1. Eu am spus: „Eu v-am arătat deja mai înainte cum, printr-o educaţie greşită, la început sufletul, iar la urmă întregul om, îşi pierde tot ce-i omenesc şi toate darurile minunate care sunt asemănătoare celor pe care le am Eu! Dacă se începe mai întâi cu educaţia minţii, iar creierul copilului nu este copt nici măcar pe două treimi şi este mereu constrâns să reţină nenumărate cuvinte, imagini şi cifre pe aşa-numitele tăbliţe ale creierului, care sunt încă foarte fragede şi umede, atunci o parte din aceste tăbliţe se vor întări foarte repede, şi o parte se vor strica de atâta forţare a memoriei şi, ca urmare, aceşti copilaşi vor suferi mereu de dureri de cap, de care nu vor mai scăpa toată viaţa.

2. Creierul în întregime va fi încărcat cu tot felul de semne, iar pentru primirea semnelor subtile, care vin ridicându-se din inimă şi care ar trebui să impregneze tăbliţele sensibile ale creierului, nu mai este loc, pentru că tăbliţele au devenit insensibile!

3. Pe lângă aceasta, sufletul are mereu înaintea lui, ca o pădure deasă, o mulţime de imagini materiale ale acestei lumi şi doar cu greu poate să mai vadă printre acestea semnele subtile, mici şi delicate. Şi totuşi, în unele momente, el poate prinde câte unul dintre aceste semne ceţoase, foarte slab conturate, care au urcat din inimă. Dar acest semn îi este neclar şi cu neputinţă de înţeles, pentru că imaginile materiale se suprapun peste imaginea spirituală, o acoperă şi chiar o distrug.

4. Acum tu ai zice: «Bine, dar de ce trebuie să se uite sufletul tocmai la tăbliţele din creier? Să se ocupe mai degrabă direct de inimă şi să pătrundă în lumina spiritului ei! Toate acestea ar putea fi cu putinţă dacă s-ar putea schimba aşa uşor, cu una cu două, Ordinea de viaţă stabilită, fără ca viaţa să rămână cu sechele.

5. Dacă cineva este orb din naştere, din cine ştie ce cauză, crezi că nu s-ar putea să i se pună o pereche de ochi pe nas ori pe bărbie? Aceasta ar fi cu putinţă dacă aceşti ochi, puşi în altă parte, nu ar avea nevoie şi de un cu totul alt trup!

6. În mecanismul trupului omenesc domneşte o ordine matematică strictă şi nimic nu poate fi mutat de la locul său fără a fi nevoie să se schimbe întregul organism trupesc. Este deci cu neputinţă a-i muta cuiva un organ de simţ într-o altă parte a trupului, fără ca să nu trebuiască a-i fi schimbat întregul trup, a-i da o nouă formă şi o nouă alcătuire interioară.

7. Aşa precum trupului nu i se poate muta nici un organ de simţ dintr-un loc într-altul, la fel nici sufletului, care este şi el un organism, însă cu mult mai delicat şi mai spiritual, nu i se poate face vreo astfel de modificare! El nu poate să vadă şi să simtă decât prin mijlocirea creierului trupesc. Altfel de impresii, care sunt mai subtile şi inexplicabile, pot fi bineînţeles sesizate de suflet prin altfel de nervi, dar aceşti nervi trebuie să fie într-o legătură permanentă cu nervii creierului, căci altfel limba n-ar mai simţi nici un gust şi nasul nici un miros.”