Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 11:23
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Saturn - Dicteu Divin prin Jakob Lorber" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 13.7.2010, 02:53    Post subject: Capitolul 5 Reply with quote

Capitolul 5

Arborele Hotchpotch. Arborele-foc și Tufișul Uleios. Forma fizică a ființelor umane de pe Saturn. Despre proprietățile for și despre animalele lor domestice.

1. Cea de-a noua specie de copaci care cresc pe Saturn este ahaharke. Numele este greu de tradus într-o limbă terestră, căci nu există aproape nimic pe Pământ care să poată fi comparat cu acest copac. Singura soluție ar fi să-1 numim „arborele hotchpotch”.

2. Înălțimea sa este de aproximativ 32 de metri; trunchiul principal are o circumferință tot de 32 de metri. Din el cresc în toate direcțiile un mare număr de ramuri, din care cele mai lungi ating 20 de metri, înălțimea de la care aceste ramuri încep să crească reprezintă punctul de inserție a trei tulpini secundare, care se înalță până la aproximativ 24-30 de metri și la capătul cărora există o sumedenie de crenguțe și rămurele, care se întind în toate direcțiile. Din fiecare asemenea crenguță cresc din nou câte trei tulpini, care au o lungime de 20 de metri și care se termină cu alte rămurele. Deasupra acestui al treilea nivel al coroanei cresc alte ramuri, cu crenguțe din ce în ce mai subțiri, și așa mai departe, în total, copacul are șapte până la zece asemenea nivele, întrucât din fiecare ramură se nasc mai întâi câte trei ramuri mai mici, care se termină la vârf cu numeroase crenguțe. Așa se face că spre final, arborele devine o adevărată pădure.

3. Cred că ați înțeles acum de ce am numit acest copac „arborele hotchpotch”. Deși este ușor de numit, copacul nu poate fi înțeles la fel de ușor, căci pe fiecare nivel el produce tipuri diferite de fructe, inclusiv frunze și flori diferite. Cel mai uimitor lucru legate de acest copac, de-a dreptul incredibil pentru voi, este că nu produce același tip de fructe decât o dată la zece ani. În interval de un deceniu, el produce în fiecare an câte un tip nou de fructe, și nimeni nu știe dinainte ce fructe va produce el în anul respectiv. Evident, odată cu schimbarea fructelor, se schimbă inclusiv frunzele și florile. De pildă, când într-o regiune există mai mulți asemenea copaci, nu există doi pomi care să dea aceleași fructe, în acest fel, saturnienii se pot bucura de o mare varietate de fructe, motiv pentru care plantează zece asemenea copaci, câte unul în fiecare an. Cine are pe proprietatea sa zece asemenea pomi fructiferi, beneficiază de toate cele zece tipuri de fructe pe care aceștia le produc.

4. De vreme ce pomii produc fructe diferite în fiecare an, în timp ce primul face un anumit tip de fructe în al doilea an, următorul copac plantat poate produce fructele pe care primul pom le-a produs anul trecut, în al treilea an, când primul pom produce un alt tip de fructe, cel de-al doilea le va produce pe cele pe care primul copac le-a produs anul trecut, în timp ce al treilea le va produce pe cele din primul an. Și tot așa. Dacă unul din pomii fructiferi îmbătrânește și se usucă, saturnienii plantează imediat un alt șir de câte zece copaci, în diagonală față de primul, astfel încât să nu le lipsească niciodată vreunul din fructe. Mai trebuie menționat că fructele acestui copac diferă ca mărime și greutate, în mod evident, cele mai mari și mai grele se află la baza arborelui, devenind din ce în ce mai mici și mai ușoare pe măsură ce avansăm către vârf.

5. Natura fiecărui fruct al acestui copac și felul în care saturnienii folosesc aceste fructe nu poate fi descris în toate detaliile, căci ne-ar trebui sute de pagini numai pentru acest scop. În general, se poate spune însă că în sensul său cel mai nobil, acest copac este reprezentantul tuturor pomilor fructiferi care cresc în climat moderat pe Pământ, ale căror fructe conțin în centrul lor una sau mai multe semințe. Spre exemplu, să spunem că primul nivel al copacului va produce în primul an mere, în al doilea pere, în al treilea prune, în al patrulea piersici, în al cincilea caise, și așa mai departe. Nivelele superioare ale copacului produc fructe similare, dar mult mai bine dezvoltate, adică într-o stare mai nobilă, având inclusiv forme și gusturi diferite, mult mai rafinate și mai aromate. Fructele de pe nivelul cel mai înalt sunt practic complete din perspectiva eterică, astfel încât nu mai seamănă deloc cu cele de pe nivelele inferioare, fiind la fel de diferite de acestea cum ar fi pe Pământ un strugure copt de un măr necopt.

6. Aceasta este progresia referitoare la fructele acestui copac. Dacă vă veți folosi puțin imaginația, veți putea completa singuri ceea ce noi nu am reușit decât să amintim în treacăt, din cauza lipsei de timp. De aceea, voi încheia descrierea acestui copac spunând că saturnienii nu mănâncă decât fructele de pe nivelele superioare, în timp ce fructele de pe nivelele inferioare sunt folosite ca hrană pentru animalele lor domestice. Pe de altă parte, nu cred că mai trebuie să insist spunându-vă că fructele de pe Saturn sunt de zece ori mai mari decât cele comparabile de pe Pământ, proporțional cu dimensiunile planetei. Scoarța acestui copac seamănă cu scoarța merilor voștri, fiind destul de aspră. Ea nu are însă o culoare cenușie, ca pe Pământ, ci una roșu-închis, care devine din ce în ce mai deschis pe măsură ce avansăm de la un nivel la altul.  

7. Ne vom ocupa acum de cel de-al zecelea și ultimul arbore care crește în această regiune, și care este cel mai deosebit între toți.

8. Pe Saturn, acest arbore este numit fehura, ceea ce în limba voastră ar însemna „arborele-foc”. El seamănă întrucâtva cu aragonitul de pe Pământ, căci acest copac este aproape în întregime de origine minerală. Trunchiul său rotund seamănă cu o coloană de marmură albă și are o circumferință de 12 metri și o înălțime de 30-40 de metri. Circumferința nu se reduce către vârf, rămânând aceeași pe întreaga înălțime a copacului. În vârf, trunchiul se divide, la fel ca în cazul unui coral, în numeroase ramuri și crengi, care se termină cu niște tuburi mici. Crenguțele se curbează și se răsucesc exact așa cum se întâmplă cu aragonitul de care vorbeam mai sus. Acest copac nu are nici un fel de frunze sau fructe. Scopul său este de a produce focul. De altfel, chiar acesta este și fructul său. Focul este produs de regulă atunci când regiunea respectivă se află în umbra inelului lui Saturn. Pe această planetă, timpul nu este împărțit în anotimpuri, cum sunt iarna și vara, așa cum se întâmplă pe Pământ, ci este determinat de perioadele de umbră și de lumină, în perioadele de umbră, acest copac înlocuiește cu lumina sa strălucitoare lumina solară care lipsește. Rădăcinile sale sunt alcătuite din niște tuburi micuțe care au capacitatea de a atrage cel mai fin dintre gazele naturale. Acest gaz este condus prin tubulaturi către crenguțele exterioare, unde intră în contact cu aerul atmosferic (care este foarte bogat în oxigen în perioadele de umbră). Oxigenul îl aprinde și el continuă să ardă până când soarele începe să lumineze din nou regiunea, dilatând astfel aerul atmosferic și precipitând oxigenul. Reducerea cantității de oxigen face ca focurile să se stingă treptat și copacul să intre într-o perioadă de odihnă, timp în care nu mai crește până la următoarea perioadă de umbră. Pe Saturn, umbra durează circa o jumătate de an, la fel cum durează pe Pământ iarna, dacă ne raportăm la temperatură.

9. Acest copac nu crește din semințe, răspândindu-se la fel ca ciupercile pe Pământ, dar nu pe soluri sărace, ci în ținuturile care ascund zăcăminte de gaze naturale. Saturnienii plantează de multe ori acest copac tăind o crenguță în perioada de umbră (când arborele se află în creștere) și resădind-o într-un ținut bogat în gaze naturale. Crenguța va continua să ardă, proces care îi va permite să-și continue creșterea, astfel încât va prinde rădăcini în pământ și va forma noi crengi deasupra solului.

10. Focul pe care îl produce acest copac nu este un foc arzător. El încălzește, sau mai bine zis emană o substanță care încălzește până la o anumită distanță, sub efectul razelor albe, extrem de intense. Așa se explică de ce planeta nu se răcește prea mult nici în perioada de umbră, prin comparație cu perioada în care este supusă luminii solare, astfel încât nu putem vorbi cu adevărat de o succesiune iarnă-vară pe Saturn. Totuși, saturnienii au grijă să își planteze în jurul caselor un număr cât mai mare de asemenea copaci, astfel încât să nu le lipsească lumina și căldura în perioada de umbră.

11. În ceea ce privește efectele acestui arbore, vă îndemn din nou să vă lăsați imaginația să zburde. Nu vă va fi greu să vă dați seama că în afara măreției sale indescriptibile, copacul este mult mai util decât lămpile voastre cu gaze naturale (*5), chiar dacă le-ați putea reuni pe toate într-un turn luminos. Într-adevăr, dacă ați planta un singur copac de acest fel pe un deal, el nu numai că ar lumina orașe întregi, mai bine decât zece luni pline, dar întregul ținut s-ar putea bucura de lumina sa. Imaginați-vă acum mai multe mii de asemenea copaci răspândiți într-o anumită regiune și felul în care ar fi luminată aceasta. Dacă până și focul vostru de culoare roșie, deloc armonioasă, reușește să vă stimuleze atât de mult în întunericul nopții, vă puteți da seama ce efect ar avea lumina alb-strălucitoare, orbitoare, dar blândă, a acestui copac. El nu a fost conceput însă pentru a fi folosit pe Pământ, deși în anumite regiuni din Caucaz există cazuri în care dacă înfigi o bucată poroasă de lemn în pământ și îi dai foc, aceasta arde ca o torță, fără ca lemnul să fie afectat. Există totuși o diferență: focul este roșu și arzător.

12. Am terminat așadar cu copacii, astfel încât putem trece la arbuști.

13. Ce au deosebit arbuștii și tufișurile de pe Saturn este faptul că nu au o înălțime atât de redusă ca pe Pământ; de fapt, ele reprezintă un alt fel de specii de copaci. Chiar și cel mai mic arbust de pe Saturn crește mai înalt și mai impozant decât cel mai înalt arbore de pe Pământ. Fiecare asemenea specie produce propriile sale fructe, pe care nu le consumă însă decât păsările. Unul dintre acești arbuști este însă foarte bogat, iar locuitorii de pe Saturn îl îngrijesc cu mare atenție, căci seamănă întru totul cu măslinul vostru, deși este - ca de obicei - cu mult mai mare. Fructele acestui arbust sunt atât de mari încât atunci când sunt coapte, un singur fruct poate produce un litru din cel mai bun ulei. Și cum un arbust produce la maturitate 20-30.000 de asemenea fructe, vă puteți imagina cam ce producție de ulei poate fi obținută de pe urma lui, mai ales că o singură familie are de multe ori câteva mii de arbuști pe proprietatea sa.

14. Evident, proprietățile familiilor de saturnieni nu sunt la fel de mici ca și fermele pământenilor, fiind de multe ori chiar mai mari decât o țară medie pe Pământ. În plus, trebuie precizat că ființele umane care locuiesc pe Saturn sunt de o rară frumusețe din punct de vedere fizic și sunt mai înalte decât voi. Femeile au o înălțime de 2,5-3 metri, iar bărbații de 3,2-4,5 metri. La fel, animalele lor domestice au proporții asemănătoare (prin comparație cu animalele voastre).

15. Dacă veți ține cont de aceste proporții, tot ce vom spune în continuare despre fructe și vegetație va fi mult mai ușor de înțeles. Deocamdată, vă spun Amin.


(*5) Reamintim ca lucrarea a fost scrisă la jumătatea secolului XIX.  
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !