Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 27.9.2020, 03:16
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 19.4.2010, 01:37    Post subject: Capitolul 144 Reply with quote

Capitolul 144

Actiunea și eșecul lui Ioan Botezătorul. Ioan este Luna și Iisus este Soarele, Ioan este mai mult decât un profet: el este Ilie. (Matei 11, 7-14)

(7) Pe când se duceau ei, Iisus a început să vorbească noroadelor despre Ioan:" Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt?
(8) Dacă nu atunci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților.
(9) Atunci ce ați ieșit să vedeți? Un prooroc? Da, vă spun și mai mult decât un prooroc;
(10) căci el este acela despre care s-a scris: "Iată, trimit înaintea feței Tale pe solul Meu care va pregăti calea înaintea Ta."
(11) Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei nu a fost nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el.
(12) Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăția cerurilor se ia cu năvală și cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.
(13) Căci până la Ioan au proorocit toți proorocii și Legea.
(14) Și, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină.


1. În cele din urmă, cel mai în vârstă M-a întrebat de ce trebuia să zacă Ioan în închisoare, deși nu păcătuise niciodată, nici în fața lui Dumnezeu și nici în fața oamenilor!

2. Eu i-am răspuns: "Dacă el ar vrea, ar putea să fie liber! Luna este foarte folositoare în timpul nopții, dar dacă vrea să-și dispute rangul cu soarele, cât și cum lumina ei în timpul zilei ar fi egală cu cea a soarelui, atunci se înșeală; atunci când se arată soarele, strălucirea lunii nu se mai vede pe Pământ, înțelegi?

3. Dacă Ioan M-a recunoscut cu adevărat atunci când Eu am venit la el pe malul Iordanului, cine i-a interzis să Mă urmeze? El a rămas în deșert, continuând să țină posturi severe, deși nu a păcătuit vreodată! De ce a făcut asta? El s-a predat singur lui Irod și acum își dă seama că nu va scăpa de vulpoi!

4. Spune-i că Eu nu am venit pentru a lua puterea mai-marilor acestei lumi, ci pentru a-i confirma pe tronurile lor! Dar cel care va dori să fie de partea Mea va avea de dus o luptă grea".

5. Cei doi discipoli nu au știut ce să răspundă la cuvintele Mele; ei M-au salutat și s-au întors la Ierusalim, pentru a-i povesti toate acestea lui Ioan.

6. Ioan s-a bătut atunci pe piept, spunând: "Da, da, El este. Are dreptate, trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez și să mor pentru această lume".

7. La Seba, un sat de pescari situat pe țărmul Mării Galileei, oamenii erau uimiți când se vorbea despre Ioan Botezătorul și spuneau: "Cum a fost posibil ca el să comită acest păcat? Căci a fost un păcat capital să nu Te urmeze, după ce Te-a recunoscut. Trebuie să facă penitență. Doamne, avem noi dreptul să judecăm astfel?"

8. Eu le-am răspuns: "Atunci când luna strălucește în timpul nopții, voi ieșiți să o admirați, dar atunci când soarele se ridică, în timp ce Luna începe să pălească pe cer, toți își întorc privirile de la lună pentru a vedea soarele luminând și pentru a-i admira strălucirea în fiecare picătură de rouă, căci sub lumina soarelui, picătura de rouă strălucește mai puternic decât zece daruri de lună!

9. Se poate spune că luna comite un păcat dacă lumina ei este eclipsată ziua de către soare și dacă picătura de rouă în care se oglindește soarele strălucește mai puternic decât luna plină?

10. Adevăr vă spun, vouă, tuturor! Cel care are urechi de auzit să audă! Fiul omului este Soarele iar Ioan este Luna, Luna care strălucește în noaptea spiritelor voastre, pentru a pregăti aici lumina care a venit la voi și pe care, în orbirea voastră, voi încă nu o recunoașteți! Dar acest clar de lună pălește atunci când soarele zilei vă luminează. Cum puteți să numiți aceasta un păcat?

11. Adevăr vă spun, de când există oameni pe acest pământ, de la Adam și până astăzi, niciodată un suflet mai pur nu a locuit și nu a viețuit într-un corp fizic!

12. Vă întreb pe voi, toți cei care ați mers în deșert, acolo unde predica și boteza Ioan, unde l-ați auzit și ați fost botezați, cei mai mulți dintre voi: de ce ați mers în deșert? Ce credeați că veți vedea acolo?

13. Ați fost să vedeți o trestie clătinată de vânt, sau un om în haine scumpe? Cei care poartă haine scumpe trăiesc în palate și nu în deșertul Betabara! Sau ați mers să vedeți un profet?

14. Da, vă spun, Ioan este mai mult decât un profet, căci el este cel despre care este scris: "Iată, trimit îngerul Meu înaintea Ta, să-ți pregătească Calea", înțelegeți acum cine este?

15. Adevăr vă spun, mai limpede decât v-am vorbit vreodată, dintre toți cei care sunt născuți din femeie, de la începuturi, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul! Totuși, vă spun, de acum înainte, chiar și cel mai mic din împărăția Cerurilor va fi mai mare decât el!

16. Dar țineți minte: de la Ioan Botezătorul până acum și de acum înainte, împărăția lui Dumnezeu se ia cu năvală, și doar cei ce dau năvală o pot cuceri!

17. Toți profeții și Legea lui Moise au stăpânit până la Ioan. El a fost ultimul profet înaintea Mea.

18. Și, dacă puteți crede acest lucru, Ioan este Ilie, cel care trebuia să revină pe pământ înaintea lui Mesia. El a venit, M-a anunțat și a pregătit calea Mea, așa cum ați aflat. Acum știți bine cine este Ioan!"
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !