Tainele Universului și ale Spiritului sunt dezvăluite doar celui care le caută în mod sincer, cu o inimă curată ! FAZA CURENTA A LUNII
Username:   Password:  Auto Login    
 RegisterRegister 
It is currently 29.3.2024, 08:13
All times are UTC + 3 Hours
Fi binevenit calatorule !
View Post  Topic: "Marea Evanghelie a lui Ioan - volumul 1 - Jakob Lorber" 
Author Message
Acustic
Milenar
Milenar


PostPosted: 17.8.2010, 20:10    Post subject: Capitolul 158 Reply with quote

Capitolul 158

Geneza 1. 6-10. Ce-a de-a doua zi. Diferența dintre cele două lumini. Credința prin cunoaștere sau cunoașterea prin credință, împărăția terestră a iubirii.


(6) Dumnezeu a zis: "Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape."
(7) Și Dumnezeu a făcut întinderea și ea a despărțit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost.
(8) Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață; aceasta a fost ziua a doua.
(9) Dumnezeu a zis: "Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul!" Și așa a fost.
(10) Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.


1. Domnul a spus: "Dar se poate întâmpla ca lumina lui Dumnezeu să fie destul de ușor confundată în inima omului cu lumina serii și, astfel, să se piardă și să nu se mai știe în final care este lumina lui Dumnezeu în om și care este lumina lumii materiale.

2. Atunci, Dumnezeu a creat o întindere între cele două ape (apele semnifică aici cele două tipuri de cunoaștere) și a separat astfel cele două ape.

3. Separarea între cele două ape s-a făcut prin bolta cerească (întinderea cerului); cu alte cuvinte, aceasta reprezintă cerul din inima omului, care este plin de credință adevărată și vie și nu se lasă niciodată pradă speculațiilor goale și fără valoare ale intelectului.

4. De aceea, Eu îl consider pe acela care are o credință puternică și de nezdruncinat, ca pe o stâncă de neclintit, pe care Eu o așez ca pe o nouă boltă cerească între cer și infern și care nu va putea fi niciodată învinsă de puterea infernurilor.

5. După ce acest cer s-a stabilit în om și credința lui devine din ce în ce mai puternică, apare din ce în ce mai evidentă inutilitatea intelectului uman. Intelectul uman este atunci pus sub stăpânirea credinței și astfel apare în om, dintr-o seară și dintr-o dimineață din ce în ce mai limpede, o altă zi, mai luminoasă.

6. În această a doua zi, omul vede acum singurul și perfectul adevăr pe care trebuie să-l manifeste. Dar în el nu există încă o ordine deplină. Omul confundă încă lumea materială cu lumea spirituală; el spiritualizează prea mult natura (lumea materială) și privește dintr-un punct de vedere material realitățile spirituale, devenind astfel incapabil de a acționa corect.

7. El este precum o lume acvatică, înconjurat din toate părțile de aer și de lumină și nu știe dacă lumea sa acvatică provine din acest aer sau din această lumină! Cu alte cuvinte, el nu înțelege suficient de limpede dacă cunoașterea sa spirituală provine din înțelegerea lumii materiale sau dacă această înțelegere s-a dezvoltat într-un mod necunoscut, pornind de la un germen spiritual ascuns în om încă de la început. Pentru a explica mai simplu lucrurile, el nu știe dacă credința provine din cunoaștere sau cunoașterea vine din credință și care este diferența dintre cele două!

8. Pe scurt, el nu știe cine a fost primul, ou! sau găina, sămânța sau arborele?

9. Dumnezeu îl ajută în continuare pe om să meargă mai departe, dacă acesta și-a mobilizat suficient de mult atât propriile forte cât și pe cele care i-au fost date pentru această a doua zi de formare spirituală a sa. Iar acest nou ajutor semnifică faptul că lumina a crescut în om, precum soarele primăvara, nu numai pentru că lumina s-a intensificat, ci și pentru că sub efectul acestei lumini intense, căldura care acționează în inima omului face să încolțească sămânța sădită aici.

10. Această căldură se numește iubire; ea este în același timp și terenul spiritual în care această sămânță poate încolți.

11. Iată ce a descris Moise atunci când a spus că Dumnezeu a poruncit apelor să se strângă la un loc, pentru ca astfel să se formeze uscatul, pentru ca sămânța să poată să încolțească aici și să dea fruct.

12. Și stă scris: 'Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar apele adunate le-a numit mări'.

13. Dar pentru cine oare a dat Dumnezeu aceste denumiri, căci este evident că pentru El nu erau necesare! Ar fi ridicol să credem că celei mai înalte înțelepciuni divine i-ar fi plăcut să dea un nume lucrurilor pe care le-a creat!

14. Pe de altă parte, Dumnezeu nu ar fi putut să spună aceste nume nimănui, căci în momentul acelei creații nu exista încă nici o ființă vie.

15. Această legendă a lui Moise nu are deci un sens material, ci un sens spiritual profund; în consecință, ea nu are decât o corespondență spirituală cu creația lumilor, pe care doar înțelepciunea unui înger poate să o înțeleagă. Aceasta nu are așadar decât un sens spiritual și arată cum omul - și în cele din urmă întreaga umanitate - este învățat în mod continuu, de la o epocă la alta, să treacă de la natura sa materială inițială, supusă necesității, la o natură pur spirituală.

16. Pe de o parte se află ființa umană materială și, pe de altă parte, cunoașterea, adică 'marea' omului; iar iubirea provine din cunoaștere, așa cum un pământ fertil, scăldat de adevărata lumină, dă din belșug cele mai nobile roade".
_________________
La început a fost Cuvântul ! Cuvântul sau Sunetul Primordial !
 

Style:  
Search:
Fii binevenit călătorule ! Tainele Cerului și ale Universului îți sunt pregătite. Cere și ți se va da ! Bate și ți se va deschide ! Caută și vei găsi !