(1) După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.
(2) Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Iisus,
(3) şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: "Tu eşti Acela care trebuia să vină sau trebuie să aşteptăm pe altul?"
(4) Drept răspuns, Iisus le-a zis: "Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:
(5) Orbii îşi recapătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
(6) Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire."

1. Eu am rămas până la asfinţitul soarelui în localitatea în care le dădusem instrucţiuni discipolilor. După ce i-am binecuvântat pe aceşti sărmani oameni şi pe copiii lor, am plecat în grabă împreună cu toţi cei care Mă însoţeau spre oraşele de pe malurile Mării Galileei, de unde veneau ceilalţi discipoli, care rămăseseră cu Mine şi i-am învăţat şi le-am predicat aceeaşi învăţătură, pe care cei doisprezece plecaseră să o transmită în Numele Meu. Am făcut de asemenea tot felul de vindecări.

2. În acea perioadă, Ioan Botezătorul fusese aruncat în închisoarea lui Irod, cu ajutorul preoţilor din Ierusalim, care trecuseră de partea lui Irod, căci ei nu puteau să-l ierte pe Ioan că îi numise rasă de şerpi şi de vipere. Dar nu au îndrăznit să-l oprească pe predicator în plin deşert, ştiind bine că poporul îl considera un mare profet; de aceea, ei s-au înţeles cu Irod şi, în schimbul unei mari sume de bani şi a tot felul de concesii care îi dădeau lui Irod dreptul de a săvârşi orice fel de acte de violenţă asupra poporului, ei i-au cerut acestuia să-l închidă pe Ioan Botezătorul, sub pretextul că acest nebun orbea poporul şi sucea minţile oamenilor cu idei subversive, care îi înnebuneau.

3. Lui Irod puţin îi păsa ce predica Ioan Botezătorul. Pentru el, esenţialul era să facă o afacere bună. Irod nu l-a supus pe Ioan la un regim de detenţie foarte sever. El îi lăsa pe oameni să vină şi să-l viziteze în închisoare, pentru o sumă modică. Cei care puteau să demonstreze că erau discipolii lui plăteau doar un bănuţ pe săptămână, în timp ce alţii trebuiau să plătească o livră de argint pentru o vizită de o zi.

4. Ioan avea chiar permisiunea lui Irod să predice într-o sală mare, din care se făcuse o închisoare pentru cei bogaţi, căci aceasta îi putea aduce mari venituri lui Irod!

5. Irod venea adeseori la Ioan, încurajându-l să fie chiar mai vehement decât fusese în deşertul din Betabara, fiind acum - în închisoare - la adăpost de preoţi şi de farisei. El spunea că este prietenul şi protectorul lui Ioan.

6. Ioan ştia bine în sufletul său cu cine avea de a face; dar profita de ocazie şi continua să le predice în închisoare discipolilor său, care puteau intra la el plătind. Preoţii din Templu trebuiau să plătească o livră dacă doreau să-l vadă pe Ioan, iar dacă îl întrebau pe Irod de ce îi permitea lui Ioan să continue să predice, vulpoiul viclean le răspundea: "Fac acest lucru pentru raţiuni de stat, pentru a-i cunoaşte pe partizanii acestui om atât de periculos pentru stat!" Preoţii îl lăudau pe Irod, îi ofereau aur, argint şi pietre preţioase, gândind în sinea lor: "Acest om are dreptate, trebuie să-l susţinem din toate puterile noastre, cu siguranţă că el este chemat să alunge toate aceste lepădături de profeţi".

7. Irod, grec prin naştere, nu se gândea însă decât la bani, nimic altceva nu-l interesa, în afară de bani, doar concubinele lui mai însemnau ceva pentru el. Pentru a le face pe plac, el era capabil de cele mai mari cruzimi, la simpla lor dorinţă! În afară de asta, fără bani nu se putea obţine nimic de la el, dar pentru bani, el era gata să facă orice!

8. Această descriere a lui Irod ne ajută să înţelegem de ce putea Ioan să-şi primească discipolii în închisoare şi cum se făcea că el era informat de discipolii săi şi de alţi oameni despre ceea ce făceam Eu în Galileea.

9. Aşa se face că, aflând în închisoare ce predicam şi cum acţionam Eu, Ioan Mi-a trimis pe doi dintre cei mai buni discipoli ai săi, să Mă întrebe: Tu eşti într-adevăr Cel care trebuia să vină, sau trebuie să mai aşteptăm un altul?"

10. Unii se vor întreba cum a putut să-Mi pună o asemenea întrebare Ioan, care îmi adusese cea mai mare şi cea mai magnifică mărturie. Motivul este simplu!

11. Ioan credea şi vedea bine - încă de când Mă cunoscuse - că Eu eram Mesia. El crezuse mereu că poporul evreu urma să fie eliberat o dată cu venirea Mea şi că opresiunea celor mari şi puternici din această lume urma să înceteze pentru totdeauna. Dar, fiind în închisoare şi văzând că zilele trec şi că venirea Mea nu diminua cu nimic opresiunea, ci dimpotrivă, aceasta părea să se amplifice, Ioan începuse să aibă unele îndoieli în ceea ce privea autenticitatea Mea.

12. Căci el îşi spunea: "Dacă acest Iisus din Nazaret este într-adevăr Mesia, Fiul lui Dumnezeu cel viu, cum poate să mă lase să stau întemniţat şi cum de nu mă eliberează din închisoare? Cum a putut El să îngăduie să fiu prins?"

13. Totuşi, toţi cei care veneau să-l vadă îi povesteau despre faptele Mele extraordinare. De aceea, el Mi-a trimis pe doi dintre cei mai buni discipoli ai lui să îmi pună întrebarea de mai sus.

14. Înţelegând bine motivul pentru care Ioan Mă întreba acest lucru, Eu le-am răspuns foarte pe scurt discipolilor săi: "Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce vedeţi şi auziţi. Orbii îşi capătă vederea, paraliticii merg, ciumaţii sunt purificaţi, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Fericit va fi acela pe care învăţătura Mea nu-l va revolta!" Cei doi discipoli n-au mai ştiut ce să spună.