1. (Domnul): „Aceşti nubieni au dat dovadă aici, prin pilde grăitoare, că aşa este şi altfel nu poate fi; iar soarele ne dovedeşte marea lui putere din mult întinsa lui sferă exterioară de viaţă şi mai limpede, în fiecare zi, în fiecare plantă şi în fiecare animal.

2. Toate acestea pot părea doar fantasme pentru cei educaţi greşit şi pentru mintea omenească pervertită, căci ea nu poate vedea în aceste minuni decât delirul unei minţi înfierbântate şi toate acestea îi par curată nebunie. Pentru puterea de înţelegere a unei minţi pervertite, acest adevăr este o adevărată nebunie şi realizarea lui îi pare cu neputinţă, pentru că ea nu este bineînţeles în stare de aşa ceva şi, din motive înţelepte şi necesare, nici nu trebuie săli fie aşa ceva cu putinţă. Căci cine ar putea să lucreze fără mâini şi să meargă fără picioare?!

3. Dacă soarele ar fi un bulgăre întunecat, ceea ce ar şi putea fi, cu toată mărimea lui, el nu ar putea susţine viaţa pe nici o planetă. Dar grandioasa lui constituţie interioară, care este de neînţeles pentru voi, este în aşa fel concepută şi creată ca să producă o imensă cantitate de gaze fine. Prin acestea, uriaşul corp al soarelui este nevoit să se rotească în jurul propriei axe, iar această rotaţie face ca marea atmosferă a soarelui să se frece mereu cu eterul din jurul ei, frecare prin care nenumăratele spirite ale naturii din atmosfera soarelui sunt agitate, mereu şi mereu. Această agitaţie se transmite, din aproape în aproape, în linie directă şi în fiecare clipă, pe o distanţă de douăzeci de mii de mile şi ajunge astfel la o distanţă imensă faţă de soare.

4. Prin această agitaţie a spiritelor naturii în spaţiul incomensurabil al creaţiei, se împarte lumina originală a soarelui în modul pe care vi l-am expus deja suficient de detaliat. Astfel apare o agitaţie a spiritelor naturii şi în atmosfera planetelor. Cu cât ne apropiem mai mult de o planetă, cu atât este mai uşor perceptibilă şi mai puternică această agitaţie. La fel este şi atunci când se freacă două pietre: se produce o frecare mai mare decât dacă se freacă două pene. De aceea şi în văile adânci este mai cald decât pe vârfurile munţilor.

5. Acum însă, un bun matematician va gândi astfel: dacă în acest mod are loc propagarea luminii soarelui şi a oricărei alte lumini, atunci lumina ar trebui să fie de aceeaşi natură şi nu ar mai fi cu putinţă să percepem lumina soarelui mai puternică decât restul firmamentului.

6. Într-adevăr, aşa ar fi dacă ochiul omenesc nu ar fi fost făcut în aşa fel încât întreaga lumină directă şi cea reflectată să poată pătrunde doar printr-un orificiu foarte mic pe retina ochiului şi de acolo la nervul ocular.

7. Astfel, toate razele directe sunt filtrate şi doar cele reflectate de contur ajung pe retina oculară şi mai departe la nervul ocular. Apoi, prin organele corespunzătoare din zona creierului, ele vor fi impregnate ca imagini sau semne şi vor putea fi văzute de suflet.

8. Dacă ochiul nu ar fi fost aşa constituit, atunci nu aţi putea percepe imaginea soarelui separat de restul, ci totul ar fi o mare uniformă de lumină, asemănătoare aceleia pe care unii oameni o văd în spirit şi în care nici măcar nu îşi percep fiinţa lor diferenţiată de restul.

9. Un înţelept grec, numit Platon, a adus în scrierile sale o mărturie despre aceasta, împreună cu alţi înţelepţi ai acelor timpuri. Ei puteau să intre într-o anumită stare de somn conştient în care percepeau că se află într-o mare de lumină în care puteau gândi, dar nu se puteau vedea. Aceasta le dădea un sentiment de împlinire de a fi una cu lumina originară pe care au considerat-o a fi însuşi Dumnezeu.

10. Motivul acestei trăiri incomplete a lor era capacitatea încă imperfectă de percepţie a sufletului. Aceasta nu era pe deplin instalată din cauza educaţiei greşite. Trebuie să ştiţi că, de fiecare dată când percepţia minţii ia locul percepţiei lăuntrice, sufleteşti, înseamnă că educaţia este greşită.”