Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 6.4.2020, 19:03
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Casa (Gospodaria) Domnului (Volumul 1) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
1%
Milenar
Milenar


PostPosted: 27.3.2010, 23:20    Post subject: Capitolul 9 - JUDECATA DOMNULUI Reply with quote

Capitolul 9
JUDECATA DOMNULUI


1. Iubirea eternă, prin puterea compasiunii Ei, și-a dat la o parte mâna cu care își acoperise ochii, și atunci lumina grației a țâșnit din ochii Ei și a pătruns în peștera în care Adam plângea și în spatele tufei de mărăcini după care se ascunsese îndurerată Eva.

2. Iar lacrimile lui Adam s-au păstrat în inima pământului și s-au numit, cum se numesc și astăzi, “thumim” sau diamante. Ele s-au cristalizat, prin lumina grației Iubirii eterne, ca semne ale căinței lui sincere, fiind un exemplu viu al înțelepciunii iluminatoare. Și s-au împrăștiat pe întregul pământ, readucând speranța și alinarea. Prin ele se vestea renașterea viitoare care, asemeni lacrimilor lui Adam, făcea posibilă primirea celei mai frumoase reflectări a luminii compasiunii revărsată din oceanul de grație al Iubirii eterne, și de asemenea, prin ele se dovedea că cele mai tari ispite ale lumii pot fi înfrânte.

3. Iar lacrimile Evei, vărsate cu amarnică durere lângă tufa de mărăcini în spatele căreia se ascunsese, s-au păstrat în sânul pământului și s-au colorat în roșu, culoarea rușinii ei de a fi trădat iubirea sfântă a lui Adam.

4. Și a văzut Iubirea eternă că pe bună dreptate erau lacrimile Evei vărsate în fața lui Adam, fiul compasiunii Iubirii. Și căldura Ei le-a întărit, dându-le forma unor mici pietre prețioase care s-au numit “urim”, și care simbolizează lacrimile sincere ale Evei. Și iată, o lacrimă a căzut pe tufișul de mărăcini în dosul căruia se ascunsese Eva, și florile lui - care până atunci fuseseră albe - s-au înroșit, căci aceea era lacrima inocenței ei pierdute. Iată că, până în prezent, deși oamenii au cunoscut toate plantele pământului, ei nu au cunoscut totuși adevărata lor semnificație întru spirit, și nici nu o vor cunoaște până ce nu vor atinge stadiul renașterii, aceasta fiind manifestarea compasiunii Iubirii care a revărsat asupra lor grația mântuirii.

5. Acesta este un alt secret neînțeles încă de copiii acestei lumi, datorită imensei lor aroganțe. Două dintre aceste flori au făcut fructe prin lacrimile sincere ale Evei, datorită inocenței lor și credinței cu care au păstrat binecuvântarea Iubirii eterne dea lungul tulburărilor tuturor timpurilor și marilor războaie ale lui Iehova cu popoarele Pământului. Acestea au făcut-o roditoare pe soția lui Avraam, atunci când grația s-a coborât asupra ei, prevestind marea lucrare a Iubirii pline de compasiune. Și au făcut-o roditoare pe soția lui Zaharia, spre a se împlini cea mai mare înfăptuire a Iubirii Dumnezeului etern.

6. Iar acum întoarceți-vă ochii din nou către Adam și Eva, veniți împreună cu Mine la ei și priviți cum Eu, Iubirea eternă, i-am găsit părăsiți și goi, vărsând lacrimi amare de rușine și părere de rău. Și i-am chemat afară de unde se ascunseseră.

7. Dar ei nu au îndrăznit să privească fața Părintelui lor, căci erau înspăimântați de tunetul judecății din adâncurile mâniei Divinității.

8. Flăcările mâniei lui Dumnezeu s-au năpustit înfricoșătoare din spațiile infinite asupra Pământului, acolo unde Iubirea rămăsese alături de copiii Ei căzuți în durere și în căință, copiii pe care îi crease prin grația nesfârșitei Ei compasiuni.

9. Atunci s-a dat o luptă aprigă între Iubirea eternă, care din nou a arătat îndurare față de creaturile Ei îndurerate și pline de căință, și Divinitatea care dorea să distrugă totul.

10. Flăcările mâniei Divinității au învăluit Pământul mai iute decât fulgerul, pătrunzând până în inima lui și mistuind absolut totul. S-au înălțat apoi la cer și au cuprins luna, soarele și stelele. Și întreaga infinitate a devenit un ocean de foc, și un tunet s-a rostogolit atunci prin spațiile infinite. Pământul a gemut, marea a strigat, luna a plâns, soarele s-a tânguit și toate stelele au Țipat înspăimântate în fața distrugerii eterne, iar Țipătul lor a răsunat mai tare decât toate tunetele. Vocile lor îngrozite au vibrat în adâncurile nesfârșite ale mâniei Divinității, spunând:

11. “Dumnezeule sublim, potolește-Ți cumplita mânie și stinge flăcările distrugătoare ale îndreptățitei Tale supărări. În perfecțiunea sfințeniei Tale, cruță-i pe cei nevinovați. Căci focul mâniei Tale va distruge deopotrivă pe cei în drept, dar și Iubirea eternă dinlăuntrul Tău, și te va face pe Tine Însuți prizonierul imensei Tale puteri”.

12. Apoi ei au auzit ceea ce Divinitatea le-a răspuns, dar nimeni nu a înțeles cuvintele Ei, decât numai Iubirea eternă, care, în timpul izbucnirii mâniei Divinității, i-a apărat pe noii creați, cuprinși de căință, de marea de foc ce făcea Pământul să geamă. Prin marea putere a grației Ei, flăcările mistuitoare nu au atins locurile unde Adam și Eva își plângeau rătăcirea.

13. Iată teribilul răspuns ce s-a făcut auzit din străfundurile mâniei Divinității:

14. “Ce-Mi folosește Mie ca Pământul să geamă și să delireze, luna să plângă, stelele să se tânguie și să jelească, dacă sunt singur, părăsit de Iubirea Mea? Căci Ea Mi-a devenit necredincioasă și a coborât pe Pământ la cele două lepădături ale răului. Ce voi face Eu fără Iubire? De aceea, voi stârpi de la rădăcină toate lucrările Ei, voi distruge totul și nu voi lăsa nimic în ființă, în vecii vecilor, pentru ca Ea să nu se mai îndepărteze de Mine. Voi rămâne singurul Dumnezeu, pentru totdeauna, așa cum am fost în Eternitate. Iar voi, putrede alcătuiri create de Iubirea Mea, care v-ați dovedit atât de slabe, veți cădea în nimicnicie. Voi putea atunci să Îmi regăsesc Iubirea și să o întăresc din nou cu puterea eternei Mele sfințenii!”

15. După aceea, legăturile creației s-au rupt în toate spațiile infinității lui Dumnezeu. Cu un bubuit de tunet, formele create s-au rostogolit gemând, Țipând și văitându-se în spațiile vaste din Adâncul adâncurilor distrugerii. Și la fel s-a prăbușit Pământul care zăcea strivit la pieptul Iubirii pline de compasiune.

16. Noii creați tremurau la vederea acestei terifiante scene de distrugere, de o amploare pe care nici un spirit creat nu va fi vreodată capabil să o conceapă; căci era fără de margini.

17. Iată ce a spus și ce a făcut atunci Iubirea cea plină de compasiune. Ascultați și priviți marile înfăptuiri ale puterii și compasiunii Ei:

18. “Mărite și Atotputernice Dumnezeu, în deplina Ta tărie, putere și sfințenie! Oprește-Ți cumplita mânie și stinge focul Tău nimicitor. Ascultă în pacea sfințeniei Tale cuvintele pe care Iubirea Ta eternă, care este chiar viața Ta, le spune acum. Ea este eternă, așa cum Tu ești puternic, Tu ești în Ea și Ea este în Tine. Nu o ucide, căci prin Ea Te ucizi și pe Tine, ci lasă Iubirea să-Ți dea satisfacție și să ceară căința pentru ofensele aduse sacralității Tale. Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru Iubirea Ta, căreia Tu poți să-i ceri ispășirea eternă!”

19. Ascultați și înțelegeți bine ce s-a întâmplat mai departe. Focul s-a potolit în acel moment, și prin toate spațiile infinității s-a făcut simțită o blândă adiere, care s-a amestecat cu geamătul tunetului ce se mai auzea încă printre ruinele lumilor distruse. Acestea încă mai ardeau, luminând ca niște imense fulgere spațiile nemărginite. Iar Iubirea a înțeles glasul de tunet al lui Dumnezeu, care spunea :

20. “Întreaga vină pentru această suferință va cădea asupra Ta, așa cum cad rămășițele lumilor distruse pe suprafața Pământului. Voi stârpi acele creaturi care reprezintă o ofensă adusă sfințeniei Mele, și în același timp, o legătură perpetuă între Mine și Tine. Iată, blestem acum Pământul, pentru ca nici o pată să nu mai întineze asupra sacralității Mele, făcându-Mă să devin un Dumnezeu profan, ca Tine. Tu ești cauza acestui blestem, așa că Tu va trebui să-l porți, de dragul sacralității Mele, și să speli cu sângele Tău Pământul de păcatul lui Adam”.

21. Iubirea I-a răspuns atunci: “O, Dumnezeule mare și sfânt, Domn al tăriei și al puterii! Așa să fie, după cum voiești Tu!”

22. Deodată, focul mâniei s-a stins pe Pământ și în toate spațiile creației. Rămășițele sorilor și planetelor distruse au fost adunate și lipite la loc prin puterea Iubirii, căreia Divinitatea îi dăduse permisiunea să facă acest lucru. Ele s-au aranjat din nou în ordinea în care fuseseră în momentul creării lor, dar încă mai purtau, spre eternă aducere aminte, urmele de neșters ale distrugerii lor totale, ca un stigmat al Iubirii eterne. Mai târziu, Ea a spălat cu sângele vărsat pe cruce aceste urme de pe fața întregii creații.

23. Ici și colo, pe suprafața pământului, în adâncul lui sau în adâncul mărilor, au mai rămas resturi ale lumilor distruse, ca semne ale tăriei și puterii lui Dumnezeu, și în același timp, ca mărturii elocvente ale marilor înfăptuiri ale Iubirii pline de compasiune.

24. Ascultați și înțelegeți ce a fost mai departe. Când Iubirea eternă a acceptat cererile Divinității, dându-i chiar dinainte satisfacție pentru ofensa adusă, Dumnezeu s-a văzut din nou înțeles de Iubire, și numai de Ea, și atunci, ca un foșnet blând și ca o adiere, glasul lui s-a auzit spunând:

25. “Marea Ta compasiune s-a înălțat până la Mine și a apărut în fața ochilor Mei atotvăzători. În pacea sacralității Mele, am recunoscut marea Ta sinceritate și credința Ta eternă. Am strâns lacrimile de căință ale lui Adam și lacrimile de durere ale Evei, și le-am umplut cu căldura imensei tale compasiuni.

26. Și iată ce am hotărât: Îmi voi retrage asprele pedepse și voi lăsa să curgă, așa cum ai cerut Tu, un ocean de compasiune asupra rănilor acestor lumi, spre a îndrepta răul pe care mânia Mea l-a făcut. Nimeni în afară de Mine nu poate face aceasta, căci numai Eu pot arăta atâta bunătate, Eu - care sunt Tatăl preasfânt. Acesta să fie pentru totdeauna Numele Meu. Iar Tu, Iubirea Mea, ești Fiul Meu. Și sfințenia, legătura atotputernică dintre Noi și dintre toate câte au luat ființă prin Noi, să fie Sfântul Duh și să umple toate spațiile infinității, în vecii vecilor. Amin! Acestea vi le spune Tatăl preasfânt. Amin!

27. Iar acum, Fiul Meu iubit, spune-le celor doi aflați în căință și în durere, înscrie-le adânc în inimă aceste cuvinte: că ei trebuie să păstreze cu credință porunca iubirii și a compasiunii, până la sfârșitul zilelor lor, și că le voi trimite, atunci când va fi timpul, un mijlocitor între ei și Mine, care să-i mântuiască de marele lor păcat și să ridice povara grea a nesupunerii care apasă asupra lor.

28. Până atunci, ei vor stărui în răbdare și în umilință, își vor câștiga cu sudoarea frunții pâinea pe care o vor mânca, și niciodată nu vor avea destul, până nu va veni vremea ca să trimit în mijlocul lor mântuitorul care va fi perfect și bun, pentru că Noi suntem perfecți și buni și sacri întotdeauna.

29. Și spune-le că numai cei care vor respecta cu strictețe poruncile Mele nu vor fi judecați. Însă cei care se vor abate oricât de puțin de la acestea vor avea de înfruntat asprimea judecății adevărului etern”.

30. Astfel a vorbit Tatăl preasfânt și preabun prin Fiul Său, Cel care este Iubirea eternă dinlăuntrul Lui, și prin Duhul Sfânt, grația pe care Noi o revărsăm asupra lumii, spre a nu fi uitat niciodată păcatul care a adus suferința trupului și moartea lui temporară, până în ziua în care va fi dobândit viața de după moarte prin mântuitorul promis.

31. Acestea sunt spusele unicului, preasfântului și bunului vostru Părinte. Amin! Amin! Amin!”
_________________
Totul cu si alaturi de Dumnezeu !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !