Capitolul 6
Surpriza agreabilă, dar şi periculoasă în noua slujbă a episcopului Martin. Turma de oi - o mulţime de fete frumoase!

Omul nostru merge afară îmbrăcat în haine ţărăneşti şi cu o carte destul de groasă sub braţ, unde îi este arătată turma, care, după aparenţă, chiar că se putea recunoaşte ca fiind oi şi miei de la acea depărtare (spirituală). Însă în apropierea sufletească turma era compusă din o grămadă de oameni evlavioşi şi blânzi, predominant din suflete femeieşti, care au trăit pe lume iubindu-şi crucea, dar considerând clerul catolic mult mai important decât pe Mine, Domnul, fiindcă ei nu mă cunoşteau şi nici acum încă nu Mă recunosc - din care cauza ei arată încă şi acum dintr-o oarecare depărtare spirituală ca nişte animale de cel mai blând fel.

Atunci când omul nostru a ajuns afară, simţindu-se destul de bine ca unul, care după o practică lungă este pus pentru prima dată într-o slujbă plătită, s-a lăsat jos pe o piatră plină cu muşchi şi s-a uitat împrejur, unde s-ar afla oile şi mieii. Dar acum el n-a mai zărit nici o urmă a acelor animale folositoare, ci un număr mare de fete foarte frumoase şi gingaşe, care săreau vesele încoace şi încolo pe o câmpie largă, adunând flori şi împletind din acestea cele mai frumoase cununi şi cununiţe.

Atunci când omul nostru a observat asemenea lucru, îşi spuse în sine; „Hm, asta este foarte ciudat! Este doar acelaşi loc, aceaşi câmpie pe care am descoperit cu puţin timp înainte un număr foarte mare de oi şi miei. Acum parcă a intrat turma în pământ şi în locul ei se află mii de fete foarte drăgălaşe, din care una e mai frumoasă decât cealaltă! Drept să spun, dacă toată povestea asta nu este un oarecare fleac trecător, atunci bineînţeles că mi-ar fi această turmă mult mai dragă; dar aici mai bine să nu te încrezi în simţurile tale, fiindcă - întoarce-ţi mâna şi totul se schimba atunci!

Aoleo, aoleo, acum vin ele toate spre mine, fără ca eu să le fi numit pe nume! Nu-i numic, îi bine şi aşa; atunci îi voi putea privi pe copiii aceştia din apropiere după voinţa inimii mele şi - oh, oh! - poate chiar voi putea aici să o îmbraţişez pe una sau pe alta? În acest caz nici n-ar fi aşa de rău să fiu aici pentru veşnicie un cioban unei turme schimbate într-un mod atât de miraculos! Intr-adevăr nu-i rău, nu-i rău! -

Ele vin mai aproape; şi cu cât vin mai aproape, cu atât mai minunate arată ele! Aceea de acolo din mijloc - oh, oh, cât de frumoasă e ea! - O putere a moralei mele, nu mă părăsi acum, căci altfel, sunt ca o carte deschisă! Este numai bine că aici prostească lege a preoţilor de a nu se căsători nu mai are valabilitate, că altfel ar putea deveni unul dintre noi într-un mod foarte simplu un păcătos vrednic de moarte!

Eu ar trebui probabil să le spun pe nume citind din carte, dar asta nu voi face acum; fiindcă atunci evident că ele vor fugi de mine şi nu mi se vor mai arăta! De aceea fi tăcută, tu cartea mea groasă plină de nume; în faţa acestei turme tu să rămâi frumos închisă!

Ele vin tot mai aproape şi - fi numai liniştit, încă zece paşi şi ele sunt aici; da, toţi aceşti îngeri drăgălaşi vor fi la mine!
- O voi îngeraşi dragi şi drăgălaşi!”

Priviţi, acum sunt deja toţi acei “îngeraşi drăgălaşi” la omul nostru, îl înconjoară şi îl întreabă, ce face el aici?