1. Matael a făcut o plecăciune şi a început această povestire ciudată a unui alt caz de moarte: „Într-un loc aflat între Betleem şi Ierusalim trăia o văduvă ciudată. Primul ei bărbat a murit doar la un an de la căsătorie. Cu el avea o fiică, aceasta fiind surdomută din naştere, dar în rest sănătoasă şi plină de viaţă, ceea ce la surdomuţi este foarte rar.

2. După un an de la văduvie, i-a cerut mâna un alt bărbat, foarte robust şi sănătos, iar văduva, care era pe atunci foarte frumoasă, s-a căsătorit cu el. Dar nici acest bărbat nu a trăit prea mult cu această femeie, căci după doi ani şi câteva luni a murit şi el, la fel ca şi primul, de o epuizare generală.

3. Aceasta a băgat spaimă în toţi bărbaţii, astfel că nici unul nu mai avea curajul să îi ceară mâna. Cu cel de-al doilea bărbat însă nu avusese nici un copil, pe când fata surdomută creştea, dezvoltându-se bine, iar la vârsta de cinci ani avea o statură şi putere ca fetele la doisprezece ani. Pe lângă aceasta, chipul ei avea trăsături foarte plăcute şi fiecare bărbat o privea pe această surdomută cu multă plăcere şi uneori chiar plini de dorinţă.

4. Văduva a mai trăit încă douăzeci de ani şi a rămas mereu frumoasă şi chiar foarte atrăgătoare, iar fiica ei încânta fiecare bărbat, căci ceva mai frumos şi mai atrăgător nu exista atunci în întreaga ţară a evreilor! Această fată era în acelaşi timp şi foarte deşteaptă şi bine educată şi se pricepea foarte bine să se facă înţeleasă prin limbajul semnelor într-un fel de-a dreptul minunat, astfel că orice bărbat era foarte fericit să poată conversa cu ea.

5. Văduva era şi foarte înstărită şi avea proprietăţi foarte întinse şi multe servitoare şi mulţi servitori şi era foarte bună cu săracii. Ea ar fi vrut tare mult să se mai căsătorească încă o dată, dar cum nimeni nu mai îndrăznea să îi ceară mâna, a rămas singură şi a dus o viaţă foarte onorabilă şi retrasă, fiind o mângâiere pentru cei nevoiaşi.

6. A venit odată şi un medic grec, care a vrut să o vindece de ciudăţenia ei; ea însă l-a refuzat şi i-a spus - după cum i-a povestit tatălui meu mai târziu şi dacă memoria mea este la fel de bună şi nu mă înşeală - aceste cuvinte: «Părinţii mei au fost oameni foarte buni şi cu frică de Dumnezeu, iar eu am fost, ca fată, un exemplu de cuminţenie. Înainte de prima mea căsătorie eu nu am cunoscut nici un bărbat. Pentru mine este însă o mare taină cum de în trupul meu, atât de bine dezvoltat, poate să locuiască o ciudăţenie atât de rea, căci în rest sunt - slavă Domnului! - sănătoasă tun, şi de aceea nu vreau nici un medicament. Această ciudăţenie este voinţa lui Dumnezeu, iar eu mă supun acesteia! Tu însă, falsule Esculap, este mai bine să pleci, căci răsuflarea mea te poate pierde şi nu vei mai avea scăpare, cu toate că eşti medic şi vrei să mă ajuţi; dar, după cum văd, nu te poţi vindeca nici măcar pe tine însuţi de guşă şi nici de şchiopătatul piciorului tău stâng! Un medic trebuie mai întâi să fie el însuşi un om de o sănătate fără pată, dacă vrea să fie un ajutor bolnavilor! Sănătatea şi prospeţimea medicului trebuie să îi transmită încredere bolnavului, pentru ca el să poată crede că medicul este priceput; dar când medicul însuşi este infirm şi vrea să ajute un bolnav, nu poţi decât să râzi de el şi să-l alungi din casa în care a fost prea obraznic!»

7. Medicul, auzind acestea, a părăsit val-vârtej casa, dar după un an s-a întors şi s-a interesat de starea frumoasei văduve şi a început să îi facă curte.

8. Văduva însă şi-a pierdut răbdarea şi i-a suflat în faţă de la o distanţă cam de trei paşi şi i-a zis: «Îndepărtează-te şi nu te apropia mai mult de mine! Căci, dacă vei mai intra în această casă, vei muri! Nu va trece nici măcar un an şi vei putrezi sub pământ!»

9. Medicul a râs şi i-a sorbit răsuflarea plin de bucurie şi dorinţă, pentru a-i arăta frumoasei văduve cât de puţin se teme de presupusa otravă, el însuşi fiind convins că aceasta nu există. Ce era însă interesant este că nici văduva n-a crezut deloc în aceasta, ci s-a folosit de această ameninţare ca să îl sperie pe medic, ca să nu se mai apropie de ea.

10. Dar poporul nu judecase greşit. Dacă această văduvă era liniştită, răsuflarea ei era bună şi sănătoasă; imediat însă când se supăra puţin, nu i se mai putea rezista. Cine era pe aproape şi îi inhala suflarea, nu mai apuca un an, fiind sortit morţii. El se topea văzând cu ochii şi nici un leac nu îi putea folosi. Răul mergea înainte, fără a putea fi oprit de nimic şi până la urmă bolnavul murea negreşit din cauza lui! Şi la fel s-a petrecut şi cu medicul grec; el a început curând după aceea să slăbească şi în opt luni a ajuns un cadavru, numai piele şi os, pe lângă care o mumie egipteană veche de trei mii de ani arăta bine!

11. Văduva noastră a aflat în curând trista veste şi din mai multe părţi i-a ajuns la ureche zvonul că va fi chemată în faţa tribunalului. Acest zvon a tulburat-o foarte tare şi până la urmă s-a îmbolnăvit ea însăşi şi a trimis vorbă tatălui meu, care bineînţeles că m-a luat cu el pentru a-mi putea folosi şi în acest caz ciudat darul clarvederii. Am intrat cu grijă în odaia acestei femei ciudate şi am găsit-o zăcând în pat, sleită de puteri. Fiica ei surdomută, care de altfel era foarte frumoasă, şi câteva servitoare erau la ea şi o îngrijeau.

12. Aici este bine de remarcat faptul că răsuflarea ei ciudată nu făcea rău decât bărbaţilor, niciodată fetelor sau femeilor.

13. Tatăl meu a zis, după ce a intrat în cameră, respirând într-un fel mai ciudat: «Aici este medicul din Ierusalim pe care l-aţi chemat; ce doreşte onorata văduvă de la mine?»

14. Văduva a spus: «Ce altceva vrea oare un bolnav de la medic, decât să se însănătoşească?! Ajută-mă, dacă poţi!»

15. Tatăl meu a spus: «Lasă-mă să te observ o vreme ca să-mi pot da seama dacă te pot ajuta sau nu!» 16. Văduva a spus: «Fă ce crezi de cuviinţă!»

17. Atunci tata mi-a zis în limba romană: «Fii atent dacă nu descoperi aici ceva, căci această boală trebuie să aibă o cauză deosebită!»

18. Eu am început imediat să-mi încordez vederea; la început însă nu am putut vedea nimic, ceea ce înseamnă că n-am observat nimic neobişnuit sau din lumea spiritelor. După însă vreun ceas, am văzut un fum albastru care se răspândea peste patul văduvei şi l-am întrebat pe tatăl meu dacă şi el vedea fumul. El mi-a spus că nu şi mi-am dat seama din aceasta că trebuia să fie ceva neobişnuit. Mi-am continuat atunci observaţiile cu şi mai mare atenţie şi am descoperit nişte şerpi cu clopoţei şi nişte vipere care înotau în acel fum albastru precum peştii în apă. Aceste bestii se încolăceau şi fulgerau cu limbile lor din cale afară, dar nu ieşeau din fumul albastru şi nu îi părăseau graniţele nicidecum. I-am atras imediat atenţia tatălui mei şi i-am spus părerea mea, că nu este bine să se apropie de pat prea mult. Tatăl meu era de aceeaşi părere şi m-a întrebat dacă nu am aflat şi un leac care i-ar putea ajuta văduvei.”