Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 28.3.2024, 17:45
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Kali Yuga - ULUITOARE DESCRIERI PROFETICE ALE PERIOADEI DE DECĂDERE SPIRITUALĂ ȘI DE OBSCURITATE" 
Author Message
Fire
Initiator
Initiator


PostPosted: 7.8.2010, 02:37    Post subject: ATENUAREA SAU EVITAREA COMPLETĂ a CONSECINȚELOR APOCALIPTICE Reply with quote

ATENUAREA SAU EVITAREA COMPLETĂ A CONSECINȚELOR APOCALIPTICE (ÎNGROZITOARE) CARE URMEAZĂ SĂ SURVINĂ DATORITĂ ACUMULĂRILOR KARMA‑ICE DISTRUCTIVE PLANETARE ESTE PERFECT POSIBILĂ NUMAI PRIN ORIENTAREA CÂT MAI GRABNICĂ A FIINȚELOR UMANE CĂTRE SPIRITUALITATEA AUTENTICĂ, DIVINĂ.

       Distrugerea aproape completă a umanității nu are loc decât atunci când spiritualitatea divină, autentică, nu mai găsește aproape deloc nici un receptor DESCHIS pentru a primi, a manifesta la unison și a transmite mai departe înțelepciunea și armonia divină.

       În măsura în care un număr suficient de mare de oameni aleși și cât mai responsabili vor ști și vor putea acționa constant și eficient pentru a inversa în ei înșiși tendințele predominant entropice ale lumii moderne, regăsind și promovând modurile fundamentale de reintegrare a ființei umane în eterna armonie divină, multe dintre dezastrele și cataclismele care amenință în prezent umanitatea vor putea fi în mare măsură atenuate ori chiar INTEGRAL evitate. Chiar și în cazul atenuării parțiale, un număr mult mai mare de oameni vor putea supraviețui și vor putea participa mult mai repede la formarea omenirii viitoare și la accelerarea apariției noii epoci de înflorire spirituală, care trebuie să apară în finalul frământărilor și al distrugerilor ce vor marca sfârșitul lui KALI YUGA.

       Pentru cei suficient de inteligenți și responsabili, apare de o imensă importanță ca un număr cât mai mare de oameni aleși și plini de aspirație să se reorienteze cât mai repede către valorile spirituale divine, autentice, regăsind și reânviind tradiția înțelepciunii tradiționale multimilenare ATÂT TIMP CÂT ÎNCĂ NU ESTE PREA TÂRZIU.

       Aceasta, dacă se va împlini, va reprezenta de fapt reântoarcerea către SUPREMUL ADEVĂR originar și esențial, permanent comun tuturor căilor spirituale autentice care revelează metodele de desăvârșire și cunoaștere a Esenței ETERNE Divine din noi înșine, fie că pe respectiva cale este vorba de transcendența și grația copleșitoare a șivaismului, de compasiunea infinită, plină de dragoste a budismului sau de creștinismul esoteric și profund eliberator care îndumnezeiește și desăvârșește pe deplin ființa umană.

       Reapariția recentă și interesul din ce în ce mai viu pentru anumite texte tradiționale tantrice șivaiste sau pentru Evangheliile așa‑zis APOCRIFE pe care Biserica oficială le‑a repudiat și le‑a proclamat drept necreștine sunt tot atâtea semne favorabile pentru viitor.

       Perioada actuală în care trăim cu toții, mai mult sau mai puțin LUCIZI, prezintă anumite semne evidente (mai ales pentru cel inteligent și atent), care indică din ce în ce mai clar sfârșitul lui KALI YUGA și translația care urmează către "noul cer și noul pământ" (SATYA YUGA), care sunt anunțate a se împlini ÎN FINAL în Apocalipsa lui Ioan. Unul dintre aspectele cele mai importante din punct de vedere spiritual ale epocii actuale este restabilirea gradată a unei coerențe unificatoare între cercetarea științifică și speculația cosmologică. Toate acestea evidențiază un efort global către înțelegerea naturii esențiale a lumii, care deja începe să prezinte o continuitate între fizică, metafizică și spiritualitate, opunându‑se totodată dogmatismului rigid și sectar.

       "Noua alianță" între știință și spiritualitatea autentică ne trimite cu gândul la cunoașterea DIVINĂ și armonios integrată a înțelepciunii tradiționale.

       Tot în zilele noastre întâlnim de asemenea o tendință din ce în ce mai pregnantă către promovarea libertății individuale și către eliminarea accelerată a prejudecăților aberante și a tuturor restricțiilor prostești care frânează libera exprimare creatoare și afirmarea de sine, ca și eliminarea puritanismului ipocrit și înăbușitor în sexualitate. Mitul androginului este din acest punct de vedere un mod de a exprima totalitatea divină, atât la nivel uman, cât și la nivel cosmic. Această androginie mitică și primordială este decelată astăzi de sociologi în multiple comportamente adeseori inconștiente ale tineretului contemporan (după cum arată Michael Maffesoli în lucrarea sa "Umbra lui Dionisos").

       Pentru yoghinii avansați din întreaga lume, ca și pentru orice ființă umană care aspiră constant și din toate puterile către ABSOLUT (DUMNEZEU), aspectul cel mai important acum PENTRU ÎNTREAGA UMANITATE este că sfârșitul lui KALI YUGA reprezintă TOTODATĂ o perioadă deosebit de favorabilă acestei căutări spirituale.

       În această direcție, textele înțelepciunii orientale menționează: "Unii care vor folosi modalitățile specifice rapide, caracteristice lui KALI YUGA vor atinge înțelepciunea în scurt timp, fiindcă meritele spirituale dobândite într‑un an în timpul lui TRETA YUGA vor putea fi obținute numai într‑o singură zi în Epoca Entropiei (KALI YUGA)" (SHIVA PURANA, V, cap. 1, 40‑42).

       "La sfârșitul lui KALI YUGA, SUPREMUL YOGHIN SHIVA (Supremul Divin manifestat în ipostaza sa de Etern Masculin) se va arăta din nou celor aleși pentru a restabili calea adevărată, sub o formă secretă și eficientă" (LINGA PURANA, I, cap. 40, sutra 12).

       Ușa care conduce către suprema înțelepciune se întredeschide ACUM din nou pentru cei plini de aspirație către DUMNEZEU. Ființele umane lucide și responsabile trebuie doar să opteze, dând dovadă de curajul necesar care le permite să se angajeze pe această cale și să ATENUEZE (SAU, DE CE NU, CHIAR SĂ EVITE COMPLET TRAGEDIILE CUMPLITE ALE APOCALIPSEI), ACUM CÂND îNCĂ SE MAI POATE, APOCALIPSA.

       Pentru această fundamentală acțiune divină vor fi fără îndoială mulți "chemați" și trebuie să sperăm cu toții că numărul "ALEȘILOR" să fie suficient de mare pentru a face cu putință ca ÎNGROZITOARELE CATACLISME și ÎNCERCĂRILE ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE zugrăvite de aceste texte profetice să fie APROAPE ÎN ÎNTREGIME EVITATE. Pentru aceasta este necesar să nu uităm niciodată că DUMNEZEU TOTDEAUNA NE VA AJUTA DACĂ ȘI NOI ASPIRĂM SĂ NE AJUTĂM. AJUTORUL SĂU, DEȘI FOARTE MARE, ESTE OARECUM DIRECT PROPORȚIONAL CU ASPIRAȚIA NOASTRĂ SINCERĂ CĂTRE EL.

       În concluzie, se poate spune că nu trebuie să pierdem nicicând din vedere faptul că DACĂ, PROPORȚIONAL, NOI OAMENII, NE VOM AJUTA, NUMAI CU AJUTORUL ATOTPUTERNIC AL LUI DUMNEZEU (care niciodată nu vrea distrugerea păcătosului ci ÎNDREPTAREA SA), ATUNCI ȘI DUMNEZEU ÎN IMENSA SA COMPASIUNE ȘI DRAGOSTE PENTRU CREATURA SA (OMUL CARE ASPIRĂ SINCER SĂ IASĂ DIN GREȘEALĂ) NE VA AJUTA. Fie ca în toți cei care vor citi cu atenție aceste pagini să se trezească LUCIDITATEA atât de necesară ACUM CÂND ÎNCĂ NU ESTE PREA TÂRZIU.
_________________
Focul îți dă viață, focul îți întreține viața, dar tot focul te arde când îi stai în cale !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !