1. Ne-am ridicat acum în sfârşit de la mesele noastre, chiar când minunatul soare al dimineţii şi-a reluat strălucirea naturală, şi am mers la nubieni. Când Eu am ajuns, s-au ridicat toţi de la masa cea lungă şi au făcut o plecăciune în faţa Mea, plină de veneraţie, cu mâinile încrucişate pe piept.

2. Conducătorul lor a spus în limba galileo-ebraică: „Doamne, Doamne, Doamne! Acum nu mai este nici un necredincios printre noi! Fiecare cuvânt din gura Ta cea sfântă va fi pentru noi o graţie nemăsurată a adevăratei Tale milostenii pentru toate vremurile, da, pentru eternitate!

3. O, Tu, mereu sfânt, dacă ne crezi demni pe noi, cei cu pielea neagră, de o învăţătură despre îndatoririle noastre, precum şi despre fiinţa Ta, atunci fericeşte-ne acum cu câteva cuvinte din gura Ta, iar noi vom rămâne preafericiţi, pentru toate vremurile şi în urmaşii noştri care vor veni, că Te-am văzut şi Ţi-am vorbit Ţie, Creatorul şi Stăpânul tuturor lumilor!

4. Acea lumină strălucitoare, pe care eu am văzut-o în viziunea mea ca pe o glorie a vieţii în jurul fiinţei Tale sfinte, iese acum la iveală din marea Ta iubire, milostenie şi înţelepciune, care nu are asemănare în toată nemărginirea.

5. Noi suntem acum mieii Tăi supuşi, chiar dacă avem blana neagră, însă aşa precum culoarea neagră absoarbe în ea mai multă lumină şi căldură decât cea albă (de aceea purtăm noi haine albe, ca să ne ferim de căldura şi lumina prea puternică a soarelui), la fel cred eu că noi, cei cu pielea neagră, vom absorbi mai puternic şi mai adânc lumina sfântă a Spiritului Tău în sufletul nostru decât mulţi albi, a căror carne este învelită într-o piele albă, dar sufletul lor respinge mai tare lumina spiritului decât resping hainele noastre albe lumina şi căldura soarelui. Astfel de exemple am întâlnit destule în Memfis, pe care comandantul le numea «umbre mişcătoare ale vieţii». Acestea trăiesc precum musculiţele de oţet, pe care dimineaţa le însufleţeşte, iar seara le ia viaţa.

6. Noi nu avem însă mai nimic cu care să ne putem mândri în faţa Ta, Doamne. Noi ştim aceasta, că nu suntem altceva decât oameni şi că suntem cu toţii opera unuia şi aceluiaşi Creator şi de aceea nici nu ne va trece vreodată prin cap gândul că unul are faţă de altul ceva în plus, ca şi când ar fi într-adevăr un semizeu, aşa cum am văzut la oamenii albi, unde unul se mândrea ca stăpân, iar ceilalţi trebuiau să se plece până Ia pământ în faţa lui, iar cine nu se pleca era imediat pedepsit cu bâta. Doamne, acest obicei al albilor nu ne-a plăcut deloc şi în astfel de pedepse nu am putut găsi nici o urmă de înţelepciune!

7. Noi nu ne batem niciodată copiii şi nici animalele. Avem însă multă răbdare şi stăruinţă şi îi învăţăm pe copiii noştri despre tot ceea ce noi considerăm bun, adevărat şi necesar, iar când copiii noştri cresc mari, puternici şi înţelegători, nu îi tratăm ca pe sclavii noştri, ci ca pe egalii noştri, cu toate drepturile de viaţă de la Dumnezeu. Şi, cu toate acestea, copiii noştri ne iubesc foarte mult şi nici un fiu sau fiică nu păcătuieşte vreodată împotriva tatălui sau a mamei sale!

8. La albi am văzut cum copiii se târăsc de frică şi se linguşesc precum câinii în faţa părinţilor lor! Şi s-ar putea crede că în acest fel vor ieşi îngeri din ei. Atunci însă când aceşti copii scapă de sub ochii părinţilor, parcă sunt cu totul alţii şi ar putea fi luaţi drept ucenici ai necuratului, despre a cărui existenţă am aflat de la comandantul din Memfis. Pentru o astfel de educaţie a oamenilor, precum a noastră, vrem să mulţumim în veci!”