Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 16:04
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Discutii despre MISA" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 26.4.2010, 22:01    Post subject: Rezultatele anchetei Corpului de Inspecție al ministrului Justiției in cazul Gregorian Bivolaru Reply with quote

Rezultatele anchetei Corpului de Inspecție al ministrului Justiției in cazul Gregorian Bivolaru

RAPORT DE INSPECȚIE

privind modul de îndeplinire de către direcția de specialitate a Ministerului Justiției a obligațiilor legale în cadrul procedurii de extrădare a numitului Gregorian Bivolaru

Ca urmare a dispoziției doamnei ministru Monica Luisa Macovei, au fost  efectuate verificări cu privire la respectarea prevederilor legale vizând procedura de extrădare a numitului Gregorian Bivolaru.

În acest sens, a fost solicitată, Direcției drept internațional, cooperare judiciară și afaceri juridice externe, întreaga documentație care a stat la baza celor două cereri de extrădare adresate statului suedez. De asemenea, au fost solicitate puncte de vedere directorului direcției menționate și persoanei care a instrumentat cauza și au fost analizate dispozițiile legale în materia extrădării.

În urma verificărilor efectuate, au rezultat următoarele :

   I. Cererea de extrădare, privind infracțiunea de act sexual cu un minor

În data de 5 aprilie 2005, Biroul Național Interpol a transmis o informare Judecătoriei Sectorului 5 București și, în copie, Ministerul Justiției, cu privire la arestarea provizorie, în vederea extrădării către România, a inculpatului Bivolaru Gregorian, împotriva căruia această instanță emisese mandatul de arestare preventivă nr. 69/U/2004 din 31 mai 2004.

Ca urmare a propunerii formulate de Judecătoria Sectorului 5 București, președintele Secției I Penale a Curții  de Apel București a formulat cererea prin care se solicita extrădarea din Suedia a lui BIVOLARU Gregorian, în vederea aducerii la îndeplinire a mandatului de arestare preventivă nr. 69/U/2004 din 31 mai 2004, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de raporturi sexuale cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. 2 și 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Cererea de extrădare a fost înregistrată la direcția de specialitate a Ministerului Justiției la data de 8 aprilie 2005, urmând a se proceda la efectuarea examenului de regularitate internațională, în condițiile legii. Lucrarea a fost repartizată doamnei Mariana ZAINEA, consilier juridic, șef serviciu.

Ca urmare a examenului de regularitate internațională, s-a constatat că sunt întrunite toate condițiile pentru a se transmite cererea de extrădare și actele anexate acesteia, astfel cum au fost întocmite de Curtea de Apel București.
Astfel:
   - persoana care făcea obiectul cererii era arestată provizoriu în vederea extrădării către România de către autoritățile suedeze începând cu 4 aprilie 2005;
   - între România și Regatul Suediei sunt aplicabile dispozițiile Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris, la 13 decembrie 1957, și ale Protocoalelor sale adiționale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 și la 17 martie 1978, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997;
   -  nu exista nici un alt impediment dirimant în angajarea procedurii;
   - la cererea de extrădare sunt anexate toate actele impuse de art. 12 din Convenția europeană de extrădare, precum și rechizitoriul, act care este cerut de art. 38 alin.2  din Legea nr. 302/2004, acolo unde este cazul.
Potrivit art. 12 alin. (2) din Convenția aplicabilă, în cazul cererilor de extrădare în vederea urmăririi penale sau a judecății trebuie anexate:
       a)  originalul sau copia autentică de pe un mandat de arestare sau de pe orice alt act având putere egală, eliberat în formele prescrise de legea părții solicitante;
       b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea (care să includă data și locul săvârșirii lor, calificarea lor legală și dispozițiile legale ce le sunt aplicabile);
       c) o copie a dispozițiilor legale aplicabile și semnalmentele cele mai precis posibile ale persoanei reclamate.
În plus, în cazul cererilor de extrădare în vederea judecării, art. 38 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004 impune și anexarea rechizitoriului, în original sau în copie.

Examenul de regularitate internațională, prevăzut de art. 39 alin. 1 din această lege, a fost efectuat de doamna Mariana ZAINEA – șef serviciu, sub îndrumarea și coordonarea directă a directorului direcției.

Constatându-se că întreaga documentație respectă integral cerințele de regularitate internațională, s-a dispus transmiterea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia, prin curier rapid (DHL), Ministerului Justiției al Suediei.

Este de menționat, că în relația cu Suedia cererile de extrădare și actele anexe se transmit, în temeiul art. 5 din cel de-al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de extrădare, adoptat  la Strasbourg la 17 martie 1978, pe cale directă (de la un minister de Justiție la altul), iar nu pe cale diplomatică, așa cum prevede textul Convenției.

La data de 11 aprilie 2005, prima cerere de extrădare și actele anexate acesteia au fost transmise prin curier DHL, cu adresa nr. 34588/2005, Ministerului Justiției al Suediei.

Astfel cum rezultă din analiza dosarului de extrădare, la cererea de extrădare au fost anexate:
   - copia autentificată a mandatului de arestare preventivă  nr. 69/U/2004 din 31 mai 2004, emis de Judecătoria Sectorului 5 București;
   - copia autentificată a încheierii nr. 248/R din 18.06.2004, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr. 3139/2004;
   - copia autentificată a rechizitoriului din 13.08.2004 emis în dosarul nr. 720/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București;
   - expunerea faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea;
   - copia textelor legale aplicabile;
   - adresa nr. 69461/04/SI din 5.04.2005 a Biroului Național Interpol;
   - încheierea din 5.04.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care s-a propus solicitarea extrădării inculpatului BIVOLARU Gregorian.

   II. Cererea de extrădare, privind infracțiunile de trafic de persoane și crimă organizată

Întrucât Bivolaru Gregorian era arestat provizoriu  pe teritoriul Suediei, în vederea extrădării către România, în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Sectorului 5 București, parchetul competent a solicitat, în lipsă, Tribunalului București, emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, pentru infracțiuni de trafic de persoane.

În data de 15 aprilie 2005, Tribunalul București a emis mandatul de arestare preventivă nr. 171/U, pentru infracțiunile de trafic de persoane și  crimă organizată, prevăzute de art. 12 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003.

Ulterior, la 22 aprilie 2005, s-a înregistrat la Direcția drept internațional, cooperare judiciară și afaceri juridice externe, a doua cerere de extrădare, formulată de președintele Secției a – II - a Penale a Curții de Apel București, în vederea urmăririi penale a lui Bivolaru Gregorian pentru infracțiunile de trafic de persoane și  crimă organizată, prevăzute de art. 12 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003.

Această a doua lucrare a fost conexată cu prima și a fost repartizată, de asemenea, doamnei  Zainea, fiind soluționată în condiții similare cu prima lucrare, sub îndrumarea nemijlocită a directorului direcției.

În urma analizei noii documentații, s-a constatat că aceasta respectă toate cerințele de regularitate internațională și s-a dispus transmiterea prin curier rapid (DHL), Ministerului Justiției al Suediei, a celei de-a doua cereri de extrădare, însoțită de a documentele justificative.

Prin urmare, la data de 26 aprilie 2005, această nouă cerere de extrădare și actele anexate au fost transmise prin curier DHL, cu adresa nr. 34588/2005, Ministerului Justiției al Suediei.

La cererea de extrădare au fost anexate înscrisurile prevăzute de art. 38 alin. (2) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004:
   - copia autentificată a mandatului de arestare preventivă nr. 171/U din 15.04.2005, emis de Tribunalul București;
   - copia autentificată a încheierii de ședință din 15.04.2005 a Tribunalului București, Secția I Penală, dată în dosarul nr. 2399/2005, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile;
   - expunerea faptelor pentru care s-a solicitat extrădarea;
   - copia dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 13 din Convenția europeană de extrădare, „Dacă informațiile  comunicate de partea solicitantă se dovedesc insuficiente pentru a permite părții solicitate să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei convenții, această din urmă parte va cere complinirea informațiilor necesare și va putea fixa un termen pentru obținerea acestor informații.”

Prin adresele de înaintare a celor două cereri de extrădare, Ministerul Justiției - Direcția drept internațional, cooperare judiciară și afaceri juridice externe și-a exprimat disponibilitatea de a transmite autorităților suedeze orice informații suplimentare pe care acestea le solicită.

În acest sens, este important de menționat corespondența, în regim de urgență, purtată de Ministerul Justiției din Suedia cu Ministerul Justiției din România, prin care primul, deși primise odată cu cererile de extrădare, un set complet de documente anexe (a se vedea fila nr.7/95), a mai solicitat, ulterior, și alte înscrisuri părții române, în temeiul art. 13 din Convenție. Materialele solicitate au fost transmise, în aceeași zi. Au mai fost două astfel de solicitări:
   – transmiterea unor copii ale dispozițiilor art. 33 din Codul penal român, cu adresa nr.34588/20.06.2005, în aceeași zi în care s-a primit solicitarea, respectiv 20 iunie 2005 (filele nr.7/75, 7/82 și 7/83) – primirea fiind confirmată de Ministerul Justiției suedez, prin adresa nr.JuBIRS2005/1024/28.04.2005 (,,The Ministry of Justice has the honour to communicate that it has received complementary documentation regarding the extradition of Gregorian Bivolaru”) – fila nr.7/95;  
   – transmiterea textelor de lege care reglementează prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile de act sexual cu un minor și trafic de persoane,       în data de 14 iunie 2005, în aceeași zi în care a fost primită solicitarea din partea statului suedez (filele nr.7/94 și 7/92). Ministerul român al Justiției precizează, în adresa către partea suedeză, că aceste texte au fost deja transmise Ministerului Justiției din Suedia, odată cu cererea de extrădare, potrivit dispozițiilor art. 12 din Convenția de extrădare;


Precizări :

1. Procedura de lucru a Ministerului Justiției în această cauză este cea prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (art. 67 - 68 din lege).

La efectuarea examenului de regularitate internațională Ministerul Justiției - Direcția drept internațional, cooperare judiciară și afaceri juridice externe are în vedere, în cazul convențiilor multilaterale, cum este cazul de față, nu numai textul propriu-zis al convenției, ci și declarațiile și/sau rezervele formulate de statul parte solicitat.

Este de remarcat că statul suedez nu a formulat nici o declarație/rezervă referitoare la actele care trebuie anexate cererii de extrădare. Prin urmare, la cererea de extrădare trebuie anexate doar actele menționate la art. 12 din Convenție.

2. Ministerul Justiției nu poate solicita instanței competente completarea actelor anexate cererii, decât atunci când există o dispoziție legală sau convențională expresă sau la solicitarea statului solicitat.

Chiar și atunci când legea statului solicitat impune transmiterea tuturor elementelor de probă prima facie, cum este, de exemplu,  cazul în relația cu Canada și Israel, (nu este cazul Suediei) unele instanțe sunt reticente în a transmite toate aceste elemente, apreciind că este un abuz al Ministerului Justiției.

De aceea, pentru a evita orice acuzație de imixtiune în actul de justiție, Direcția drept internațional, cooperare judiciară și afaceri juridice externe solicită instanțelor completarea documentelor de extrădare doar în cazurile în care există un temei juridic în acest sens. Or, în cazul ambelor cereri de extrădare formulate împotriva lui BIVOLARU Gregorian nu exista nici un temei pentru a solicita Curții de Apel București completarea documentelor justificative, acestea respectând cu strictețe atât dispozițiile Legii nr. 302/2004, cât și dispozițiile instrumentelor juridice internaționale aplicabile, mai ales că, în cauză, documentația suplimentară solicitată de autoritățile suedeze a constat numai în comunicarea unor texte de lege.

De asemenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004, Ministerul Justiției nu are obligația de retransmitere a documentelor către instanța judecătorească sau de a informa instanța cu privire la materialele transmise, întrucât, în cadrul acestei proceduri, Ministerul are un rol pur administrativ, nicidecum judiciar.

3. Trebuie observat că respingerea cererii României de extrădare a lui Gregorian Bivolaru este motivată de instanța suedeză, nu pe baza unor aspecte de procedură, formale, deoarece Ministerul Justiției a remis autorităților judiciare suedeze toată documentația necesară extrădării, potrivit dispozițiilor legale interne și internaționale, ci pe baza unor aspecte legate de încălcări ale drepturilor omului : ,,(…) instanța hotărăște că există riscul ca Gregorian Bivolaru, din cauza convingerilor sale religioase, să fie supus unor persecuții foarte grave, în cazul unei eventuale extrădări (…)”  (fila nr.7/27 și 7/45).

****

O cerere de extrădare implică întotdeauna două soluții posibile: admiterea sau respingerea cererii, fără ca a doua situație să presupună o culpă a autorităților competente ale statului solicitant, respingerea, ca și aprobarea cererii,  ținând de voința suverană a statului solicitat.

Numai în anul 2005, au fost aprobate 125 de cereri de extrădare și respinse 14 din cele formulate de autoritățile române și adresate diferitelor state.  

Respingerea s-a datorat de regulă, neîndeplinirii condiției dublei încriminări sau unor rațiuni umanitare.

Se pot da numeroase exemple de cereri de extrădare adresate statelor de drept continental, la care s-au anexat actele prevăzute de art. 38 din Legea nr. 302/2004 care au fost aprobate (ne limităm, în anexa nr. 3 la doar câteva cazuri selectate aleatoriu), după cum există și cazuri (este drept limitate, pentru că statistic 90% din cereri sunt aprobate) în care s-au anexat tomuri întregi de materiale  probatorii (pentru că așa impunea legea statului solicitat și convenția aplicabilă) dar totuși cererile au fost respinse, inclusiv  pentru  motivul că judecătorul  competent din statul solicitat (de drept cutumiar) a apreciat că nu sunt probe pentru „a avea un caz”, dacă faptele s-ar fi săvârșit în acel stat.

De exemplu: cererea de extrădare privind pe Gerald Gorduna, adresată SUA, a fost respinsă de o instanță americană pe motiv că rechizitoriul și probele transmise nu stabilesc vinovăția persoanei urmărite (aceasta pentru că în SUA se intră și pe fondul cauzei, spre deosebire de statele continentale). Ulterior, fiind localizat în Italia, România a solicitat extrădarea acestuia, pentru aceleași fapte, de această dată fără a mai transmite toate probele transmise în SUA (pentru că legea italiană, ca și cea suedeză, nu impune acest lucru), ci doar actele menționate la art. 12 din Convenția europeană de extrădare, plus rechizitoriul, și cererea a fost admisă.


****

Nu procedura a constituit cauza respingerii cererii de extrădare formulată de autoritățiile române în cazul Gregorian Bivolaru ( Ministerul Justiției a comunicat toate documentele necesare în conformitate cu dispozițiile legale interne și internaționale ), ci așa cum rezultă din hotărârea instanței suedeze, motivele care au determinat judecătorilor suedezi, convingerea că Gregorian Bivolaru ar fi persecutat din cauza convingerilor sale religioase și, pe cale de consecință,   să aprecieze că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea suedeză privind extrădarea , au fost în esență următoarele:
 
1. Declarațiile lui Karl-Erik Nylund, potrivit cărora „ yoga, cel puțin în forma în care se practică în cadrul MISA, are un asemenea scop spiritual încât participarea la ședințele asociației poate fi considerată o expresie  a unor convingeri religioase”;

2. Transmiterea de posturile de televiziune a arestării, precum și campania de presă ce a urmat, bazată pe informații provenite din ancheta preliminară care au fost transmise deliberat presei cu intenția de a crea un curent de opinie împotriva lui Gregorian Bivolaru;

3. Transmiterea către presă a unei părți din documentația privind perchezițiile domiciliare și vandalizarea locuinței lui Gregorian Bivolaru;

4. În acest context, rapoartele Amnesty International și APADOR-CH care au consemnat existența unor încălcări ale drepturilor omului de către mass-media și alte instituții în legătură cu Gregorian Bivolaru și MISA;

5. Declarația Ministerului Afacerilor Externe suedez, potrivit căreia, „cu privire la asociația MISA, acuzațiile împotriva  organizației și a liderilor acesteia sunt multe și grave și vin atât din partea autorităților, cât și a mass-media române”;

6. După aprecierea instanței suedeze, „arestarea” și audierea Mădălinei Dumitru în această cauză ridică semne de întrebare;

7. Faptul ca autoritățile romane au reținut ca motive „speciale” pentru emiterea celor două mandate de arestare preventivă:
   a. starea socială tensionată, ceea ce îndreptățește luarea unor măsuri preventive drastice împotriva lui Gregorian Bivolaru;
   b. riscul ca părinții victimelor să-și facă singuri dreptate printr-o eventuală linșare a lui;

8. Alocuțiunea din Parlamentul României, în care Gregorian  Bivolaru era numit Satan, psihopat, nemernic, terorist și escroc.


CONCLUZII

În cauza de extrădare a numitului Gregorian Bivolaru, au fost respectate în totalitate dispozițiile legale interne și internaționale în materia extrădării (active), Ministerul Justiției (Direcția drept internațional, cooperare judiciară și afaceri juridice externe) anexând cererilor de extrădare toate documentele prevăzute de lege.

Șeful Corpului de Inspecție al Ministrului

[1] Art. 7:  „dacă există riscul ca persoana a cărei extrădare se solicită, din cauza originii sale, a apartenenței sale la un grup social, sau din cauza convingerilor sale religioase și politice sau din cauza situației politice existente în țara care îi cere extrădarea, să fie persecutată, sau numai dacă viața și libertatea acesteia îi sunt puse în pericol” .
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !