1. Eu i-am spus atunci lui Simon din Cana: "Ai văzut ce bine este dacă ştii să taci la timp? Când ceilalţi vorbesc şi acţionează pentru noi, este mai bine să taci. Înţelegi tu asta?"

2. Simon din Cana Mi-a răspuns: "Da, Doamne, înţeleg şi văd limpede că este mai bine să taci decât să vorbeşti, în asemenea situaţii, este greu să rezişti dorinţei de a-ţi lăsa limba să vorbească, dar iată că s-a dovedit că este mult mai bine uneori să taci, decât să spui ceva important. A fost bine că am tăcut acum şi iată că am avut în acest roman cel mai bun avocat.

3. Abia m-am abţinut să nu râd atunci când templierii au început să se retragă şi s-au compromis astfel în faţa întregului ţinut. Auzind cuvintele acestui roman din Capernaum, li s-au lungit feţele şi le cam tremurau picioarele când au încercat să se retragă. Văzându-le tremurul picioarelor, mi-am spus: 'Cred că vor s-o şteargă' - şi aşa a fost.

4. Într-adevăr, Doamne, nu poate să fie un păcat acela de a te bucura să vezi dispărând o asemenea rasă de înrăiţi incorigibili. Aş putea răsplăti cu un sărut fiecare cuvânt care a ieşit din gura acestui roman!"

5. Eu am spus: "O inimă dreaptă poate să se bucure sincer de fiecare dată când răul este demascat şi distrus şi se poate bucura că a fost demascată răutatea sau minciuna, dar nu trebuie niciodată să te amuze păcatul care orbeşte sau înrobeşte omul.

6. Ai văzut cât de răi erau cei doi gadareni şi, după ce am alungat legiunile de demoni care îi posedau, ce blânzi şi buni au devenit ei şi cum au început să-L laude şi să-L slăvească pe Dumnezeu că i-a dat unui om o asemenea putere? Ar fi fost oare corect să te distrezi văzându-i pe aceşti doi sceleraţi, care au terorizat întreaga regiune până când au fost vindecaţi? Ar fi fost drept să te amuzi văzând porcii cuprinşi de furii şi aruncându-se în mare? O asemenea bucurie ar fi fost nedemnă de un om drept. Dar este o bucurie în totalitate benefică şi cerească să vezi doi oameni care au fost pradă unei urgii teribile şi care au fost eliberaţi de plaga demonilor, putând acum să-i ajute pe compatrioţii lor şi să slujească cerurile.

7. Vă spun tuturor şi acesta este adevărul întreg: cel care râde de prostia umană arată că are în el aceleaşi predispoziţii ca şi acelea de care el râde; unul acţionează prosteşte din cauza prostiei, iar celălalt râde prosteşte din cauza propriei sale prostii! Prostia unuia îşi găseşte plăcerea în cea a altuia, astfel încât el nu va fi niciodată încântat să-l vadă pe celălalt revenindu-şi din prostia lui şi devenind raţional.

8. Cu totul altceva este să râdeţi cu inima uşoară, atunci când vedeţi pe un frate de-al vostru că acţionează cu înţelepciune, după ce a urmat sfaturile voastre bune, prin care l-aţi învăţat să nu mai acţioneze prosteşte; bucuria şi veselia voastră sunt atunci integrate în armonia cerească; în această situaţie, ele sunt justificate.

9. Dar ce bucurie şi ce veselie poate simţi un aşa-zis "înţelept" care îşi bate joc de un orb care caută drumul spre casă şi care îl roagă: Prietene, m-am rătăcit, nu mai ştiu în ce direcţie să merg, casa mea ar trebui să fie aici, în faţa mea; după numărul de paşi pe care i-am numărat ar fi trebuit deja să ajung. Eu pot greşi însă foarte uşor, pentru că sunt orb, astfel încât, în loc să mă întorc acasă, se pare că am mers în sensul opus. Ar trebui aşadar să mă întorc în locul din care am plecat atunci când am vrut să merg acasă. De aceea, te rog, ai bunătatea şi condu-mă acasă'.

10. Cel care vede râde de cel orb, văzând că acesta se află la zece paşi de casa lui şi îi spune: 'Oh! Dar te-ai înşelat, dă-mi mâna. Pentru că mă rogi, am să te conduc eu acasă, chiar dacă este departe de aici". Fericit, orbul îi va mulţumi cu anticipaţie călăuzei sale care vede. Iar acesta din urmă, conducându-l pe orb, va râde de el, făcându-l să înconjoare de zece ori propria lui casă, pentru a-i spune în final, prăpădindu-se în sinea lui de râs: 'Ei bine, prietene! Am ajuns, iată casa ta'. Orbul se va pierde în mulţumiri, iar cel care vede se va tăvăli de râs pentru că i-a reuşit farsa.

11. Vă întreb: care dintre cei doi este mai orb? Eu vă spun: adevăratul orb este călăuza fără inimă, pentru că el este orb în inimă, ceea ce este mai rău decât o mie de orbiri ale ochilor!

12. Oamenii râd de tot felul de glume picante, mai ales atunci când cuvintele lor murdare şi grosiere fac aluzie la slăbiciunea şi la păcatele fraţilor lor, pe care vor să-i ridiculizeze în ochii celorlalţi.

13. Dar Eu vă spun: cel care îşi râde de soartă, caraghiosul care-l înşeală pe cel slab, care se bucură că poate să vândă un bob argintat artificial drept o perlă veritabilă, are inima umplută de diavol cu seminţe rele, din care nici un fruct bun nu va putea ieşi vreodată.

14. Este mult mai bine ca el să se abţină de la toate acestea şi mai degrabă să plângă acolo unde lumea cea oarbă se crede îndreptăţită să râdă cu insolenţă. Comedia lumii este o tragedie pentru adevăraţii copii ai lui Dumnezeu şi îngerii lui Dumnezeu din ceruri plâng atunci când oamenii din această lume râd în prostia lor răutăcioasă.

15. Să-i lăsăm deci pe cei trei templieri, chiar dacă sunt plini de răutate; ei sunt nişte oameni aflaţi sub influenţa lui Satana. Datorită egoismului lor şi a iubirii pentru această lume care le aparţine, ei au devenit copiii rataţi ai aceluiaşi Tată ca şi al vostru. Nu trebuie să judecaţi decât răutatea lor. Dar pe oameni, fraţii voştri, nu puteţi decât să-i plângeţi.

16. Dacă Noe este beat, este mai bine ca el să fie ascuns, decât să fie arătat tuturor şi să ajungă de râsul lumii.

17. Dacă inimile voastre înţeleg asta, să ieşim atunci din această sinagogă, care acum este goală şi să ne întoarcem acasă, căci cred că masa de prânz este deja pregătită. Să mergem!"