acesta.

19. De-abia atunci când spiritul şi lumina lui din suflet vor deveni un fapt deplin, îşi va recăpăta sufletul toate amintirile, apărându-i toate într-o lumină transfigurată. După aceasta nu va mai fi nici o amăgire şi nici o înşelăciune, ci numai adevărul ceresc cel mai strălucitor, iar sufletul va fi una cu spiritul său divin şi totul în el şi în jurul lui va deveni cea mai mare încântare şi sfinţenie!

20. Înţelegeţi acum cu toţii întrucâtva viziunea misterioasă a scării lui Iacov? Eu atât am avut să vă spun, mai departe se va ocupa Domnul de voi!”