Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 24.4.2024, 19:55
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 16.2.2010, 04:08    Post subject: Capitolul 76 Reply with quote

Capitolul 76

Sihar. Despre influențele interioare și exterioare ale omului. Cum să păstrezi ordinea și pacea în cetate (oraș) prin iubire. Forța și violența trezesc răul Rolul îngerului păzitor.


1. Simon Petru a spus: "Doamne, cine Te-ar părăsi, cine nu ar vrea să Te slujească? Numai Tu ai Cuvântul vieții, pe care nimeni altcineva nu îl poate avea. Cere-ne ce vrei, dar nu ne cere niciodată să Te părăsim. Fii răbdător cu slăbiciunile noastre și întărește-ne prin grația Tatălui care este în ceruri și care Te-a întărit și pe Tine, atât de minunat, ca să fii pe deplin una cu El!

2. Și, după cum ne-ai învățat pe munte, noi îi cerem lui Dumnezeu în Numele Tău: Tatăl nostrum care ești în ceruri, fie împărăția Ta, facă-se voia Ta sfântă, iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșelile greșiților noștri'".

3. Eu am spus: "Simon, îmi place mai mult ceea ce spui acum decât ceea ce spuneai adineauri despre lege și pedeapsă. La ce-I folosesc unei națiuni pacea și ordinea obținute prin violență? Asta nu durează decât un timp, dar când diavolii se simt prea reprimați, ei sar și distrug cu sarcasmele lor oribile legile și legislatorii, pentru că cei care trebuie încă să fie ținuți și conduși cu forța sunt diavolii! Dar cel care se lasă condus de iubire, blândețe șl răbdare, seamănă cu un înger al lui Dumnezeu; el este demn de a fi un copil al Celui Preaînalt.

4. Cu iubire, veți avea totul, în timp ce cu forța nu faceți decât să-l treziți pe diavol din somnul său și la ce bun să-l trezești pe acest pământ?

5. Este infinit mai bine ca printre oameni să crească iubirea și blândețea, care-i țin pe oameni treji și ca diavolii să doarmă un somn necesar, necauzând astfel nici un rău pământului, pe care l-ar putea distruge, cu tot ce se găsește pe el, dacă s-ar trezi. Spune-mi ce părere ai despre asta?"

6. Simon Petru a spus: "Doamne, nu mai este nimic de adăugat, totul este limpede și lesne de înțeles. Dar câți oameni de pe acest pământ cunosc acest adevăr sfânt? Doamne, sunt legiuni de îngeri în ceruri, trimite-i la toți oamenii, pe întregul pământ, să anunțe acest adevăr; cred că atunci, acest pământ acoperit de păcate va fi mai bun și mai armonios".

7. Eu am continuat; 'Tu spui ce gândești, dar Eu sunt de altă părere; vezi tu, sunt de o mie de ori mai mulți îngeri în jurul oamenilor decât vezi tu aici; ei urmăresc să ajute oamenii astfel încât să nu devină robii propriilor lor simțuri și sentimente. Ființa umană crede însă că ajunge liberă la ideile sale și că își urmează după placul inimii dorințele și poftele, pe care le acceptă și le asimilează fără ca libertatea sa să aibă de suferit. Dar de fapt, ce se petrece în realitate?

8. Oamenii gândesc singuri, au intenții lăudabile; dar când vine momentul să acționeze, ei râvnesc la lume, la bogățiile sale și la tot ce poate satisface nevoile înșelătoare ale cărnii (trupului); ei acționează atunci rău, din egoism.

9. Aș putea să-ți prezint mii de oameni care sunt niște răufăcători înnăscuți, l-aș putea întreba dacă ei știu că fac rău; toți ți-ar răspunde că o știu prea bine. Întreabă-i însă de ce fac rău și mulți îți vor răspunde: 'Pentru că așa ne place!' Alții îți vor spune: 'Ne-ar plăcea foarte mult să facem bine, dar cum ceilalți fac rău, facem' - și noi la fel ca ei". Iar alții îți vor spune: 'Știm ce este binele, dar nu suntem capabili să facem bine, natura noastră s-a îndepărtat de el și simțim că trebuie să-l urâm pe cel care a greșit față de noi!

10. Iată, vei mai găsi încă și alte răspunsuri și vei înțelege curând că cei mai înrăiți răufăcători cunosc binele și răul și, cu toate acestea, aleg răul.

11. Dacă oamenii fac rău, deși știu că există binele, ce efecte crezi că ar putea avea asupra lor o cunoaștere care lear fi dată printr-o învățătură exterioară? Da, de acum înainte, cunoașterea binelui și a adevărului va fi adusă oamenilor din exterior, din ceruri și ei Mă vor omorî, la fel cum vă vor omorî și pe voi, precum și pe mulți dintre cei pe care îi veți învăța să facă bine și să evite răul".

12. Simon a spus: "Doamne, dacă este așa, ar fi mai bine ca întreg pământul să fie al diavolului! Ce va face lumea dacă nu vrea să recunoască, nici să accepte binele?"

13. Eu: "Cel care, ca și tine, vorbește foarte afectat, este încă foarte departe de împărăția Mea, dar când Mă voi înălța la cer, vei vorbi altfel. Dar iată că s-a lăsat seara, să ne întoarcem și să ne întărim picioarele obosite".
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !