1. După ce şi-a revenit puţin din sperietură, negrul a făcut o plecăciune şi a ridicat de sub masă legătura cea grea, a desfăcut ştergarul şi în curând a apărut la vedere bulgărele de aur pe care l-a pus pe masă. Mulţi s-au dus acolo ca să cerceteze această comoară. Nici Iuda Iscarioteanul al nostru nu şi-a putut stăpâni curiozitatea şi s-a dus să vadă comoara, iar în sinea lui îi părea tare rău că nu este proprietarul ei.

2. După ce comoara a fost îndeajuns cercetată şi admirată, negrul l-a întrebat pe înger cine ar fi cel mai potrivit pentru a-i dărui această comoară, căci nu vroia să mai care bulgărele tot drumul până acasă.

3. Iar îngerul i l-a arătat pe Cyrenius şi i-a spus: „Uite acolo, la dreapta Domnului, şade comandantul Romei! El este comandant peste Asia şi peste o mare parte a Africii. Tot Egiptul este sub comanda lui şi deci şi comandantul din Memfis! Dă-i lui comoara! Şi tu, Oubratouvishar, ai face mai bine să-i dai piatra acestui comandant decât celui din Memfis, care oricum nu pune preţ pe astfel de comori! Dar acesta este doar sfatul meu, voi puteţi face după cum vă este voia!”

4. Conducătorul a spus: „Sfatul tău înţelept este pentru mine poruncă şi îl voi îndeplini chiar şi cu preţul vieţii mele, pentru că tu m-ai sfătuit până acum numai de bine!”

5. Cei doi s-au ridicat - cel care se îndoia, cu bulgărele lui de aur, şi conducătorul, cu diamantul lui cel mare – şi s-au dus cu ele la Cyrenius.

6. Când au ajuns acolo, conducătorul nubienlor a zis: „Nu ştiam mai devreme cine eşti. Nu m-am interesat de nimeni altcineva decât de Domnul, pentru că mă gândeam în sinea mea: «Numai unul poate fi Domnul şi Stăpânul, şi toţi ceilalţi sunt servitorii Lui!» Dar acum, un băiat minunat, strălucitor de alb, mi-a spus că, după ordinea lumească, şi tu eşti un mare domn şi stăpân, şi de aceea ne-am hotărât, împreună cu tovarăşii mei, la sfatul înţelept al acestui tânăr minunat, să-ţi dăruim ţie comorile care ne-au fost aduse aici într-un mod atât de miraculos. Poate s-ar putea însă să ne dai în schimbul lor nişte unelte bune, ca să ne putem face şi noi acasă o astfel de pâine bună.

7. Uneltele noastre de acasă sunt proaste şi se tocesc foarte repede, deşi sunt făcute cu multă trudă din lemn şi din os. În Memfis am văzut însă tot felul de unelte, pe care chiar şi piatra nu le poate toci uşor, şi astfel de unelte ne-ar fi nouă mai folositoare decât acel bulgăre galben strălucitor, care este moale şi nu ne este de folosinţă! Primeşte de aceea aceste două daruri!”

8. Cyrenius a spus: „Bine, prietene, primesc cu drag de la voi aceste două daruri deosebit de preţioase, dar nu spre folosul meu, ci spre folosul acestui popor sărăcit din Galileea, care a întârziat cu plata impozitelor faţă de Roma! Cu aceste două daruri această ţară îşi va plăti impozitele pe următorii zece ani, şi, în acest răstimp, ţara se va putea reface.

9. Când vă veţi întoarce din nou acasă, voi avea grijă să primiţi destule unelte de care aveţi nevoie şi, dacă veţi vrea să vă puneţi din proprie voinţă sub pază romană, atunci veţi primi în fiecare an unelte noi! Altfel veţi fi nevoiţi să mergeţi tot la câţiva ani în Memfis şi să vă faceţi rost de aceste unelte în schimbul unor bunuri ale voastre!”

10. Conducătorul a spus: „Ca să putem hotărî aşa ceva trebuie mai întâi să fie chemat sfatul poporului, ceea ce la noi este o treabă grea, căci ţara noastră este foarte întinsă şi unii dintre noi locuiesc în colţuri foarte greu de pătruns. De aceea, este dificil să se întrunească sfatul poporului. Este mai bine şi mai uşor să ne luăm din când în când din Memfis cele de care avem nevoie.

11. Legile voastre romane sunt poate foarte bune, dar ţării şi poporului nostru nu le sunt de folos. Comandantul din Memfis ne-a făcut şi el o astfel de propunere, pe care însă am primit-o la fel ca şi pe aceasta. Dacă aţi pătrunde în ţara noastră nu aţi putea trage prea multe foloase! Aţi rătăci prin pustiul fierbinte şi tot nu aţi da de nici un om, doar de lei, pantere şi tigrii, care vă vor sfârteca. Nici de lupta cu şerpii şi cu viperele nu veţi fi cruţaţi!”

12. Cyrenius: „Cum puteţi voi trăi între asemenea bestii feroce? Chiar nu vă fac nimic?”

13. Conducătorul: „Ai auzit doar mai înainte din gura acestui tânăr şi chiar din sfânta gură a Domnului însuşi despre noi - cum suntem noi făcuţi! De ce mă mai întrebi şi pe mine despre asta? Aşa este cum a spus Domnul! Cum şi de ce - asta noi nu ştim! Te rog de aceea să mă cruţi cu astfel de întrebări, căci răspunsul nu ţi-ar folosi la nimic!”

14. Zicând acestea, amândoi au făcut o plecăciune adâncă în faţa noastră, s-au întors apoi la tovarăşii lor şi le-au povestit tot ce s-a petrecut cât timp au fost la Mine.”