1. Cyrenius a spus atunci, puţin cam încurcat: „Doamne, în afară de mine, nu Te-a întrebat nimeni nimic şi îmi pare că Tu, Dumnezeul meu, Domnul şi stăpânul meu, eşti supărat din cauza mea!”

2. Eu am spus: „De ce Mă înţelegi greşit?! Cum aş putea Eu să fiu supărat pe tine, dacă îţi arăt cu toată seriozitatea ce îţi este ţie şi fiecărui om cu adevărat necesar în viaţă?! Vezi cât de slabă îţi este judecata?! Când va deveni puternică? Pe cine se poate vreodată supăra preacurata iubire a lui Dumnezeu?

3. Atunci când citiţi despre mânia lui Dumnezeu, să înţelegeţi prin aceasta seriozitatea veşnică a voinţei Lui neschimbătoare şi bine întemeiate. Această seriozitate a voinţei lui Dumnezeu este însă chiar sâmburele celei mai curate şi preaputernice iubiri, din care au izvorât toată nemărginirea şi toată creaţia, precum iese puiul din ou. Iar această iubire nu se poate supăra niciodată pe cineva! Ori poate este unul dintre voi de părere că Dumnezeu se poate mânia asemenea unui om prost?”

4. La aceste cuvinte, mai marele fariseilor, Stahar, a venit la Mine şi a spus: „Doamne, iartă-mă că îmi permit aici o remarcă în legătură cu mânia lui Dumnezeu!

5. Dacă privim vechea istorie a lumii, animaţi fiind de o neclintită credinţă în Dumnezeu, nu ne putem plânge că Dumnezeu i-a lăsat pe oameni, atunci când au devenit nesăbuiţi şi de nestăpânit, să-I simtă mânia şi pedeapsa, cu o severitate amarnică.

6. «Mânia este a Mea şi pedeapsa este a Mea!», aşa vorbeşte Domnul prin gura profeţilor. Că este aşa, ne-o dovedesc izgonirea lui Adam din rai, potopul din vremea lui Noe, împlinirea blestemului lui Noe asupra fiilor săi, mai târziu căderea Sodomei şi a Gomorei şi a zece oraşe dimprejur, pe locul pe care noi astăzi îl numim Marea Moartă; mai târziu, molimele din Egipt, apoi războaiele sângeroase cu filistinii din porunca Domnului, apoi vremea când evreii au fost duşi ca sclavi în Babilon, iar acum asuprirea poporului ales al Domnului de către păgâni!

7. Doamne, dacă cercetăm cum se poartă Dumnezeu cu păcătoşii, care suntem noi, oamenii, atunci nu vom afla altceva decât mânia şi pedeapsa lui Iehova!

8. Bineînţeles că s-ar putea spune: aşa învaţă şi îndreaptă Domnul oamenii, cu bâta în mână şi plin de seriozitate! Numai că loviturile nu par a veni din partea unui tată iubitor, ci a unui judecător poate drept, dar foarte mânios, pus pe tăiat şi spânzurat!

9. Aceasta este părerea mea, în cazul în care istoria lumii este adevărată. Dacă însă toate aceste triste povestiri sunt doar o închipuire, atunci se prea poate că ceea ce noi numim mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu să fie sâmburele veşnicei şi preacuratei Lui iubiri. Eu mi-am spus doar părerea, căci mai înainte chiar Tu însuţi Te-ai supărat şi Te-ai mâniat!

10. Va fi întotdeauna aşa cum ne-ai spus mai înainte Tu, Doamne; dar totuşi este curios că, odată cu mânia lui Dumnezeu, în vremurile de demult, când oamenii o luaseră pe calea strâmbă şi nu se pocăiau, au urmat şi cele mai marţiale pedepse, atât în general, cât şi în particular, fără cruţare! Acum, cum putem împăca toate aceste pedepse cu iubirea lipsită de mânie! Te rugăm dacă vrei să ne lămureşti aceasta!”