1. Discipolii care au auzit cuvintele lui Ioan Mi s-au alăturat imediat, astfel încât numărul discipolilor Mei creştea din zi în zi, uneori chiar de la o oră la alta. Cel care începea să creadă în Mine în momentul în care era botezat de unul din primii Mei discipoli, căruia îi conferisem această capacitate, era umplut de forţa spiritului şi animat de un curaj care îndepărta orice frică de moarte.

2. Apoi, cei care aflau toate aceste lucruri le răspândeau pretutindeni, în ciuda faptului că le spusesem să nu facă aceasta, astfel încât toate faptele şi gesturile Mele erau povestite în toată Iudeea, dar adeseori erau exagerate şi umflate. Nu este de mirare că aceşti evrei lacomi de minuni erau din zi în zi tot mai numeroşi în jurul Meu şi mulţi dintre ei rămâneau cu Mine.

3. Dar toate acestea au ajuns în mod inevitabil la urechile fariseilor, mult exagerate şi deformate; astfel, unii romani au început chiar să le spună alor Mei că Eu eram probabil Zeus însuşi, sau cel puţin Fiul Său.

4. La rândul lor, romanii făceau şi ei anchete în ceea ce Mă privea; dar atunci când Mă întâlneau, nu găseau mărturiile pentru care fuseseră trimişi, căci refuzam în asemenea momente să fac miracole şi să dau astfel noi dovezi unui popor deja foarte înclinat către credulitate, pentru a nu îl condamna şi mai mult.

5. Din aceste exagerări au rezultat ulterior un mare număr de Evanghelii false, care au desfigurat adevărata Evanghelie.

6. Fariseii şi conducătorii Templului, geloşi şi vicleni, au luat decizia de a ne prinde, pe Mine şi pe Ioan, pentru a ne trimite pe cealaltă lume în modul cel mai "nevinovat" cu putinţă, sau în orice caz, să ne închidă pe viaţă, într-un loc ascuns cu grijă sub pământ, lucru pe care l-au reuşit în cele din urmă cu Ioan Botezătorul, care a fost aruncat în închisoarea lui Irod.

7. Este inutil să mai spunem că nici una dintre aceste "nobile" intenţii nu Mi-a scăpat! Pentru a evita însă scandalul şi scenele neplăcute, nu Mi-a mai rămas decât să părăsesc Iudeea ultra-montană şi sinistră şi să Mă întorc în Galileea, care era mai liberală!

8. Nu era însă indicat să mă duc în Galileea pe drumul cel mai scurt; trebuia mai degrabă să trec prin Samaria, care fusese eliberată de multă vreme de toţi preoţii Templului, graţie romanilor, pentru care această sarcină a fost uşoară, tactica lor fiind de a diviza pentru a stăpâni.

9. În ochii preoţilor de la Ierusalim, samaritenii treceau drept poporul cel mai lipsit de ruşine şi cel mai necredincios de pe pământ, în timp ce pentru samariteni, nu exista o injurie mai rea decât să fie consideraţi drept preoţi ai Templului. Astfel, când un samaritean mânios îi spunea cuiva că este un fariseu, era dat în judecată şi condamnat pentru insultă la o amendă foarte mare şi la un an de închisoare! Se înţelege de la sine că nici un preot şi nici un fariseu nu risca să meargă în Samaria. Ştiind acestea, ne-am gândit că în Samaria vom fi la adăpost de persecuţia evreilor de la Templu.

10. Drumul trecea prin Sihar, oraş apropiat de vechiul loc de baştină al lui Iacov, pe care l-a primit moştenire de la Raşela şi i l-a oferit fiului său Iosif, aflat încă în leagăn, cu toţi locuitorii săi, în marea lor majoritate păstori. Oraşul Sihar nu era capitala acestui ţinut, dar populaţia sa era numeroasă şi foarte bogată, incluzând şi mulţi romani bogaţi, căci oraşul era situat într-o regiune foarte frumoasă, cu un climat tonifiant.

11. Am părăsit Iudeea către ora patru dimineaţa (după modul actual de a socoti timpul) şi, mergând fără nici o oprire, am ajuns pe la amiază, cam după vreo şase ore, la vechea fântână a lui Iacov, la marginea oraşului Sihar. Aflată la patruzeci de paşi de un cătun, această fântână construită din minunate pietre cioplite în maniera antică era alimentată de un izvor cu o apă excelentă şi se afla la umbra câtorva arbori.

12. Fiind în toiul verii şi în miezul zilei, cu trupurile obosite de lunga călătorie, am căutat împreună cu toţi cei care M-au urmat din Iudeea şi apoi din Galileea, un adăpost la umbră pentru a ne odihni, fiind foarte obosiţi.

13. Chiar şi primii mei discipoli: Petru, Ioan Evanghelistul, Andrei, Toma, Filip şi Natanael au căzut ca morţi pe iarba grasă de la poalele arborilor; doar Eu, deşi eram de asemenea foarte obosit, M-am aşezat pe marginea fântânii, ştiind dinainte că aici urma să apară o ocazie favorabilă, în urma căreia samaritenii - oameni încăpăţânaţi dar fără prejudecăţi - vor veni să poarte o discuţie salutară pentru ei. îmi era de asemenea foarte sete şi aşteptam ca unul din discipoli să se înapoieze din cătun cu un vas, pentru a putea lua apă din puţ; acesta întârzia însă să apară!