Capitolul 134

(1) Apoi Iisus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.
(2) Iată numele celor doisprezece apostoli: cel dintâi, Simon, zis Petru şi Andrei, fratele lui; Iacov fiul lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui;
(3) Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov fiul lui Alfeu şi Levi, zis şi Tadeu.
(4) Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Iisus.

1. Matei şi Ioan s-au apropiat atunci de Mine, spunând: "Doamne, aceste lucruri trebuie să fie scrise, este mult prea extraordinar şi divin!"

2. Eu le-am spus: "Nu am făcut acelaşi lucru şi la Sihar? Nu am aprovizionat Eu, acum câteva zile, casa Mea şi pe cea a lui Matei, discipolul Meu? Voi vreţi să scrieţi tot. Dar din motive bine întemeiate, Eu v-am împiedicat să o faceţi. De ce să mai scriem despre un eveniment dacă el este identic cu altul? Să lăsăm asta! Doar Eu singur ştiu de ce are lumea nevoie şi vă voi spune Eu când va trebui să scrieţi din nou. Cât despre tine, Ioan, aceasta nu se va petrece foarte curând!

3. Dar, discipolii Mei dragi, vreau să vă spun acum pe cine voi trimite în oraşele lui Israel, pentru a anunţa poporului împărăţia lui Dumnezeu. Simon Petru, tu eşti primul; tu, Andrei, fratele lui Simon, eşti al doilea; tu, Iacov, fiul lui Zevedeu, eşti al treilea, iar Ioan, fratele tău, este al patrulea; Filip, tu eşti al cincilea, Bartolomeu al şaselea, tu, Toma, al şaptelea, tu, Matei vameşul, al optulea, tu, Iacov, fiul lui Alfeu, al nouălea şi tu, levitule, care te numeşti şi Tadeu, tu eşti al zecelea; Simon din Cana, tu eşti cel de-al unsprezecelea şi tu, Iuda Iscarioteanul, al doisprezecelea.

4. Vouă doisprezece, vă dau puterea de a alunga spiritele rele şi de a vindeca toate bolile şi toate epidemiile. Voi trebuie să anunţaţi împărăţia Cerurilor întregii lumi, dar trebuie să păstraţi secrete anumite fapte".

5. Cei doisprezece M-au întrebat atunci unde ar trebui să meargă, ce drum ar trebui să urmeze şi despre ce ar trebui să vorbească în principal.

6. Eu le-am dat următorul răspuns, care nu i-a entuziasmat deloc şi de care nu au ţinut seama decât după înălţarea Mea.

7. Le-am spus acestea ştiind foarte bine că ei nu vor înţelege decât după înălţarea Mea, când urma să se petreacă ceea ce îi anunţasem pe cei doisprezece.

8. Înainte de a trece la indicaţiile pe care le-am dat celor doisprezece, trebuie să precizez - pentru o înţelegere cât mai deplină - că Evangheliile, prin care le înţelegem aici pe cele ale lui Matei şi Ioan, care sunt traduse acum în diferite limbi, nu sunt decât extrase din prima Evanghelie originală şi nu conţin nici pe departe tot ce au scris Ioan şi Matei. Ici şi colo, apar câteva mici adăugiri făcute de către colecţionari sau copişti, care nu puteau să apară decât mai târziu, cum ar fi, spre exemplu, această mică indicaţie referitoare la apostolul Iuda "care L-a trădat în cele din urmă"; Matei nu putea să scrie acest lucru, de vreme ce el nu ştia încă ce urma să se petreacă. Acest detaliu nu a fost adăugat aşadar decât mai târziu.

9. De aceea, textele ebraice şi greceşti precizează: Evanghelia "după" Matei, Ioan, etc.

10. Nimeni nu trebuie aşadar să se mire dacă anumite pasaje din Evangheliile după Ioan sau Matei nu respectă mereu derularea cronologică a faptelor, în timp ce Marea Evanghelie retransmisă aici respectă o cronologie absolută, Acest lucru trebuia precizat pentru ca unele persoane să nu se împiedice de aceasta dificultate.

11. Indicaţiile date aici sunt deci cu atât mai mult necesare cu cât multe erori şi inexactităţi s-au strecurat în copierea textelor, fiind comise de asemenea anumite omisiuni, în epoca respectivă, existau multe mărturii directe scrise şi multe povestiri orale şi a fost un lucru dificil pentru copişti să recunoască adevărul real.

12. Evangheliile lui Matei şi Ioan sunt cele mai fidele, respectând chiar şi detaliile cele mai mici.

13. Din punct de vedere critic, se poate pune întrebarea: Ce s-a petrecut cu textul original? Se mai află încă pe acest pământ? I-a fost oare imposibil lui Dumnezeu să facă astfel încât mulţimea oamenilor animaţi de Sfântul Spirit să păstreze cu fidelitate originalul la lumina zilei?

14. Răspuns: "Originalele au fost date la o parte pur şi simplu pentru a nu deveni o relicvă şi obiect al idolatriei, aşa cum s-a petrecut de altfel cu diverse relicve imaginare, cu toate că acest lucru a fost sever condamnat de învăţătura Mea după avertismentul adresat fariseilor în legătură cu drojdia. Spre exemplu, o relicvă certificată drept autentică este la fel de idolatrizată ca şi aşa-zisul mormânt de la Ierusalim, din care, în afară de nume, nici măcar un singur fir de nisip nu este autentic! Iată de ce, toate originalele au dispărut.

15. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, vă pot răspunde că spiritul originalului a rămas perfect intact în copii, căci el nu ţinea de literă, ci de spirit. Nu există decât un singur spirit, mereu acelaşi. Cum ar putea să existe vreo diferenţă între spiritul lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi, atunci când E1 acţionează pe acest pământ într-unul şi acelaşi spirit şi se manifestă sub soare sub toate formele? El este totuşi mereu unul şi acelaşi spirit. Ar fi necesar oare să existe vreo diferenţă între spiritul lui Dumnezeu şi Dumnezeu însuşi, de vreme ce nu există decât un singur spirit în Dumnezeu? Deşi acest unul şi acelaşi spirit acţionează pe pământ şi se manifestă sub cele mai diverse forme, el este totuşi întotdeauna unul şi acelaşi spirit!

16. La fel stau lucrurile şi cu Cuvântul Meu. Textele pot prezenta diferenţe, dar ele sunt totuşi inspirate de acelaşi spirit.

17. Luaţi, de exemplu, religiile popoarelor străine, turcii, perşii, hinduşii, chinezii, japonezii. Ce diferenţă există faţă de religia cerească pe care Eu le-am dat-o copiilor lui Israel şi, totuşi, acelaşi spirit al lui Dumnezeu este ascuns în fiecare dintre aceste religii!

18. Pentru cel care studiază problema din punct de vedere ştiinţific, este uşor de înţeles că sub scoarţa groasă şi adeseori deteriorată a arborelui, pe care marea majoritate a oamenilor o iau drept copacul însuşi, se ascund tot felul de viermi şi insecte, care se hrănesc cu scoarţa. Dar scoarţa trăieşte din arbore şi nu arborele din scoarţă. Scoarţa are deci în ea viaţa arborelui. Este aşadar de înţeles că atâţia viermi şi insecte îşi găsesc aici hrana lor exterioară şi perisabilă.

19. Războaiele, persecuţiile, ravagiile de tot felul, rămân pe scoarţa slabă şi şubredă, în timp ce trunchiul arborelui rămâne sănătos şi proaspăt. Copacul viu nu se preocupă de ceea ce se petrece în scoarţa sa, căci aceasta este aruncată atunci când se taie copacul.

20. Acest comentariu vă poate fi util pentru a înţelege ceea ce va urma. Îndoiala fiind înlăturată, putem deci să revenim la subiectul nostru.