1. (Domnul): „Dacă sufletul omului este deja îngropat în tot felul de griji lumeşti materiale sau dacă doar începe să se îngroape în ele, atunci el îşi tulbură fiinţa luminoasă şi va deveni în cele din urmă întunecat de tot. Atunci nu mai rămâne nici o urmă de iubire puternică, iar rămăşiţele slabei iubiri nu sunt îndestulătoare. De aici vine egoismul, iubirea de sine, care nu mai lasă loc pentru nimeni altcineva. Şi unde nu mai este decât atât de puţină iubire, de unde să mai fie o credinţă puternică şi o voinţă neclintită, când credinţa este lumina flăcării iubirii, iar voinţa este puterea luminii?!

2. Dacă aceşti oameni atât de săraci în iubire încep să-şi dea seama foarte vag că, din cauza iubirii lor prea slabe şi sărace, nu le reuşeşte nimic pentru că le lipseşte puterea, atunci ei ar mai putea fi încă ajutaţi. Dar, de obicei, ei sunt şi mai furioşi şi plini de răutate şi ranchiună faţă de orice reuşită a altor oameni.

3. Furia este şi ea o putere, însă una distrugătoare. La lumina amăgitoare a acestei puteri nefaste ei văd tot felul de mijloace necinstite de a ajunge la avere. Ei încearcă repede aceste mijloace, care de cele mai multe ori nu dau roade pentru că sunt înşelătorii. Nu învaţă însă nimic din nereuşite, ci devin şi mai înrăiţi şi furioşi. Devin trufaşi şi plini de aroganţă şi încep să-şi caute scăparea în mijloace violente, pe care le şi folosesc.

4. Dacă aceşti oameni vor avea la rândul lor copii, aceştia nu vor putea fi crescuţi altfel decât numai în acest fel şi pe aceeaşi cale plină de tot felul de şiretenii lumeşti, cele pe care părinţii au ajuns la fericirea lumească. Aceşti părinţi îşi vor pune copiii să înveţe de toate, însă totul numai pentru lume! Nu va fi luată în seamă câtuşi de puţin educaţia temperamentului şi a firii, pentru că, pentru aceşti părinţi şi pentru învăţătorii şi educatorii pe care îi aleg aceştia, firea şi temperamentul sufletului nu mai înseamnă nimic.

5. Totul se concentrează pe o educaţie de formare şi de ascuţire a minţii, încă din fragedă copilărie. Pentru aceasta, copilul este motivat cu tot felul de premii şi trofee şi astfel, odată cu ascuţirea minţii se începe cât se poate de devreme şi cu egoismul şi cu lăcomia pentru câştig. Copilul este îmbrăcat cu haine frumoase şi cu tot felul de podoabe şi nu-şi mai încape în piele de atâta trufie. Vai de sărmanul copil sau de omul sărac care nu se închină îndeajuns în faţa unui astfel de copil trufaş sau chiar îndrăzneşte să-l ia în râs, căci acela şi-a făcut din acest copil răsfăţat un duşman tenace!

6. Unde să mai încapă într-un astfel de om puterea tainică divină de viaţă?! Unde ar putea să mai încapă puterea peste întreaga natură şi peste toate elementele din care au luat naştere toate câte sunt pe lume?!

7. Dacă însă este educată mai întâi firea copilului şi abia după aceea se începe cu o educaţie a minţii, care va merge acum ca şi de la sine, atunci mintea trezită în acest fel devine un eter luminos viu care învăluie sufletul, aşa precum eterul luminos învăluie soarele din care izvorăşte acea putere minunată care face ca acest pământ să fie plin de viaţă.

8. Dacă sufletul omului este îndrumat corect, el este şi rămâne centrat în sine şi activ, iar ceea ce voi numiţi «minte» este emanaţia activităţii interioare a sufletului. Lumina exterioară a minţii luminează sufletului toate relaţiile din afară, iar voinţa sufletului vine atunci în această lumină exterioară şi face ca totul să crească şi să rodească într-un mod minunat. Căci alcătuirea omului este făcută după ordinea divină, la fel şi voinţa şi încrederea lui sunt tot din Dumnezeu Tatăl sau din voinţa Sa atotputernică, voinţă căreia trebuie să i se supună toate creaturile. Ceea ce îşi doreşte un om aflat pe de-a-ntregul în rânduiala divină, aceasta trebuie să se facă până departe, pentru că sfera exterioară de viaţă a unui astfel de om este străbătută de fapt de Spiritul Divin, căruia totul îi este cu putinţă.

9. Dacă un astfel de om va renaşte în spiritul său, el îmi va fi egal şi va putea să voiască, în toată libertatea lui de viaţă, tot ceea ce îi va plăcea în ordinea divină cu care el a devenit una, iar aceea se va face după voia lui. În această stare de viaţă desăvârşită, omul, pentru că îmi va fi întru totul asemenea, va fi nu numai stăpânul tuturor creaturilor şi elementelor acestui pământ, ci domnia lui, la fel ca a Mea, se va întinde atunci peste întreaga creaţie, şi voinţa lui va putea da legi nenumăratelor lumi, şi aceste legi vor fi urmate. Vederea lui limpede va pătrunde totul la fel ca privirea Mea şi, de fapt, împreună cu ea, iar cunoaşterea lui clară va recunoaşte toate nevoile din întreaga creaţie şi va putea, luând în seamă aceasta, să poruncească, să creeze şi să ajute unde şi ce va vrea, căci el va fi în toate una cu Mine.”