1. Apoi îngerul a păşit spre Abel, i-a dat un sărut frăţesc şi i-a sfătuit din nou pe toţi, şi în special pe Cain, să respecte întocmai poruncile pe care le primiseră, pentru ca într-o bună zi să fie vrednici să dobândească întreaga libertate, putere şi tărie, care reprezintă marea graţie a Iubirii cea plină de compasiune. În acest fel, ei ar fi transformat şarpele în însăşi imaginea Iubirii, ar fi dobândit fructele binecuvântării, şi niciodată mânia Divinităţii nu s-ar mai fi manifestat.

2. Iar acum, scribul Meu prostănac, slujitorul Meu cel atât de leneş, ascultă cu amândouă urechile ce s-a întâmplat mai departe. Au mers cu toţii la locurile menite şi au făcut precum li s-a poruncit de către iubirea supremă dinlăuntrul Meu. Timp de zece rotaţii complete ale Pământului în jurul Soarelui, ei au trăit respectând întru totul rânduiala bună pe care au primit-o.

3. Dar iată, într-o bună zi, soarele ardea atât de tare deasupra capetelor lor, încât Cain, iritat de fierbinţeala insuportabilă şi cu totul neobişnuită, a blestemat soarele. Copiii ceilalţi erau însă răbdători, se scăldau în apa proaspătă pentru a se revigora, beau apă pentru a-şi potoli setea şi-L lăudau pe Dumnezeu că în marea Lui compasiune, revărsată prin Iubirea eternă, le-a lăsat iazul în care să se răcorească pe o asemenea vreme potrivnică.

4. Mai departe de coliba pe care şi-o construise Cain cu mare îndemânare din trunchiuri de copac şi o acoperise cu paie de grâu, curgea un pârâu pe care Eu l-am scos la lumină din adâncul munţilor, asemănători cu munţii de pe lună, care se îndrepta către mijlocul acelei întinse regiuni, numită Ahala (sau „leagănul copiilor slăbiciunii şi al urmaşilor lui Adam", pământ străvechi care astăzi este numit "Africa").

5. Şi iată, Cain nu a vrut să se scalde în apă, el s-a lăsat toropit de căldura mare, s-a lenevit şi nu a ştiut ce să facă spre a se simţi mai bine. Nici nu s-a întors către Mine să Mă întrebe, nici nu s-a dus la fratele lui, Abel.

6. Şi a venit din nou ziua de Sabat, şi de asemenea, vremea să aducă jertfă lui Dumnezeu. Găsind lucrul acesta foarte plictisitor din cauza lenei şi a căldurii insuportabile, Cain a adus ca jertfă zece legături fără spice, mai întâi pentru că i s-a părut lucru mare să care legăturile pline până la altar pe aşa o căldură, şi apoi, pentru că a considerat că dacă tot vor fi arse, ar fi o pierdere să dea focului grâul cu care el ar fi făcut de trei ori pâine pentru copiii lui şi pentru el însuşi. Şi astfel, cu asemenea gânduri rele, a pus paiele goale pe altar şi le-a dat foc, dar fumul nu se ridica la cer, ci se împrăştia pe pământ, iar Cain a devenit şi mai supărat în inima lui.

7. În acelaşi timp, piosul Abel îşi ardea jertfa în faţa ochilor lui Dumnezeu şi spunea, adânc mişcat: “O, Tu, bunule şi preasfinte Părinte, care priveşti cu atâta duioşie spre mine, biată făptură slabă, din imensa tărie a iubirii Tale, prin ochiul măreţ al soarelui Tău! Deşi marea Ta iubire pentru mine îmi arde pielea, în căldura iubirii Tale nemărginite pentru noi, păcătoşii, inima mea tresaltă adânc mişcată de dorul tău!

8. Ah, cândva, era mânia Ta care pârjolea pământul, o, Iehova, dar acum este iubirea Ta arzătoare, o, Părinte preasfânt!

9. Cât de dulce îmi pare dogoarea focului vieţii dinlăuntrul Tău! Este şcoala sfântă în care mă voi pregăti să primesc viaţa cea mai pură cu putinţă, care nu este alta decât cea dobândită prin cunoaşterea Ta. O, cât de infinit de bun trebuie să fii Tu, Tată preasfânt, dacă încă ne mai îngădui pe pământ, pentru a simţi măreţia de necuprins a graţiei şi puterii Tale!

10. Focul acesta, pe care slaba mea iubire l-a aprins pentru Tine, este atât de rece în comparaţie cu focul Tău! Şi este atât de mic şi de întunecat faţă de cel de a cărui dogoare noi suntem nevrednici atunci când ea se coboară asupra noastră din îndepărtatul Soare, care nu este totuşi decât o mică picătură în nemărginitul ocean al compasiunii Tale infinite!

11. De aceea, te rog, acceptă cu bunăvoinţă această mică jertfă, în numele nostru al tuturor, ca zălog al iubirii arzătoare pentru Tine, cel mai bun şi mai sfânt Părinte, şi păstrează mereu iubirea Ta intensă pentru noi, pe care cu atâta dărnicie o reverşi asupra noastră prin Soarele Tău. Amin!

12. Căci a Ta este întreaga tărie şi putere asupra a toate câte există pe Pământ. Şi numai Tu singur eşti vrednic să primeşti toată preţuirea, onoarea şi gloria pe care Ţi-o oferim noi, care prin marea Ta graţie plină de compasiune, avem permisiunea să ne numim copiii Tăi binecuvântaţi. Amin!”