1. La fel ca şi pe Pământ, oamenii de pe lună sunt de două sexe. Ei au fost creaţi o mie de ani mai târziu decât oamenii, de către un înger autorizat de Mine. Înălţimea lor atinge cu greu 60 de centimetri şi au o înfăţişare care aduce mult cu cea a piticilor din miturile scandinave. Au burţi proeminente, care le servesc pentru două scopuri: pe de o parte, pentru digestia hranei într-un stomac convenţional, şi pe de altă parte pentru colectarea unui gaz uşor într-un al doilea stomac, care le aduce trei tipuri de beneficii.

2. Mai întâi, acest gaz îi face atât de uşori, încât ei pot sări cu uşurinţă peste râuri şi lacuri. Dacă lacurile sunt de mai mari dimensiuni, ei pot pluti foarte uşor pe apă.

3. Al doilea avantaj constă în emiterea unor sunete ascuţite prin expulzarea acestui gaz, pentru a-şi face astfel cunoscută prezenţa unii altora în locuinţele lor subterane. De acelaşi gaz se folosesc şi pentru a vorbi, scoţând nişte sunete guturale, din plămâni, de frecvenţă foarte joasă. De altfel, locuitorii lunari detestă acest tip de vorbire, care nu este folosită decât de către acele spirite trimise aici pentru a se corecta. Când spiritul fostului pământean devine într-adevăr una cu sufletul unei fiinţe lunare, el se integrează perfect în trupul specific acestor locuitori şi renunţă la vorbire (care este specifică doar oamenilor de pe Pământ).

4. Un al treilea avantaj al acestui gaz stomacal constă în încălzirea locuinţelor friguroase, în timpul nopţii, prin expulzarea sa. Cavernele în care locuiesc aceşti oameni au o formă care seamănă cu cea a unor clopote turtite, către care conduc un fel de trepte. Aerul expirat se adună astfel sub cupola respectivă, încălzind în anumite limite rezonabile locuinţa; În plus, el împiedică pătrunderea în interior a aerului excesiv de rece de afară. Aerul atmosferic pătrunde doar în cantităţi mici, absolut necesare pentru susţinerea vieţii fizice. Acelaşi rol de termoreglare îl joacă gazul stomacal şi în timpul zilei lunare, cu diferenţa că de această dată, el răcoreşte temperatura în interiorul locuinţei, nepermiţând aerului insuportabil de fierbinte de afară să pătrundă în cantităţi prea mari.

5. O altă particularitate a acestor fiinţe umane constă în faptul că ochii lor îndeplinesc o dublă funcţie. Prima este întru totul asemănătoare cu funcţia pe care o îndeplinesc ochii pământenilor, şi anume aceea de a vedea. Ochii oamenilor lunari mai au însă şi o a doua funcţie, şi anume de a lumina locuinţele întunecoase de sub pământ. Acest atribut poate fi găsit şi pe Pământ la anumite animale. O altă particularitate a oamenilor de pe lună constă în auzul lor extrem de ascuţit; ei pot auzi cu cea mai mare uşurinţă chiar şi cele mai mici zgomote, de la distanţe foarte mari. Din acest motiv, urechile lor au pavilioane foarte mari şi puternice.

6. Bărbaţii sunt mult mai solizi decât femeile. Dacă ar fi să comparăm puterea unui bărbat lunar cu cea a unei femei, aceasta ar fi asemănătoare cu puterea unui bărbat adult de pe Pământ comparată cu cea a unui copil de zece ani. De aceea, bărbaţii de pe lună se poartă cu multă gingăşie cu soţiile lor mult mai slabe; ei le poartă pe umeri, astfel încât picioarele femeilor atârnă de o parte şi de alta a gâtului lor. Dacă aţi putea vizita luna, aţi vedea foarte frecvent asemenea imagini, cu doi oameni care merg împreună, unul deasupra celuilalt.

7. Femeile nu au aproape nimic de făcut. Ele sunt hrănite de bărbaţi, care merg până la a le mesteca mai întâi hrana, după care o trec în gura femeii. În afara locuinţei, femeia nu părăseşte gâtul bărbatului ei decât în cazuri absolut necesare, cum ar fi ultimele zile de sarcină, când sunt foarte aproape de naştere. În timpul vieţii sale pe lună, o femeie nu poate avea mai mult de două sarcini, una în timpul zilei, şi alta în timpul nopţii. În timpul unei sarcini ea poartă însă în pântec câte patru copii: patru băieţi în timpul zilei şi patru fete în timpul nopţii. Copiii pot merge imediat după naştere; băieţeii se obişnuiesc foarte rapid să poarte în cârcă fetiţele. Copiii pot muri şi pe lună, la fel cum se întâmplă pe Pământ. Când depăşesc vârsta de 100 de zile lunare, ei pot fi „posedaţi” de spirite străine.

8. Toţi locuitorii lunari sunt înzestraţi cu a doua vedere şi sunt învăţaţi cum să-L recunoască pe Dumnezeu de îngerii care îi ghidează interior. Aceste instrucţiuni le servesc inclusiv spiritelor umane exilate pe lună. Răul pe care aceştia şi l-au făcut singuri, devenind obsedaţi de lucrurile lumeşti, este astfel şters gradat, pe durata întrupării lor ca fiinţe lunare. Din acest motiv, oamenii care au fost nevoiţi să execute un stagiu pe lună pentru a se purifica au sufletele peticite, ei fiind uşor de recunoscut faţă de spiritele complet pure. Aceste suflete nu vor putea intra niciodată în clubul select al spiritelor pure, fiind nevoite să se comporte faţă de ele la fel cum se comportă luna faţă de Pământ (ca nişte sateliţi). Luna însoţeşte întotdeauna Pământul, dar nu se poate apropia de acesta aşa cum fac prietenii.

9. Singurele spirite care vor fi ghidate direct de pe lună către regiunile superioare sunt cele originare de pe acest satelit (deci nu sufletele oamenilor trimişi de pe Pământ pe lună, pentru a se reforma), care au avut întotdeauna un dezgust natural faţă de lucrurile pământeşti. Ele sunt conduse în regatul copiilor spirituali, nivelul maxim de beatitudine care poate fi atins de ele. Este imposibil ca aceste spirite să atingă un nivel superior. Din cauza atributelor lor limitate, ele nu au capacitatea de a suporta un nivel superior, la fel cum oamenii de pe Pământ nu ar putea supravieţui în eterul cel mai subtil atâta vreme cât sunt întrupaţi fizic.

10. Aceasta este aşadar soarta oamenilor cu înclinaţii lumeşti prea pronunţate. Cine nu renunţă în mod voluntar la lumea exterioară, din iubire faţă de Mine, nu va putea scăpa de obsesiile sale decât pe calea coerciţiei, rămânând astfel de-a pururi un sclav (căci nu şi-a folosit liberul arbitru pentru a se elibera). Cine poate considera munca forţată a unui sclav propriul său merit? Cel puţin, dacă îşi îndeplineşte sarcinile, îşi merită pâinea cea de toate zilele; de aceea, el poate trăi, căci şi-a făcut datoria, chiar dacă din obligaţie.