1. (Matael): „După ce tatăl meu a ascultat ce am avut a-i spune, s-a întors spre rabinul care devenise între timp nerăbdător şi i-a zis: «Prietene, aşa cum văd eu acum lucrurile, se pare că, oricâte picături din cel mai puternic elixir al vieţii ai pune, ele nu mai pot fi de folos aici, căci sufletul pluteşte deja la o înălţime de om deasupra trupului deja mort. Ai face mai bine să-ţi începi slujba şi să le arăţi oamenilor că aici nici un leac pământesc nu mai poate ajuta!»

2. La această lămurire, rabinul a făcut o mutră acră şi l-a întrebat pe tatăl meu cum e cu putinţă ca el să vadă aşa ceva. Tatăl meu însă n-a fost niciodată din cale-afară de politicos şi i-a spus rabinului verde-n faţă: «Cum şi de unde văd şi ştiu eu toate astea nu te priveşte pe tine. Fă-ţi tu treaba ta, căci eu mi-o ştiu prea bine pe a mea!»

3. În acest moment sufletul s-a desprins de tot de trup şi a fost luat de mai multe spirite înalte şi înţelepte în mijlocul lor şi i-au dat o haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul dintre spirite a luat coloana de lumină şi a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, şi din ea s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În acelaşi timp, un alt spirit i-a zis: «Frate, fii veşnic împodobit cu lumina înţelepciunii lui Dumnezeu din tine!»

4. Apoi toate spiritele înalte, împreună cu sufletul care acum era liber, au părăsit într-o clipită casa. Eu i-am spus toate acestea tatălui meu, care i-a zis rabinului: «Acum, că sufletul bătrânului s-a desprins cu totul de trup, tot n-ai de gând să anunţi familiei moartea irevocabilă a lui Lazăr?»

5. Rabinul însă a răspuns: «Încă nu! Mai întâi îi voi picura eu pe limbă câteva picături din acest elixir şi vom vedea imediat dacă sufletul lui - în cazul în care există - a plecat într-adevăr din trup! După cunoştinţele mele bine fondate, nici un om nu are un suflet care să supravieţuiască trupului, sângelui sau nervilor. Odată ce omul este mort, este mort cu totul, ca o piatră sau ca o bucată uscată de lemn şi pot să-ţi jur pe ce am mai sfânt că nu mai rămâne nimic viu din om după moarte. În natură însă sunt leacuri secrete, care pot trezi viaţa în trupurile care sunt aproape moarte. Eu vreau să încerc acum un asemenea leac şi îţi voi arăta ţie, evreu încuiat, că sufletul n-a părăsit acest trup şi nici nu îl va părăsi, pentru că în trup pur şi simplu nu a existat niciodată vreun suflet!»

6. Spunând acestea, rabinul a scos din buzunarul hainei o sticluţă aurie, i-a arătat-o tatălui meu şi i-a zis: «Uite aici, prietene, în această sticluţă stă sufletul unui om despre care se crede că este deja mort!»

7. Tatăl meu i-a răspuns zâmbind: «N-ai decât să încerci! Întreaga mea avere să fie a ta dacă mortul se va mişca măcar o clipă datorită picăturilor tale. Leacul tău mi-e cunoscut, îl am şi eu şi am făcut treabă bună cu el în cazuri de moarte aparentă. Numai că la cei care sunt morţi doar aparent, sufletul mai este încă în trup, de aceea acest leac este de mare folosinţă la toţi morţii la care nu au apărut încă semnele hipocratice. Dar dacă pe faţa unui mort se pot citi semnele hipocratice ale morţii, înseamnă că sufletul a părăsit acel trup şi poţi să-i torni mortului în gură zece mii de sticluţe, trupul lui nu se va mai mişca, ci va rămâne mort şi nesimţitor ca o piatră sau ca o bucată de lemn uscat. Acum însă mergi şi fă proba cu leacul tău din ulei de ferigă persană! Aşa cum am spus aici, de faţă cu atâţia martori, toată averea mea este a ta din clipa în care acest mort, care emană deja un uşor miros de putrefacţie, se va mişca cât de puţin după ce-i vei da picăturile!»

8. Rabinul a fost puţin tulburat de vorbele energice ale tatălui meu, totuşi s-a dus la mort, i-a deschis gura şi i-a picurat zece picături din elixir, în loc de două-trei cât se obişnuia, i-a închis apoi gura, aşteptând cu mare atenţie ca mortul să se mişte măcar puţin. A trecut însă un ceas şi apoi încă unul. Începuse să se crape de ziuă şi mortul tot nu se mişca.

9. Atunci tatăl meu l-a întrebat pe rabin dacă, după atâta vreme, încă mai crede că mortul va începe să se mişte sau chiar să vorbească datorită picăturilor.

10. Rabinul a spus: «Să mai aşteptăm încă un ceas, până când va răsări soarele şi mortul va începe să se mişte; şi chiar va vorbi!»

11. Tatăl meu i-a răspuns, zâmbind din nou: «Nu am nimic împotrivă; ba chiar îmi pun la bătaie întreaga avere pentru reîntoarcerea la viaţă a acestui bătrân credincios, pe care l-am cunoscut destul de bine! Dacă însă nu vei reuşi, nu îţi voi cere nimic altceva decât să crezi în adevăratul Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi Iacov şi în nemurirea sufletului!»

12. Rabinul a spus: «Da, prietene, vreau şi voi face aceasta, dar eu prevăd că vei pierde! Căci eu fac parte, în secret, din secta saducheilor şi aş vrea, dacă aş putea, să trimit tot Templul în deşert. Dacă însă într-adevăr mă vei învinge, voi fi bucuros să mă dedic trup şi suflet adevăratului Dumnezeu!»

13. Toţi am continuat apoi să aşteptăm în tăcere trezirea la viaţă a bătrânului Lazăr.”