1. (Matael): „Au trecut câţiva ani de la vindecarea acestei văduve, fără să mai fi auzit nimic de ea. Odată, dis-de-dimineaţă, chiar de sabat, a apărut un trimis din partea văduvei, care îl căuta pe tatăl meu şi l-a rugat să vină cât poate de repede cu el, căci văduva împreună cu fiica ei s-au îmbolnăvit dintr-odată atât de grav, încât nimeni din apropiaţi şi vecini nu mai îndrăznesc să spere într-o vindecare.

2. Aşa că ne-am urcat repede pe dromaderii noştri, cu toate că era sabat; nu trebuie cred să mai amintesc, şi se înţelege de la sine, că tatăl meu a luat cu el leacul cel miraculos într-o cantitate suficientă, căci el era de părere că văduva a suferit un nou atac al vechii boli, ceea ce nu se întâlnea rar în asemenea cazuri şi fiecare medic ştie că o recidivă a unei boli vechi este mult mai serioasă decât prima apariţie a bolii.

3. După mai multe ceasuri am ajuns la casa cunoscută. Dar, încă de la o distanţă de o jumătate de ceas de mers pe jos, am văzut întreaga casă învăluită într-un fum albastru dens. Cu cât ne apropiam mai mult de casă, cu atât mai bine vedeam acel fum în care înotau bestiile deja cunoscute. «Opreşte-te, i-am spus tatălui meu, nu e bine să mai facem nici un pas mai departe dacă ţinem la sănătatea noastră, căci acelaşi fum albastru cu ciudaţii săi locuitori învăluie acum întreaga casă!»

4. Tatăl meu şi-a oprit cu putere dromaderul şi l-a trimis pe servitorul care venise să îl cheme, să afle care este situaţia celor două bolnave. Servitorul s-a grăbit să intre în casă şi s-a întors repede cu vestea că cele două femei şi-au pierdut cunoştinţa şi se luptă cu moartea.

5. După ce tatăl meu a auzit aceasta, i-a spus: «Prietene, eu nu pot face minuni, astfel că nu-mi rămâne altceva de făcut decât să fac cale întoarsă şi, cu cât mai repede, cu atât mai bine! Căci nu este bine să stai în preajma acestor bolnave!»

6. Servitorul însă ne-a rugat să mai aşteptăm încă un ceas, căci nu se putea şti dacă bolnavele nu-şi mai puteau reveni totuşi.

7. Tatăl meu a zis: «Bineînţeles că tu nu poţi să ştii, dar eu ştiu foarte bine! Totul pe lumea asta lasă în el şi în jurul lui anumite semne, după care cineva care ştie să le citească poate spune cu siguranţă cum este alcătuit acel lucru. Şi la fel este şi aici! Eu cunosc deja după casă că cele două nu mai au de trăit mai mult de un ceas! Aici o încercare de salvare ar fi cu totul neputincioasă!

8. Voi, servitorii de parte bărbătească ai aceste case, căutaţi să cumpăraţi cu toţii şerpi cu clopoţei şi vipere, tăiaţi-le capetele, curăţaţi-i şi fierbeţi-i şi beţi zeama de mai multe ori; altfel veţi muri cu toţii în răstimp de un an. Căci răsuflarea acestor femei este în aşa fel încât fiecare bărbat care s-a apropiat de ele, mai ales acum, în aceste ceasuri, va fi atins de boală şi cel mult într-un an şi jumătate va deveni o mumie!»

9. Servitorul i-a mulţumit mult pentru acest sfat şi a vrut să-l răsplătească din plin pe tatăl meu. Tatăl meu însă nu a luat nimic şi a început să întoarcă dromaderii şi cămila cu bagajele, treabă care nu era uşoară, ţinând cont şi de faptul că animalele erau obosite şi flămânde după atâta drum. De fiecare dată tatăl meu se enerva la această manevră care îi lua mult timp şi putere, căci animalele se împotriveau. De data asta însă ne-a prins foarte bine, căci, dacă animalele s-ar fi supus imediat voinţei noastre, n-am mai fi apucat să vedem ceva deosebit de interesant.

10. Fumul cel albastru s-a întins şi mai mult, s-a ridicat în curând peste întreaga casă, ca un balon mare, şi era plin nu numai cu şerpi de tot soiul, ci şi cu o mulţime de animale, multe rele, dar printre ele şi unele blânde. Acestea erau purtate în balonul cel mare ca nişte cocori când se ridică în văzduh şi zboară, întregul balon însă era ţinut doar de două şnururi slabe; o parte din balon, mai mică, era mai luminoasă decât restul balonului.

11. Foarte ciudat era că vântul de seară, care începuse să bată destul de tare, nu avea nici o influenţă asupra baloanelor. În timp ce eu priveam foarte mirat aceste apariţii şi îi spuneam tatălui meu despre ele, am văzut spre sfârşit tot mai multe exemplare de animale tot mai mari, ca: şobolani, şoareci, iepuri, găini, porumbei, raţe, gâşte, miei, capre, căprioare, cerbi, gazele şi încă o mulţime de alte animale care pluteau în balonul cel mare.

12. Tatăl meu mi-a zis: «Fiule, tu vezi într-adevăr ce spui? Căci această poveste începe să fie pentru mine greu de crezut!»

13. Eu însă l-am asigurat pe tatăl meu că i-am povestit întotdeauna numai ce am văzut şi nimic mai mult sau mai puţin. Tatăl meu n-a mai zis nimic şi m-a ascultat mai departe cu multă atenţie.

14. Pe când priveam acest tablou ciudat, dintr-odată s-au rupt cele două şnururi şi s-a rupt în două şi balonul cel mare, cele două bucăţi plutind deasupra casei. Vântul tot mai puternic nu le făcea nimic; cele două baloane pluteau deasupra casei de parcă ar fi fost bătute în cuie.

15. După ce s-au despărţit cele două baloane n-am mai observat nimic din mulţimea de animale. Unul dintre baloane, cel mai mic şi mai luminos, avea tot felul de animale blânde în comparaţie cu cel mare, în care erau lupi, urşi şi multe vulpi care însă pluteau foarte paşnic lângă animalele blânde. Ciudat era şi faptul că, cu toate că afară se întunecase, eu vedeam foarte clar cele două baloane şi conţinutul lor, ca şi când ar fi fost luminate de soarele amiezii.”