1. Eu am întrebat mai departe: „Cum ai ajuns tu la nepreţuitele tale cunoştinţe?”

2. Oubratouvishar a spus: „Eu şi cu servitorul meu călătoream, în urmă cu zece ani, de-a lungul Nilului, însoţiţi de încă douăzeci de servitori puternici, care aveau grijă de o turmă frumoasă de vite. Căci, la noi, cine vrea să călătorească trebuie să ia cu el o cireada de vite, căci altfel poate să moară de foame pe drum. Smochinele şi curmalele nu cresc peste tot, ci numai unde pământul este bogat şi gras, dar de iarbă nu e lipsă niciunde de-a lungul Nilului, astfel că vacile pot să pască peste tot şi pot da apoi lapte, care este o hrană îndestulătoare.

3. Acum zece ani sau, mai bine spus, acum zece anotimpuri ploioase, mergeam astfel de-a lungul Nilului. Câteva zile am putut să înaintăm uşor, fără greutăţi. În a treia zi însă, am auzit din depărtare un bubuit puternic. Ne-am grăbit paşii şi, în timpul în care se pot număra o mie de pietre, am ajuns la prima cascadă a Nilului. Nu prea aveam cum să mergem mai departe. Unul dintre însoţitorii noştri cei mai îndrăzneţi s-a căţărat pe o stâncă înaltă, ca să iscodească împrejurimile. Când s-a întors, ne-a descris un drum care se depărta spre stânga de Nil, dar, după o bună bucată de drum, se întorcea din nou la Nil. Eu am hotărât să urmăm acest drum, căruia nu i-au lipsit prăpăstiile şi alte încercări. De-abia în seara celei de-a treia zi am ajuns, chinuiţi de o mare arşiţă dogoritoare, la o poiană cu mulţi palmieri şi copaci, în mijlocul căreia susura un izvor, din care ne-am astâmpărat setea atât noi, cât şi turma noastră. Aici ne-am odihnit o zi întreagă.

4. A doua zi ne-am continuat dis-de-dimineaţă drumul. La apusul soarelui am ajuns din nou pe malul Nilului şi am dat de un drum larg, pe care nu îl cunoşteam până atunci. Urmând acest drum, am ajuns într-o jumătate de zi la acel oraş, despre care strămoşii noştri ne povestiseră atâtea. Ne-am aşezat tabăra la o depărtare cam de două mii de paşi de oraş. Eu şi cu servitorul meu am mers în oraş ca să cerem voie să poposim împreună cu turma noastră în apropierea oraşului.

5. Când am ajuns împreună cu servitorul meu în oraş, am fost înconjuraţi de o mulţime de oameni cu pielea brună şi am fost întrebat cine sunt şi de unde vin. Unii însă au ştiut imediat şi ziceau: «THOT E NOUBIEZ!» (Acesta este un nubian!), iar eu am zis: «Da, sunt nubian şi doresc să aflu şi să învăţ lucruri bune şi frumoase de la voi, oamenii desăvârşiţi!»

6. Aceşti curioşi au adus la mine un bătrân care ne-a pus tot felul de întrebări, iar la urmă a venit chiar el în tabăra noastră. Abia atunci ne-a spus că este unul dintre înalţii preoţi ai acestui oraş şi totodată unul dintre ocrotitorii lui numit de Roma. I-am dat atunci în dar şapte dintre cele mai frumoase vaci, doi tauri şi douăzeci dintre oile noastre cu lâna cea mai frumoasă.  

7. Aceste daruri l-au bucurat pe bunul bătrân, care mi-a spus: «Înţelepciunea voastră străveche şi curată vă va fi de mare folos! Dar să nu vă luaţi după obiceiurile noastre stricate, căci acestea sunt mai rele decât foarte rele! Acest oraş a fost odată mândria ţării, ceea ce arată limpede şi pe înţelesul tuturor chiar numele lui MEMAVISE (pe greceşte Memfis), ceea ce înseamnă „cel mai înalt nume”. Acum, această preaînălţime fără nume este numai o adunătură de ruine, aşa cum vă veţi convinge în curând voi înşivă!

8. Poporul care mai trăieşte aici în parte şi-a pierdut orice credinţă într-un Dumnezeu preaînalt şi, în parte, este cufundat într-o neagră ignoranţă, din care nu mai poate f! eliberat. Numai puţini dintre noi mai trăiesc în deplină cunoaştere a unui Dumnezeu unic, veşnic şi adevărat. Poporul, în prostia lui oarbă, crede în câteva mii de zei. Până şi animalele şi resturile lor pământeşti sunt onorate zeieşte, iar noi trebuie să lăsăm lucrurile aşa cum sunt.

9. Strămoşii noştri au semănat deja sămânţa stricăciunii atunci când au ridicat la rang de semizei anumite animale, ca semn de recunoştinţă pentru multele foloase pe care le-au adus omului şi pentru a convinge poporul să iubească aceste animale şi să le îngrijească pentru foloasele lor. Străbunii au vrut prin aceasta să facă cunoscută poporului primitiv diversitatea strălucirii iubirii şi a înţelepciunii divine în natura lucrurilor. Dar, cu timpul, istoria poporului, cu cât s-a cufundat mai mult în trecut, cu atât mai mult a putut fi înconjurată de un aşa-zis nimb al atingerii divine. Aceasta a făcut ca acelor păstori ai poporului, fără conştiinţă şi răi la suflet, să le vină foarte uşor să îngroape poporul într-o ignoranţă tot mai neagră.

10. De aceea, fiţi foarte atenţi, voi, nubieni credincioşi, şi credeţi numai ceea ce vă voi spune eu. Să staţi departe de tot ce veţi vedea şi veţi auzi de la acest popor, căci este mai rău decât foarte rău! Veţi vedea tot felul de sacrificii şi ceremonii fără sens. Da, la sărbători mă veţi vedea chiar pe mine în fruntea lor, în haine strălucitoare de sărbătoare! Nu vă lăsaţi păcăliţi, căci la toate acestea ia parte numai pielea mea, nu şi sufletul şi inima mea, care rămân credincioase adevăratului Dumnezeu unic şi veşnic, a cărui iubire este viaţa mea şi a cărui lumină este adevărata mea cunoaştere.

11. Tu, împreună cu servitorul tău, veniţi acum cu mine în oraş, în casa mea, ca să vă învăţ cum trebuie să vă purtaţi în acest oraş. Am să vă arăt un loc bun pentru turmele voastre, unde puteţi rămâne ca străini un an întreg, fără ca să fiţi tulburaţi de nimeni. Tu şi servitorul tău veţi locui însă la mine, ca să te pot învăţa multe lucruri.»

12. Eu am spus: «Bunule conducător, îmi vei da însă voie să duc în oraş darurile pe care le-ai primit de la mine?»

13. Comandantul cel bun şi prietenos a răspuns: «Nu acum, ci peste trei zile, când vă veţi muta pe cealaltă păşune! Dar acolo va trebui să purtaţi încălţăminte ca şi noi, căci, pe timpul nopţii, mişună tot felul de insecte şi viermi pe pământul nisipos şi se bagă sub unghiile de la picioare şi, după un timp, dau naştere la mari dureri. În casa mea însă veţi fi foarte bine îngrijiţi, pentru că am mulţi servitori şi sclavi!»

14. Noi - eu şi slujitorul meu - am mers cu conducătorul în marele oraş. După vreo patru mii de paşi am ajuns într-o piaţă mare, care era înconjurată de nişte clădiri uriaşe făcute din piatră tăiată bucăţi. Multe dintre aceste clădiri erau deteriorate, însă multe mai erau încă în stare bună. Una dintre clădiri era făcută numai din tot felul de coloane, iar, de-a lungul coridoarelor din coloane, erau tot felul de înscrieri, pe care conducătorul mi le-a explicat după aceea adeseori. Lângă aceste coloane se afla un palat nemaipomenit de mare, în care era multă forfotă.

15. Aici, el a zis: «Vedeţi, aceasta este casa mea. Veniţi acum cu mine şi uitaţi-vă la tot ce este în ea!»“