1. Eu am spus: „Acum eşti curat şi nu mai ai nimic în tine care te-ar putea vreodată rătăci în credinţa ta în Mine. Acum însă vreau să-ţi arăt ţie şi celorlalţi ce mărăciniş des de îndoieli ar fi crescut în tine dacă nu te-ai fi scăpat acum de această sămânţă de îndoială. Pur şi simplu ea ar fi început din vreme în vreme să filosofeze în acest fel:

2. Ce s-ar întâmpla dacă Eu M-aş da la o fată şi astfel ar lua naştere un rod în pântecele fetei? Dacă ar fi de parte bărbătească, ar fi şi el un zeu? Şi dacă ar fi de parte femeiască, atunci cum ar fi? Ar slăbi aceasta legea mozaică, dacă Eu aş zămisli în acest fel? Nu ar deveni astfel Dumnezeul din Mine nevrednic să păstreze Spiritul Divin? Ori aş fi Eu în stare, pentru Persoana Mea, de această faptă sau nu? Cum însă aş fi putut Eu însufleţi oamenii pentru această faptă, dacă Eu însumi aş fi incapabil să o fac?

3. Dacă această faptă este un păcat al cărnii şi slăbeşte sufletul şi spiritul de putere, de ce le am sădit Eu oamenilor, spre înmulţire, această faptă în carne şi în suflet? Nu aş fi putut găsi o cale mai curată pentru înmulţire?! Dacă însă acest act de zămislire este singurul drept şi cu putinţă în Ordinea divină, atunci el trebuie să-i fie cu putinţă lui Dumnezeu, la fel de bine ca şi omului! De ce este acest act pentru om un păcat şi pentru Dumnezeu - nu; ori poate Dumnezeu, în anumite condiţii, să păcătuiască împotriva propriei Sale Ordini? Cum ar mai putea însă Dumnezeu să fie cea mai curată iubire, dacă ar avea şi El slăbiciuni omeneşti?!

4. Dumnezeu, ca Dumnezeu, nu poate să păcătuiască împotriva Ordinii Lui Divine! Dacă însă a luat înfăţişare omenească, este oare trupul Lui capabil de păcat sau nu? Trebuie oare şi El să lupte împotriva ispitelor trupeşti? Dacă este supus şi El ispitelor, cine le trimite asupra Lui? Mai există şi un alt Dumnezeu, mai sus şi mai bătrân decât acesta tânăr, supus acum la tot felul de probe grele şi renăscător în spirit? Dacă acest zeu tânăr păcătuieşte ca un om, mai poate El atunci să-i reproşeze omului aceasta?

5. Nu ar putea oare şi vechii egipteni să aibă dreptate cu genealogia lor de zei? Uranus l-a zămislit cu Gea pe Cronos (timpul), care îşi distruge mereu creaţiile. Zeus, ca voinţă a lui Cronos, este salvat prin iubire, creşte mare, în taină, ascuns, şi devine preaputernic. Puterea lui Zeus îi înlătură pe veşnicie pe Cronos şi Uranus, el domneşte singur şi creează oamenii pe pământ; pentru aceasta însă, după hotărârea lui Fatum, cea mai veche zeitate, el este stăpânit de nenumărate slăbiciuni omeneşti. Fatum pare să fie marele zeu necunoscut, numai că, într-o anumită măsură, obosit de domnie, el a pus în taină, nevăzut, o scânteie divină într-o prostituată şi s-a reînnoit în acest fiu, pe care l-a destinat a fi urmaş la domnie, iar acum el stă în faţa noastră şi face primele încercări de domnie!

6. Ţi-aş putea descrie o mulţime de astfel de buruieni şi mărăcini din care este alcătuită o astfel de pădure de îndoieli. Dar acum, că sămânţa îndoielii a fost îndepărtată din tine, tu eşti curat şi nici nu mai poate fi vorba să crească sau să înflorească aşa ceva. Şi acum, că stai aici pe de-a-ntregul curăţat, eşti potrivit să fii unul dintre cei dintâi ucenici ai Mei.

7. Acum ar trebui să cunoşti cum şi de ce această fetiţă se leagă de Mine cu toată iubirea ei. Căci, atât de mult cât Mă iubeşte această fetiţă, nu Mă iubeşte nici unul dintre voi; pentru că iubirea voastră este mai degrabă o uimire la înţelepciunea Mea şi la faptele Mele de neînţeles pentru voi. Această fetiţă Mă iubeşte însă curat, doar pentru Mine însumi, pentru că ea ştie cine este în Mine. Şi această iubire îmi este Mie mai dragă şi mai preţioasă decât să fiu admirat de voi ca zeu, căci fiecăruia ar trebui să-i fie clar că lui Dumnezeu Îi este totul cu putinţă. Şi această admiraţie este bună, dar cealaltă este mult mai bună.

8. Ce ţi-ar place ţie mai mult: să fii iubit pentru că eşti om ori numai pentru că, fiind un om, eşti înţelept şi cunoscător în tot felul de arte? Prima iubire izvorăşte din viaţă şi îmbrăţişează iarăşi viaţa; a doua însă vine din simţul artistic şi îmbrăţişează doar opera şi ştiinţa aceluia care le stăpâneşte. Spune-Mi, pe care iubire o apreciezi mai mult?”

9. Simon a spus: „Bineînţeles că pe prima! Căci cine mă iubeşte ca om, acela mă va iubi ca artist şi înţelept cu atât mai mult; acela însă care mă iubeşte pentru că mă consideră un artist şi un înţelept va ajunge repede la capătul iubirii lui dacă va afla că nu sunt nici artist şi nici înţelept! De aceea iubirea preacurată a acestei fetiţe pentru Tine, Doamne, este o iubire exemplară şi ne depăşeşte cu mult pe noi toţi!

10. Bineînţeles că o fată poate iubi mult mai uşor un bărbat pentru el însuşi decât un bărbat alt bărbat; dacă însă un bărbat, cu înţelepciunea şi simţămintele lui, cercetează mai adânc valoarea unui om, a unui frate, atunci, simţind şi cunoscându-şi propria valoare, îl va iubi şi îl va respecta şi pe aproapele lui fără să ţină seama de însuşirile lui. Iar dacă va descoperi la aproapele lui însuşiri ascunse, deosebit de preţioase, iubirea lui va fi cu atât mai mare! O Doamne, fiecare cuvânt al Tău şi fiecare învăţătură este mare şi sublimă şi în vecii vecilor adevărată!”