1. Orice om ştie cum creşte o plantă. Creşterea începe imediat după plantarea seminţei în pământ şi se încheie odată cu coacerea fructelor. Sămânţa nu şi-ar putea căuta hrana potrivită dacă anumite spirite nu ar da instrucţiunile necesare inteligenţelor astrale din care este alcătuit sufletul ei.

2. O sămânţă de grâu conţine următoarele elemente de inteligenţă: mai întâi de toate, ea este alcătuită din particule de iubire, adevărata substanţă nutritivă din interiorul seminţei. Un al doilea element este de natură spirituală, şi el este cel care permite extragerea alcoolului din grâu (la fel se întâmplă şi în cazul fructelor).

3. Un alt element este carbonul, care devine vizibil prin ardere. Dacă planta atrage o cantitate prea mare din acest element, seminţele pe care le generează ea devin negre şi arse. Un alt element pe care îl conţine grâul este oxigenul, care permite obţinerea berii din grâu.

4. Un alt element este sulful eteric, care permite combustia seminţei. Mai există şi uleiul care poate fi extras din sămânţa de grâu, apoi zahărul, aflat în cantităţi destul de mari, la care se adaugă o substanţă mucilaginoasă, asemănătoare cu cauciucul, care permite obţinerea aluatului.

5. În plus, grâul mai conţine şi o mare cantitate de hidrogen pur. Această substanţă umple canalul gol din interiorul tulpinii, pentru ca aceasta să nu se curbeze. Fără hidrogenul interior, tulpina nu ar creşte dreaptă. De aceea, ea este alimentată de rădăcini cu o cantitate de hidrogen, umplându-se ca un balon, până când capătă fermitatea necesară pentru a se susţine singură. După ce tulpina atinge această fermitate, hidrogenul este direcţional din ce în ce mai mult către noile seminţe, aflate pe punctul de a se coace, şi este înmagazinat aici, pentru ca noile plante să poată dispune de el într-o cantitate suficientă.

6. Enumerarea de mai sus arată cu claritate cât de numeroase sunt elementele fundamentale din care este alcătuită sămânţa de grâu. Cine stimulează adunarea şi ordonarea acestor elemente? Spiritele care monitorizează acest proces de creştere a plantei. Spiritele inferioare au în grijă un singur câmp de activitate. Ele ghidează elementul pe care îl monitorizează prin voinţa lor, care devine lege pentru acesta. Spiritele ştiu exact unde se găseşte în pământ elementul respectiv, ce cantitate trebuie extrasă de plantă din sol şi ce cantitate de la stele, în ce proporţie şi cum.

7. După ce sămânţa a fost sădită, spiritul suflă asupra câmpului voinţa sa, activând elementul corespondent şi silindu-l să intre în mişcare şi să-şi ocupe locul cuvenit, în conformitate cu inteligenţa sa captivă. După ce şi-au ocupat locul cuvenit în interiorul plantei, elementele încep să-şi execute sarcinile pe care le-au primit, pentru care posedă inteligenţa şi energia necesară, sub forma unor fiinţe asemănătoare unor infuzoare. Unele dintre acestea creează rădăcinile şi canalele interioare ale plantei, altele pătrund în rădăcini, le hrănesc şi le dezvoltă. În continuare, altele pătrund prin rădăcini şi creează tulpina, altele lucrează la canalele interioare ale acesteia, la pompe şi valve. Alte fiinţe, mai pure, urcă prin aceste canale şi dau naştere frunzelor. Forma acestora depinde de inteligenţa pe care le-a imprimat-o constructorii lor. Altele, încă şi mai pure, creează florile. În sfârşit, cele mai pure dintre ele dau naştere fructelor, iar inteligenţele centrale spirituale se unesc cu fructul pentru a crea seminţele. Ele se înfăşoară într-un ţesut protector suficient de dens pentru ca alte inteligenţe, mai puţin pure, sa nu-l poată penetra.

8. Când planta s-a copt, ca urmare a tuturor acestor activităţi concertate, spiritul care a lucrat pe acest câmp îşi încheie munca, lăsând restul pe seama oamenilor. Mai există totuşi anumite spirite ale naturii care continuă să lucreze, permiţând disoluţia viitoare a acelor părţi ale plantei care nu aparţin fructului, pentru ca elementele lor să poată fi folosite pentru recolta următoare.

9. Acestea sunt spiritele care controlează câmpurile şi toate speciile de plante. Fiecare spirit monitorizează câte o specie particulară de plante, într-un loc dat, având datoria să aibă grijă de aceste plante, care trebuie să aibă aceleaşi caracteristici şi forme.

10. Cea mai mică neglijenţă din partea acestui spirit va avea drept consecinţă compromiterea recoltei. Acest lucru se întâmplă destul de frecvent, căci aceste spirite nu au o voinţă captivă, ci liberă, lucru necesar, căci nu poţi evolua dacă ai o voinţă captivă. Atunci când oamenii fac greşeli mari şi trebuie disciplinaţi prin compromiterea recoltelor, spiritele guvernatoare nu au altceva de făcut decât să le încredinţeze recoltele unor asemenea spirite neglijente. Acestea nu reuşesc să atragă elementele eliberate ale sufletului plantei în ordinea corectă; ele se ridică imediat în cea de-a doua regiune atmosferică şi se unesc aici cu spiritele naturii, provocând furtuni şi vreme urâtă, care contribuie şi ele la compromiterea recoltelor.

11. Pentru ca aceste acţiuni neautorizate să nu se petreacă haotic, există spirite superioare care monitorizează activitatea celor inferioare şi supraveghează zone mult mai întinse (nu un simplu câmp). Plastic vorbind, ele ar putea fi comparate cu un mare proprietar de terenuri, care angajează numeroşi administratori şi lucrători agricoli, şi care ştie foarte bine ordinea în care trebuie efectuate lucrările. El împarte sarcinile pe lucrători, astfel încât fiecare ştie ce trebuie să facă la locul său de muncă. Proprietarul îi supraveghează pe toţi şi le distribuie sarcini în funcţie de capacităţile fiecăruia. Spiritele responsabile de anumite districte nu interferează niciodată cu activitatea spiritelor vecine. La rândul lor, ele au un spirit superior, care supraveghează o întreagă ţară, punând ordine la nivelul întregii administraţii. Numai spiritele din a treia regiune atmosferică pot atinge acest rang. Mai multe ţărişoare alcătuiesc un regat, care este guvernat de un înger princiar. Dar mai presus de toţi se află Prinţul Prinţilor, care deţine controlul asupra tuturor regatelor şi asupra tuturor elementelor individuale, lucru pe care nici un spirit nu l-ar putea face singur. De aceea, se poate spune că afirmaţia potrivit căreia: „Ochii Domnului văd tot ce se petrece” este cât se poate de corectă.