Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 15:35
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 4 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 31.12.2009, 19:02    Post subject: Capitolul 239 - Influența unei educații greșite asupra creierului Reply with quote

Capitolul 239
Influența unei educații greșite asupra creierului


1. (Domnul): „Toate acestea le veți înțelege mult mai bine dacă veți urmări cu mare atenție acest creier din stânga Mea în următoarele perioade de dezvoltare!

2. Până acum este neschimbat - este la fel de stricat precum a fost în pântecele matern și cum a fost adus pe lume. Vom vedea însă imediat ce înfățișare și ce culoare va lua atunci când copilul, la vârsta de cinci ani, va primi primele lecții ale unei educații greșite, când memoria lui va fi încărcată cu tot felul de lucruri învățate pe de rost și va fi cât se poate de încurcată.

3. Uitați-vă, Eu vreau să fie acum impregnate creierului primele noțiuni despre lume! Priviți cu atenție și veți observa ușor cum obeliscurile din fața uneia sau alteia dintre piramide, care sunt deteriorate, vor începe foarte stângaci și cu o mișcare foarte înceată să mâzgălească pe una dintre tăblițe un desen foarte sumar într-o substanță foarte întunecată!

4. Prima imagine nu este altceva decât o mâzgăleală fără sens, de aceea sufletul unui asemenea copil nu va putea multă vreme pricepe nimic sub numele acelei noțiuni. De sute de ori trebuie spusă și arătată această noțiune copilului până când el o va reține, însă întotdeauna ca o imagine întunecată.

5. Aceasta în primul rând din cauza imaturității nenumăratelor tăblițe piramidale, care, în esența lor, nu au fost încă deteriorate. Obeliscurile din fața lor, ele însele încă foarte slabe și imature, vor fi forțate să deseneze, fără a avea însă experiența necesară provenită din simțăminte și fără a avea substanța potrivită. Acest desen va fi făcut pe tăblițele încă fragede, care nu sunt nici pe departe suficient de mature pentru a fi imprimate. De aceea desenul se șterge din nou și din nou și nu arareori trebuie desenat a suta oară de către obeliscurile constrânse să facă aceasta, până când o imagine foarte slabă rămâne imprimată pe tăblița imatură.

6. Și ce folos are un suflet de pe urma acestor imagini neclare? El vede acum doar contururile imaginii, dar nu poate nici pe departe să pătrundă în imaginea însăși! Cine poate afla, din contururile umbrei unui om, cum este el alcătuit pe dinăuntru?! După multe astfel de constrângeri, tăblițele cerebrale, care la început erau încă funcționale, vor fi mâzgălite în mare parte cu un fluid negru și învățătura divină va fi înghesuită în creier la fel ca și tabla înmulțirii, iar educația simțurilor va consta doar în câteva ore de odihnă care urmează înghesuirii noțiunilor materiale.

7. De-abia după ce tânărul care a fost astfel năpăstuit își va lua în primire un anumit post după absolvirea așa-numitelor «înghesuiri profesionale» ale minții (adică studii), inima lui va fi liberă. El va căuta o femeie care să-i placă, pentru ca să o ia de nevastă. Răstimpul scurt în care a fost îndrăgostit reprezintă pentru acel tânăr cea mai bună perioadă a vieții lui, pentru că simțămintele lui se trezesc, se dezmorțesc și, prin aceasta, va pătrunde puțină lumină în creierul lui. Abia cu ajutorul acestei lumini începe el să se descurce cât de cât practic cu ceea ce a învățat cu atâta trudă ani de zile și astfel să devină un individ ceva mai potrivit pentru o funcție lumească.

8. Însă oamenii care nu sunt treziți în simțămintele lor nici măcar de această iubire vor rămâne niște pedanți egoiști și peste măsură de stoici, care nu se vor ridica nici cu un fir de păr deasupra stereotipiei tăblițelor lor cerebrale mâzgălite și nu vor căuta niciunde altundeva decât în imaginile lor cerebrale, al căror număr nu poate fi prea mare. Dar chiar și aceste puține imagini sunt întunecate, negre, și nu sunt la nimic folositoare puterii de înțelegere a sufletului.

9. Sufletul unui astfel de stoic este ca și orb. La fel ca și un om ager la vedere, care, cu toate acestea, nu poate vedea nimic într-o noapte întunecată și la nevoie se poate ajuta numai cu pipăitul, tot la fel sufletul unui astfel de stoic nu poate vedea ce se află pe tăblițe pentru că, datorită mâzgălelilor repetate, până la urmă rămâne o imagine cu totul plastică și stereotipă, care nu va fi luminată fără o trezire a simțămintelor. Și astfel, dacă această trezire nu apare, nu se ridică nici o lumină spre creier care să rămână acolo și astfel sufletul trebuie să se mulțumească doar cu pipăitul acestor imagini întunecate și stereotipe.

10. Un astfel de suflet amărât își poate lua înțelepciunea doar prin pipăitul tăblițelor imprimate și este de înțeles de ce el este atât de pedant și stereotip în tot ceea ce face și de ce el nu poate crede decât dacă pipăie cu mâinile sale. Un astfel de suflet va considera până la urmă drept o iluzie optică ceea ce vede cu ochii lui în lumea din afară și drept o minciună ceea ce aude. Numai ce poate apuca și pipăi cu mâinile va considera drept un adevăr real. Cum arată până la urmă înțelepciunea și înțelegerea spirituală a unui astfel de suflet - despre aceasta poate fiecare să-și facă o imagine dacă a înțeles măcar în parte ceea ce v-am explicat și v-am arătat îndeajuns.

11. Uitați-vă acum încă o dată în plus la acest creier din stânga Mea! El arată chiar acum cum este camera întunecată a «înțelepciunii» unui astfel de «înțelept» lumesc. Iar tu, dragă prietene Cyrenius, care ai ochi atât de ageri, spune-ne tot ce vezi acum la acest creier!”
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !