1. (Oubratouvishar): „Comandantul a mai spus: «Şi acum să mergem la locul pe care vi-l voi da spre folosinţă! În acelaşi timp vă voi da şi o pază care să vă ocrotească pentru tot timpul cât veţi rămâne aici şi care va ţine departe de voi poporul decăzut. Căci acesta va încerca să vă strice din temelii, atât-trupeşte, cât şi sufleteşte. Eu nu te întreb dacă m-ai înţeles pe deplin pentru că eu ştiu că m-ai înţeles şi că mai târziu mă vei înţelege şi mai bine!»

2. La aceste cuvinte, comandantul a făcut un semn, lovind o placă de metal, care a făcut un zgomot puternic. La acest semn, au venit ca prin minune mai mulţi oameni înarmaţi, de culoare tuciurie închis, iar comandantul le-a poruncit ceva într-o limbă necunoscută. Atunci însă când bunul comandant a observat nedumerirea mea, m-a împăcat, spunându-mi că îmi va spune pe limba mea ceea ce le-a spus oamenilor înarmaţi. Era vorba de supravegherea şi apărarea noastră împotriva curiozităţii locuitorilor stricaţi ai acestui oraş, care pentru el nu mai semănau a oameni.

3. Unul dintre comandanţii pazei, care era îmbrăcat aproape la fel ca şi prietenul nostru, l-a făcut atent că pajiştea este plină de şerpi şi vipere şi că nici un om şi nici un animal nu poate călca acolo.

4. Comandantul a zis: «Oamenii stricaţi împreună cu animalele lor bineînţeles că nu. Dar aceştia sunt oameni adevăraţi şi adevăraţi stăpâni ai întregii naturi cu toate creaturile ei! Lor nu numai că şerpii şi viperele nu le vor face nimic, dar le vor şi lăsa imediat cel mai frumos loc, pe care îl vor părăsi împreună cu puii lor! Iar voi, ca ocrotitori ai lor, nu veţi avea nimic de suferit din pricina lighioanelor, de aceasta puteţi fi siguri! Acum aduceţi-mi douăzeci şi două de perechi de încălţări din piele, pe care să le dăm acestor oameni neîntinaţi, ca să nu-şi vatăme picioarele pe pământul nostru aspru şi pietros!

5. Imediat au fost aduse încălţările. Mie şi servitorului meu mi-au fost puse încălţările imediat. Celelalte douăzeci de perechi au fost aduse de către cei patru paznici tovarăşilor noştri, la porunca bunului comandant, iar după ce şi aceştia au fost încălţaţi, paznicii le-au arătat drumul spre noua păşune. Comandantul, eu, slujitorul meu şi ceilalţi paznici am ieşit din oraş, trecând de multe străji, şi am ajuns în afara oraşului, unde era păşunea cea mare şi frumoasă, cu iarbă bogată şi o mulţime de smochini şi curmali, mulţi alţi pomi şi alte roade. Am văzut însă că păşunea era călcată doar de foarte puţini oameni, căci încă de departe am auzit sâsâitul nenumăraţilor şerpi cu clopoţei.

6. După un timp, au sosit şi tovarăşii mei cu turmele şi cămilele. Când au ajuns la păşune, nu au aşteptat până când târâtoarele s-au retras din calea lor şi a animalelor, ci au intrat fără nici o teamă în stăpânirea acestei păşuni, s-au plimbat în lung şi în lat, iar târâtoarele au fugit spre Nil, încât oglinda apei era tulbure de atâţia şerpi şi după o jumătate de ceas. Au fugit de tovarăşii mei şi de turmele lor chiar şi patru zmei de Nil.

7. Comandantul însă i-a lămurit şi pe paznici ce însemnau aceste apariţii şi le-a spus că pot să umble fără teamă pe întreaga păşune. Căci el era convins că deja din acea noapte nu va mai fi nici măcar un pui de şarpe pe acea păşune, şi aşa a şi fost; deja după un ceas păşunea era curăţită de toate lighioanele.

8. Pe celălalt mal al Nilului am văzut o turmă întreagă de oi fugind de lighioanele veninoase şi păzitorii lor au fugit împreună cu turma. Păstorii zbierau jalnic, dar şi-au aflat scăparea pe un pod al Nilului. Turma însă a suferit pagube, căci mulţi miei au fost răpuşi şi devoraţi de marile bestii. Pe celălalt mal al Nilului erau şi mulţi iepuri care au fost şi ei tulburaţi de oaspeţii nepoftiţi, căci o mulţime de pui au fost ucişi de bestiile târâtoare.

9. Pe paznici i-au ademenit imediat minunatele smochine, curmale şi rodii, care până atunci erau de neatins.

10. Şeful paznicilor i-a spus comandantului: «Slavă lui Isis şi lui Osiris! În sfârşit putem strânge şi aici recolta, ceea ce, de când ne ştim, nu s-a putut!»

11. Comandantul însă le-a zis: «Recolta va fi vreme de un an a acelora care au curăţit locul. Aveţi voie să luaţi doar ce vă dau ei vouă, altfel nici măcar o frunză! Şi feriţi-vă să-i chemaţi, de faţă cu aceşti oameni, pe neputincioşii voştri zei. Căci între voi nu se află nici măcar unul care să-L fi cunoscut pe adevăratul Dumnezeu! De aceea, nici Isis, nici Osiris şi nici un Apis! Căci ei sunt şi rămân un nimic!»

12. Comandantul mi-a spus apoi mie: «Aşa cum vezi acum tu însuţi, voi sunteţi, cu ajutorul Atotputernicului, bine îngrijiţi. Acum voi pleca, dar mâine, când se va crăpa de ziuă, voi fi din nou la voi. Atunci vei primi învăţături adevărate aici, în marele templu deschis al Atotputernicului! Iar tu le vei spune mai departe tovarăşilor tăi ce vei afla de la mine. Iar acum rămâneţi cu bine în paza Atotputernicului!”

13. După aceste cuvinte, el s-a întors în oraş. Cred că el era de mai multă vreme în fruntea poporului egiptean, căci toţi cei care îl întâlneau făceau plecăciuni până la pământ în faţa lui. Dar el părea că nu vede nimic din aceste onoruri, ci mergea mai departe, adâncit în gânduri.

14. După ce a apus soarele, au venit o grămadă de curioşi din oraş, dar nici unul dintre ei n-a îndrăznit să se apropie mai mult de douăzeci de paşi de păşunea faimoasă cu şerpi. Mai mulţi dintre ei ne-au strigat să ne depărtăm de păşune, altfel va fi rău de noi. Paznicii însă i-au împins pe curioşi mai departe şi le-au spus că nu mai este nici un pericol, căci, prin puterea noastră tainică, am alungat toate târâturile în Nil.

15. Curioşii au plecat în curând, iar noi ne-am îngrijit de turmele noastre, care ne-au dat atâta lapte bun şi hrănitor, încât nu am reuşit să îl bem pe tot. Ceea ce a rămas l-am păstrat în vasele pe care le-am adus cu noi, ca să îl prefacem în brânză.

16. Am rămas aici un an întreg şi am învăţat de la comandant foarte multe despre adevărata cunoaştere a Dumnezeului Atotputernic. După un an, ne-am despărţit cu cea mai mare prietenie şi ne-am întors apoi cu bine în ţara noastră.

17. Curând după aceea am început să am viziunile, mi-am ales o caravană şi m-am hotărât să plec cu ea la Memfis, ca să îi spun comandantului despre viziunile mele. Acesta însă ştia deja de Tine, Preaînalte, şi m-a îndrumat aici, mi-a arătat drumul până la Alexandria şi m-a încredinţat unui corăbier încercat ca să mă aducă aici. El mi-a dat şi un traducător pe care însă eu nu l-am mai luat cu mine.

18. Acum ştii, Preaînalte om al oamenilor, cum am ajuns eu la puţina mea înţelepciune. Iar acum spune-mi dacă am ajuns la locul care trebuie sau este nevoie să caut mai departe, căci nu pot rămâne mult, pentru că drumul de întoarcere în ţara mea este foarte lung.”