1. Nu vom studia aspectele spirituale ale Pământului de jos în sus, ci de sus în jos, căci pentru a înţelege aceste aspecte, care sunt cele mai profunde şi mai intime realităţi ale obiectului studiat, trebuie să pornim întotdeauna de la partea exterioară către cea interioară. Am afirmat deja în mai multe ocazii că materia ascunde întotdeauna în interiorul ei un principiu spiritual. Altfel spus, materia vizibilă nu este în esenţă decât o spiritualitate îngheţată.

2. Unul din atributele principale ale materiei este divizibilitatea ei. Materia este întotdeauna alcătuită din părţi, între care există mici spaţii egale, numite pori. Nimeni nu poate şti cât de mici sunt particulele materiale care nu mai sunt divizibile. De pildă, dacă luăm un grăunte de mosc şi îl introducem într-o cameră mare, în scurt timp întregul spaţiu se va umple cu parfumul moscului. Cu toate acestea, chiar dacă lăsăm moscul timp de mai mulţi ani în cameră, el nu îşi va reduce greutatea sau volumul. Şi totuşi, este evident faptul că în fiecare secundă, milioane de particule părăsesc grăuntele de mosc, umplând camera cu parfumul acestuia. De vreme ce materia este divizibilă aproape la infinit, în particule din ce în ce mai mici, este limpede că ea este alcătuită din toate aceste particule.

3. Dar ce anume uneşte atât de ferm aceste particule, astfel încât să dea aparenţa unei materii solide? Fenomenul se produce pe primul nivel al manifestării, acolo unde îşi are originea inclusiv lumea spirituală.

4. Aceste particule infinit de mici nu reprezintă iniţial altceva decât puterea ideilor care emană din Mine, Creatorul tuturor lucrurilor. Aceste idei îşi asumă o formă, care primeşte viaţă direct de la Creator. El este cel care dăruieşte noilor forme vii libertatea faţă de El, inclusiv independenţa luminii personale de lumina Lui primordială. Odată cu această lumină, ele primesc şi o inteligenţă individuală, pentru a se putea recunoaşte pe sine şi pentru a deveni conştiente de sine ca fiinţe independente.

5. După ce forma se recunoaşte pe sine, ea intră sub incidenţa ordinii, legea întregii creaţii. Odată cu această ordine, asupra formei se revarsă focul interior al divinităţii, scânteia eternei iubiri, din care se naşte apoi voinţa. Abia acum, când creatura are o formă, lumină, recunoaştere de sine, conştiinţă de sine şi voinţă, aflându-se sub incidenţa ordinii, ea îşi poate manifesta voinţa în funcţie de ordinea divină, sau invers, poate decide să acţioneze împotriva acesteia.

6. Dacă noua creatură acţionează în conformitate cu ordinea divină, ea apare ca o fiinţă perfectă şi liberă în marele regat al creaţiei, putând duce o existenţă eternă, căci întreaga ei fiinţă este creată din Mine, Cel Etern. De aceea, inclusiv oamenii sunt „creaturi”, căci întreaga lor fiinţă este creată de Mine, iar destinul lor nu poate fi altul decât propriul Meu destin. Dacă cineva scoate apă dintr-o fântână, apa din căldare nu este diferită de cea din fântână, având aceeaşi natură şi acelaşi scop.

7. În schimb, dacă noua creatură nu respectă din propria sa voinţă ordinea divină, ea îşi semnează propria cădere şi disoluţie. Spre exemplu, dacă ar exista o plantă înzestrată cu o conştiinţă liberă, capabilă să decidă dacă doreşte să primească apă, lumină şi căldură, ce s-ar întâmpla dacă ea s-ar decide să nu o facă? În mod evident, s-ar usca şi ar pieri.

8. În calitate de Creator, Mie nu-Mi este indiferent dacă o fiinţă creată din plenitudinea fiinţei Mele există doar pentru o perioadă de timp sau în eternitate. Dacă existenţa ei ar fi doar temporară, este evident că o parte din Mine ar fi distrusă, lucru imposibil. De aceea, dacă o fiinţă există, ea există pentru eternitate.

9. O asemenea creatură poate însă să se îndepărteze în mod voluntar de ordinea Mea, iar pentru Mine asta este ca şi cum nu ar exista deloc. În acest fel, în timp se poate forma o forţă contrară Mie, care s-ar opune activităţilor Mele. Ar rezulta astfel că Eu, Perfecţiunea Supremă, aş fi de fapt imperfect, de vreme ce aş permite unei asemenea imperfecţiuni să existe în preajma Mea. Întrucât acest lucru este imposibil, această creatură trebuie - prin însăşi natura lucrurilor - să fie înlănţuită pe loc şi încarcerată. Ei bine, această imobilizare este exact ceea ce noi numim şi ceea ce voi percepeţi ca fiind materie!

10. În numărul aproape infinit de mare de particule ale materiei zace înlănţuită inteligenţa fiinţei încarcerate. Fiind născută din Mine, această inteligenţă nu poate pieri, dar ea rămâne întemniţată până când va atinge maturitatea spirituală şi când va accepta divinitatea în toate părţile ei componente (particulele ei), numai atunci va fi considerată ea suficient de matură pentru a se întoarce în lumea pură din care a provenit.

11. Din acest motiv, materia trebuie dizolvată până la cele mai mici părţi ale ei, astfel încât să nu existe nici măcar o singură particulă care să nu aibă posibilitatea să reflecte imaginea soarelui etern. Capacitatea de receptare a acestei imagini eterne şi primordiale va exista în noua creaţie, în care inteligenţele care au devenit libere vor reveni din proprie voinţă la forma lor iniţială, redevenind ceea ce ar fi trebuit să fie încă de la începuturi, dacă nu ar fi încălcat ordinea divină.