1. Paznicul nostru a adus întreaga caravană la noi, care şedeam bine dispuşi la mese.

2. Când Iara Mea a văzut feţele negre ca păcura, cu buzele roşii ca sângele, s-a speriat tare şi a zis: „O Doamne, fiinţele acestea nu ne vor face nimic? Sunt îngrozitor de negre! Am mai văzut până acum negri, dar încă niciodată unul atât de negru ca aceştia! Ce dinţi puternici au! Adevărat, Doamne, dacă nu aş fi lângă Tine, m-ar cuprinde frica! Să iubeşti un asemenea negru, aceasta ar fi o încercare grea pentru o inimă simţitoare de fată!”

3. Eu am spus: „Dar bine, preaiubita Mea fiică, fii înţeleaptă, copila Mea! Cine se teme de culoare? Acum ai fost cam copilăroasă - dar nu face nimic! Fii de acum foarte atentă la toate, căci se vor petrece lucruri de o mare însemnătate!”

4. Iara a spus: „Dar cu siguranţă că nu voi pricepe prea mult din toate acestea, căci eu nu vorbesc limba egipteană veche, iar aceşti negrii nu cunosc altă limbă!”

5. Eu: „Totul va fi lămurit! Acum fii liniştită, nu mai vorbi, ci ascultă!”

6. La acestea, Iara s-a liniştit, iar Eu l-am chemat pe conducător şi profet la Mine şi l-am întrebat ce l-a determinat pe el şi pe tovarăşii lui să întreprindă o călătorie atât de lungă. Eu ştiam totul, dar a trebuit să-l întreb ca să îi dau posibilitatea să se dezvăluie şi să-şi spună dorinţa.

7. La întrebarea Mea, pe care Eu i-am pus-o în limba evreiască, el, conducătorul, Mi-a răspuns în limba noastră: „Iartă-mi mie, om slab şi amărât, că îndrăznesc să spun, plin de teamă, că recunosc în Tine Fiinţa pe care am văzut-o de fiecare dată într-o lumină de nedescris în cele şapte viziuni ale mele şi pe care am pornit să o caut până aproape de capătul lumii! Acum, adânc mişcat în inima mea, L-am găsit într-adevăr pe Cel mult căutat! Vrei tu, Preaînalte, să îmi vesteşti dacă într-adevăr am dreptate în toate acestea?”

8. Eu am spus: „Nu-ţi foloseşte la nimic dacă îţi voi spune da ori nu. Trebuie tu însuţi să fii convins de aceasta! Cercetează şi totul va fi limpede! Dacă ai ajuns atât de departe, vei fi în stare să mergi şi mai departe. Dar trebuie să vrei aceasta tu însuti, cu putere şi stăruinţă! Orice învăţătură este fără de folos dacă nu vine din adâncul tău. Uite, tu vorbeşti acum bine limba evreilor! Poţi să-ţi aminteşti să o fi învăţat vreodată? Întreabă-ţi tovarăşii, care pot şi ei acum înţelege această limbă, dacă au învăţat-o vreodată! Du-te şi convinge-te tu însuţi!”

9. Conducătorul şi-a îndreptat imediat cămila spre tovarăşii săi şi le-a vorbit în limba evreilor. Toţi l-au înţeles şi i-au dat chiar şi răspunsuri în această limbă. Acestea l-au umplut pe conducător de uimire, încât nu mai ştia ce să creadă: cum de au ajuns, el şi tovarăşii lui, la asemenea cunoştinţe?! Căci el nu ştia că Eu am făcut cu putinţă aceasta.

10. El, conducătorul, s-a întors spre Mine şi, stând încă pe cămila lui, a spus: „Preaînalte om al acestui pământ! Nu mă mai recunosc în pielea mea neagră! Căci aceasta este prima mea călătorie pe care am făcut-o vreodată! N-am cunoscut încă niciodată limbi sau obiceiuri străine, sunt sărac în tot felul de experienţe şi, la mine acasă, în ţara mea, totul este foarte simplu. Ţara este bună şi frumoasă, dar nouă nu ne mai oferă nimic nou. Poate că este cu putinţă ca în această ţară, când un străin intră în ea, să preia în el şi spiritul limbii acestui popor şi astfel să poată vorbi cu oamenii ei, fără a fi totuşi unul dintre ei. Dacă aşa ceva este cu putinţă sau nu, eu nu-mi pot da seama. De aceea, te rog, lămureşte-mă tu! În ţara mea nu am auzit niciodată de aşa ceva, din cauză că nici un străin nu a călcat pe la noi vreodată!”

11. Eu am spus: „Daţi drumul mai întâi cămilelor voastre, duceţi-le pe pajiştea de lângă mare, ca să se poată odihni şi ca să vă poată duce mai târziu înapoi în ţara voastră. Căci calea de întoarcere nu este cu nimic mai scurtă decât cea de la venire! Faceţi ce v-am zis şi întoarceţi-vă! Şi veţi afla apoi câtă lumină sunteţi în stare să suportaţi voi toţi!”

12. Conducătorul a făcut o plecăciune şi a spus: „Preaînalte om al oamenilor, tu ai dreptate, dar nu ştiu dacă noi avem voie să călcăm cu picioarele noastre profane acest pământ sfânt. Căci, după viziunile mele, acest pământ este unul dintre cele mai sfinte!”

13. Eu am spus: „Dacă nu este prea sfânt pentru picioarele unei cămile, nu va fi prea sfânt nici pentru picioarele voastre!”

14. Conducătorul: „Da, adevărat, adevărat, adevărat! Preaînalte om al oamenilor acestui pământ, tu eşti prea bun şi îngăduitor!”

15. Zicând acestea, el şi-a îndreptat din nou cămila spre tovarăşii lui şi le-a vestit dorinţa Mea. Imediat cămilele au îngenuncheat şi călătorii au coborât. După aceasta, animalele s-au ridicat şi au fost conduse pe pajiştea de lângă mare, unde au început să pască şi să se odihnească. Zece negri au fost lăsaţi de pază la cămile, ceilalţi însă s-au întors împreună cu conducătorul lor la Mine.

16. Când au ajuns la mine, Eu l-am întrebat mai întâi pe conducător cum îl cheamă, şi el a spus: „Numele meu înseamnă ceea ce eu sunt. Pe limba noastră el sună OU BRATOU VISHAR. La noi nu are nimeni un nume, ci este numit după ceea ce face. Astfel ne numim cu toţii SLOUVL”