Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 18.4.2024, 23:27
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 2.4.2010, 16:49    Post subject: Capitolul 116 Reply with quote

Capitolul 116

Paraliticul și fariseii (Matei 9, 2-8)

(2) Și iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Iisus le-a văzut credința și i-a zis slăbănogului: "îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertatei"
(3) Și iată că, unii dintre cărturari au zis în sinea lor: "Omul acesta hulește!"
(4) Iisus, care le cunoștea gândurile, a zis: "Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre?
(5) Căci ce este mai lesne? A zice: "Iertate îți sunt păcatele", sau a zice: "Scoală-te și umblă"?
(6) Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, - "Scoală-te", a zis El slăbănogului, "ridică-ți patul și du-te acasă".
(7) Slăbănogul s-a sculat și s-a dus acasă.
(8) Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu care a dat unui om o astfel de putere.


1. În timp ce fariseii și leviții discutau cu discipolii, un paralitic adus de opt oameni M-a rugat să-l ajut. Casa era înconjurată de o mulțime atât de mare, încât era imposibil ca bolnavul să poată fi adus la Mine! Casa se afla pe malul mării și cei opt oameni se temeau că voi pleca imediat prin poarta din spate, care dădea direct spre mare. De aceea, unul dintre ei s-a apropiat de stăpânul casei, pe care îl cunoștea bine și i-a spus: "Prietene, iată, noi suntem opt frați și l-am adus pe fratele mamei noastre, care este complet paralizat și țintuit la pat de opt ani. L-am adus cu pat cu tot, pentru a-l arăta celebrului și miraculosului Mântuitor Iisus, pentru ca El să-l vindece, dar din cauza acestei mulțimi incredibile, este imposibil să intrăm în casă și să-l arătăm lui Iisus. Prietene, spune-mi, ce pot să fac?"

2. Stăpânul casei i-a spus: 'Va fi dificil, căci camera în care se află Iisus este plină de lume; sunt mai mult de o sută dintre discipolii Săi cu El și o mulțime de farisei, preoți și leviți veniți de pretutindeni pentru a-i pune întrebări. Dar, din prietenie pentru voi, vreau să vă ajut în această ocazie excepțională!

3. Priviți: casa mea, la fel ca toate locuințele de pescari, este acoperită cu stuf; vom pune prin exterior două scări, vom desface acoperișul și vom coborî patul prin orificiu. Când bolnavul va fi ridicat pe acoperiș, legați patul în cele patru colțuri cu frânghiile acestea. Vom deschide trapa în mijlocul acoperișului și vom lăsa să coboare patul cu bolnav cu tot, cu ajutorul frânghiilor; astfel, va putea el însuși să-l roage pe Iisus să-l vindece, iar cei care se vor afla sub deschiderea din tavan vor fi obligați să se îndepărteze, ca să nu le cadă patul în cap!"

4. Această idee i-a plăcut omului și, sub privirile năucite ale mulțimii, ei au pus mâna la treabă și totul s-a petrecut fără incidente; doar un om destul de prost, un templier intransigent, care respecta Legea cuvânt cu cuvânt, dar într-un mod rigid și dogmatic le-a făcut observație celor care ridicau acoperișul că făceau aceasta în plină zi de Sabat!

5. Cei opt frați i-au răspuns: "Spui să ne oprim? Bou bătrân, mai ai și altceva de spus? Închide gura ta știrbă și întoarce-te târâș la Ierusalim, în staulul vițeilor, boilor și măgarilor lui Solomon; pleacă și văicărește-te cu obișnuiții Templului, nu cu noi! A trecut deja mult timp de când am renunțat la cultul vostru bestial și acum știm că Dumnezeu preferă faptele bune în locul mugetelor boilor și măgarilor".

6. Această ripostă mai mult decât fermă l-a făcut să tacă pe cel care respecta într-un mod prea rigid Sabatul și a declanșat aplauzele mulțimii, în fața căreia metodele Templului nu mai aveau credibilitate de mult timp!

7. În numai câteva cuvinte, acest tânăr reușise să rostească adevărul cu mult umor, iată de ce a primit atâtea aplauze. Căci în perioada sărbătorilor, se aduceau la Templu mulți măgari, boi și oi, care behăiau și mugeau, cu atât mai mult cu cât nu li se dădea de mâncare, pentru a face și mai multă gălăgie în timpul sacrificiului ca să-i înspăimânte astfel pe oameni.

8. Într-adevăr, marele cult al Templului în zilele de sărbătoare se transforma într-o ceremonie stupidă, oribilă și dezgustătoare și niciodată nu a existat ceva asemănător pe întregul pământ, nici măcar la popoarele cele mai sălbaticei Riposta acestui tânăr era deci cu totul justificată și Eu l-am aprobat în întregime, căci știam Eu însumi prea bine ceea ce se petrecea la Templu!

9. După această apostrofare, trapa - sau mai degrabă acoperișul - s-a deschis și unul dintre farisei, care își dădea multă importanță, a strigat, ridicând capul: "Dar ce vine de acolo de sus, ce se petrece?"

10. Plin de spirit și spontaneitate, tânărul i-a răspuns: "Puțină răbdare și veți vedea! Priviți, astăzi este ziua de Sabat, în care de obicei, așa cum predicați voi în sinagogile voastre, mântuirea vine de Sus (adică din Ceruri); de data aceasta, mântuirea oamenilor este jos și de aceea, cel care nu a primit încă mântuirea, coboară de sus spre voi, căutându-și jos mântuirea! După cum vedeți, nu este nimic împotriva Sabatului! Problema este de a ști dacă în ziua de Sabat, mântuirea vine din Ceruri sau dacă trebuie să o căutăm jos, atunci când mântuirea a coborât deja înaintea noastră, din Ceruri, pentru oamenii orbi care nu pot să o vadă, chiar dacă au nasul pe sus!"

11. Aceste cuvinte au stârnit un nou val de aplauze, de data aceasta ale discipolilor, dar și mânia fariseilor, preoților și leviților. Discipolii au spus însă: "Haideți! Coborâți-l pe acest nefericit care își caută aici mântuirea". Și bolnavul a fost coborât!

12. Când patul său a ajuns în fața Mea, el M-a rugat plângând să îl ajut. Văzând că atât bolnavul, cât și cei care îl aduseseră, aveau o credință dreaptă și adevărată, Eu i-am spus acestui bolnav: "Să nu-ți fie frică, fiul Meu, păcatele tale sunt iertate!" Eu am pronunțat în mod special aceste cuvinte pentru a-i pune la încercare pe acei leviți care se atașaseră foarte mult de Mine de când o înviasem pe fiica lui Iair, șeful lor.

13. După ce i-am spus bolnavului: Păcatele tale sunt iertate', pe leviții cei mai rigizi i-a cuprins mânia și ei și-au spus în inimile lor: "Ce înseamnă asta, ce așteptăm noi aici, ce fel de vindecător este el? El își bate joc de Dumnezeu!" Căci ei considerau că eram doar un medic excepțional. Dar că aș fi putut să am în Mine o forță divină, asta era pentru ei un sacrilegiu (crimen sacri laeși). După ei, doar preoții, leviții și fariseii aveau o forță divină și, în mod special, cei din Templul de la Ierusalim.

14. Citindu-le gândurile ascunse, Eu le-am spus imediat: "De ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Cum este mai bine să spui: 'Păcatele voastre sunt iertate', așa cum spuneți voi întotdeauna celor care vin la voi pentru a face sacrificii, deși în asemenea cazuri nimeni nu este ajutat sau să spui: 'Ridică-te și mergi!', obținând rezultatul dorit?"

15. Un levit a spus: "Să îi ierți păcatele nu-i va folosi prea mult, căci doar moartea îl mai poate ajuta pe un asemenea paralitic".

16. Eu i-am răspuns: "Așa credeți voi? Dar Eu unul vă spun, pentru ca ochii voștri să se deschidă și să înțelegeți că Fiul omului are de asemenea puterea de a ierta păcatele pe pământ, în timp ce voi vă credeți singurii care au puterea divină de a ierta; acestui om, despre care voi credeți că nu poate fi eliberat decât de moarte, Eu îi spun: 'Ridică-te, ia-ți patul și, pe deplin vindecat, întoarce-te la tine acasă în pace!'

17. La aceste cuvinte, bolnavul a fost vindecat instantaneu; el și-a întins membrele, până atunci îngrozitor de răsucite și aproape descărnate, care și-au recăpătat imediat forma. Plângând de bucurie, el Mi-a mulțumit, după care s-a ridicat și a avut puterea să dezlege singur frânghiile cu care era legat patul; și-a luat apoi patul sub brațul stâng și l-a dus repede până la el acasă, cu toate că era foarte greu și incomod!

18. Iar toți cei care fuseseră martori la acest fapt, au început să-L slăvească pe Dumnezeu și să-L laude că a dat unui om o putere pe care nu o are decât Dumnezeu!

19. Acest eveniment a alungat gândurile rele din mintea fariseilor, care și-au spus: "Este într-adevăr uluitor, cum este posibil acest lucru, singur Dumnezeu știe, nimeni de pe pământ nu poate să înțeleagă aceasta!"
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !