1. Cyrenius a spus atunci: „Doamne, Tu singurul înţelept şi judecător drept, în ceea ce priveşte această întâmplare îmi este totul clar, căci văd veşnica ordine divină şi văd, de asemenea, că numai în această ordine Îţi sunt Ţie cu putinţă toate lucrurile. Dar îmi rămâne totuşi ceva de neînţeles şi pot să îmi sucesc mintea cum vreau, că tot nu mă pot lămuri.

2. Eu nu înţeleg nicicum de ce sufletul nostru omenesc, înainte de a atinge forma de inteligenţă umană deplină, trebuie să fie alcătuit din mii şi mii de plante, animale şi chiar minerale, înainte de a deveni un suflet uman desăvârşit, de ce trebuie să fie scos cu tunete, fulgere şi mai ştiu eu ce, din piatră?! Apoi istoria unui astfel de suflet se târăşte îndelung prin lumea plantelor şi animalelor, iar la urmă mai trebuie să aibă şi onoarea, ca viitor puternic suflet omenesc, să fie masacrat în cel puţin douăzeci de boi şi, pe lângă aceasta, încă în vreo sută de oi, viţei şi măgari?! Noi, romanii, numim aceasta o DOCTRINĂ DURĂ, o lecţie aspră!

3. Nu I-ar fi cu putinţă lui Dumnezeu să creeze de la început un suflet uman şi apoi să-l îmbrace cu carne şi sânge? De ce acest îndelung proces de devenire? Îl vedem aici pe Rafael al nostru! Ce îi lipseşte oare lui pentru o viaţă desăvârşită?! Ce suntem noi, suflete adunate, pe lângă el?! Nu are el, în degetul lui mic, mai multă putere şi înţelepciune decât noi în tot trupul nostru alcătuit din nenumărate legiuni?! Eu nu vreau să văd apusul a mii de legiuni din cei mai încercaţi luptători; într-o clipită ar fi spulberaţi cu toţii şi făcuţi praf! Aceasta este ceea ce eu numesc o împlinire desăvârşită a vieţii! Dacă ea poate fi dată de Domnul Dumnezeu, de ce nu poate fi dată şi unui suflet omenesc?! Ori a trebuit şi spiritul lui (al lui Rafael) să treacă printr-o asemenea evoluţie, ca suflet, prin cine ştie câte etape? Aceasta, Doamne, este partea mea întunecată! Dă-mi o lumină adevărată şi nu Te voi mai deranja cu astfel de întrebări prosteşti!

4. În cartea lui Moise al vostru stă scris: «Şi Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om dintr-o bucată de pământ şi i-a suflat un suflu viu în nări. Şi astfel a devenit omul un suflet viu.» Judecând după aceste cuvinte foarte încuietoare - dacă le luăm aşa cum au fost ele scrise - Dumnezeu i-a dat omului deja de la început un suflet desăvârşit şi întregul om a devenit, după chipul şi asemănarea cu El, un suflet desăvârşit. Dar şi aceasta este la fel de neînţeles pentru mine, ca şi cealaltă. De aceea Te rog să ne dai la toţi o lămurire!”

5. Eu am spus: „Da, prietenul Meu Cyrenius, dacă memoria ta te lasă din când în când nu sunt Eu de vină, căci, ceea ce vrei să afli tu acum, Eu am explicat deja de mult! Dar tu ai uitat, îţi voi trezi puţin memoria şi atunci te vei lumina în această problemă!”

6. Cyrenius a spus: „Da, Doamne, Tu ai mereu dreptate! Acum m-am lămurit. Pe acest munte şi în această noapte ne-a fost lămurit totul cât se poate de amănunţit, atunci când, la lumina magică a acelui bulgăre strălucitor, ne-ai arătat întreaga devenire şi chiar curgerea ideilor şi gândurilor divine, nesfârşita lor varietate şi chiar şi gândurile noastre proprii în formă de limbi de foc! Da, da, toate acestea nu numai că le-am auzit, dar le-am şi văzut!”